Café Society 2016 – În ciuda vîrstei, acelaşi Woody Allen

Ce noi acte de magie mai poate inventa Woody Allen la 80 de ani, cît avea anul trecut la data lansării lui Café Society de a cărui scenariu şi regie se ocupă de-antregul – aşa cum a făcut-o în toate filmele lui? Din punctul meu de vedere, filmul merită văzut şi pentru a-mi răspunde la această întrebare. Cum la fel de curios sînt mereu, deasemenea, de ultimele realizări ale lui Clint Eastwood, Scorsese şi toţi acei actori sau regizori care par nemuritori, pentru că pe vremuri părinţii noştri vorbeau cu admiraţie de ei – ei bine, părinţii noştri sînt de ceva timp la pensie în timp ce aceşti supra-oameni nu coboară ştacheta şi par că vor trece în lumea de dincolo pe platourile de filmare.
Mi se pare nedrept să judeci o creaţie de artă (cinematografică, muzicală sau literară, nu importă) luîndu-te de unele aspecte negative din trecutul vieţii creatorului. Fapt ce i se întîmplă des lui Woody Allen (care s-a cuplat cu fata adoptivă), lui Mel Gibson (care în stare de ebrietate a făcut nişte remarci şovine şi iar divaghez, scuze, dar prestaţia lui Andrew Garfield în filmul lui Gibson, Hacksaw Ridge nu e cu nimic mai prejos de cea a lui Ben Affleck… iar în Silence îl şi depăşeşte) sau Roman Polanski (pentru relaţie sexuală cu partenera minoră).
Acţiunea filmului are loc în anii ’30, şi se desfăşoară parţial în Los Angeles şi parţial în New York. Personajul principal este un tînăr evreu, Bobby, jucat de Jesse Eisenberg pe care l-am mai văzut în rolul lui Mark Zuckerberg în The Social Network (film la care eu nu am rezistat mai mult de 20 de minute) şi în Now you see me 1 şi 2 (primul e ok dar cel de-al doilea e o mare aberaţie cu un scenariu de tot rahatul). Bobby provine dintr-o familie medie din Bronx, cu o mamă aprigă, posesivă şi vorbăreaţă şi un tată (mereu în maieu) arţăgos şi sarcastic. Are un frate mafiot şi o soră profesoară măritată cu un tip cu aspect de tocilar, foarte corect, paşnic şi searbăd. Părinţii lui Bobby sînt savuroşi, ce păcat că Woody Allen nu le-a dat mai multe replici…
Bobby e încurajat de maică-sa să plece pe coasta de Vest în căutarea norocului, nicăieri altundeva nu putea fi mai indicată această căutare decît în Hollywood unde unchiul lui era cel mai renumit agent cinema al momentului. He was living the dream, cum se spune. Vilă cu piscină în Beverly Hills, petreceri somptuoase la care se înţelege că veneau şi Ginger Rogers, Gary Cooper, Rudolph Valentino (deşi în film nu apar), soţie, precum şi o mai tînără amantă-secretară, Vonnie (Kristen Stewart) de care, fără să ştie că va deveni rivalul unchiului, se îndrăgosteşte şi Bobby.
Bobby este cam năuc, vulnerabil, timid – într-un cuvînt romantic în genul personajului jucat de Owen Wilson din Midnight în Paris (regizat tot de Woody Allen) dar totuşi perseverent şi dornic să devină “cineva”. Pe plan imediat dorea să devină prietenul lui Vonnie şi nu rata nici o ocazie de a o cuceri: luînd-o în seamă, lăudînd-o, încurajînd-o şi spunîndu-i des cît e de frumoasă şi de talentată. Steve Carell e potrivit ales în rolul unchiului, face un rol bun, megalomania lui stereotipă îţi dă o stare plăcută: te simţi cumva bine că nu eşti bogat ☺
Filmul este o comedie romantică cu nuanţe de dramă, pentru că la fel ca şi în La La Land happy-endingul nu e oferit ca la carte. Mai mult nu spun.
Directorul de imagine este experimentatul Vittorio Stararo şi filmul excelează la cinematografie, interioarele sînt extravagant luminate, petrecerile de la piscină au consistenţa unui amurg călduţ ca de grasă de Cotnari, pe malul oceanului soarele face costumele mai transparente şi figurile protagoniştilor mai translucide. Camera se mişcă lin, “bătrîneşte”, în ritmul multi-premiatului italian în vîrstă de 75 de ani.
Intriga poveştii trece prin intortochelile şi schimbările de situaţie cu care ne-a obişnuit Woody Allen: unchiul află că nepotul i-a devenit rival ceea ce îl face să ia o decizie importantă (poate că o lua oricum). Bobby revine în New York să administreze un local monden pe care îl deschisese fratele mafiot – ca şi în Beverly Hills ajunge să se învîrtă în lumea celor cu mulţi bani şi treptat începe să facă şi el parte din ea.
Ce mai, ca idee filmul se aseamănă destul de mult cu La La Land numai că aici e pus mai mult accent pe întîlnirea cuplului (Bobby şi Vonnie) de “după”.
Filmul are multe replici hazlii dar per total lasă un pic de dorit. Există o fază în care fratele mafiot este arestat şi condamnat pe scaunul electric, moment în care decide să treacă la religia creştină. Şi mama e cum nu se poate mai nemulţumită de această hotărîre dar tatăl îi acordă fiului circumstanţe atenunate pentru că “e normal să te lepezi de o religie care nu îţi promite viaţa de apoi cînd mai ai puţin de trăit!”
Pe această notă închei cu un citat din Woody Allen:
“Oamenii cred că e dificil să fii distractiv dar dacă aşa te-ai născut nu e greu deloc. E ca şi cum aş spune eu unuia care desenează foarte bine: Dumnezeule, aş putea ţine pensula în mînă toată ziua şi nu aş fi în stare să desenez un cal aşa frumos ca tine, nu pot să fac asta şi ţie ţi-a ieşit superb. Şi cel care desenează spune: nu-i nici o chestie, fac asta de cînd aveam patru ani.
Cu comedia e exact aşa: dacă poţi să o faci, e o nimica toată!”
Recomand fără rezerve!

Cornel Balan

Mă consider un bun povestitor şi atît.
Escroc S.R.L. este prima mea „poveste” de 500 de pagini, publicată de Humanitas în 2013 sub forma unui roman.
Am luat cu ea „Cel mai bun roman” la Concursul de Debut Literar Unicredit/Banca Ţiriac.
În martie 2015, am fost ales laureat al Le Festival du premier roman de Chambéry (juriu din Franţa).
Al doilea roman, LIFTUL, a fost publicat în 2019 la Humanitas, în colecția Scriitori români contemporani.
Apariție în numărul 5 al revistei Iocan: Pe Ana Lugojana.
Cel de-al treilea roman al meu, Ultima Armată a aparut în 2020 la Casa de Pariuri Literare.
Nominalizat pentru „cea mai bună povestire SF 2019” cu Ultima Frontieră apărută în numărul 5 al revistei CSF. O altă povestire SF poate fi citită în revista Galaxia 42 unde deasemenea colaborez: Sferoidul. Locul 2 la Concursul Național de proză scurtă SF Helion 2021 (locul 1, neacordat):
Artificial

Locul 1 la acelaşi concurs din 2021 cu Maşina de teleportat contrafăcută.

Volumul de povestiri SF cu titlul Artificial apărut în 2022 la editura Pavcon.

În prezent, scriu un mini-roman SF cu titlul (provizoriu) Abundent.