Cînd nimic nu merge, schimbă jocul sau crește miza

În perioada facultății, ca oricare, chiuleam cu alți trei buni prieteni. Găseam o sală vacantă și jucam poker. Legat de asta, am o amintire distractivă cînd, leneși fiind, nu ne-am ales o sală destul de departe de cea în care ar fi trebuit să fim la un seminar. Profesorul s-a trezit că nu avea cretă, sau burete de șters tabla sau scaun, și ne-am trezit cu el peste noi, în timp ce plusam de zor. Bineînțeles, am mințit că greșisem sala și ne-am mișcat fundurile acolo unde trebuiau să se afle: la seminar. Dar nu despre asta e vorba, ci despre convingerea mea că atunci cînd nimic nu-ți merge, ești dator să plusezi, conform principiului “totul sau nimic”. 

Ce urmează în continuare va fi deopotrivă lamentație, mărturisire și poate o veți lua ca pe o lecție de cum să înveți din greșelile altora. Adică din greșelile mele. 

M-am apucat de scris în 2010, în forță, cu un roman „stufos”, de 500 de pagini, care a luat premiul de cel mai bun roman de debut.

12 ani mai tîrziu și două romane mai încolo, plus așa de multe povestiri pe un site de literatură încît le-am pierdut numărul, cu atîtea editoriale încît pînă și eu le citesc pe primele de parcă ar fi scrise de altul (a trecut ceva timp din 2015), sînt cvasi-necunoscut. De-a lungul timpului am abordat diverse genuri, cum ar fi falsă autobiografie, roman psihedelic, roman satiră gen „dog eat dog world” – despre traiectoriile unor tineri prinși în non-sensul vieții militare și efectul pe care cele șase luni de încorporare o are asupra lor. Dar nimic nu pare să conteze. Nici unul dintre cele trei romane nu m-a propulsat „undeva”, nici unul nu a generat vreo cronică a vreunui critic mai cunoscut și sînt conștient că nu mi-am făcut loc în vreo „Istorie a literaturii”. Mai mult, că orice aș face e în zadar. Mă gîndeam ieri că scriitorii clasici aveau cel puțin șansa de a fi descoperiți mai tîrziu, poate după moartea lor. Acum această posibilitate nu mai există. Cu sute, dacă nu mia de romane publicate pe an în România (în tiraje ridicole, e adevărat), cu jumătate din „creații” publicate „în virtual”, unde în momentul cînd cineva nu va plăti pentru web hosting totul va dispărea, cu integritatea morală neschimbată care-mi dictează că nu am ce căuta în USR, imposibilitatea de a mă linguși și a face plecăciuni, în acest mediu cultural care ne reprezintă ca societate în derivă, simt că orice luptă e mai mult de uzură. Cu așa un CV „nici capră, nici măgar” nu am nici măcar opțiunea de a mă înscrie la vreun curs de creație literară, unul dintre cele oferite de acei guru ai artei scrierii. Aș fi ridicol.

Am scris povestiri pentru copii, povestiri centrate pe relații (de dragoste, trădare), povestiri „de cartier”, cîteva fantasy, vreo trei de groază, și în final am abordat și genul SF. La SF pot să spun cu mîna pe inimă că m-a atras provocarea și nimic altceva. Să scrii SF inteligent, lucruri neîntîlnite de alții, să-ți măsori raza de bătaie nu cu ce e „la noi”, ci cu ce e la nivel mondial, e aproape un stres, odată ce-ți iei în serios întrecerea cu propriile limitări. În 2020 și 2021 am cîștigat premiul maxim la concursul național de SF Helion (am trimis material doar în acești doi ani). Anul acesta sînt invitat special la ROMCOM, ediția 43, să vorbesc pe un subiect ales de mine, dar legat de SF. În ciuda competitivității, mediul SF este, mi se pare, mai prietenos cu noii veniți și mai deschis de a recunoaște calitatea. Sună a laudă, așa că voi trece la topica principală.

Este, în general, abordarea multor genuri literare în folosul scriitorului sau din contră, diversificarea lucrează în defavoarea lui? 

Ca să aflu răspunsul la această întrebare, a trebuit să mă înscriu la niște workshops oferite de „autori de succes” din Statele Unite. Adică scriitori care au reușit să obțină mult doritul statut de „NY Times bestseller” – condiția de a pătrunde aici, pe scurt, este ca romanul tău să se vîndă într-un tiraj de 5.000-10.000 într-o săptămînă. Asta aducînd scriitorului un profit de aproximativ 20.000$, din care o parte semnificativă acoperă costurile de promovare.  

La cîți bani cheltuisem pe diverse chestii cerute de scrisul în română (concursuri sponsorizate de mine, web hosting, donații, etc), o sumă penibil de mare date fiind rezultatele, 125$ US cît a însemnat o reducere de „Black Friday” de 50% (încă valabilă în ianuarie 2022) e ceva ce, în comparație, nici nu merită menționat. Suma aceasta mi-a oferit acces la zeci de tutoriale în categoriile marketing, advertising, business, atelier de scriere. Prețurile în State sînt surprinzător de accesibile: pentru corecturi la colecția de povestiri SF (scrisă de mine în engleză) am plătit 200$ și e vorba de aproape 60.000 de cuvinte.

Ce am învățat din primul workshop la care am participat a fost că tot ce fac este opusul a ceea ce ar trebui. Asta dacă iau de bună ceea ce se propovăduiește acolo.

E total greșit să te întinzi pe multe genuri doar ca să arăți că ești în stare de asta. E o pierdere de energie și, după cum spun acești autori de bestsellers, trebuie să-ți alegi un domeniu cît mai restrîns. Cum ar fi „demoazelă la ananghie salvată de un fost militar din trupele speciale”. Există o tipă care tot rescrie același roman, pe aceeași temă și are vînzări de peste o sută de mii de dolari pe an. Un scriitor care publică numai pe Amazon (și trăiește din asta) a mers cu sfaturile și mai departe. Investighează secțiunile de pe Amazon books, le ia la rînd și alege domeniul în care competiția e mică, cum ar fi (exemplul lui, nu al meu) „cărți pe subiectul animale de companie”. Apoi scrie o carte despre cîini. 

Un alt sfat care m-a surprins este de a scrie cărți în serie, cum e, de exemplu, seria Dune. Logica fiind aceeași ca la paragraful de dinainte: încercarea de a crea o bază de fani „ai genului tău” sau și mai specific, direcționată pe personajele și acțiunea „ta”. Prima carte va genera niște vînzări poate modeste, dar dacă a doua „agață” mai mulți cititori și a treia mai mulți decît a doua, toți noii clienți vor crea buzz, iar asta va influența vînzările per total. 

Nu am scris pînă acum nimic în scop pur comercial. M-am considerat mereu ca aparținînd de „lumea bună” a literaturii. Dar vine o vreme cînd parcă simți niște forțe malefice făcîndu-și loc treptat să intre în tine. Obsesia scrisului, încăpățînarea, cuplată cu lipsa oricăror fel de rezultate – asta te poate face să-ți pierzi încrederea în tine, să te pierzi. Începi să te întrebi care e rostul? Nu ar trebui să scriem pentru a face plăcere cititorului (doar pentru asta), ci pentru a-i oferi o altă perspectivă asupra vieții, o imagine să-i spunem artistică. Stil, rafinament, mesaj transmis, umanitate. Toate astea le-ai încercat deja și nu au dus parcă nicăieri. Absorbit cum ai fost să avansezi prin goliciunea foilor albe de A4, nu ai simțit că au trecut zece ani și că tot ce ai scris pînă acum nu a depășit probabil un tiraj de o mie de exemplare. În timp ce sexul, violența, detaliile șocante, scabroase sau pornografia mizeriei, astea au trecut în viteză pe lîngă tine și ți-au rîs în nas, pentru că e ceea ce se caută acum. 

Poate și de-asta, din 2020, am abordat genul SF: ca o soluție de compromis. Este poate mai comercial decît ce încercasem înainte dar, din punct de vedere al efortului intelectual, nu e cu nimic mai prejos. Dimpotrivă. 

E destul de enervantă latura aceasta comercială și așteptarea editurilor de a-ți promova tu singur cărțile, dar se pare că fără așa ceva nu exiști în ziua de azi. Să-ți lauzi singur creațiile, să semnalezi tot ce s-a scris (de niște neavizați) pe pagina ta FB, ba mai nou la librăria unde mă duc să-mi cumpăr cărți a apărut un raft nou: „populare pe Tik Tok”. E de-a dreptul oribil unde s-a ajuns, dar trebuie să te adaptezi sau să dispari. Un sfat pe care, de altfel, ni-l transmit și fosilele dinozaurilor. 

Îi povesteam soției despre scriitoarea care face suta de mii pe an rescriind mereu un același roman comercial și reacția ei spontană a fost: „decît așa, mai bine te lași de scris…”. 

Dacă voi migra de la SF în alte direcții, rămîne de văzut. De scris însă nu cred că mă las prea curînd…

Cornel Balan

Mă consider un bun povestitor şi atît.
Escroc S.R.L. este prima mea „poveste” de 500 de pagini, publicată de Humanitas în 2013 sub forma unui roman.
Am luat cu ea „Cel mai bun roman” la Concursul de Debut Literar Unicredit/Banca Ţiriac.
În martie 2015, am fost ales laureat al Le Festival du premier roman de Chambéry (juriu din Franţa).
Al doilea roman, LIFTUL, a fost publicat în 2019 la Humanitas, în colecția Scriitori români contemporani.
Apariție în numărul 5 al revistei Iocan: Pe Ana Lugojana.
Cel de-al treilea roman al meu, Ultima Armată a aparut în 2020 la Casa de Pariuri Literare.
Nominalizat pentru „cea mai bună povestire SF 2019” cu Ultima Frontieră apărută în numărul 5 al revistei CSF. O altă povestire SF poate fi citită în revista Galaxia 42 unde deasemenea colaborez: Sferoidul. Locul 2 la Concursul Național de proză scurtă SF Helion 2021 (locul 1, neacordat):
Artificial

Locul 1 la acelaşi concurs din 2021 cu Maşina de teleportat contrafăcută.

Volumul de povestiri SF cu titlul Artificial apărut în 2022 la editura Pavcon.

În prezent, scriu un mini-roman SF cu titlul (provizoriu) Abundent.