De ce l-aş critica eu gratuit pe Nae Caranfil, cînd este unul dintre regizorii mei preferaţi ?! (oricum după Mungiu şi Porumboiu). Vă daţi seama că îmi vine destul de greu să spun că ultimul lui film, Closer to the Moon, intră la categoria rateu absolut. Dacă vreţi să vedeţi de ce e capabil Nae Caranfil, vă invit să vedeţi “Restul e tăcere”, filmul lui din 2007, pe care îl consider o adevărată capodoperă, cu atît mai mult cu cît cred că nu a avut un buget prea ridicat. Iar de Filantropica ştie toată lumea.
Cred că problema numărul unu a lui Caranfil este că s-a încăpăţînat dintotdeauna să semneze nu numai regia, dar şi scenariul tuturor filmelor lui. Amintiţi-vă de “E Periculoso Sporgersi” (1993) sau de “Asfalt Tango” (1996). Nu e acum prima oară cînd povestea şi mai ales dialogurile lasă mult de dorit, dar, cu o încăpăţînare tipic românească… de ce să nu continuăm din moment ce merge aproape satisfăcător? Mie mi-e teamă că în ritmul ăsta există şanse să se îndrepte spre direcţia catastrofică pe care ajunsese Sergiu Nicolaescu (alt “one man show” – amintiţi-vă “15” sau “Supravieţuitorul”!).
Closer to the Moon este bazat pe o poveste reală al cărui potenţial nu a fost, din păcate, atins. În 1959, în plină perioadă stalinistă, un grup de evrei români pun la cale spargerea Băncii Naţionale, ziua în amiaza mare, folosind un plan destul de ingenios, şi anume pretinzînd că jaful este o scenă filmată dintr-un film.
Actorii din rolurile principale sînt străini, şi numai Monica Bîrlădeanu a aterizat aici pe un rol secundar, de soţie imposibilă. Tot filmul e vorbit în engleză, dar decorurile duc cu gîndul la o Românie comunistă imposibil de imaginat pentru anul 1959. Decoruri prea strălucitoare, costume prea bine croite, trotuare prea perfecte, cîrciumi a la Paris, etc.
Derularea acţiunii merge pe două planuri paralele. Pe unul ne sînt prezentaţi cei cinci prieteni (patru bărbaţi şi o femeie) înainte de comiterea jafului. Toţi sînt excelent poziţionaţi social: şeful poliţiei, un profesor universitar, un scriitor/scenarist, şamd. În partea aceasta se remarcă imediat puzderia de dialoguri exuberante şi mai peste tot în film, over-actingul. Actorii sînt buni, dar bieţii de ei joacă ce le cere Caranfil. Şi Caranfil le pune placa greşită. Cei cinci complotează împotriva regimului doar de distracţie, din pura plăcere de a face ceva nemaiauzit, şocant, aventuros, şi nu pentru că ar fi neapărat împotriva ideologiei comuniste. Dealtfel, după cum sînt prezentaţi în film, toţi o duc excepţional şi din acest motiv, pentru spectatorul român tipic, filmul nu are nici o noimă. Cei cinci par nişte adolescenţi naivi dar cum vîrstele lor sînt trecute de vreo patruzeci de ani, chestia asta nu funcţionează şi nu ne rămîne să credem decît că sînt reduşi mintal sadea. De fapt majoritatea personajelor au un aer care te face să te gîndeşti la prostul satului ferchezuit şi îmbrăcat în costum de oraş.
Un tînăr care ajunge cameraman şi e însărcinat să filmeze reconstituirea jafului. Zîmbeşte şi rîde ca idiotul de la început la sfîrşit. Un regizor mereu în stare de ebrietate avansată care face tot felul de scene penibile (urlete, vărsături în boscheţi) – exista aşa ceva pe platourile de filmare comuniste?! Poliţişti cretini. Figuranţi reduşi mintal care nu pot urmări cele mai simple instrucţiuni. Paznicii dubiţei cu bani, paznici ale căror IQ-uri pot fi sigur depăşite de vreun cimpanzeu mai răsărit.
Planul doi al filmului, cel care se “ocupă” de povestea reconstituirii eşuează la fel de lamentabil. De exemplu, la un moment dat se creează o busculadă în timpul căreia nici un poliţist nu observă că femeia arestată fuge de sub escortă. Filmările reconstituirii trebuiesc întrerupte deoarece cameramanul fugise cu ea! Mai mult, culmea idioţeniei, noaptea se refugiază în camera acestuia (locul unde te-ai duce dacă vrei neapărat să fii prins) şi securitatea care le dă imediat de urmă, îi lasă totuşi să petreacă o noapte încinsă de amor! Securiştii dorm în maşină şi se uită din cînd în cînd spre geamul “porumbeilor”. Mă uitam şi mă minunam: cît de cretin poate să mai devină filmul ăsta, cît de jos coboară?
Din fericire, nu mult după aceea se termină. Cei patru bărbaţi sînt executaţi, iar femeii i se comută sentinţa în închisoare pe viaţă.
Fiu-meu care a început să se uite odată cu mine (l-am atras spunînd că după trailer pare ceva în genul lui The Town cu Ben Affleck – yeah, right! ce film e ăla!) a plecat dezgustat pe la jumate spunînd peste umăr că de aici încolo nu mai e interesat cum deja văzuse Reconstituirea! Păi, da, după ce copilul a văzut Reconstituirea la 8 ani şi nu numai că l-a văzut, dar l-a şi înţeles, pentru că i l-am explicat eu, cum pot să-i cer acum să se uite la Over the Moon la 13 ani?!
În fine, cum filmul va fi prezentat mîine la Festivalul Filmului European din oraş, nu am de gînd să pun recenzia pe facebook cum fac de obicei. Nu doresc să fiu acuzat că boicotez evenimentul. Păi Déjà vu, (prezentat de anul trecut) regia Dan Chişu, este capodoperă pe lîngă ăsta!
P.S. Ah, am uitat să spun de ce se numeşte Closer to the Moon – Mai aproape de Lună. Acţiunea filmului se petrece în timpul cursei dintre ruşi şi americani pentru cucerirea spaţiului. Iar personajele, după cum v-am spus, sînt toţi nişte lunatici.
P.P.S Nae Caranfil a inclus filmul original al reconstituirii, cel făcut de propagandă comunistă. După părerea mea, nici asta nu a fost o idee bună: urmărind decorurile reale şi feţele traumatizate ale adevăraţilor făptaşi, putem înţelege şi mai clar cît de departe este acest film de realitate.
Mă consider un bun povestitor şi atît.
Escroc S.R.L. este prima mea „poveste” de 500 de pagini, publicată de Humanitas în 2013 sub forma unui roman.
Am luat cu ea „Cel mai bun roman” la Concursul de Debut Literar Unicredit/Banca Ţiriac.
În martie 2015, am fost ales laureat al Le Festival du premier roman de Chambéry (juriu din Franţa).
Al doilea roman, LIFTUL, a fost publicat în 2019 la Humanitas, în colecția Scriitori români contemporani.
Apariție în numărul 5 al revistei Iocan: Pe Ana Lugojana.
Cel de-al treilea roman al meu, Ultima Armată a aparut în 2020 la Casa de Pariuri Literare.
Nominalizat pentru „cea mai bună povestire SF 2019” cu Ultima Frontieră apărută în numărul 5 al revistei CSF. O altă povestire SF poate fi citită în revista Galaxia 42 unde deasemenea colaborez: Sferoidul. Locul 2 la Concursul Național de proză scurtă SF Helion 2021 (locul 1, neacordat):
Artificial
Locul 1 la acelaşi concurs din 2021 cu Maşina de teleportat contrafăcută.
Volumul de povestiri SF cu titlul Artificial apărut în 2022 la editura Pavcon.
În prezent, scriu un mini-roman SF cu titlul (provizoriu) Abundent.
O sa am grija ca urmatoarea recenzie sa fie la un film care imi place.. altfel o sa credeti ca-s prea pretentios. Cred ca am patru proaste la rind sau pe acolo :)
Mie să știi că nu mi-a făcut o impresie chiar așa de proastă. Ba chiar îl consider un film bun. Neașteptat de bun. L-am văzut cam de mult, așa că nu mai țin minte decât că m-a frapat și pe mine, cum spuneai, naivitatea cu care era văzută întâmplarea. Aici găsesc eu că este marele merit al filmului: reușește să evite toate șabloanele și obișnuințele noastre cinematografice despre epoca respectivă, construite de regizori ca Sergiu Nicolaescu, și ne arată o imagine proaspătă, tinerească, ludică a acelor timpuri întunecate. Despre celelalte filme ale lui Caranfil, de acord cu tine: Filantropica și Restul e tăcere sunt capodopere. Dar în timp ce, stilistic vorbind, Filantropica aparține secolului trecut, Closer to the moon este o frumusețe de film în limbajul cinematografic contemporan.
Florin, poate cind ai inceput sa te uiti la el luasei deja hotarirea sa-ti placa. Mi se mai intimpla si mie :)
Ma bucur ca parerile coincid la Restul e tacere – nu prea se vorbeste de filmul asta, cred ca e mai putin cunoscut.
Nu stiu.. dar cind folosesti „Filmul e bazat pe fapte reale” ai intr-un fel obligatia sa stai mai aproape de ce a fost. Ai vazut doar reconstituirea „pe bune” care e data la generic. Mie mi s-a parut ca reuseste sa evite toate sabloanele, fara sa devina nimic.
Cit despre „apartine secolului trecut”, aici iti dau dreptate: am incercat sa revad Asfalt Tango, E periculoso sporgersi si Filantropica dar mi s-a parut imposibil. Sint incapsulate in deceniile respective, in 2015 si-au pierdut parca complet farmecul. Pe cind Restul e tacere va ramine intotdeauna un film bun. Tu zici ca si asta.. nu inteleg de ce filmul e tratat ca o parodie (sau mare parte din el) E vorba in definitiv de lucruri serioase. Idealuri, moarte. Nu inteleg cu ce drept ai coopta propriul copil (de cit, de 13 ani?) in asa ceva? Cind ai totusi o viata atit de buna fata de populatia medie? Oh, sint prea multe lucruri pe care nu le pot intelege aici.
Pe imdb, parerea mea coincide cu a tipului care scrie „Deja Vu.. etc”:
http://www.imdb.com/title/tt2017486/reviews?ref_=tt_urv
Dupa cum vezi, sint foarte impartite :)
Daca vrei sa fii luat in serios, scrie corect numele regizorului. Caranfil, nu Caramfil.
Pai era corectat inainte sa scrii tu observatia. Dar nu am sters si repostat link-ul si pe FB – probabil ca asa ai vazut :) Sau link-ul original pe site.
Oricum, ma distreaza mult cei ca tine, care isi fac cont pt a scrie o observatie gen virgula sau cratima lipsa :) (sau sa iti caut textele?) )
Deci cum eroarea era deja corectata, thanks for nothing sau cum sa-ti spun? :)
Oricum, merci de trecere
Nu mi se pare buba la scenariu, chiar imi pare rau ca s-a ales praful de film. Faptele dupa care e inspirat scenariul sunt niste evenimente care genereaza confuzii in continuare, d-aia cred ca o libere interpretare a lucrurilor e mai mult decat binevenita. Daca te-apuci sa cercetezi surse cat mai diverse despre cazul jafului, nu ai sa te scoti cu prea multe lucruri, ca sa zic asa… :))) Fiindca propaganda a fost tratata cu o manevra tipica propagandei: inventia. Inventia unei situatii de jaf in acest caz, o inventie dusa la paroxism dintr-un scop similar cu cel al oricarei propagande, acela de a pune pe tava doctrina si teroare.
Problema nu e la scenariu, e la executie, la efectele criminale ale scolii romanesti de film. Toata viata am zis ca daca nu s-ar mai vorbi romaneste, anumite filme ar putea fi reusite, deoarece nu ar mai fi retorica aia bolnava, ingrozitor de artificiala. Si ce crezi?! Productia asta are actori straini, actori cu experienta, nu cine stie ce clovni din Burkina Faso si cu toate astea ajung la acelasi tip de retorica. Este oribil!
Montajul anihileaza dramatismul din poveste si interpretarile sunt fortate, ca asa s-a cerut, lucrurile sunt grabite. Si colac peste pupaza, apare ceva manevra CGI la sfarsit, una ingrozitor realizata! Pacat, chiar era o poveste marfa.
Uite ca mai exista si persoane intru totul de acord cu mine :)
Merci de trecere, Gina!
Eu sunt de acord ca filmul e prost facut, dar in timp ce il urmaream eram atit de fascinata de poveste- despre am aflat doar datorita acestui film- incit am trecut cu vederea toate stingaciile. Poate Caranfil a mizat totul pe fabulosul povestii, care i s-a parut destul de controversata incit sa tina publicul in fata ecranului. Din pacate o a doua vizionare, asa cum se intimpla cu filmele exceptionale, se exclude.