Iarna trecută m-am îndrăgostit de el. E francez, are aproape 55 de ani și scrie superb. Poate că din acest motiv am ajuns să-l îndrăgesc atât de repede, atât de puternic. Ne-am găsit întâmplător; știam de el, dar nu îl cunoscusem personal. Mi-a ieșit în cale și m-am bucurat de el ca de un cadou mult așteptat.
Prima întâlnire cu Marc Levy a durat aproape două zile. De-atât am avut nevoie pentru a devora din scoarță-n scoarță volumul Și dacă e adevărat…. De-atât a avut nevoie pentru a mă fascina, pentru a-mi crea dependența pe care mi-o hrănește cu propriile-i cuvinte atât de frumoase.
După câteva zile m-a învățat mai multe despre curaj, despre iubire și despre sacrificiile la care ne supunem pentru a o savura pe îndelete, întrebându-mă simplu, doar atât: Unde ești?. La a treia întâlnire a venit cu Hoțul de umbre, de care m-am atașat imediat pentru că m-a învățat că „visele nu costă bani” și că atunci „când iubești, nu e niciodată prea târziu”.
Abia apoi, convins că merit să-mi dezvăluie încă ceva despre el, Marc mi-a făcut cunoștință cu bunii lui prieteni, Copiii libertății. Și-atunci am știut că imaginația îi e direct proporțională cu trăirile pe care le nutrește sufletul său zbuciumat.
Copiii libertății este cel de-al șaptelea volum publicat de Marc Levy. Cele 216 pagini, care au văzut lumina tiparului în 2007, prezintă povestea tatălui și a unchiului autorului, doi tineri care, înainte de a împlini 18 ani, s-au angajat în Mișcarea de Rezistență din Franța, ansamblu de rețele clandestine care s-a opus colaboraționismului oficial cu naziștii.
Cartea debutează cu un citat al Emmei Dancourt, care subliniază într-o manieră elegantă și extrem de sinceră esența poveștii, motorul care i-a angrenat pe tinerii celui de-al Doilea Război Mondial într-o luptă inegală: „Îmi place mult acest verb, «a protesta». Să protestezi împotriva a tot ceea ce ne face prizonieri, împotriva prejudecăților și a judecăților pripite, împotriva dorinței de a judeca, împotriva a tot ceea ce este rău în noi și nu așteaptă decât să iasă la suprafață, împotriva dorinței de a renunța, împotriva nevoii de a stârni compasiunea și a celei de a vorbi despre sine în detrimentul celuilalt, împotriva modelelor, ambițiilor periculoase și dezamăgirii din jurul nostru. Să protestezi și… să zâmbești.”
Raymond și Claude, alături de alți francezi sau emigranți italieni, români și spanioli, tineri plini de viață și cu o ambiție de nestrămutat, au format o „bandă” care se ocupa, animată de gândul libertății, cu fabricarea de bombe și aruncarea în aer a trenurilor naziștilor. Cei mai mulți dintre ei au fost prinși de către Gestapo și chinuiți în închisori și lagăre. Unii dintre ei au supraviețuit, salvați de sfârșitul războiului, alții au murit în luptă sau au ajuns la Dachau.
Toate peripețiile prin care trec, inițial inofensive, toate misiunile pe care le au de îndeplinit, toate gândurile care îi frământă în momentele în care se găsesc într-o situație din care nu mai pot scăpa, toate acestea sunt transpuse pe foaie într-o manieră pe cât de simplă pe atât de emoționantă.
Fără a se folosi de figuri de stil exagerate, Marc Levy reușește să transmită mai mult decât ar fi crezut pentru că povestea are o intensitate incredibilă. Având la bază evenimentele reale ce s-au petrecut în Franța în timpul celui de-al Doilea Război Mondial, volumul Copiii libertății surprinde un fragment dramatic din viața unor tineri care și-au dorit, pur și simplu, o viață normală, liberă, în care să se poată bucura de fiorii unei prime iubiri sau de o prietenie sinceră. Deși este redactat atât de simplu, volumul reușește să stârnească curiozitatea oricui, păstrându-și o notă de suspans și un dram de emoție, care se va manifesta oscilând între zâmbete largi de mândrie și lacrimi amare.
Copiii libertății este volumul pe care trebuie să îl citească toți cei care sunt pasionați de istorie, toți cei care cred în prietenia sinceră și dătătoare de putere, toți cei care au nevoie de un erou sau de o motivație pentru a-și împlini visele.
Marc Levy mai are multe să mă învețe. Trebuie să-mi povestească despre Un alt fel de fericire sau despre Toate acele lucruri pe care nu ni le-am spus. Trebuie să mă emoționeze și să mă facă să visez zeci de nopți de-acum înainte. Și asta pentru că iarna trecută m-am îndrăgostit și m-am bucurat de el ca de un cadou mult așteptat, iar eu am mare grijă de cadouri și de oamenii care îmi ajung la suflet…
Acesta este un cont de administrare al LiterNautica.com
Lasă un răspuns