Credits…

Notă de final
 
 
Trecuseră mulți ani de cînd terminasem eu armata (1997) așa că înainte de a începe să scriu la roman, m-am documentat cîteva săptămîni, încercînd să găsesc pe net “voci” de foști soldați ai “armatei române”. Din moment ce scriam la persoana a treia, părerea nu trebuia să fie a mea personală, ci a unei voci colective, una care sa fie a mai multor oameni cu aceeași exeperiență ca și a mea sau asemănătoare. Am avut norocul să găsesc cîteva bloguri din care m-am delectat cu amintiri expuse cu haz de diverși necunoscuți. Amintirile lor au completat amintirile mele. Le mulțumesc pe această cale. Fără ei și fără încorporarea încă obligatorie în 1997, romanul nu ar fi ieșit atît de “autentic”. Îi mulțumesc și lui Laurențiu Solomon. Evocările lui prelucrate de mine și-au făcut loc pe parcursul a cîtorva pagini.
 
“În cele nouă luni nu cred că am tras mai mult de 12 gloanțe în total și sînt sigur că am ieșit cu o condiție fizică mai proastă decît cea cu care am intrat. În schimb, fără să-mi dau seama, m-am înrăit și m-am îndobitocit zi de zi.”
 
“Chiar în noaptea de Crăciun am avut alarma. Evident că se știa că va fi alarmă. Ce nu știau însă cu precizie apevistii era ziua exactă. De asta în ultimele trei nopți dormisem îmbrăcați, cu bocancii în picioare (nu exagerez) și cu armele sub pat.”
 
“Pantalonii ne epilau coapsele mai eficient decît orice tratament cosmetic.”
 
„ Cînd am terminat Armata, cînd am ieșit cu valiza de lemn pe porțile unității, totul trecuse, parcă nici nu s-ar fi-ntîmplat. După ani, au rămas doar amintirile frumoase, chinurile s-au estompat.”
 
„ Pe tot timpul serviciului militar (Vâlcea) m-am simțit ca atunci cînd ești închis pe nedrept din cauza unei erori judiciare. Așteptam tot timpul ca cineva să vină și să-mi spună ceva în genul ne pare rău, a fost o greșeală, puteți pleca”.
 
„ Și eu am făcut armata tot acolo, la batalionu’ unu’, dar la compania a doua. Tipu’ era rîrîit, ar fi fost perfect în Braune Kompanie a lui Ernst Julius Röhm. Rar am putut să văd o combinație mai perfectă între prostie cazonă, răutate și cruzime GRATUITĂ ca și mîndrie de funcționar absolut insignifiant ce se crede măcar egalul’ Gröfaz-ului!!! Era atît de îndoctrinat, încît – pun pariu – cînd se ducea la toaletă își comanda sngur ce are de făcut!”
 
“Am făcut la celebrul Detașament Paulis, așa se numea școala de ofițeri în rezervă din Lipova. Eram la infanterie dar știu că dincolo de Mureș era unitatea din Radna de tancuri. Deja se desființa și căram adesea din depozite de acolo tunici, saci, dulapuri etc, ca să le inventarieze. Cum a fost? Dacă mă întrebai atunci ziceam clar – nașpa! Acum am îmbătrînit văd și părțile mai bune. De fapt mă autoamăgesc! Unitatea era condusă de colonel Gligor, un om rece, distant, fără priză la soldați. Se zicea că nici proprii copii nu-l iubeau! Eram terist și am mai scăpat de unele munci, nu și de cărat lăzi, săpat curtea, săpat șanțuri, făcut sectoare (scările, buda etc). Căpitanii ce conduceau plutoanele unii erau ok – cei doi tineri Badea (Ionel și Daniel), ambițioși, corecți, energici dar și alții, bețivi patetici și analfabeți cum era Cioncioiu. Odată țin minte că am pus de o revoltă cu colegii mei din companie. Eram toți pe platou și am aflat că murise mama unui soldat și nu îl lăsau să plece! Era sîmbătă și ne-au pus să adunăm frunze! De nervi am început să urlăm și cînd a venit Gligor am dat în el cu bulgări de zăpadă, am început să strigăm Greva, am înjurat etc. El s-a speriat idiotu’ și a amenințat că cheamă întăriri din Arad! La ce furie aveam în noi am vrut să dezarmăm santinelele și doar căpitanii noștrii ne-au oprit că ieșea măcel!”
 
“Putoarea priceless din dormitorul plutonului – 24 de oameni care dormeau și rîgîiau în colectiv, îmbrăcați zi de zi în aceleași haine, făcînd baie o dată pe săptămînă, și uscîndu-și ciorapii regulamentari verzi între elemenții caloriferului.”
 
“Octombrie, frig, tren, prietenă de cîţiva ani, lacrimi etc… După o noapte acolo am ajuns la ceea ce avea să fie pentru următoarele luni până la jurămînt casă, masă şi spital: Giurgiu.”
 
“În armată am învăţat să beau tărie. Doamne, cum mai turnam în mine. Se speria prietena cînd mă vedea. La fiecare permisie de după jurămint ajungeam la Eroii Revoluţiei unde ne vărsa microbuzul în ultimul hal. Odată mi-am zis: măi, te aşteaptă fata aia la capăt, ia-o mai uşor că nu dă bine… drept pentru care am băut pe drum doar cît să mă dea şoferu’ jos de craci afară la Eroii Revoluţiei. Deci mişcam.”
 
„ La tragerea de noapte, tot iarnă, lucrurile au mers bine de la început, nu a fost nici un incident cu poligonarul, era atît de frig încît nimeni nu voia să tragă; Și nici pericol de vreo inspecție nu era: cum spuneam, era așa de frig încît nu te atrăgea de loc să te culci pe jos (chiar dacă pe niște foi de cort, nu direct pe zăpadă) și să și mai scoți o mînă din mănușă ca să poți să apeși pe trăgaci. Totuși, era o problemă: munițiile trebuiau consumate din două motive: unul, să se justifice rezultatele excelente obținute și, doi, să nu le mai cărăm înapoi (erau grele, ambalate în lădițe de vreo 20-25kg, incomod de cărat). Am tras în aer.”
 
„ Ce rahat de înviorare să faci cînd gerul îți paraliza respirația imediat ce paraseai pavilionul? Ne întorceam la spălătoare apoi echiparea completă și încolonarea pt micul dejun. În unitatea aia eram peste 3000 de inși. Așa că intram la masă după ce stăteam la coadă într-un ger de crăpau pietrele chit că sala de mese era o ditamai hala! Acolo mi-am nenorocit dantura! Nici nu apucai să te așezi la masă cu lăturile alea dinainte că îl și auzeai pe caporalu’ Bighiu (invitație la incest, luate-ar dracu’ acolo unde oi fi!): Plutonu’ trii, ai cinsprăzeşi minuti pintru masă! Cult băiatu’! Nu putea zice un sfert de ceas cum zicea acasă la tac-so la stînă, nu? Ei bine în sfertul ăla de ora mîncai!! Da’ mîncai!!! Ne era atît de foame că nu mai știam de noi. Nu conta că supa sau ceaiul erau luate direct de pe foc iar în gură aveai temperaturi aproape negative. Mîncai, beai, sorbeai, numa’ să simți că dispare senzația aia chinuitoare de foame. Ce pietre în fasole și în „balastru” – adică orez. Mîncai, tată!! Zburau bucăți de măsele pe gît odată cu mîncarea de n-aveai treabă. Bașca tot smalțul dentar ciobit.”
 
“Bine flăcăi! Hai să zic și io. Plecare din Timișoara spre Roman. Extragerea dramatică de lîngă fusta mămichii s-a petrecut în gară condus de deasemenea de tata, prietenă și încă vreo doi prieteni. Ajuns la Roman. Ningea în draci! Preluat de pe peron de un caporal și dus într-o turmă. Turma respectivă a fost mînată către un țarc (UM 01386). Cea mai mare molimă a Romanului a fost zăpada! Fraților acolo am făcut alergie la zăpadă! Nu mai vreau să o văd în viața mea! Am lopătat la zăpadă în 4 luni de aș fi dezgropat Semenicu! Și ningea aproape continuu! Cînd gătam cu clasa și aleea, în fine, toate „sectoarele” ne întîlneam la platou și calea principală de acces. Patru inși la o bancă. Băncile erau transformate în pluguri ad-hoc remorcate cu centurile de la pantaloni și apoi împingeam cu ele zăpada adunată. Cînd s-a nasolit situația ne-au scos la dezăpezit Romanul.”
 
 
P.S. Distractiv cum, din întîmplare, ultimul cuvînt (și încă cu R mare ) s-a nimerit să fie chiar “Romanul” .

Cornel Balan

Mă consider un bun povestitor şi atît.
Escroc S.R.L. este prima mea „poveste” de 500 de pagini, publicată de Humanitas în 2013 sub forma unui roman.
Am luat cu ea „Cel mai bun roman” la Concursul de Debut Literar Unicredit/Banca Ţiriac.
În martie 2015, am fost ales laureat al Le Festival du premier roman de Chambéry (juriu din Franţa).
Al doilea roman, LIFTUL, a fost publicat în 2019 la Humanitas, în colecția Scriitori români contemporani.
Apariție în numărul 5 al revistei Iocan: Pe Ana Lugojana.
Cel de-al treilea roman al meu, Ultima Armată a aparut în 2020 la Casa de Pariuri Literare.
Nominalizat pentru „cea mai bună povestire SF 2019” cu Ultima Frontieră apărută în numărul 5 al revistei CSF. O altă povestire SF poate fi citită în revista Galaxia 42 unde deasemenea colaborez: Sferoidul. Locul 2 la Concursul Național de proză scurtă SF Helion 2021 (locul 1, neacordat):
Artificial

Locul 1 la acelaşi concurs din 2021 cu Maşina de teleportat contrafăcută.

Volumul de povestiri SF cu titlul Artificial apărut în 2022 la editura Pavcon.

În prezent, scriu un mini-roman SF cu titlul (provizoriu) Abundent.