Curierat rapid pentru necropolă (scurtmetraj)

MOTTO: „Acum câteva zile făceam autostopul, când lângă mine a oprit un dric. Am spus: „Nu, mulțumesc, nu merg atât de departe.”
Steven Wright

FADE IN:

1. EXT. ÎN FAȚA UNITĂȚII DE POLIȚIE. DIMINEAȚA
În imagine apare R. 25 – 30 de ani. E slab și oarecum incert alcătuit dar nu-ți dai seama exact dacă asta este constituția lui sau impresia creată de costumul gri din material sintetic, cu luciu de plastic. Cu pantalonii un pic prea scurți la glezne, cu sacoul nepotrivit în talie, cu umerii prea strânși. Cu numărul de nasturi necorespunzător pentru modelul costumului. Cu o cravată nepotrivită: dimensiune, nod, amestec de culori. Pălărie gri.

UN COLEG
Salut, R.! Ce faci? Unde te duci?

R.
Să anunț.
Colegul
Ce să anunți?

R.
Un deces… un mort…

COLEGUL
Te-ai specializat! Baftă!
Colegul se urcă într-o mașină și pleacă.

R. (V.O.)
Sunt un om cenușiu? Mult timp nu mi-a trecut prin cap așa ceva. Nimeni nu îți spune așa ceva în școală. Până când nepotul meu, copilul soră-mii, de șase ani, m-a tras de mânecă și mi-a arătat o carte. O carte de copii.

Scoate din buzunarul sacoului un ceas vechi cu lanț. Deschide capacul, se uită la oră, devine îngrijorat de întârziere. Vrea să pună ceasul la loc în buzunar dar, din neatenție, îl pune pe lângă. O ia la fugă sau doar în pas grăbit. Ceasul, atârnat de lanțul lung, se bălăngăne ca un pendul.

R. (V.O.)
Oamenii cenușii din carte sunt niște ființe ciudate. Străvezii, ca niște fantome… năluci.
Nu sunt chiar oameni. Iau chip omenesc, uneori. De pildă la o înmormântare. Vin într-un costum gri, cu fața pământie, cu cearcăne uriașe. Și o umbră pe bărbie, așa, ca și cum nu s-ar fi bărbierit…

Aleargă într-o stație de tramvai și sare pe scară tocmai când tramvaiul pornește.

2. INT. ÎN TRAMVAI
Ceasul cu lanț rămâne prins între uși în afară și nu îl lasă să urce mai sus de prima treaptă. Rămâne acolo și se uită la călători. Este destul de aglomerat. Un pasager butonează un telefon mobil. Pe ecran se vede o emisiune de știri. Despre un incendiu într-un club. Cu zeci de morți.

R. (V.O.)
Bineînțeles că la absolvire și la festivități uniformele sunt albastre. Cu nasturi și epoleți metalici.

3. EXT. CURTEA ACADEMIEI DE POLITIE
O festivitate cu polițiști în uniformă. R., în uniformă, este felicitat de decanul facultății și primește diploma de absolvire.

R.(V.O.)
Steagurile sunt întotdeauna colorate. Și coroanele care se depun la comemorări pe mormintele eroilor.

4. INT. ÎN TRAMVAI
Tramvaiul oprește în stație. Ușile se deschid. R. își recuperează ceasul și îl introduce în buzunar. Tramvaiul pornește. R. se apropie de omul care urmărește pe telefon buletinul de știri și se uită peste umărul lui. Omul se ferește suspicios și ascunde telefonul cu gestul unui elev care nu vrea să-și lase colegii să copieze la teză.

R. (V.O.)
Fraiere! Dacă ți-ai da seama că știu despre asta câte nici nu visezi tu. Nu pot să spun cu voce tare…

R. se uită pe geamul tramvaiului: blocuri, mașini, orașul.

R. (V.O.)
Așa am început. Cum să spun, Noe, Noe de la ora de religie, a intrat în pâine cu o ploaie și un tsunami. Eu am intrat în pâine cu un foc uriaș. Am stat toată noaptea în club pentru că era numai scrum și fum. Mai ales după ce au fost duși morții la Medicină Legală și răniții la spitale și a rămas gol. Dimineața ne-am dus la bază și șefu’ a primit un telefon din Suedia. O prietenă l-a întrebat de o rudă care fusese în club…

5. INT. BIROU DIN CLĂDIREA POLIȚIEI
Șeful pune receptorul jos și i se adresează lui R.

ȘEFUL
A.B.! Vezi dacă e pe listă!

R. se uită lung cu ochi nedormiți.

SEFUL (CONT’D)
Pe lista cu morți! O ai în față!

R. urmăreste rândurile cu degetul ca un școlar care buchisește. Se oprește la numele strigat de șef.

R.
Este!

Șeful se uită la el.

R. (CONT’D)
Este. Pe listă. Mort.

Șeful îi întinde un bilet pe care este scris un număr de telefon.

ȘEFUL
Uite, ia aici. Sună la numărul ăsta. În Suedia. Din partea mea… Te prezinți… știi tu, ești băiat mare.

R. formează numărul de pe bilet. Sună. Așteaptă.

R. (la telefon)
Alo, sunt subinspectorul R. de la poliție. Vă sun din partea domnului comisar-șef… Îmi pare rău să vă spun dar A.B. este pe lista decedaților. O să mai verific dar o confuzie este puțin probabilă… Cred că avea cartea de identitate în buzunar…

6. EXT. PE STRADĂ
Tramvaiul oprește în stație. R. coboară, traversează și merge pe trotuar. Scoate din buzunar un carnet, îl deschide la semn, citește iar apoi se uită la plăcuța cu adresa de pe zidul blocului.

R. ( V.O.)
De atunci mor în fiecare zi…
Mor de la complicații… Iar eu anunț… am făcut deja zeci de drumuri…

Ajunge la ușa unui bloc. Sună la interfon. Răspunde o voce de femeie.

FEMEIE (la interfon)
Cine e?

R.
De la poliție doamnă, subinspector R.

FEMEIE (la interfon) (întrerupându-l)
În ce problemă?

R.
E în legătură cu fiul dumneavoastră…

Se aude un țiuit prelung, un clic și ușa se deschide.

7. INT. SCARĂ DE BLOC
R. urcă pe scări trei etaje, mai aruncă o privire în agendă, apoi se oprește în fața unei uși și sună. O femeie între două vârste deschide.

FADE TO BLACK.

8. INT. DORMITORUL LUI R.

R. (V.O.)
(își amintește)
Mint. De fapt nu focul a fost prima dată. Prima a fost femeia din parc. Care avea doi copii mari de-acum, de vreo douăzeci de ani.

R. doarme. Îi sună telefonul. Se trezește și pune telefonul la ureche. Vocea șefului.

ȘEFUL (LA TELEFON)
Îmbracă-te!

R.
Să trăiți! Ce s-a-ntâmplat?

ȘEFUL (LA TELEFON)
Vine Gina să te ia. O femeie omorâtă în parc. I-au băgat un băț în cur și un săpun în pizdă. Mă rog. Nu știm sigur cine e. Dar se pare că are doi copii, o fată și un băiat. Știe Gina adresa. Înainte să veniți aici în parc treceți pe acolo! Anunțați-i și verificați! Ne vedem aici.

R. se îmbracă repede. Iese din apartament, încuie ușa, coboară.

9. INT. MAȘINA CONDUSĂ DE GINA
R. se urcă în mașina Ginei care îl așteaptă și pornesc. Gina e mică, îndesată și are sâni mari. Îi pune în brațe o agendă.

GINA
Ia și citește adresa! La ce te holbezi? Nu învăț adrese pe de rost! Nu sunt în versuri.

R. citește adresa cu voce tare. Ajung. Coboară din mașină.

10. INT. SCARĂ DE BLOC. APOI GARSONIERĂ
R. și Gina urcă în bloc, sună la ușa unei garsoniere. Deschide un bărbat de 19 – 20 de ani. În spatele lui, o femeie/fată de vârstă apropiată. R. și Gina se prezintă.

R.
(citind din agenda Ginei)
Mama dumneavoastră se numește…?

BĂIATUL
Da’ de ce întrebați?

R.
(încercând să explice)
Este posibil să fi fost victima
unui atac în cursul nopții.

Gina scoate o fotografie. Fata scoate un țipăt și leșină în hol. Bărbatul ajunge pînă în baie și se prăbușește pe un taburet cu fruntea și brațele pe marginea chiuvetei. R. este bulversat. Gina reacționează prima.

GINA
Vezi ce are el. Mă ocup eu de ea.

R. fuge în baie și se apleacă deasupra bărbatului. Fără să-l atingă, încearcă să-i vadă fața. Nu știe exact ce să facă. Se uită spre Gina. O vede în genunchi lângă fată, dându-i ușor palme ca să o trezească. Se întoarce spre bărbat și îi trage o palmă. Bărbatul zboară cu tot cu taburet, sub chiuvetă, în spațiul îngust dintre aceasta și cadă. Capul se aude lovind cada.

R. (V.O.)
(își amintește)
Am crezut c-o să mă dea în judecată pentru asta. Nu m-au dat. S-au dat în judecată unul pe altul, fratele și sora, pentru garsoniera moartei…

FADE TO BLACK.

11. INT. UN BIROU. SEARA. O PETRECERE
Doze de bere goale răsucite. Niciuna plină.

R. (V.O.)
Și, de fapt, începutul începutului…

ȘEFUL
Un voluntar? Un băiat descurcăreț?

R. ridică mâna. Apoi trece pe la toți și strânge banii. Îi îndeasă în buzunar, pune pe umăr geanta frigorifică și pleacă după bere. Când pune geanta pe umăr, ceasul îi alunecă din buzunar.

UN COLEG
De unde ai ceasul ăla, maestre?

R.
De la străbunicu’. A fost ofițer în armată.

12. EXT. PE STRADĂ, LA UN CHIOȘC, APROAPE DE SEDIUL POLIȚIEI
La chioșc R. cere douzeci și cinci de doze și întinde banii. Vânzătorul vorbește la telefon. Din aparat se aude o voce stridentă de femeie.

FEMEIE (LA TELEFON)
Bunică-tu a trecut în neființă și tu stai și vinzi bere ca un nesimțit!

VÂNZĂTORUL
Fac și eu un ban… Da’ cine pula mea plătește-nmormântarea?!

13. INT. SCARA BLOCULUI DIN SCENA 7
Întuneric. Se aud pașii lui R. coborând treptele din holul blocului. Ecou.

R. (V.O.)
În cartea nepotului scria despre o carte veche dintr-o bibliotecă din America. Scrisă de un psihiatru nebun: „Oamenii cenușii și timpul pierdut”. Despre creaturile astea care hărțuiesc oamenii. Care apar la înmormântări nu ca să îl plângă pe răposat ci ca să absoarbă tot timpul pe care oamenii l-au pierdut. „De fiecare dată când unul dintre noi se plânge că a vrut să facă ceva și n-a făcut”, zice acolo, „un om cenușiu pune stâpânire pe timpul lui pierdut.”

R. coboară pe jos pe scara blocului unde a fost să anunțe în secvența de la început.

R. (V.O.)
Nici nu știu dacă e adevărat. Dacă o asemenea carte chiar există…

R. iese din bloc. Se uită la ceasul pe care îl scoate din buzunar. Se duce în stație. Se urcă în tramvai.

14. INT. BIROUL ȘEFULUI. ZIUA
Șeful pune receptorul jos.

ȘEFUL
Du-te la Spitalul Municipal. Se pare că au mai murit doi din lotul nostru. Ia-le datele și…

R.
Le anunț rudele.

ȘEFUL
Dacă sunt deja la spital, ai grijă să nu iasă haos. Dacă nu sunt acolo, te duci acasă la fiecare și vorbești.

Șeful face semn din cap.

ȘEFUL (CONT’D)
După aia poți să mergi acasă. Îți ajunge.

R. își pune sacoul pe el și iese cu agenda în mână.

15. INT. MAI MULTE SCĂRI DE BLOC. UȘI

R. (V.O.)
De atunci mor în fiecare zi. Trei,
patru, cinci. .. Am făcut deja zeci de
de drumuri… Mor în spitalele din București. Îi duc în Londra. În Paris. În Viena… Pe unde-or mai fi spitale celebre. De ce-i mută? În România nici un spital nu e pregătit pentru așa ceva. Pentru nimic. Dar mulți mor în avion. În aer. Sus. Direct acolo. Foarte aproape de cer.

Urmează o succesiune de secvențe scurte cu R.: bătăi în uși/ferestre diferite filmate din unghiuri, detalii și lumini diferite, uși/ferestre care se deschid, se închid, pașii lui R. pe scările blocurilor, ale spitalelor, pe trotuare. Treptat sunetele (bătăile, zgomotul ușilor, pașii) capătă consistență și ritm până când ajung să compună un dans de step. Se stinge lumina și sunetele/dansul macabru de step mai continuă puțin.

FADE TO BLACK.

16. INT. BAIA DE LA SERVICIU
R. se uită în oglindă și își examinează chipul.

R. (V.O.)
Agitația din marile orașe e principala aliată a oamenilor cenușii. „Poate că sunt nebun, dar văd oameni cenușii la tot pasul”, zice autorul, doctorul, nebunul sau ce-o fi, „Cât de mult timp pierde lumea! Dacă ar ști… Astăzi i-am chemat pe toți oamenii cenușii. Și toți se află aici, neliniștiți, doritori să pună stăpânire pe cei douăzeci de ani care-mi mai rămân din viață, dar nu mă gândesc să li-i dau, îmi ajunge că i-am văzut.”

Stropește oglinda cu apă. Iese din baie și se duce în birou.

17. INT. SEDIUL POLIȚIEI. VINERI SEARĂ, DESTUL DE MULT DUPĂ SFÂRȘITUL PROGRAMULUI
Șeful iese din biroul său. Se uită la coridorul pustiu. Un neon clipește. Cască. Duce mâna la gură. Bagă capul pe ușa de la biroul lui R.
R. stă la birou. Indecis. Neconvingător. S-a apucat de sortat hârtii. Le așază metodic, în trei teancuri simetrice – declarații, acte medico-legale, procese-verbale –, cu marginile foilor paralele cu marginile mesei din pal melaminat.

ȘEFUL
Încui tu, da?

R.
Am înțeles. Da.

ȘEFUL
Hai, adună, du-te și tu…

R.
Mulțumesc…

ȘEFUL
(făcând cu ochiul)
Te-o fi așteptând… Weekend fain!
Fără vești!

R.
Mulțumesc, la fel! Să trăiți!

18. INT. BIROUL LUI R. ÎN ACEEAȘI SEARĂ
Șeful pleacă. R. Începe să-și strângă lucrurile. Peste câteva minute se aude o bătaie în ușă. R. ridică privirea. Supărat/deranjat. Mai întâi spre ceasul de pe perete (un ceas ieftin de plastic ale cărui bătăi se aud clar, aproape cu ecou, în liniștea serii, în instituția aproape închisă), abia apoi spre ușă.

R.
Da!

Intră subofițerul de serviciu la intrarea în sediu.

SUBOFIȚERUL
Să trăiți! Mă scuzați, doamna s-a prezentat pentru dumneavoastră.

R. ridică mâinile exasperat spre ceasul de pe perete. Subofițerul ridică din umeri.

SUBOFITERUL (CONT’D)
Zice că e urgent.

R. abandonează lupta cu vădită silă.
Subofițerul se dă la o parte și în cadrul ușii apare o femeie. Aspectul ei arată că a plecat în grabă din casă. Nu e machiată, nu e pieptănată. În zona feței are o urmă de lovitură. E îmbrăcată cu hainele de casă peste care a aruncat în grabă un pulover. În picioare niște ghete care nu sunt încheiate pe de-a-ntregul. În ciuda aspectului, e calmă. Nu se vede nici o urmă de agitație. Face un singur pas în încăpere.
Femeia ține de mână o fetiță. Fetița are ochii mari, deschisi larg ca și cum ar vrea să capteze toate obiectele din jur. Se ascunde după rochia mamei.

FEMEIA
Să vă duceți acolo!

R. o privește întrebător.

FEMEIA (CONT’D)
M-a bătut.

R. se foiește, trădându-și nerăbdarea.

FEMEIA (CONT’D)
Am pus cheia pe undeva pe aici.

Femeia se scotocește prin buzunare și vorbește.

FEMEIA (CONT’D)
M-a luat de nevastă acum opt ani. Avea serviciu. Și atunci nu bea. Nu bea deloc. Ca o fată mare… Te-ai măritat… ți-ai pus pirostriile cu o fată, mi-au zis. Sibiancă! Și râdeau…

R. încearcă să-i capteze privirea ca să o facă să scurteze povestea. Și să prindă un moment prielnic să o întrerupă.

FEMEIA (CONT’D)
Șofer. Șofer era. Avea și B-u’și C¬u’ și E-u’… și nu bea.

R. începe să fie exasperat.
Femeia găsește cheia și o întinde spre R.

FEMEIA (CONT’D)
Uitați cheia!

R. profită de moment.

R.
Stiți, vineri seară… problemele de familie… luni dimineață… la secția de poliție de lângă… cea mai apropiată de domiciliu…

Femeia mai face doi pași în încăpere cu fetița lipită de rochia ei. Fetița nu spune nimic și nu schițează nici un gest. Doar privește.
Femeia așază cheile pe colțul biroului (R. le privește fără să vrea) și vorbește mai departe.

FEMEIA
Pe urmă a făcut accidentu’. Atunci
l-au dat afară. Atunci s-a luat cu băutura.

R.
Știți, doamnă…

FEMEIA
Să notați adresa.

R.
Nu știu dacă e cazul…

FEMEIA
Aveti o hârtie? Ca să scrieți
adresa.

R. devine nervos. Ia o coală de pe birou și un pix și i le întinde. Femeia le ia în mână și se apleacă peste marginea biroului. Pixul nu scrie.

FEMEIA (CONT’D)
Nu scrie. Și nu am nici ochelarii. Dacă vreți să notați dumneavoastră.

R. ia un alt pix din suport.

FEMEIA (CONT’D)
Așa au început și bătăile. Apoi în fiecare zi, în fiecare zi…

R. apasă ostentativ butonul pixului și îi arată femeii coala albă.

R.
Adresa!

Femeia îi dictează adresa. R. scrie apoi se uită la femeie cu intenția evidentă de a o concedia.

R. (CONT’D)
Luni dimineață…

FEMEIA
Azi am luat cuțitul. De pe masă.
Din bucătătrie. De la friptură…

R. devine brusc atent. Fața îi devine imobilă și își pierde culoarea. Se uită pentru prima dată atent la femeie.

FEMEIA (CONT’D)
Acolo l-am lăsat, unde a căzut. În bucătărie. Pe gresie.

Pe fruntea lui R. apar picături de sudoare. Îi tremură colțul buzelor. Femeia nu se întrerupe.

FEMEIA (CONT’D)
Am încuiat când am plecat. De două ori. Jos. Yala de sus e stricată. N¬-a avut cine s-o repare. Aveți cheia…

R. vrea să spună ceva. Scoate un sunet dar se oprește sau îl întrerupe femeia.

FEMEIA (CONT’D)
Am luat fata de mână, am pus o haină pe ea ș-am venit să vă anunț…

Cu efort mare, R. își descleștează fălcile. Vorbește gâtuit.

R.
Dd… de ce ați făcut asta?

Femeia îl privește nedumerită.

R. (CONT’D)
(R. pronunță cuvintele mai dur/apăsat; devine iritat și agresiv)
De ce ați venit?

FEMEIA
Pai… L-am omorât… Am venit să
anunț.

R.
(tonul lui R. crește în intensitate și volum – accentuează cuvântul EU)
EU, înțelegi, numai EU anunț. Asta e treaba MEA.

FADE OUT.

Alexandru Georgescu

N. 22 iunie 1975 în Sibiu)
• Procuror criminalist în București
• Studii: Colegiul Gheorghe Lazăr din Sibiu (1994), Facultatea de Drept a Universității din București (1998), Institutul Național al Magistraturii (1999)
• Cărți publicate:
o Ghidul anchetatorului de omoruri (2006, coautor)
o Insectar, culegere de mici orori cotidiene (povestiri, Aius Printed, 2012)
o Uimitoarea poveste a băiatului care și-a mâncat propriul pește (roman pentru copii, Aius Printed, 2013)
o Omul care fura ferestre – cioburi de București (povestiri, Peter Pan ART, 2014)
o A_ _a_ _ _ _a, locul unde a fost spânzurat un cuvânt (roman pentru copii, Peter Pan ART, 2015)
o Trei povestiri în volumul colectiv Ferestre din București și poveștile lor, coordonator Cătălin D. Constantin, Editura Peter Pan ART, 2015
o Povestirea Numără oile şi dormi! în revista Iocan, anul 2 / nr.5