Încep prin a face precizarea că titlul și conținutul textului sunt raportate la piața românească de carte, în special la cititorii autohtoni care nu sînt atât de toleranți când văd un nume românesc pe o carte. Există mai multe șanse ca unul dintre acești cititori, dacă au în față o carte cu titlul și coperta identice, dar una este semnată de un român iar cealaltă de un străin, să fie atras de cea din urmă. Mă întreb dacă problema este una psihologică și dacă românul, așa mândru și invidios cum s-a dovedit a fi (avem exemple peste tot în jurul nostru), privește cu superioritate și neîncredere spre o carte scrisă de un conațional. Umblă vorba că „tot românul s-a născut poet” și de la o vreme chiar am ajuns să am impresia că majoritatea puținilor cititori de la noi au visat să publice la rândul lor. Așa îmi explic eu o parte din reticența adusă în discuție.
Într-un dialog pe această temă purtat cu niște cunoscuți, unul dintre interlocutori (cititor avid) mi-a mărturisit că el nu citește autori de-ai noștri căci „sînt prea români”. L-am întrebat ce vrea să spună cu asta. Altcineva din cercul nostru a preluat ideea și a spus că „poate sîntem sătui să tot auzim de comunism, de limbajul de scară de bloc și altele asemenea”. Le-am atras atenția că poate nu au citit scriitorii potriviți și am dat câteva exemple, dar nu am reușit să îi conving și de fapt nici eu nu am fost foarte convins deoarece la rândul meu m-am ținut departe de scriitorii români până de curând.
Vorbind strict din punctul meu de vedere, îmi explic rezervarea în privința literaturii române ca un efect secundar al orelor de studiu din timpul școlii unde am fost obligat, printr-un „limbaj de lemn” și tot felul de termeni, care mai de care mai dezagreabil, să mănânc pe pâine, cum s-ar zice, literatură română și se poate ca până la urmă să mi se fi aplecat. Așa că până acum câțiva ani nici n-am vrut să aud de scriitori autohtoni și momentan sînt extrem de selectiv în privința lor, îi citesc doar pe cei recomandați de oameni în a căror criterii selective am încredere. Adevărul este că am mai făcut excepție de la această regulă de 2-3 ori dar de fiecare dată am fost destul de dezamăgit și nu vreau să dau exemple. Spun doar că una dintre cărți aducea în discuție veșnicul subiect despre perioada comunistă, alta exagera cu expresii licențioase fără a plusa cu mai nimic altceva… înțelegeți ce vreau să spun.
Dar problema cred că este mai amplă de atât. Scriitori slabi și scriitori buni au fost și vor fi întotdeauna. În România nu există un public de carte foarte mare și cei care sînt au devenit din ce în ce mai selectivi. Și asta fiindcă viața modernă pare să însemne printre altele timp mai puțin, fiindcă odată cu internetul aproape oricine interesat de literatură a devenit „scriitor”, fiindcă se publică extraordinar de mult și mai puțin calitativ. Nu pot să nu mă întreb în același timp dacă noua generație nu și-a găsit încă identitatea iar acest lucru se reflectă și în ceea ce se scrie și publică.
Ca fapt interesant, un top al celor mai vândute cărți în ediția de anul trecut a Târgului Internațional Gaudeamus sugerează că autorii români sunt încă la căutare. Îi avem aici pe nelipsiții Gabriel Liiceanu, Lucian Boia sau Andrei Pleșu, dar se regăsesc și nume mai noi, ale unor autori care au debutat în acest început de secol XXI. M-ar fi interesat să aflu și numărul de exemplare al fiecărei cărți vândute, ar fi explicat cred eu destul de bine situația pe care vreau să o prezint aici.
Editurile se feresc să publice autori români care nu au ajuns încă la stadiul în care pot garanta vânzările prin simplul lor nume pus pe o copertă, cum ar fi Mircea Cărtărescu, Norman Manea, Dan Lungu ș.a.m.d. Așa că mulți dintre cei care țin să se vadă publicați emigrează spre editurile mai mici dispuse să accepte un mic onorariu în schimbul publicării. Căci, până la urmă, toate lumea trebuie să mănânce o pâine, corect? Dintre acești autori, se prea poate ca o parte din ei chiar să merite a fi citiți, dar cum să se evidențieze din rândul miilor de cărți a căror criteriu de calitate a fost trecut cu vederea? Ceea ce ridică altă întrebare: cititorul cum va ajunge la acel autor care merită răsfoit când plasa stă se rupă din cauza atâtor pești ce s-au strâns în ea dintr-o singură lansare la apă? Reușesc aceia care au posibilitatea și timpul să își facă publicitate, cam acesta rămâne singurul criteriu care evidențiază unele cărți iar pe altele nu – în același timp poate fi un răspuns la întrebarea ridicată de prezentul articol.
„Cele mai importante două zile din viața ta sunt ziua în care te-ai născut și cea în care afli de ce.” – Mark Twain
eu pot sa iti spun, ca emigranta, ca sunt mai atrasa de scriitorii romani decat de cei straini. dar lucrul acesta cred ca se intampla si pentru ca, fiind departe de tara, incerc sa refac legaturi cu tara mea, cu romanii. dar inteleg ce spui, cand ma aflam in tara nu citeam deloc scriitori romani, in afara acelora pe care ii citeam obligatoriu pentru scoala. selectia lecturilor o fac foarte riguros oricum atunci cand cumpar cartea unui scriitor roman pe care inca nu l-am citit, caut recomandari si reactii pe net :) marketingul conteaza si el foarte mult iar in alte tari agentii de carte fac tot posibilul sa isi promoveze scriitorii. in Romania nu stiu cum functioneaza industria aceasta dar poate ca este o problema si acolo.
Interesant subiect.Poate că cititorii români s-au săturat să audă despre romane care tratează abuzurile regimului comunist.Poate că scriitorii români cu adevărat talentaţi ar fi mai cunoscuţi dacă editurile importante nu ar publica memoriile doamnei Esca sau ”povestea” despre Ramona a lui Andrei Ciobanu. Eu aleg carţi ale autorilor străini(nu oricare, mai puţin contemporani) pentru că mi-am propus să-i citesc mai mult pe clasici.Mi-aş dori totuşi să am timp să citesc cărţile lui Mircea Cărtărescu, nu am citit decât ”Travesti”şi ”Frumoasele Straine” până acum.(prea puţin ca să inţeleg literatura lui Cărtărescu). Sunt unele titluri care mi-au atras atenţia, cum ar fi ”Viaţa lui Kostas Venetis”de Octavian Soviagny, participant la Concursul ”Augustin Fraţilă” 2011, şi ”Acluofobia” a lui A.R.Deleanu, datorită recenziilor convingătoare de care au avut parte in mediul online.E şi asta o modalitate de promovare. :)
Clasicii romani studiați în școală au fost și rămân cei mai buni formatori de conștiințe pentru noi, românii. Nici un scriitor străin, fie el Marquez sau Faulkner nu-i va putea înlocui vreodată pe Creangă sau pe Rebreanu pentru cultura noastră, ca să dau doar câteva exemple. Ca să înțelegem fenomenul la scară istorică e nevoie să ne amintim de strădaniile unora ca Heliade-Rădulescu, Budai-Deleanu, Gr. Alexandrescu, C. Negruzzi și mulți alții pentru crearea unei literaturi naționale. Abia după câteva decenii de carte românească s-a putut pune problema Unirii Principatelor cu succes și apoi a Independenței.
Eu cred că e o chestiune de strategie politică pe termen lung cultivarea și promovarea unei literaturi autohtone. Lăsând editurile (ca și televiziunile) să funcționeze după criterii strict comerciale, nu facem decât să ne îndreptăm rapid spre starea de la început, de popor aservit străinilor mai bogați, mai puternici și cu scriitori mai buni.
@Diana Matei: Nu stiu, poate ca o parte din raspuns poate fi dat si de acest fapt – cautarea de ceva „altfel”. De aceea un scriitor strain va avea castig de cauza in fata unuia autohton si ma refer la beletristica – cred ca am uitat sa specific acest lucru, Andrei Plesu, Lucian Boia sau Neagu Djuvara ies din discutie.
@Laua P: generatiile vechi de cititori inca mai citesc plini de nostalgie carti care au ca subiect comunismul, familia regala ar fi un alt exemplu. Editurile au devenit institutii care sa produca bani, ca orice institutie, asa cred. Rar se publica ceva care risca sa nu se vanda cum trebuie.
@Florin Giurca: iti dau dreptate intru totul. Pentru cultura noastra, este obligatoriu sa citim scriitori ca aceia dati ca exemplu, avem scriitori la nivelul celor mai buni scriitori strainii dar care nu au fost promovati cum trebuie. Rigiditatea sistemului de invatamant nu ajuta nici el, in cazul meu cel putin nu a ajutat.
La noi pina si scriitorii cunoscuti sint frustrati (R. Aldulescu raspuns dintr-un interviu):
„-Din primul roman, Sonata pentru acordeon, ai publicat un fragment în SLAST.
– Da, am publicat nişte bucăţele. Era rubrica săptămînală a lui Alex Ştefănescu, „Poşta redacţiei”, şi cîteva săptămîni la rînd am publicat mai multe pagini. Acum, parcă îmi pare rău.
– De ce?
– Pentru că m-am ambiţionat să devin scriitor. Mi-am făcut iluzii că, dacă ajung scriitor, am dat lovitura. N-am dat nici o lovitură.
– De ce spui asta? Doar ai avut reacţii bune la lectura romanelor tale.
– Nu mă refeream la asta. E vorba de statutul scriitorului, social, material. Statutul scriitorului este de vreo douăzeci de ani încoace la pămînt. Mai ales în ce mă priveşte. De asta spun că-mi făcusem iluzii. Bine că m-am dezis de ele foarte repede, imediat după apariţia primului meu roman, care a luat şi un premiu. Cînd a apărut al doilea, mi-am dat seama că se aştepta de la mine altceva. Şi pentru că nu am fost pe potriva aşteptărilor, am rămas aşa cum sînt la ora actuală. Pe de altă parte, un roman, oricît de bun ar fi, în momentul în care apare într-o mie de exemplare, e ca şi cum n-ar exista.”
@ Damian
Cred ca mai publica autori romani necunoscuti numai cind sint fortati sa o faca, datorita obligatiilor. Prieteni, avantaje de natura diversa SAU in urma unui concurs unde au promis ca-l publica pe cistigator. Cazul meu.
Dupa ce am luat si premiul din Franta, am vazut spre stupefactia mea ca humanitas nu a gasit necesar sa puna un cit de mic anunt pe pagina lor (unde apare cartea) referitor la acest al doilea premiu. Ma gindeam ca i-ar ajuta sa scape de ea mai repede :)
Dezamagit am contactat o alta persoana care luase acelasi premiu in alt an dar publicase la alta editura.”
Mi-a raspuns ca sint f distractiv daca imi imaginez ca editurile sprijina vreun pic pe altcineva in afara „marilor si greilor”. Si ca nu sint eu primul care nu primeste nici macar minimul de sprijin, ceva care s-ar subintelege de la sine in cazul unei edituri profesioniste. Si da, editurile din Italia, Franta, Quebec, etc, s-au mindrit cu scriitorii care au cistigat Premier Roman pt ca acolo e vorb a de munca de echipa si de respectul care i se acorda unui nou venit. Bai frate, nu-i de colo sa-ti lasi serviciul pt un an ca sa scrii un roman de 500 de pagini! Adica trebuie sa ai un dram de nebunie (sau de prostie)! Si trebuie sa ti se dea credit pt asta… adica cel putin pt nebunie! :)
Ah, pasajul de mai sus o sa-l spun si la conferinta!
Dar o sa-l dezvolt: bag si ideile din articolul cu 50 grey.
O sa spuneti ca fac editurile romanesti de ris?
Pai eu vin din Canada!
Si Damian, nu mai scrie articole din astea care au darul sa ma scoata din pepeni. Cine stie de unde vine expresia “a-l scoate din pepeni?” :)
Dar poate citeste cineva de la humanitas comentariile de aici sau un fan al editurii si le spune ca e un nebun care a zis ca face si drege. Caz in care vor pune singuri anuntul pina pe 27 mai :)
@Cornel Balan: Sunt curios ce a vrut sa spuna Aldulescu prin „se aştepta de la mine altceva. Şi pentru că nu am fost pe potriva aşteptărilor, am rămas aşa cum sînt la ora actuală.” chiar daca baniuesc, sunt niste interese si jocuri in lumea literara destul de dubioase. Cu concursurile de debut, aici este adevarat, se mai asuma niste riscuri, dar mai putine, caci oamenii pot vor fi curiosi sa cumpere si sa citeasca un roman castigator la un concurs de debut, dar cred ca in acelasi timp editurile foarte putine care organizeaza concursuri de debut, din cate am observat eu, au tendinta sa atribuie oricum premiul cartilor cu subiecte care au mai multe sanse sa se vanda iar calitatea este pusa pe locul doi sau mai jos. Vorbesc doar de ce am observat eu, caci m-a interesat aspectul acesta si m-am uitat peste cateva carti castigatoare de concursuri de debut. Mai sunt mici exceptii, dar eu vorbesc in general si nu mai iau in considerare si concursurile despre care se vorbeste pe internet ca ar fi „aranjate”.
Citeam ieri un articol pe mediafx in care se spunea ca Romania se afla pe ultimul loc in Europa in privinta pietei de carte. Acest fapt cred ca spune foarte multe.
@ Damian
Am vrut sa-ti raspund ieri dar m-am luat cu altele..
Aldulescu cred ca vrea sa spuna ca se astepta de la el o schimbare a stilului sau, cel putin, a subiectului. Desi am citit numai unul, am inteles ca in romanele lui exploreaza „mizeria orasului”, personajele lui sint in general de la marginea societatii samd.
„oamenii poate vor fi curiosi sa cumpere si sa citeasca un roman castigator la un concurs de debut”.. ei, vezi sa nu!
Nici oamenii nu sint curiosi sa cumpere, nici editura nu e interesata sa vinda.
La vremea respectiva ma gindeam sa cumpar aprox 200 si sa le aduc in Canada, unde la Montreal exista o librarie romaneasca. Am trimis e-mail editurii, mi-au dat e-mailul domnului de la Vinzari. Ii scriu un e-mail frumos, il intreb daca exista discount pt ca le cumpar en gros.. sint autorul, as vrea sa cumpar.. nu-mi raspunde nimic. Scriu inapoi primei persoane. Imi spune sa mai incerc o data si sa o cc si pe dumneaei. M-am conformat si tot nimeni nu mi-a raspuns. Dupa care m-am lasat pagubas.
Ei, trebuie sa ne uitam la aspectul pozitiv.. al faptului ca sintem ultimii. E totusi destul de usor sa urci un pic si sa devii penultimul (pe cine sa batem, Albania?) si ar putea guvernul Ponta sa se mai laude cu o realizare. Pe cind daca esti pe primul loc, oricind poti sa ti-l pierzi… si suna rau.