De la Ionuț

„Mamă, ce-mi place să vorbesc cu ei de sus, să le arăt avioane făcute din hârtie, că facem origami la curs, broscuțele cu două picioare le țin doar pentru tine. Nu știu când va începe și cât va ține, sunt convins că din coasta mea înfiptă în tine curge sângele meu, am grupa A2, iubito, mi-au spus că e cea mai răspândită, noroc că donează oamenii de bine și că încă mă țin aici, că am început cura de noapte cu cartofi și cer închis, mi-e că ai putea să slăbești dacă ai fi acum lângă mine, am lăsat centimetri de piele pentru numele tău, Vasile mă tatuează în fiecare miercuri, avem ace refolosite și nihilism albastru, desenăm chipuri de Hristoși și ne dăm like-uri cu sprâncenele, nu ne putem spânzura din iubire că n-avem copaci și nici clanțe la uși, au încercat și alții dar hârtia se rupe, ni se spune să nu iubim în concluzie, da’ nici să urâm că-i păcat de la sfinți, da’ pe tine te iartă, Ionuț, zice Vasile, că tu ai sfinți pe piele și coroană de spini în jurul picioarelor, aș vrea să-mi scrii poezii cu un singur vers, să nu scrii niciodată că mă iubești, că mă dai de gol și nu se mai împlinește alegoria noapte- nunta, până atunci mă pregătesc asiduu, fac dușuri reci, alternate cu supă fierbinte, primim fasole boabe și macaroane, mi se pare o imensă pierdere de timp și spațiu aleatoriu, să sar pe geam, ca Vasile, că la poartă oricum e nea Gigi și tramvaiul nu oprește niciodată în stația de la spital, vatmanul e femeie și are derogare de la Iohanis, zice mi-e frică, dom’ președinte, că mă violează nebunii, că aștia e nefutuți când iese de-acolo, așa că din două una, iubito, ori o să-mi crească rădăcini de la prealunga ședere și voi avea de ce să mă agăț, anin, atârn, spânzur, agăț livresc, ori o să mă car metaphoric la alt etaj, mai sus sau mai jos, depinde, iubito, de care parte a corpului  hotărăști să te descotorosești, să nu faci drame interioare bine decorate, ce urmează să-ți cer nu e chiar așa greu, sunt un intelectual ratat și mi-ar fi târșă să-ți cer fire de păr parfumate, îți ordon ca-n fața gărzii de onoare, să-mi trimiți bucăți de carne de pe fesele tale, au dat ăștia la știri că ți-a cam crescut cota, e peste 90 în bazin, da’ să nu te speli înainte, iubito, cu Palmolive, că mi-e rău, sunt alergic la parabeni, o să ajungem mai târziu la oasele tale, dacă te învoiești , dacă nu, rămâi așa grasă, am auzit că te-ar vrea Vasile, lui îi plac astea tinere și grase, dar dacă da, îți dedic o anagramă de la Ionuț, adică Ion, eu, și tu. Încântat de cunoștințe.

DE LA IONUȚ

P.S. Am auzit aseară cicadele, mă întreabă Vasile ce sunt cicadele, dacă sunt albastre și dacă doamnele de la bucătărie ne lasă să le mâncăm cu pâine, să ții întotdeauna ochii închiși, iubito, așa ne spune, să nu care cumva să-i închideți, că vă ia mama dracului, Vasile zice că oamenii când mor au închis ochii pentru totdeauna, da eu l-am văzut, avea doar pumnul drept închis și ochii erau ca zece bani, erau ochi cu republica socialistă românia, a zis domn doctor că e circuitul alcoolului în sânge, da eu cred că pulsează stomacul de dorul tău, poezia și poeții sunt de vină, că din cauza lor se duce țara, că te doare când bei, da mai tare te doare poezia. I-am zis mamei când a venit, de ce ai mamă, mâinile așa de mari, ca să te ocrotesc mai bine, Ionuț, să te strâng între coaste, da le-am rupt în final, că mai bine stai acolo, între oase, carnea nu trece, au rămas cu mine doar ochii verzi ai mamei, îi țin și acum în buzunar, restul nu contează, i-au pus trupul mic în sac, unde duceți țâțele și burta mamei, la sertar a zis dom doctor, avem gheață și shot-uri verzi, poți oricând, Ionuțe, să vii să tragi o dușcă, nu m-am dus niciodată, aștept să aducă mir și tămâie la farmacie, poate, poate, învie și mama. Să nu ne lungim, iubito, mi-ar plăcea să te cheme Minodora, să îți spun domniță, să te frământ între cocteiluri verzi și albastre, să te ferești de tata, bea spirt, e albastru și îl cheamă Mona, are minim 70 grade la umbră, el o să vrea să te măsoare primul, da nu te lăsa, domniță, Minodoro, tata vrea doar să te fută, să vadă că vine sâmbătă, ziua în care poate să bea, nu te lăsa, domniță, păstrează carnea fragedă doar pentru mine, să vii cu cizme lungi, până la genunchi, roșii, chiar dacă sunt din imitație de piele, să porți peste carne doar cojocul de lână, să-l desfaci doar atunci când mă vezi la fereastră, și nici atunci nu e sigur, când auzi guguștiucul uguind de două ori, o dată lung și de două ori scurt, să știi că Vasile mă coboară pe două cearceafuri albe legate, o să mă recunoști, I O N U Ț, o să-mi lipesc hârtie igienică albă pe frunte, că doar de asta avem, nu am pixuri, dar o să scriu cu fecale, sunt bune, ajută la digestie, amintește-ți că am mâncat boabe de fasole. Te trec dincolo de gard, Ionuțe, nea Gigi, da e scump, vreau afine, dinți galbeni trecuți de patruzeci și câte un ochi verde de persoană.
Să ai ochii verzi, Minodoro, că altfel nu trece nimeni.”

Scrisoarea lui Ionuț a fost publicată în secțiunea „Corespondență de la cititori” a revistei „Formula AS” din data de 20.01.2020. Rugăm doritoarele să folosească adresa de corespondență, Șoseaua Berceni, nr.10, sector 4, București. Pe plic sunteți rugate să menționați „Pentru Ionuț”.

Monica Petrean

Bistrita, 27.09.1977, jurist ANAF