Povestea Catedralei Notre Dame îmi atinge o coardă sensibilă într-un mod aparte și e motivul pentru care în seara cînd a avut loc incendiul am privit înmărmurit imaginile de la televizor. Eram emoționat și trist nu pentru că un templu de rugăciune dedicat fecioarei Maria ardea sub ochii mei, ci pentru că tocmai, în mod specific, acela ardea. Cel din Paris, cel întîlnit în atîtea fotografii, filme, romane celebre, ca să nu mai spun pagini de istorie.. Paradoxal, dacă ar fi ars Catedrala Mîntuirii Neamului mi-ar fi păsat mult mai puțin, deși aceasta se află în orașul în care m-am născut și este mult mai mare decît Notre Dame (110 metri înălțime față de 69 metri, Notre Dame). Dar a fost construită în cîțiva ani, în secolul nostru, din beton armat, folosind opt macarale și “creînd locuri de muncă”, în timp ce Notre Dame a fost construită acum aproape nouă secole pe parcursul a aproape 200 de ani. Efectiv mi se face pielea de găină cînd mă gîndesc că arhitectul și muncitorii care au început să lucreze la proiect știau din start că nu vor trăi să-l vadă terminat. Dar erau cu toții convinși că de pe lumea cealaltă, din rai, o vor vedea definitivată, în toată splendoarea ei.
Era probabil gîndul care le dădea putere și forță.
În ziua de astăzi, pe toată întinderea Angliei există atît de multe biserici abandonate încît o organizație de turism le dă contra cost în folosință turiștilor: oamenii își pot rezerva un loc ieftin de pus cortul în interiorul acestor biserici.
Catedrala Notre Dame era cel mai vizitat monument din Paris, poate chiar din Europa. O vizitau nu numai creștini, ci și atei sau musulmani, nu numai catolici ci și ortodocși sau luterani.
Să afirmi că acest incendiu a fost poate pînă la urmă un lucru bun, pentru că s-a transformat într-un fel de “chemare la arme” (acțiune) a lumii creștine, după cum delira un preot-jurnalist pe un blog din cadrul ziarului adevărul (https://adevarul.ro/cultura/spiritualitate/focul-purificator-lanotre-dame-1_5cb634b7445219c57e9d30bb/index.html), mi se pare culmea prostiei și ca dovadă nimeni în presa română (nici acest preot) nu a zis nici pîs cînd puțin mai tîrziu, tot în săptămîna Patimilor, zeci de copii sînt uciși în biserică în cadrul unor ceremonii de Paște. Nu mai spun că în Egipt aproape în fiecare an familii de copți sînt măcelăriți cu tot cu femei și copii. Cumva faptul că acești copii, care se joacă cu păpuși și cu mașinuțe la fel ca ai noștri, sînt din Asia, și nu din capitala Franței, face povestea lor așa, mai de mîna a doua.
Copiii au fost omorîți de o mînă criminală pe cînd incendiul de la catedrală a fost un accident de-a dreptul stupid. Cînd l-am văzut pe proprietarul firmei de renovări dînd prima declarație “nimeni de la firma noastră nu se afla pe șantier în momentul cînd a început incendiul” am fost de-a dreptul indignat. Cum, un contract de 8 milioane de euro în inima Parisului și tu declari ușurat că nu existau doi sau trei paznici de la firma ta acolo?!
Cînd am aflat că senzorii termici s-au declanșat automat dar că prima echipă de pompieri a plecat după ce a făcut roată șantierului fără să observe nimic suspect, m-am crucit. Jumătate de oră mai tîrziu cînd au venit a doua oară era prea tîrziu. Și e posibil oare ca brigada de pompieri a unei metropole cum e Parisul să nu aibă niște elicoptere cum sînt cele folosite la stingerea incendiilor forestiere?
Cînd am auzit că e un semn divin că nu a ars crucea de aur masiv din interior mi-am spus din nou că ne place să spunem și să ascultăm povești, și exact ca niște copii, cădem în transă fără să mai putem sesiza elementele naive/stupide presărate pe ici și colo. Pentru că evident crucea de aur nu putea arde dar cea de lemn de pe acoperiș, parte din turn, a “ars ca o torță” ca să citez comparația cea mai utilizată din presă.
Sînt de acord că arderea catedralei Notre Dame trebuie luată ca un semn. Dar nu sînt așa de sigur că e un semn divin și în nici un caz de bun augur.
Mă consider un bun povestitor şi atît.
Escroc S.R.L. este prima mea „poveste” de 500 de pagini, publicată de Humanitas în 2013 sub forma unui roman.
Am luat cu ea „Cel mai bun roman” la Concursul de Debut Literar Unicredit/Banca Ţiriac.
În martie 2015, am fost ales laureat al Le Festival du premier roman de Chambéry (juriu din Franţa).
Al doilea roman, LIFTUL, a fost publicat în 2019 la Humanitas, în colecția Scriitori români contemporani.
Apariție în numărul 5 al revistei Iocan: Pe Ana Lugojana.
Cel de-al treilea roman al meu, Ultima Armată a aparut în 2020 la Casa de Pariuri Literare.
Nominalizat pentru „cea mai bună povestire SF 2019” cu Ultima Frontieră apărută în numărul 5 al revistei CSF. O altă povestire SF poate fi citită în revista Galaxia 42 unde deasemenea colaborez: Sferoidul. Locul 2 la Concursul Național de proză scurtă SF Helion 2021 (locul 1, neacordat):
Artificial
Locul 1 la acelaşi concurs din 2021 cu Maşina de teleportat contrafăcută.
Volumul de povestiri SF cu titlul Artificial apărut în 2022 la editura Pavcon.
În prezent, scriu un mini-roman SF cu titlul (provizoriu) Abundent.
Ce se întîmplă? A fost Crăciunul sau Paștele in weekendul asta? Cit de mult m-am bucurat sa mai gasesc inca doua texte ale tale pe website in dimineata asta!
Mi-a placut perspectiva ta (e prima oara cand citesc editoriale scrise de tine), dar eu nu cred ca a fost vorba de niciun semn divin, ci doar de un act uman (de stupiditate, iresponsabilitate, etc.), asa cum este cazul cu majoritatea lucrurilor rele care se intampla pe lumea asta.
Merci, Ana! Am uitat sa spun si ce stupid si de prost gust mi se pare sa faci poze la un incendiu, cum am vazut ca faceau sute de oameni.
Am ascultat un comentariu care m-a impresionat. Făcea o comparație cu incendiul Moskovei din 1812, atunci când Napoleon a intrat în capitala pustie a rușilor și care, după scurt timp a început să ardă. În Război și Pace, Tolstoi analizează dezastrul pentru că nu știe dacă focul a fost pus de ruși intenționat sau de vină a fost neglijența soldaților francezi incartiruiți, sau ambele. Concluzia lui este că incendiul se declanșează întotdeauna atunci când un așezământ/clădire este părăsit/ă, când stăpânii săi adevărați nu îl mai locuiesc…. Din proprie experiență pot să spun că odată cu valul de turiști/gură-cască/ignoranți, orice așezământ religios invadat astfel se desacralizează….
Nu stiu ce sa zic decit ca din punctul meu de vedere nu poate fi exclusa varianta incendiului intentionat. Ura dintre cei de o religie fata de cei de alta e destul de mare si ciocniri exista deja. Ca nu ni le putem imagina in lumea occidentala.. nu trebuie decit sa avem citeva incidente si ni se va schimba perspectiva.
Interesantă comparația, între monumentalitate și nou, între istorie și grandomanie. Așa e, sceptrul nemuririi se acaparează post-mortem. Cine știe când se vor desecretiza interesele incendierii monumentului cu pricina. Poate se obțin și de acolo despăgubiri considerabile de la asiguratori…
Merci de trecere, Adrian..
Orice ar fi, accident sau cu intentie.. intr-un oras in care au loc saptaminal proteste (pina si week-endul trecut au fost arestati 365 de protestatari violenti, unii anarhisti) nu ai nici o scuza cind lasi o schela de proportiile alea nepazita in plin centru. Arcul de Triumf fusese deja vandalizat ziua in amiaza mare, nu?
Cred că incendiul de la Notre Dame a zguduit lumea pentru că a devenit simbolul unei modernități în care valorile se pierd atât de repede și dramatic încât abia reușim să ne dăm seama. Să vezi în flăcări o întreagă tradiție culturală te face să te întrebi oare în ce direcție ne îndreptăm? Pentru că în ciuda înflăcărării naționaliste și a rasismului din ultimul timp, ne recunoaștem în valorile comune ale umanității și ne înfiorăm când solul nostru comun este pus în pericol.
Și totuși, arta sensibilizează mai tare decât încălzirea globală, sărăcia și poluarea cu plastic, deși și acestea din urmă sunt aspecte globale. Asta iar nu e bine. La fel cum nu e bine că între solidaritate și acțiune există încă o mare distanță.
Da, exact.. oare de ce nu ne misca la fel de tare cind ne uitam la stiri si vedem o padure seculara distrusa de incendiu, copaci la fel de vechi ca Notre Dame?
Cit despre solidaritate, vorbind in general, ea a fost distrusa de capitalism. Cu cit capitalismul este mai acerb, in manifestarea lui cea mai lacoma, cu atit oamenilor le pasa mai putin de valorile comune, pentru ca accentul se pune pe proprietatea lui personala. Uite de ex insulina. A fost descoperita de doi oameni de stiinta canadieni. Astia nu au vrut sa faca bani din asta si, la fel ca Pasteur mai devreme, cedeaza patentul unei organizatii afiliate pe linga universitate. Mai tirziu, organizatia din Canada pentru Statele Unite da patentul unor firme farmaceutice de acolo. In Canada o doza de insulina e foarte ieftina si oricum acoperita de stat, in State e 100$ si sint oameni care isi micsoreaza singuri doza ca sa economiseasca bani (unii atit de mult ca accidental mor). Cit de nenorocit sa fii sa faci milioane de dolari profit anual din inventia unora de la 1910 cind in restul lumii insulina e ieftina, tu ii faci „mici imbunatatiri” ca sa tii patentul activ?
Nicolae Paulescu se pare ca e descoperitorul insulinei, nerecunscut de comunitatea internationala de specialitate datorita unei greseli de redactare a lucrarii de prezentare…mai multe pe wiki. Nu are legatura directa cu textul ci doar cu comentariul dvs. si pentru ca suntem romani si patrioti, ca nu e prea greu. Legat de pozitionarea dvs. politica cu tenta anticapitalista, cu care in principiu sunt de acord, pot spune ca nevoia de a avea bani, fara limite si scrupule nu tine de oranduire ci mai mult de individ, de educatie, formare si de multe ori se transforma intr-un ideal de viata in sine…meschin si nenorocit.
Da, interesant.. poate ca daca nu era chemat la arme (primul razboi mondial) le-o lua inainte oficial.. Asa au luat canadienii primii lor Nobel in medicina si inventatorul apare pe bancnota de 100 $ Can :)