Despre libertatea de a protesta

Săptămîna trecută, într-un meeting cu managerul, citeam CV-ul unui candidat chinez la un job de testare produse high tech. Era pentru prima dată când voia să se angajeze în Canada. Mi-a atras atenția un paragraf din „experiența de lucru”, unde omul menționa că a lucrat pentru o mare companie chinezească din telecomunicații (cea mai mare de acolo pe domeniul acesta) în cadrul unui program AI (Artificial intelligence) de survolare ascunsă (fără ca cei survolați să fie conștienți de monitorizare) și face recognition. La recunoașterea trăsăturilor, tipul se lăuda că ar fi lucrat și reușit să eficientizeze programele de recunoaștere și diferențiere a trăsăturilor de asiatici. Managerul mi-a explicat că dintotdeauna programele de recunoaștere au avut dificultăți în a diferenția trăsăturile asiaticilor pentru ca sînt mai comune, se aseamănă prea tare unii cu alții. Adică, într-o aglomerare urbană, survolarea și identificarea a o mie de chinezi din mulțime e mai dificilă decît cea pentru o mie de români.

Bineînțeles, candidatul avea experiență și în alte domenii, și cum compania la care lucrez nu are nicio treabă cu survolarea și nici cu industria AI, restul CV-ului avea mai multă relevanță. “Sînt o mulțime de chestii de aflat de la tipul ăsta”, spunea un pic extaziat managerul, iar eu mă gîndeam ce naiv trebuie să fii să crezi că poți afla ceva de la acel om, cînd mai logic este să te gîndești că el va face tot posibilul să sondeze tehnologia noastră R&D și să plece după maximum un an. (Ar fi al treilea care pleacă după aproximativ un an). 

Ce mi se pare distractiv e că pînă de curînd era încurajată selecționarea candidaților asiatici, ca și cum ar face parte și ei dintr-o minoritate. Acum cred că doar indienii nativ canadieni, negrii, persoanele cu dizabilități și transsexualii au rămas în această categorie botezată EDI (dar s-ar putea să mă înșel). Un acronim care vine de la Equity, Diversity, Inclusion. Multe companii mari, multe universități, Resursele umane de la guvern au acum acest gen de departamente, oameni plătiți să se ocupe cu asta. Acum doi ani, cînd termenul era încă relativ nou și ni se spunea pentru prima oară că trebuie să punem accent pe angajarea unui candidat EDI, într-o ședință, cineva a răspuns mirat că verificase google și nu înțelege de ce căutăm un candidat cu experiență de Electronic Data Interchange la noi, la Fiabilitate. Atunci, cel care conducea meeting-ul s-a amuzat foarte tare și a explicat tuturor termenul EDI.  

Concluzia ar fi că, în general, lumea a devenit un loc mai bun, că oamenii sînt mai puțin rasiști, că avem mai multe libertăți și fiecare are ceva mai multe oportunități de a reuși în viață. (Cu siguranță, un atlet transsexual fost bărbat și operat între picioare să fie femeie, va avea mai mute oportunități cu ligamentele, tendoanele și mușchii lui de „fost bărbat” în fața unora dintotdeauna femei, fie ele și excelent dotate de la natură…)

Dar este acesta adevărata realitate? Pe măsură ce guvernele adoptă legi care par să facă lumea în care trăim o lume mai bună, aceleași mîini scriu propuneri de legi contrare ideii de libertate de exprimare. Pentru că ce poți face ca cetățean al unei țări atunci cînd ești nemulțumit de prestația unuia din cele n guverne care s-au perindat la putere, cum indiferent de compoziția lor (sînt formate din traseiști, birocrați sau oportuniști) promit aceleași lucruri frumoase nereușind la final decît să crească datoria publică, să creeze mai multă birocrație și să îngrădească și mai mult libertățile cetățeanului?

Cum altfel să luăm legislația ce urma să fie adoptată în Franța în toamna lui 2020, dacă nu ar fi început protestele de stradă? Propunerea (una dintre ele) era ca orice persoană care înregistrează/publică imagini cu ofițeri de poliție în timpul serviciului într-un mod care ar putea afecta integritatea fizică sau psihică a acestora să riște un an de închisoare și o amendă de 45.000 de euro (53.300 de dolari). Acest lucru se întîmpla în condițiile în care înregistrările video tocmai scoseseră la iveală numeroase incidente de comportament necorespunzător al polițiștilor din întreaga lume. Cum pot fi trași la răspundere polițiștii pentru abuzuri și pentru utilizarea excesivă a forței cînd filmarea lor în acțiune poate duce la o pedeapsă cu închisoarea? Legea extindea, de asemenea, competențele forțelor de ordine în ceea ce privește supravegherea video, oferindu-le acces la camerele de securitate din jurul magazinelor sau din clădiri și acordîndu-le dreptul de a lansa drone echipate cu tehnologie de recunoaștere facială pentru a monitoriza demonstrațiile publice. 

Anul următor, aceleași gen de legi au fost propuse și de parlamentul din Marea Britanie. 

Ne amintim, la fel, cum în august 2018, primărița de atunci, Gabriela Firea, a respins cererea de a fi organizat meeting-ul diaspora. Motivul? Un milion de demonstranți ar perturba grav activitatea și circulația în București.  Cum altfel poți protesta în forță dacă din start ți se „ia” cadrul legal de a protesta? Cum poți să-ți exprimi liber (pașnic) apartenența la un grup sau la o idee dacă prezența ta la demonstrație te-ar face pasibil de un an de închisoare sau de amenzi uriașe, care te-ar săraci? Dar dacă ți s-ar anula carnetul de șofer și meseria ta ar depinde de el? Într-adevăr, spre deosebire de un protest împotriva unui regim totalitar, cum era al lui Ceaușescu, nu ți-ai mai risca viața, dar e așa o mare diferența între a-ți fi distrusă complet viața pentru că te-ai dus la un meeting și a ți-o pierde? 

Fără să fiu un adept 100% al protestului trucker-ilor din Ottawa (nu am cum să fiu din moment ce eu sînt pro-vaccin) din punct de vedere ideologic sînt totuși de partea lor. Și mai ales sînt complet împotriva măsurilor luate de guvern și de poliție. Să spui pe postul național că protestatarii trebuie să fie tratați ca și o grupare teroristă înarmată (spusele unei șefe a poliției auzită de mine pe CBC radio), cu justificarea că „orice camion poate fi folosit ca o armă dacă intri cu el în viteză într-o mulțime”, mi se pare culmea aberației rostită de un oficial. Bate povestea cu „Drobul de sare” a lui Creangă pe ideea exagerării la „ce se poate întîmpla”. Cum altfel ar fi putut protesta oamenii la -20C fără o sursă de căldură (motorul unei mașini)? Sînt o mulțime de mărturii că încă de la început vina a fost a poliției care a direcționat și permis șoferilor să meargă în centru. Între timp, șeful Poliției Ottawa și-a dat demisia. Pe bună dreptate, dacă ne gîndim că doar poliția acestui oraș are în componența ei 1480 de polițiști, iar la radio tot ce auzeai erau lamentări că sînt prea munciți și cu orele peste program la limită din cauza situației din centru. „Avem nevoie de mult mai mulți polițiști!” Era tot ce putea spune conducerea poliției pe parcursul celor trei săptămîni. Sau acuzații privind lașitatea unora dintre protestatari care își aduseseră copiii cu ei, expunîndu-i astfel la pericole. Poate că nu aveau cu cine să-i lase acasă. Nu oricine are menajeră, bucătari și servitori, ca, cei din clasele privilegiate. S-ar fi putut numi lașitate dacă ar fi existat schimb de focuri, dacă ar fi fost folosiți drept scuturi umane, dar așa…? 

Apoi guvernul Trudeau invocă Starea de Urgență. Exceptînd poate că i-a dat ocazia să vorbească o oră la televizor și că a intrat în istorie cu chestia asta, puțini înțeleg ce nevoie era de circul acesta. Exista deja cadrul legal de a disipa manifestația. Era nevoie doar de determinare și colaborare a forțelor de ordine dar și de acceptare a unui dialog. Un lucru pe care Justin Trudeau l-a refuzat de la început. 

Odată cu acest act apar legi noi. Una dintre ele ar permite Tribunalului pentru Drepturile Omului din Canada să aplice amenzi mari acelora despre care se crede că au folosit un limbaj instigator la ură. În trecut, Tribunalul a extins termenii legali asupra a ceea ce  poate fi considerat „ură”, iar acum se va merge pe o și mai mare generalizare. Cu alte cuvinte, va fi foarte ușor de folosit această lege și ca inculpat îți va fi aproape imposibil să te aperi. (Îmi imaginez întrebarea cap de acuzare să ajungă să fie „Ce căutai acolo? O meriți!”) Cealaltă modificare propusă ar permite persoanelor fizice să depună preventiv plîngeri legale împotriva protestatarilor, dacă se tem că aceștia ar putea fi pe punctul de a spune ceva care incită la ură. 

Așa cum spune și un articol din The Economist, ambele sînt idei groaznice. Libertatea de exprimare ar trebui restricționată doar în circumstanțe excepționale, cum ar fi atunci cînd protestatarul incită la violență fizică. 

Legea privind securitatea extinde, de asemenea, competențele forțelor de poliție în ceea ce privește supravegherea video, oferindu-le acces la camerele de securitate din jurul magazinelor sau din clădiri și acordîndu-le dreptul de a lansa drone echipate cu tehnologie de recunoaștere facială pentru monitorizarea demonstrațiile publice. 

După ce acceptă oferta pe care i-o face managerul meu, am de gînd să-i spun acestui inginer chinez unde să aplice cu bogata lui experiență de human surveillance obținută în China. La compania unde sînt eu, e păcat de talentul lui – dar Canada sigur are nevoie de oameni ca el, cu experiență de muncă făcută în țări cu guverne totalitare.

Cornel Balan

Mă consider un bun povestitor şi atît.
Escroc S.R.L. este prima mea „poveste” de 500 de pagini, publicată de Humanitas în 2013 sub forma unui roman.
Am luat cu ea „Cel mai bun roman” la Concursul de Debut Literar Unicredit/Banca Ţiriac.
În martie 2015, am fost ales laureat al Le Festival du premier roman de Chambéry (juriu din Franţa).
Al doilea roman, LIFTUL, a fost publicat în 2019 la Humanitas, în colecția Scriitori români contemporani.
Apariție în numărul 5 al revistei Iocan: Pe Ana Lugojana.
Cel de-al treilea roman al meu, Ultima Armată a aparut în 2020 la Casa de Pariuri Literare.
Nominalizat pentru „cea mai bună povestire SF 2019” cu Ultima Frontieră apărută în numărul 5 al revistei CSF. O altă povestire SF poate fi citită în revista Galaxia 42 unde deasemenea colaborez: Sferoidul. Locul 2 la Concursul Național de proză scurtă SF Helion 2021 (locul 1, neacordat):
Artificial

Locul 1 la acelaşi concurs din 2021 cu Maşina de teleportat contrafăcută.

Volumul de povestiri SF cu titlul Artificial apărut în 2022 la editura Pavcon.

În prezent, scriu un mini-roman SF cu titlul (provizoriu) Abundent.