Ne aflăm în punctul unde ne punem întrebarea: care este viitorul cărții? Să fie adevărat că în câțiva ani cartea tipărită nu va mai exista sau dacă va exista va fi accesibilă doar celor cu mai mulți bani în cont? În trecut nu oricine avea acces la cărți, doar nobilii își puteau permite să le cumpere și, cu mici excepții, doar copiii de nobili aveau acces la învățământul superior. Dacă mă gândesc bine, într-o direcție asemănătoare ar părea că ne îndreptăm. Se va publica foarte mult, datorită ebook-urilor, aici nu-i nimic de obiectat, dar atunci când oricine va putea să publice nu știu ce aberații vă dați seama ce cantitate nefolositoare de mediocritate va ajunge la public? Din această cauză, eu cred că formatul acesta digital al cărților ar trebuie privit ca o amenințare la cultura adevărată, la literatura bună în primul rând.
Un scenariu probabil: lui Cutărică, fără nici un talent aparent, după ani întregi în care trimite pe la edituri manuscrise peste manuscrise, i se oferă deodată ocazia să publice în voie, în format digital. Păi nu se va grăbi el să bombardeze publicul cu nemuritoarele sale opere? Vecinul de apartament, care la rândul lui a visat întotdeauna să fie publicat, află de chestia asta și e gata să bage și el pe țeavă o serie de neprețuite capodopere. Prietenii discută între ei, vorba merge mai departe… Înțelegeți încotro vreau să bat. Cititorul obișnuit, asaltat deodată de atâtea cărți, cărțulii și aberații, nu va fi dezgustat oare de această prostituție a literaturii? Va mai exista, așa cum am spus, un standard impus de editurile care încă vor mai publica în formatul clasic. Dar vor fi tot mai puține iar prețurile tot mai mari.
Avem aici încă un exemplu al tehnologiei prost interpretate și greșit folosite. Noul atrage de fiecare dată, este o curiozitate. Trebuie să fie luate în considerare și anumite riscuri. Pe lângă cele mai sus enumerate, ar mai fi unele de principiu, dintre care îl evidențiez pe acela că în cazul unei cărți digitale aproape întregul sens al procesului de lecturare ia o turnură artificială, nu mai există acea legătură specială pe care cititorul o are cu o carte pe care o răsfoiește la propriu, și nu glisând niște pagini artificiale. Nu mai vorbesc de estetică, frumusețea unei biblioteci, mirosul special al unei cărți vechi sau proaspăt tipărite…
Trecând peste aceste remarci subiective, revin la problema principală. Cartea digitală are și avantajele ei, dar nu ar trebui oare ca întregul proces să fie tratat cu mai multe atenție, luându-se în considerare și riscurile evidente? Este foarte greu de realizat, aproape imposibil, dar sunt de părere că ar trebui să existe un fel de „birou de cenzură” pe la care să treacă fiecare propunere de carte digitală, în așa fel încât să se păstreze oarecum o anumită limită de calitate și cantitate. Rămâne aceeași problemă ca și în cazul cărților tipărite: cine va garanta onestitatea, obiectivitatea și capabilitatea acestor „cenzori”? Cred că s-ar rezolva prin voturi publice, mandate limitate, ceva în genul ăsta.
Sunt, oricum, prea multe probleme create de aceste ebook-uri și nici o propunere de gestionare a acestora. Atitudinea majorității este insuficientul „timpul le va rezolva pe toate” și chiar dacă mai există unele semnale de alarmă, ca cel de față, trec neobservate… de cine trebuie. Până la urmă, cartea e o industrie, și la fel ca orice altă industrie se cere în primul rând să aducă bani. Ebook-urile par a fi un pas în această direcție și, ca de obicei, riscurile nu au fost studiate cu atenție. Eu unul sper că va fi doar o fază a evoluției și că va dispărea la fel ca furculița cu alarmă inventată în 1995 de două femei care aveau prea mult timp liber.
„Cele mai importante două zile din viața ta sunt ziua în care te-ai născut și cea în care afli de ce.” – Mark Twain
O problemă, într-adevăr, care poate fi privită și în felul ăsta. Adevărul, pe de altă parte, e că și editurile și-au cam pierdut din credibilitate în ultimii ani. Dacă ai idee despre cum funcționează (cel puțin în țărișoara noastră) instituțiile astea, înțelegi ce vreau să spun și nu e cazul să dezvolt. Rezolvarea propusă de tine cu „biroul de cenzură” nu cred că-i chiar atât de imposibilă, dar nici deosebit de practică nu poate fi în stadiul actual – ar veni prea târziu, în primul rând, iar într-o lume democrată ar fi privită cel puțin cu reticență.
Inteleg ce spui, nu am idee daca ar fi chiar o rezolvare dar e o idee macar cand nu pare sa se faca nimic si acum sintem inca bine, problemele cele mai mari cu ebookurile se vor vedea mai tarziu.
Ar fi foarte multe de spus aici.
Gindeste-te cum se joaca in zilele noastre copiii? Aproape ca numai virtual, cu o tableta in brate. Acum 30 de ani, cine ar fi crezut ca e posibil, cind jocul insemna prin definitie, iesit afara, intilnit fizic alti copii/prieteni?
La fel si cu cartea digitala, la fel cu shopping-ul on line, in general. De ce crezi ca merg bine site-uri ca ebay si amazon? Inventariere „just in time” usor de prevazut si controlat, disparitia locatiei in centru, a unui magazin fizic (depozitele pot fi la marginea oraselor, pe centura). Cartea digitala e deabia la inceputuri. Chiar si in Romania se da o lupta crincena pt a prinde o felie din piata, chiar in momentul asta. Edituri mari, cum ar fi Humanitas, au pornit in urma altora mai mici.
DAR la oa carte digitala editura munceste mult mai putin. Asa ca procentajul primit de scriitor ar trebui sa fie ma MARE decit cel luat cu o carte publicata traditional.
In afara Romaniei, piata de carte (in engleza) e atit de mare incit multi scriitori isi incearca norocul direct cu Kindle, care opreste 30%, autorul primeste 70%. Din cite stiu, cu o editura din afara (nu Kindle), autorul primeste 30-40% la e-book. In Romania, din ce am aflat pina acum intrebind citiva scriitori, la e-book, autorului i se ofera aproape acelasi procentaj ca pt carte traditionala. 18%
De ce asa putin?
Promoveaza editurile mari cartile destul cit sa existe vinzari in masa? Nu. Vinzarile sint oricum foarte mici. Se asteapta tot de la autor sa-si promoveze cartea.
Dupa parerea mea rolul editurii mari, a editorului bun, respectat, este de a publica NUMAI carti valoroase.
Dar zi-mi tu o editura din Romania care nu a publicat si citeva porcarii pe an? :)
Eu cred ca o editura care ar publica numai carti digitale alese pe sprinceana, ar avea succes.
Arunca o privire pe link-ul de mai jos, date recente din 2014, vinzarile e-books se apropie de 30% din total si vei intelege de ce unele edituri muncesc in disperare pentru a-si face o platforma on-line ca lumea. E vorba de bani, desigur :)
http://authorearnings.com/what-writers-leave-on-the-table/
Da, perfect de acord, tot la bani se ajunge. Unde sa fie editura aceasta de poate garanta valoarea cartilor publicate? Uite ca mi-ai dat alta idee, sa nu se permita publicarea de carti digitale, cu pedeapsa prin lege, decat prin edituri si alte institutii specializate cu conditia de a fi acceptate doar manuscrisele valoroase, asta ar fi cu adevarat o treaba buna. Ca va mai scapa cate o porcarie din cand in cand se mai trece cu vederea, se pastreaza cat de cat o limita, nu crezi?
Revenim la ideea spusa de Lese, in interviu. In muzica se cere o anumita expertiza. Nu poti cinta la chitara daca n-ai facut chitara. In literatura nu e asa – oricine se poate apuca de scris. Mai mult, nu e mare lucru sa-ti faci o editura (ba chiar publica singur cartea). Si vorbim de carti tiparite. Acum, dupa aparitia cartilor electronice, sa te tii.
In Romania eu nu vad o solutie pt incetarea publicarii de porcarii. Chiar si la o editura cunoscuta: poti sa refuzi daca cutare a fost recomandat de X – o persoana influenta sau este var cu Y, un scriitor vechi aflat sus in ierarhia USR, poate pe o pozitie de conducere?
In plus de asta, avem personalitatile (sport, tv, actori, cintareti – mai mult,in State: fosti soldati din DELTA, criminali notorii, sau mari panglicari de pe Wall Street (si asta a facut puscarie) – „The wolf of Wall Street”) care vor fi publicati garantat, vinzarile fiind si ele garantate. Bine, poate ca unii chiar scriu ok… dar in mod sigur nu toti. N-am citit cartea lui Iohannis, apropo, o fi buna?
opiniile mele, punctual:
-accesul la e-book este o facilitate evidentă, iar prețul scăzut vis-a-vis de cartea clasică ar trebui să fie un factor de relansare a literaturii
-de cenzură nici nu poate fi vorba, sub niciun aspect, păstrarea unui echilibru ține de profesionalismul celor care tipăresc cărți; pînă la urmă cititorii pot hotărî singuri ce să cumpere;dacă vor ceva ,,comercial” gen Sandra Brown asta vor cumpăra, dar un editor preocupat de calitatea și nu de cantitatea beletriticii adevărate se va confrunta cu aceeași problemă ca și atunci cînd publică volume pe hîrtie; în acest moment, editurile de nișă unde autorul-veeleitar își plătește cheltuielile de editare doar fiindcă vea să-și vadă numele pe copert aunei cărți( și, de obicei, sub copertă sunt banalități și agramatisme)oferă mult mai multă maculatură decît editurile care au ales tipărirea în format ebook.
-problema e de educație nu de restricție, iar perspectiva e clară: cartea pe hîrtie va deveni, probabil, în următoarele 3 decenii un obiect de lux.
-ca unul ce a publicat în ebook sunt de acord cu Cornel; editorul a fost serios și competent, selecția făcută de el riguroasă, deși a ales să publice(în urma unui concurs 20 de amatori)dar partea de lansare suferă tocmai din cauza unor păreri preconcepute, în genul:cartea va dispărea.