La-nceput a fost migrena primordială, și Domnul a văzut migrena și a vindecat migrena și apoi a văzut că era bine.
Trezește-te, A.
Și A s-a dezmorțit încet în minunata lume nouă din parcul Păcii, București. Și-a atins burta cu degetele mâinii stângi și a simțit ceva mișcându-se, o minunată lume nouă frământându-se înlăuntrul ei, vă-nchipuiți? Și-a dezmorțit umerii și s-a ridicat de pe banca de lemn. În jurul ei copacii neterminați fremătau neterminat din frunzele neterminate. Erau legați de pari pentru că în stadiul ăsta erau încă atât de sensibili și puteau să se rupă foarte ușor. Uite și groapa cu nisip unde urmează să se joace copiii, nisipul insuficient fărâmițat, încât era doar un grohotiș grosolan. Norii nu se mișcau, dar măcar erau la locul lor, acolo unde ar fi trebuit să fie.
Vezi, A, cât de liniștit și de naiv pot să fiu în descrieri?
A s-a uitat la palmele ei, mâna ei dreaptă era neterminată de la cot în jos. Nu e vorba că nu exista, oasele și mușchii erau la locul lor, tendoanele se încordau cum trebuie, dar pur și simplu încă nu-i crescuse pielea care să le acopere.
A luat-o pe aleea construită din dale galbene și roșii, cam urâțele, și a ieșit pe bulevard, și întrevedea roșul cerului și al soarelui care apunea printre nori și printre blocurile gri fără geamuri. Toate blocurile erau construite numai pe jumătate, ceea ce era bine, pentru că atunci când or să fie gata, or să fie mastodonți de zece etaje și atunci n-o să mai vezi soarele decât în poze, și a început să se plimbe pe bulevard, a luat-o pe mijlocul străzii deoarece mașinile încă n-aveau cauciucuri și deci nu puteau să meargă.
Dar benzinării existau, și A intrat într-o benzinărie care vindea benzină și motorină și anvelope și zaharicale. S-a ridicat pe vârfuri și a luat un pachet cu tigăi, nu, țigări din raft și și-a aprins una la modul naiv-poetic. Nu apăruse cancerul și pe pachet nu erau poze cu cancer. Fuma cum își închipuia că fumează o adolescentă care se dorește dezirabilă, dar tu porți un copil în pântece, nu te gândești?
Și A aruncat țigara pe jos și a ieșit din benzinărie și s-a îndepărtat. Jarul a intrat în contact cu vaporii de benzină care pierdeau vremea prin jurul pompelor și au cauzat o explozie, și benzinăria a dispărut într-un bulgăre de foc. Dar A n-a simțit, pentru că nu se inventase încă suflul exploziei.
Și A se plimba pe străzi și privea la blocuri și ocolea cu grijă găurile din asfaltul neterminat. Voi ați observat câte simboluri falice găsești pe stradă? Stâlpi de curent, burlane, beri goale și aruncate, macarale, corporații, hârtii de o sută, câini călcați pe trecere, leagăne, cruci, spânzurători, migrene, nu-ți pierde mințile nu-ți pierde mințile nu-ți pierde nu
Și A l-a întâlnit într-o intersecție și pe bărbatul primordial, așa cum A era fata primordială, înțelegeți, cuplul primordial fericit, naiv, procreator. El era cel care a lăsat-o pe A însărcinată, sau poate eu, cine știe. Dar vedeți, lui îi lipsea o coastă, și o vertebră, și un rinichi, și un plămân, și o inimă de aur, deci poate nu era chiar bărbatul primordial. Dar își ascundea defectele. A, cel puțin, nu le simțise până acum.
– Iubitule, A spus, trecându-și mâna prin părul fără mătreață pentru că încă nu se inventase mătreața.
– A, spus bărbatul încruntat, schițând un zâmbet nervos.
Pauză.
– Mă înebunește când te pierd din vedere, a spus bărbatul.
– Să mă ierți, am fost să privesc ce minuni a creat Dumnezeu și ne-a dăruit nouă și am adormit pe-o bancă.
– Acum mergem acasă, a spus bărbatul imperativ.
– Ai mai găsit alți oameni? A întrebat ea și i-a cuprins brațul cu mâinile în timp ce mergeau.
– Nu, dar am găsit o bibliotecă imensă, poate chiar biblioteca universitară, și am descoperit niște planșe imense cu continente și orașe pe care putem să le vizităm.
– Și cum arătau acele orașe? Aveau clădiri armonioase, pomi înverziți?
– Nu am văzut decât puncte pe hartă și nume ce nu mi le amintesc, dar sunt sigur că acolo au narcotice și parcuri de distracții și biblioteci și mai mari pe care pot să le studiez și.
– Nu căta în depărtare fericirea ta iubite.
Dar bărbatul n-a prins referința pentru că poetul încă nu se inventase.
Bărbatul i-a atins burta.
– Ce mai face copilul?
– Se face din zi în zi din ce în ce mai deștept, A spus. Azi mi-a zis prima dată „mama”.
– Ți-a zis și eu n-am fost acolo, a constatat bărbatul amar.
– Lasă, sigur zice și mai pe seară. Așa sunt copiii, odată ce-și dau drumul, nu le mai tace gura.
După o vreme, A încercat să rupă tăcerea care se lăsase:
– Și ce-ai mai găsit prin oraș?
– Am găsit o roată de bicicletă, am găsit un tub de șprei și am încercat să desenez un egrete pe perete, dar n-am reușit, deoarece încă nu se inventase aderența. Mai târziu în cursul zilei s-a inventat. Am găsit o sticlă de Frutti Fresh la doi litri aroma Tutti Frutti, care avea toate fructele în afară de ananas și de kiwi pentru că tropicele nu există. Am găsit.
– Și dacă-i fată? l-a întrerupt A.
– Poftim?
– Te întreb dacă o să nasc o fată. Ce facem atunci.
– Atunci o s-o dăm la școala de fete. Eu să știi c-o s-o iubesc, pe cât îmi permite sănătatea.
A s-a strâns mai tare în jurul brațului bărbatului, deoarece tocmai se inventase briza.
Au intrat în scara de bloc, au urcat pe scările ale căror trepte lipseau din două în două, și A alunecat odată COPILUL! dar bărbatul o ținea bine de mână și n-a căzut. Au descuiat ușa apartamentului lor de la etajul șapte. Bărbatul a intrat direct în baie, și A îngenuncheat să-l mângâie pe motanul lor neterminat și negru numit Kazimi. Motanului îi lipseau jumătate de craniu și jumătate de greabăn și a început să toarcă mieros când l-a luat în brațe și A început să-l scarpine sub bărbie. Și copilul dinlăuntrul ei dormea și bolborosea înlăuntrul ei.
Apoi l-a lăsat pe motan din brațe și A mers împreună cu bărbatul în bucătărie și A deschis un dulap și A scos spicele de grâu și le-a strivit și A făcut făină albă și A copt pâine nedospită. Bărbatul a deschis alt dulap și și-a potrivit pe braț pușca așezată pe un trepied și a ochit pe cer un cârd de gâște format dintr-o singură gâscă, a tras și a băgat mâna în dulap și a scos gâsca moartă. Au jumulit-o împreună și au gătit gâscă friptă. S-au așezat la masă și au început să mănânce în tăcere. A apucat în furculiță o bucățică de gâscă și A întins-o spre gura bărbatului, care a apucat-o cu dinții și A spus să ia și cu pâine, că i se-apleacă.
Știți, vorba lui bunicu înainte să moară, suntem atâta de cinici încât singura cale să fim și mai cinici e s-o luăm din nou de la-nceput, de parcă nu s-ar fi-ntâmplat nimic.
După masă, au trecut în sufragerie și au încercat să se uite la televizor. Dar era un televizor ieftin și prost și când au apăsat pe buton, a făcut flamă și a început să scoată fum și l-au lăsat în pace. S-au așezat pe canapea, priveau apusul. Atunci bărbatul s-a ridicat în picioare și i-a spus vrei să fii soția mea bărbat și femeie nu știu e cam târziu să-mi spui nu crezi că mai contează suntem presați de timp deci spune lucrurilor pe numele tău de familie vrei să fie numele meu să mă gândesc se petrece atât de repede noi suntem tineri n-avem griji timpul are răbdare cu noi tre’ să ne hotărâm odată deci spune, a strigat femeia și bărbatul și femeia și bărbatul sărise de pe canapea și a început să se agite prin cameră și podeaua a cedat și s-a surpat și bărbatul a căzut șase etaje în gol pentru că încă nu se inventaseră vecinii de dedesubt.
A sărit ca arsă și s-a năpustit pe casa scării și se ținea de burtă COPILUL! și alerga pe scări ca o descreierată. Dar când a ajuns până la urmă jos, din păcate era prea târziu, pentru că deja se inventase hemo- nu-mi rupe fraza înțelege așa se întâmplă mai și mor din ei știu că nu-i corect dar asta e înțelege de-asta te-am dat la școală să înveți ce-i viața știu fetiță că nu e drept dar. Mă rog, să zicem, de data asta doar. Deci când a ajuns jos, din fericire nu era prea târziu, bărbatul ei scăpase cu viață, pentru că încă nu se inventase hemoragia internă.
M-am născut într-o familie de ingineri. Am terminat liceul în București, am plecat la facultate în Cluj și am ajuns în China.
S-ar putea să funcționeze ca un text-experiment. Repetițiile au scopul lor, dar câteva dintre ele nu funcționează chiar atât de bine iar eu aș mai înlocui sau tăia o parte din „și”-uri. Asta mi se pare în plus: „te-am născut cu poezia în sânge”. Revin la ideea principală: cu un subiect/mesaj bun, ar ieși ceva foarte interesant, așa cred (nu înseamnă că am neapărat dreptate).
@ Mihai V.: Este un text experimental, da, și îmi dau seama că are neajunsurile lui, dat fiind că nu l-am încadrat într-o formulă de creație propriu-zisă. Mulțumesc pentru feedback.
Am gustat absurdul si mi-a placut faptul ca absolut toate utilizarile lui „nu se inventase” functioneaza perfect, in sensul ca reusesc sa smulga cite un zimbet. E o idee faina, un stil original.. de apreciat ca te forteaza sa gindesti out-of-the-box, iesi din ale tale incercind sa gusti altfel de scriere, altfel de umor. Bravo!
Si bine ai revenit pe site!
Vă mulțumesc, mă bucur să văd că există o comunitate activă aici pe liternautica. Aveam mai demult un blog pe care-mi publicam poveștile, dar am renunțat la el pentru că poveștile erau proaste și pentru că nimeni nu citește povești pe wordpress.
Cred ca ai mai multa vizibiliate aici decit pe blog… am luat, nu usor, decizia sa postam numarul de vizualizari. In primele luni de la lansare era chiar un pic deprimant, acum este mai bine si sper ca in doua luni sa fie si mai bine. Si eu mi-am cam abandonat blogul din lipsa de timp.
Sint doua mari diferente: pe blog esti in siguranta, nu te critica nimeni pentru ca in general esti printre cunoscuti, te afli „la tine acasa” ca sa zic asa. Aici nu prea. Poti primi feed-back pe bune. Al doilea este ca pe blog poti scrie chestii lejere, gen FB pe cind pe site daca nu sint chestii complete (prea scurte, sau fara puctuatie sau aberatii non-sens care nu functioneaza deloc dpdv literar) se duc la Atelier :)
M-ai dat gata cu matreata! :)
Carevasazica nici samponul Head&Shoulders nu se inventase!
Bun text. I-ar fi placut lui Eugen Ionesco.
Parodia la prima carte a Vechiului Testament, Facerea, se justifică atunci când vedem o nouă Facere a lumii în fiecare viață nouă ce bate la ușa existenței – cazul copilului nenăscut din pântec, sau a maturității – cazul viitoarei tinere mame.
Imaginea creaturilor neterminate dar deja (complet?) funcționale (mână, copaci, etc) – inedită. Poate trebuia mai mult exploatată ideea, căci o creatură neterminată e de așteptat să funcționeze cumva diferit de una normală.
Și aici apare problema centrală: în acest univers neterminat, Dumnezeu e la rândul lui neterminat, indecis, Își retrage cuvântul. Ceva deja inventat (hemoragia) se retrage în service pentru verificări.
Interesant și procedeul prin care litera A preia două roluri deodată, de parte de propoziție și de nume propriu.
Un mesaj de final ca un câștig ontologic pentru specia umană din situația creată ar fi fost un plus de valoare pentru povestire.
Te salut, Daniel! O nebunie totală aici la tine (nu neapărat în sens peiorativ!). Îmi place textul și îți voi spune de ce, nu îmi place și de asemenea îți voi spune de ce. Să încep cu aspectele pozitive:
1. textul are fluiditate (asta chiar îmi place!) datorată enumerațiilor și ideilor spontane introduse în același mod, spontan, fără să pregătești câmpul de dinainte. Asta surprinde, imaginile mereu noi și originale surprind și încântă.
2. textul este fără doar și poate original, ideea pe care se clădește este una ce permite jocuri ironice care iarăși încântă, bineînțeles, cititorul.
Și totuși:
1. de ce te ostinezi să repeți ”și”-ul acela (care are rolul său, pot înțelege) acolo unde ai putea să sporești fluiditatea textului prin folosirea verbului la gerunziu, așa cum ai făcut, de exemplu, aici (de altfel singura dată!): – A, spus bărbatul încruntat, schițând un zâmbet nervos.. ?
În unele cazuri, atunci când îl folosești în enumerații, cu aceeași valoare morfologică, sună bine, te stimulează ca cititor, te face să continui lectura și să îți dorești să nu se mai termine: Apoi l-a lăsat pe motan din brațe și A mers împreună cu bărbatul în bucătărie și A deschis un dulap și A scos spicele de grâu și le-a strivit și A făcut făină albă și A copt pâine nedospită. sau ..într-o benzinărie care vindea benzină și motorină și anvelope și zaharicale. (aici aș spune mai degrabă benzinărie în care se vindea însă oricum, și-ul este folosit în mod lăudabil).
În alte cazuri, sună foarte rău, ca de exemplu aici: și și-a potrivit pușca (puteai evita, punând o virgulă în loc de primul ”și”) sau S-a ridicat pe vârfuri și a luat un pachet cu tigăi, nu, țigări din raft și și-a aprins una la modul naiv-poetic. (aici, la fel cu virgula și eliminarea primului ”și”) sau Și-a atins burta cu degetele mâinii stângi și a simțit ceva mișcându-se (aici poți trece verbul ”a simți” la gerundiu, evitând folosirea debordantă a și-ului) sau A luat-o pe aleea construită din dale galbene și roșii, cam urâțele, și a ieșit pe bulevard, și întrevedea roșul cerului și al soarelui… (același procedeu: verbul ”a întrevedea” la gerunziu iar al doilea ”și” merge eliminat de tot, de altfel nici virgula nu mai are rost). Mă rog, să terminăm cu și-urile. Nu vreau să te plictisesc, chiar dacă fac critică constructivă (sper să înțelegi că e în folosul tău și că mi-a plăcut și textul și abordarea, doar că există multe imprecizii pe care dacă le elimini sau le faci să devină precizii…ei bine, vom avea și vei avea un text foarte bun!).
2. un egrete pe perete – uite ce frumos sună, zici că e poezie! Și mai ai câteva de genul ăsta, atât doar că în cazul de față egretă avem în română doar la feminin, egrete e pluralul, deci articolul nehotărât ”un” nu se acordă cu substantivul. Aici te-ai putea scoate spunând: încă nu se inventase pluralul, însă eu tot nu te-aș crede, pentru că în text nu e precizat.
3. șprei – tehnic, cuvântul nu există în limba română (în dicționar e spray, la fel ca în engleză, indiferent cum l-am pronunța noi românii). Știu că se spune și poate ai vrut ca în gura personajului tău să pară, nu știu, special astfel. Totuși, poate fi înțeles ca o lipsă a scriitorului, pentru că în afară de asta, personajul tău – bărbatul – nu pare un incult. Poți să îl scrii între ghilimele dacă ții să apară neapărat astfel.
4. Bărbatul i-a atins burta. – aici e cam inconsistentă fraza, nu crezi? De ajuns să adaugi un complement indirect de genul: ”cu palma”. Altfel cititorul poate crede că i-a tras un genunchi în burtă sau ceva, că i-a atins-o cu… te miri ce. Evident, ne gândim imediat că i-a atins burta cu palma deschisă, însă în cazul acesta poate este bine să precizezi, just in case…
5. despre final: penultimul paragraf este o nebunie frumoasă, doar că pare scris fără vreo logică (ori dacă ea există, este foarte greu de descifrat și probabil că tu știi acest lucru) chiar dacă te prinde și te poartă departe, trebuie să te întorci de câteva ori asupra sa pentru a înțelege cine ce zice, și chiar dacă încerci din răsputeri, nu reușești (nu vreau să mă gândesc în ce mod ar putea să fie tradusă partea asta). Cât despre finalul textului, aș spune că bărbatul putea să moară din mai multe cauze (nu neapărat doar hemoragie internă). Te-ai gândit la fractură multiplă de oase sau deschidere a craniului? Totuși, cade de la etajul șase!
Sper să ții cont de aceste sugerări și să te pui pe treabă. Ideile tale sunt bune, chiar foarte bune, dacă reușești să le exprimi și într-un mod mai puțin reproșabil, atunci poți ajunge departe. Mi-a venit în minte, pentru a face o comparație favorabilă, finalul romanului Ulise de Joyce, acel monolog al soției protagonistului, care se întinde pe 40 de pagini fără nici un semn de punctuație (numai că vezi tu, chiar și acolo, cu toate că punctuația lipsește, textul se înțelege perfect pentru că este construit cu mare atenție). Degeaba ți se spune că un text nu e bun, dacă nu ți se explică exact și de ce. Asta am încercat să fac aici. Dacă vei vrea să schimbi ceva, rămâne decizia ta. Toate bune și succes în continuare! :)
Ăsta cred că-i cel mai extensiv feedback pe care l-am primit pentru o poveste. Mă bucur, pentru că e ca în zicala aia cum că vezi mai ușor paiul din ochiul altora, în sensul că alții pot să observe mai ușor ce-i în neregulă cu povestea ta, dat fiind că au o anume detașare.
Asta fac toți criticii de artă, văd paiele din ochii artiștilor. Dar nu, la tine nu sunt toate paie iar eu nici măcar nu sunt critic, sunt doar un infim cititor.
Important este ca tu să ai o atitudine pozitivă față de orice feed-back (să nu o iei personal, adică), dar mai ales să continui să scrii.
Cum imi spunea un amic in privat: „pe site-ul vostru nu-mi scapa nici comentariile!” :)
Intr-adevar de multe ori merita citite, cum sint in cazul de fata mai ales cele ale lui Florin si Pavel
Daniel, spune-mi si mie secretul: cum naiba ai facut de ai luat aproape 750 de vizualizari pe text? :)
Foarte interesant! :)
Foarte frumos, mă bucur pentru mine.