E-mail

Poate că nici eu nu aș fi crezut, dacă nu aș fi văzut totul cu ochii mei. Tu mă cunoști foarte bine, știi că nu aș fi în stare să inventez așa ceva. Totul a început cu 3 zile în urmă, când mi-am vizitat fratele. Gara din Constanța era plină de turiști și de proprietari de locuințe, cu cheile în mână, iar soarele ardea ca un „motherfucker” pe cer. Fratele meu mă aștepta bucuros, iar de la gară am pornit spre plaja de la Modern, unde am stat un timp să bem o bere și să depănăm amintiri. A doua zi am mers în Mamaia, dar el nu m-a însoțit – muncește la o firmă de pază și fusese chemat la o intervenție. În tot acest timp nu te-am uitat, știu ce gândești în vreme ce îmi citești e-mailul, ha, ha! Din contră, numai la tine m-am gândit privind perechile de porumbei care se țineau de mână. Dragostea ce ți-o port este precum aripile unor îngeri care astupă o rană sângerândă, căci realitatea vieții nu este altceva decât nenorocita de armă care o provoacă. Te-am dat gata, nu? Evident că m-am gândit mult la fraza de mai sus. Să revin însă la întâmplarea care m-a uimit și m-a cutremurat, deopotrivă. În Mamaia, am cumpărat un șezlong în zona cazinoului. Fiind în weekend, prețul era destul de ridicat, dar cum nu aveam la mine niciun cearceaf… Am luat cu mine o carte, a doua carte tradusă la noi din seria Witcher, și câteva cutii de bere, iar totul părea perfect, atât cât cerea situația în lipsa ta, desigur. Totuși, lucrurile aveau să se schimbe odată cu apariția unui tip care practica masajul pe plajă. Dintre toate umbrelele deschise de pe plajă, s-a găsit să își așeze masa chiar lângă mine, sub umbrela mea. Mai apoi, pe masă au sărit pentru masaj, ca pentru chirurgie craniană, mai multe femei, șir care părea că nu se mai termină, toate făcând parte din același grup, din aceeași localitate, toate prostituate de meserie prin alte țări. Și a început un talmeș-balmeș de negocieri privind costul masajului, de discuții privind tonusul mușchilor, de destăinuiri privind meseria grea de prostituată. Te rog să mă crezi că îmi venea să urlu „Coco Jambo” și să o iau la sănătoasa pe plajă. Dar m-am liniștit, din nou gândindu-mă la îmbrățișarea ta, apoi m-am dus în apă. Eram hotărât ca la întoarcere să cer un alt șezlong și să mă mut din acel loc sfidător. Vântul începuse să bată cu destulă putere încât se ridicau valuri, dar nu m-am speriat, deoarece sunt un bun înotător. Din acest motiv, am ocolit un cuplu suspect, care stătea îmbârligat lângă geamandură și așa cum ne mărturisea un poet: „Doar glasul geamandurei vocaliza arar/ Și-o stea făcea semnale din vîrful unui far.” Doar că acel glas nu era produs de geamandură, ci de tânăra domnișoară, lucru din care am dedus că cei doi tocmai ce învățau să înoate… Așa că i-am ocolit și am tăiat valurile pentru a crea o oarecare distanță între noi. Când m-am lăsat însă în picioare, marea trecea de 2 metri și nu mai puteam atinge nisipul. Am încercat să revin la suprafață, dar după ce am luat o gură de aer, un val s-a prăbușit peste mine și am înghițit apă. Părea că ceva mă ține de gât și de picioare și mă trage la fund. M-am lăsat înșelător în voia curentului, dar adunându-mi ultimele puteri am forțat o nouă evadare din lanțurile sale. Marea era însă mai puternică, iar când ai în față un asemenea adversar, tot ce poți face este să pleci genunchii pe treptele destinului tău și să îți iei la revedere de la lume. Și crede-mă că asta urma să fac, dacă nu ar fi fost ea. De niciunde a apărut un soi de aură, de contur luminos, nici nu știu cum să îi zic, care a luat forma unui corp uman încețoșat, diluat, și ale cărui degete s-au prins de mine ca un cârlig și au început să mă tragă către suprafață. Jur că nu inventez nimic, era cât se poate de clar totul! Până și trăsăturile chipului său păreau normale, aducea cu o femeie de peste 30 de ani, nas mic, zâmbet elegant, păr ușor ondulat ascuns sub o pălărioară rotundă și albă, rochie albă cu motive tradiționale dintr-un material fin, mâneci prinse la încheietură cu un fel de sfoară, eram atât de liniștit în prezența ei încât nu mă puteam decide dacă am murit ori dacă am vedenii. Cu ajutorul acelei apariții ciudate am reușit să ies la lumină și de acolo, mai mult târât decât viu, m-am îndreptat către mal. Nu știu ce s-a întâmplat cu adevărat, dar bănuiala mea ar fi legată de existența cazinoului. Construită prin 1935, clădirea ascunde numeroase povești. La fel se întâmplă și cu plaja și cu marea din zona acelui cazinou. Îmbrăcămintea acelei femei semăna cu cea a doamnelor din perioada interbelică. Nu le am eu cu scrisul, dar de data aceasta voi face o excepție, am să scriu despre cele petrecute și am să trimit textul la o revistă. De-abia aștept să ne revedem! Please, nu mă considera nebun! Jur că totul este adevărat! Dacă nu ai însă încotro, atunci consideră-mă nebun după tine, căci nu te-ai înșela.
Lidia a citit e-mailul la două ore după aflarea veștii. Disperată, cu lacrimi în ochi, a trântit laptopul de pământ. Trenul interregio 1752, având ruta Constanța-București Nord, a deraiat de pe Podul Anghel Saligny datorită uzurii intense a podului și a lipsei de interes din partea autorităților. Urmare a accidentului, toți pasagerii au decedat. A doua zi, cu puțin timp înainte de ora la care avusese loc tragicul accident, Lidia a primit același e-mail. A treia zi la fel. Deși iubitul său fusese înmormântat și toate datinile respectate, Lidia avea să primească același e-mail în fiecare zi, la aceeași oră, pentru tot restul vieții sale.

Catalin Lupu

Născut la 16 martie 1987.
Am publicat texte in revistele Dincoace de Pod, Observator Cultural, Opinia, Gazeta SF, Fantastica, Helion Online, Galileo Online.
Aparut în volum cu:
Adolescent de-a gata(2007),
Antologia Romeo si Julieta la Mizil (2012, 2013),
Antologia Conexiuni (2014),
Când omul descoperă tăcerea şi focul (2013).
Premii: două menţiuni la Festivalul International de Poezie Romeo şi Julieta la Mizil (2012, 2013); premiul III la Concursul naţional de proză scurtă Helion (2014).

1lupu.wordpress.com/