E straniu uneori să vezi cum gândurile tale alunecă ca niște șuvoaie de sânge, sau ca ceva ce este în sângele tău, eretrocite poate,spre patimi și îngrijorări străine firii tale până în prezent.Gândurile noastre sunt eretrocite, poate, roșii , în căutare de oxigen, în căutare să iasă din noi ca să poată inspira și ele o gură de aer. Nu merită să ne condamnăm gândurile pentru chinurile în care ne țin constant, de la orele singurătății depline la secundele de evitare a contactului cu lumea între un gest și o privire în vid. Ele nu au nicio vină, ele sunt eretrocite și nu vor să moară asfixiate în noi.
Privește-te în oglindă și întreabă-te, ți-ar plăcea să trăiești toată viața în acest corp pe care îl ai? Pun pariu că nu ești sigur de răspunsul tău afirmativ pe care încerci să îl insinuezi. ”Da, sunt mulțumit de mine, de ce să nu îmi placă să trăiesc în acest corp?”,…”Ha,ha, naivule, minte-te în continuare!”, vocea asta răsună din tine, nu ești schizofrenic, e doar conștiința ta.
Așa, nici gândurilor tale nu le place să trăiască toată viața în tine, ele vor afară, vor să facă o plimbare în univers, să se reverse bezmetice printre zumzetul mașinilor din stradă și foșnetul frunzelor într-o noapte în care aerul e inert , aproape ca în cosmos doar că plin de oxigen. Ele vor să capete o formă, și așa cum tu îți dorești să fii iubit, ele vor să fie înțelese. Sensul existenței gândurilor noastre e doar înțelegerea, ea este punctul final în călătoria lor prin spațiu. Dar întâi de toate, ele asemeni oamenilor își caută o imagine, niște haine, niște accesorii, niște chestii individuale, un stil. Unele preferă să fie cântate, altele rostite, altele urlate,unele șoptite și altele scrise.
Târziu, le poți vedea cum alunecă în tine, se strecoară către colțișoarele sumbre ale firii tale și îți scot durerile din unghere, ca pe niște copii obraznici condamnați de tine însuți să stea pedepsiți acolo pe vecie. Acum nu te simti bine, da, ești incomodat de propriile tale dureri. Ce tot te ferești să le privești în ochi ca un laș? Sunt copiii tăi care au suferit atâta stând singure în unghere și acum s-au întors la tine mai distruse ca niciodată. Mai fugi de ele un pic, mai minte-te cum se mint dependenții de droguri ca să nu cedeze încă o dată ispitei.
Dar durerile tale nu sunt droguri, dacă continui să le tratezi ca pe niște boli fii sigur că odată vei exploda… și atunci alții se vor uita la tine ca la un nebun în timp ce tu speriat vei încerca să îți strângi durerile de pe jos cu aerul unui om neatent care se grăbește,.. oops, vă rog nu călcați pe ele, le strâng imediat, chiar mă grăbesc, …. dați-vă la o parte , o Doamne, durerea aia mi-ați călcat-o, acum e murdară, și așa era vai și amar de capul ei, ce mai, acum nu mai are sens să plâng. Aveți niște șervețele?
O întrebare retorică și privirile pironite spre tine ale celor care nu vor să fie în locul tău.Ei nu fac nimic, se dau în lături și te lasă să pleci. Și acasă la ei, în patul lor stau să se gândească oare li se poate întâmpla și lor una ca asta? Ei încearcă să caute ceva în ei, să își strige pe nume durerile și apoi, le alungă înapoi prin colțuri speriați, e ok, își spun ei, mie nu mi se poate întâmpla.
Ce e frumos la ele, este tot. Gândurile nu au alte fețe decât cele pe care le au, ele sunt mereu ceea ce sunt și nu pot să moară. Moartea nu există pentru ele, de asta au mai mult curaj să evadeze decât avem noi . Viața lor e un circuit sigur, o călătorie dintr-o minte în alta , iar cele mai norocoase dintre ele mai ajung și în suflete. Cât de fericite sunt gândurile noastre, ele ne văd sufletele, e ca și cum ar putea să îl vadă pe Dumnezeu.
Le simți cum alunecă dinnou? Lasă-le , nu le certa, lasă-le acum să se joace cu durerile tale, ce prieteni de joacă își mai pot găsi în tine? Lasă-le acum, poate dintr-un ungher vreodată îți vor aduce fericirea.
Ce sunt eretrocitele? dacă te referi la celulele roșii ale sângelui, ele se numesc eritrocite.
Textul de față este o interogație adresată unui interlocutor imaginar, un procedeu specific procesului de autocunoaștere al vârstei adolescenței. Ca exercițiu de scris este bun, dar pentru a căpăta valențe de lucrare artistică în proză e nevoie de câteva ingrediente care să facă delimitarea de o cugetare sau de un eseu abstract, teoretic.
Florin Giurcă, mulțumesc mult pentru apreciere. Să fie ”Eretrocite”, atâta timp cât nu e nimic, nici cugetare nici eseu abstract, e ok să rămână ” Eretrocite”, să fie asta un cuvânt nou, așa cum textul nu e nimic. Și da, e exact așa, o încercare adolescentină să o numim, dacă nu ar exista aceste încercări, nici o dezvoltare ulterioară nu ar exista.Ar fi nevoie de niște justificări bănuiesc,afirmațiile nu pot fi aruncate așa pur și simplu, ideile necesită un pic de dezvoltare pentru a se încadra în ceva,însă acum sunt la etapa când fac exerciții căci am nevoie de asta, detaliile fundamentale vor aparea treptat.
Intuiția ta îți va spune de ce anume este nevoie, poate de un story. O poveste adică. Proza e ca un tren ce încarcă pasagerii într-o stație, le arată niște peisaje și îi debarcă în altă stație. Pe fereastră lucrurile se mișcă. Asta e interesant. Fă să se miște ceva.
Vă mulțumesc pentru critică constructivă, sunt mulți tineri care scriu, și toți dintre ei scriu nimic, ei capătă structură în timp, e important, însă, ca cineva să le explice și să nu îi judece pentru ceea ce sunt, ei nu pot scrie altceva de moment, e doar starea ceea ce îi determină să scrie, și mă gândesc tot mai mult la faptul că tinerii pot crește doar învățând unii de la alții, pentru că generațiile noastre s-au dezvoltat diferit, există alte tendințe de exprimare acum. Vreau să postez unele texte pe care le fac pentru a le vedea din altă perspectivă, ce stiu eu despre ceea ce fac e ca, nu fac literatura, doar mă exprim, si am nevoie de feed-back-uri constructive, măcar în privința micilor detalii din aceste exprimări.
Luminița, e greu să scrii, și mai greu să scrii bine, însă nu imposibil. Trebuie să cunoști bine limba în care te exprimi. Dacă ai inventat eretrocite, atunci cu siguranță insinuiezi sau exploada sunt alte invenții la fel de nefericite. În loc să lăsăm, eu aș zice să schimbăm, nu e deloc ok și nu ține de natura textului. Pe site încercăm să postăm texte care să însemne ceva, altfel ce rost mai are? Aici intri în contact direct cu cititorii, iar pentru cititori textele tale trebuie să însemne ceva, altfel de ce le-ar citi?
Alte precizări:
1. de la orele singurătății depline la secundele de evitarea a contactului – corect: de evitare a contactului
2. să se reverse bezmetice prin zumzetul mașinilor din stradă și foșnetul frunzelor – aș spune printre, dacă ținem neapărat să se reverse, altfel va trebui să ne imaginăm un zumzet și un foșnet ca niște felii de cașcaval: cu găuri. Continui apoi cu acel aer din cosmos care, de fapt, e vid, ca ultimul text de la Atelier. Despre aer se poate vorbi doar în atmosferă, în afara ei e orice altceva, ba chiar absența aerului, adicătelea tocmai vidul.
3. Privește-te în oglindă și spune-ți, ți-ar plăcea să trăiești toată viața în acest corp pe care îl ai? – variantele sunt simple: ori te întrebi, ori îți răspunzi. Privește-te în oglindă și spune-ți: sunt scriitor! este diferit de Privește-te în oglindă și întreabă-te: sunt scriitor?
4. mare atenție la folosirea virgulei: uneori o pui acolo unde nu trebuie, alteori nu o pui deloc, de unde și rezultate de tipul: de asta au mai mult curaj să evadeze, decât avem noi respectiv apoi le alungă înapoi prin colțuri speriați.
5. o propoziție care ar fi trebuit să fie interogativă, dar nu e, iar subiectul suferă o operație de schimbare de identitate: Ce tot te ferești să le privești în ochi ca un laș, sunt copiii tăi care au suferit atâta stând singure în unghere și acum s-au întors la tine mai distruse ca niciodată.
Sincer să fiu, acesta este un text de Atelier. Continuă să scrii, dar mai ales citește foarte mult (în românește) și vei crește încet – încet, cum spui tu. Însă trebuie să muncești mai mult! :)
P.S. : celălalt text l-am pus în așteptare. Regula este: un text pe zi. Va apărea mâine!
Deacord,multumesc de corectii, nu vad intotdeauna greselile de exprimare, punctuatie, si mancarile sau adaugarile de litere, ar trebui sa fiu mai atenta. Aia e, sper sa am curajul de a munci mai mult la ceea ce ma pasioneaza,dar ”eretrocite” a fost din start, stiam ca nu e corect, e-ul imi placea cum suna, si cu aerul din spatiu stiu ca nu e adecvat,asa am vrut sa fie, inadecvat, si cu virgulele o cam iau razna, intr-un timp le puneam la tot pasul,am avansat totusi un pic cu ele, dar nu destul :D. Voi corecta.