Fără titlu

Din ceruri se mai scurge un an,acelaşi timp fără gust,inodor se prelinge pe întinsurile unei lumi stabile şi monotone,asemeni unui val de apă cristalin şi veşnic căzător de pe stânca necuprinsului…
Lirică introducere,în modul meu,Dumnezeu ştie introducere în ce anume este,ştiu doar că fac ceea ce îmi place şi mă simt împlinită în acest context.
Mă gîndeam la lumile noastre,cât de limitate sunt şi cum unii din noi pot trăi veşnic în sânul lor fără să ştie grandoarea universului și frumuseţea lui. Alţii ar întreba pentru ce, pentru ce avem nevoie să aflăm despre lucrurile care niciodata nu ne vor aparţine, care nu ne hrănesc aşteptările zi de zi,… eu zic că nimic nu se compară cu acest sentiment, sentimentul unei descoperiri, atunci cînd ai văzut de toate,sau cel puţin aşa îţi pare, îţi pare că ştii toate colţurile şi poţi prezice toate acţiunile banale care se petrec în lumea ta şi din senin se află o noutate, în mărimi uimitoare, aş spune o noutate de anvergură, dacă ar fi plauzibilă utilizarea acestui cuvînt în contextul dat. Această noutate te copleşeşte, te inspiră, te face să vezi totul altfel, o altă lume, cu alte răspunsuri şi mai ales,… cu alte întrebări.
Parinţii noştri, ei nu ascultă muzică, ei nu au filme preferate, ei sunt fiii şi fiicele tutunului, când familiile lor numeroase şi mai puţin numeroase cultivau şi păpuşeau tutunul că să câştige ceva bani pentru supravieţuire. Altminteri, buneii noştrii chiar supravieţuiau, dar niciodata nu se plângeau de traiul lor mizerabil. Ei nu aveau maşini de spălat automate, spălau rufele cu mâinile, dar cred că erau mai curaţi de cât sîntem noi acum, ei tăceau sub papucul dictaturii. Erau oameni mici,nu aveau computere şi telefoane mobile care sa le faciliteze comunicarea,dar totuşi comunicau mai eficient unii cu alţii, ei nu aveau televizor,era doar unul la un sat întreg, în schimb atunci cînd se strângeau cu toţii în faţa acelei drăcovenii, copiii şi bătrînii crescuţi din poveşti şi legende erau uimiţi de marea lor descoperire, pe atunci ei mai puteau fi uimiţi…
Aş vrea să merg de mână cu mama mea prin toată Europa şi să îi arăt lucruri noi, lucruri irepetabile. Vreau să îi văd uimirea ei, probabil că această expresie care aş putea să o urmăresc pe faţa ei, ar semăna cu o perlă veritabilă, un act de umanitate primordială aşa cum scria Blaga, „…un strop din lumina creată în ziua dintîi..”
Cu ce mai poate fi uimit un tânăr contemporan? Cu un nou model de telefon mobil performant, aparate inteligente şi roboţi, jocuri la computer, automobile frumoase pline de cai putere, colecţii de haine la modă,… jucării, într-un cuvânt. Este adevărat că toţi tinerii se maturizează şi probabil îşi schimbă concepţiile despre viaţă, dar ce rost mai are să le schimbi crezînd că devii mai bun când, de fapt, te înghite rutina, da, da, şi asta ne aşteaptă pe fiecare. Odată nimeni nu se va mai întreaba ce a pierdut, doar dacă ar fi vorba de bani, bunuri materiale şi timp. Probabil că nimeni nici nu se întreabă ce a fost în el de valoare veritabilă şi acum nu mai este. Naivitatea, credinţa, pasiunea,orice s-ar fi pierdut pe drum nimeni nu mai are timp să se oprească şi să le ridice.
Există totuşi noutăţi pe care doar tinerii mai sunt în stare să le descopere,… suflete,… cele mai dulci şi irepetabile note de inspiraţie sunt cele care te ating în descoperirea unui suflet, oricare ar fi ele, toate sufletele şi personalităţile sînt dea dreptul ceva nou, ceva izbitor de euforic, atunci cînd priveşti în ochii cuiva şi zâmbeşti, de parcă ai păşi într-o nouă lume, de parcă ai face cunoştinţă cu împrejurările ei şi ai vrea să mai zăboveşti pe colinele ei lejere.
Asta numesc eu descoperiri, dincolo de limite, dincolo de înţelesuri, dincolo de ceea ce e mărunt şi banal, dulcea evadare din tine însuţi…
Oare care viaţă e mizerabilă? Viaţa unui orb,unui orb mediocru care refuză să vadă mai mult din frică, refuză să înţeleagă mai mult din teama de a-şi compromite principiile existenţei sale jalnice. Omul are putere, şi nu vrea să se ştie responsabil de ea. Eu aleg să îmi răsfrîng puterea, oricare ar fi ea, puterea alegerii, puterea acţiunii, puterea propriei opinii, chiar dacă ştiu că pot greşi. Eu aleg să greşesc, să trăiesc, şi să descoper. Şi tu?

Luminița Mîndru

Fiică, Soră, Elevă, Studentă.

ideiprostesti2.blogspot.ro