Fata din cadă

– Ia uite cum ține guguloiul în mână. S-o pupe bunica pe ea de fată!
– Crezi că a și mâncat din el sau doar s-a jucat așa…
– A mâncat, nu vezi ca e murdară pe la gură? Hai vino la bunica să te spele. Ptiu, stai să vezi cât noroc vei avea în viață.
Toate necazurile i s-au tras de la guguloiul maroniu care i-a alunecat pe cracul pantalonului şi s-a rostogolit rotund şi închegat la picioarele ei. Dacă l-ar fi lăsat acolo. Dacă n-ar fi atras-o mirosul lui înţepător, asemănător cu cel din grajdul bunicului. Dacă n-ar fi muşcat din el. Avea doi ani şi viaţa i-o luă la vale. Cu păţania ei începea fiecare zi de naştere din familie, întâmplarea de atunci era servită odată cu friptura de miel la masa de Paşte. Întreaga poveste căpătase dimensiunile unei epopei, în care bunica se folosea de imaginaţie ca să acopere golurile întâmplării.
– Vai scumpa de ea, ce norocoasă va fi. Asta în timp ce era purtată din mână în mână de către unchi şi mătuşi. Musai să jucaţi la loto.
Așa au făcut. În fiecare zi de sâmbătă părinţii o îmbrăcau pe Magda în rochiţe cu volănaşe şi cu ghemotocul dantelat după ei, mergeau la agenţia loto.
– Nu te grăbi, Magda! Alege cu atenţie, îi şoptea tatăl în părul ei buclat, culoarea scoarţei de copac.
Fetiţa îşi mişca încetişor arătătorul pe cele patruzeci şi nouă de cartonaşe aduse special de acasă. Desenelor de acolo li se spunea numere şi ea trebuia sa le aleagă pe cele şase care îi vor schimba viaţa. Întâi îl baga în gură şi după ce-i sugea aroma de deget plimbat pe pereţi, pe bara de la metrou, pe cornetul de îngheţată, indica numerele. Asta la început. După câţiva ani planul a devenit mai elaborat şi încă de marți seara tatăl şi fiica începeau să lucreze la o schemă a probabilităţilor axându-se pe numerele câştigătoare din săptămânile precedente.
Este bine ştiut că lucrurile frumoase li se întâmplă doar celor care au răbdare şi soţii Dincă aveau. Dar chiar şi pentru doi oameni calmi şi perseverenţi ca ei, totul dura prea mult. Fără să renunţe la obiceiul de a juca la şase din patruzeci şi nouă, părinţii au extins aria de căutare a norocului într-o direcţie pe care o puteau controla mai uşor. De ce să legi fericirea de o eventuală îmbogăţire, când în fond ea se înrudeşte şi cu dragostea?
Avea şaptesprezece ani şi era îndrăgostită. Victor însuma tot ce n-ar fi trebuit să fie şi totuşi el exista. Slab, cu fundul plat în pantalonii veşnic atârnându-i, cu toate cele zece degete pătate cu cerneală, chiar dacă el scria doar cu dreapta, cu sternul osos, ieşit în afară. Lucruri pe care le observai doar dacă îţi coborai privirea mai jos de faţa lui, dar de ce să te oboseşti? Ochii ofereau o privelişte suficientă, nu era nevoie să mergi mai departe. Mici, perfect rotunzi şi îngrămădiţi la baza nasului, de parcă cineva i-ar fi scos şi mai apoi i-ar fi replantat acolo ca să-i protejeze de vânt şi vreme rea. Cel mai bine Magda îi cunoştea ceafa, fata studiind-o cinci zile pe săptămână. Şi cum diversele materii predate în şcoală o plictiseau până o aduceau într-o dulce stare de letargie, ea găsea tare interesantă analiza firelor de păr din capul vecinului şi cerceta cu mare interes gulerul lui uzat. Mai târziu, când Victor i-a propus să o ajute la matematică şi la romană şi la fizică, Magda l-a cunoscut în întregime. Taică-su plecase din ţară când el avea trei ani, nu înainte să golească apartamentul de orice ce se putea vinde, lăsându-i nevestei două rânduri de haine şi datoriile la cămătari. Era ziua în care îi căzuse băiatului suzeta în spatele caloriferului, că altfel cu siguranţă că ar fi comercializat-o şi pe ea. Cu tatăl ieşit din peisaj pentru totdeauna şi mama frecând w.c.-uri până seara, Magda şi Victor au putut să se cunoască mai bine în pauzele dintre exerciţiile la matematică şi comentariile la romană. El i-a cunoscut semnul de naştere de pe interiorul pulpei, cel pe care îl săruta şi îl dezmierda împreună cu alte lucruri din vecinătate. Ea îi ştia pe de rost harta aluniţelor de pe piept aşa cum nu va ştii niciodată “ Scrisoarea 1”. Studiul materiilor, cu precădere al anatomiei, a ţinut până la sfârşitul clasei a douăsprezecea, când părinţii Magdei au aflat că fata renunţase să mai iasă în întâmpinarea norocului, ci se închisese într-un apartament confort doi semidecomandat.
– Cum nu e potrivit, întrebă ea cu colţurile gurii tremurându-i.
– Ce întrebare e asta? Pur şi simplu nu e bun pentru tine. Tu trebuie să ţinteşti mult mai sus. Tu eşti o fată norocoasă şi o fată norocoasă ca tine nu umblă cu un ăla. Să nu-l mai prind că dă târcoale blocului, că rup mătura pe el.
Ciudat cum lumea nu s-a sfârşit atunci şi cum oamenii au continuat să meargă pe stradă indiferenţi la suferinţa ei. Lumea nu s-a sfârşit nici când s-a baricadat în baie. Nici măcar nu şi-a încetinit mersul când şi-a luat perna şi pătura făcându-şi culcuş în cadă. Cel mult câteva familii de furnici vor fi scăpat de pantoful ei mărimea treizeci şi nouă, cu talpa ortopedică ca să nu aibă mai târziu problemele pe care le avea mama ei.
– Cum te va mai găsi norocul, dacă tu te închizi în baie? Trebuie să ieşi pe afară şi să te fâţâi prin faţa lui, să îl ademeneşti, i-au spus părinţii îngrijoraţi.
Nu intenţionase să rămână acolo definitiv. Îşi dorise numai câteva clipe de răgaz şi linişte ca să se reculeagă. În final ajunsese să trăiască într-un loc neîncercat de alţii. Temerari curajoşi aleseseră să locuiască în vârf de munte sau în jungla neprimitoare sau în deşertul arid, dar niciodată în spaţiul strâmt pe care doar o baie dintr-un apartament comunist îl poate oferi. Zilele se scurgeau domol. Ritmul lent al traiului în baie era întrerupt doar de plânsul mamei şi de rugăminţile tatălui .
În scurt timp Magda descoperi plăcerea de a-şi fi sieşi suficientă. Nu mai avea nevoie de lucrurile de care omul este în mod obişnuit ataşat. Cada îi oferea totul. Se simţea în siguranţă aici. Când încă mai avea energie să se ridice, îi plăcea să se caţăre pe margine şi cu coatele sprijinite de pervaz, se uita pe geam. Acolo, pe panoul publicitar din faţa blocului era înfăţişată însăşi fericirea. Întotdeauna fericirea are dantura perfectă, privirea senină şi e formată din trei membrii. El, ea şi o fetiţă blondă şi buclată. Nu simţea invidie. Doar îi făcea plăcere să fie privită de oameni fericiţi care întotdeauna îi zâmbeau şi se uitau fix în ochii ei. Un an a durat povestea de tandreţe dintre ea şi panoul publicitar. Iar când au înlocuit reclama la pasta de dinţi cu una la maşini, Magda a considerat că nu mai există niciun motiv pentru care s-ar mai fi ridicat din cadă. Acum se putea concentra nestingherită pe felurile de mâncare pe care mama i le aducea. Cu o chiftea în mână şi o felie de pâine în cealaltă, rememora pentru nici ea nu mai ştia a câta oară, momentul în care castelul de cărţi s-a prăbuşit.
– Clinica Rodanas Medical este cea mai bună de la noi. Numai doctori capabili sunt aici. Hai, te rog, fă asta pentru mama ta care te iubeşte tare, tare.
Nu era nimic în neregulă cu Magda, cel puţin nu din ce s-ar fi putut vedea la suprafaţă, dar la cei treizeci şi doi de ani câţi împlinise de curând, ar fi trebuit să aibă parte de ceva oferte serioase şi totuşi ele nu veneau. S-a analizat situaţia şi vinovate au fost găsite buzele – prea subțiri – şi pieptul – prea plat. După o dezbatere îndelungată şi ceva nu-uri lipsite de forţă s-a votat pentru un credit de nevoi personale şi o vizită la medicul estetician.
– Ce drăguţ e personalul de aici. Nici n-ai fi zis că la noi în ţară există astfel de oameni. Mă auzi?
Magda n-o auzea. Lângă recepţie, discutând cu o fermecătoare posesoare a cupei D, era el. Ar fi recunoscut oriunde buzele acelea palide pe care le sărutase şi le muşcase până la sânge, ochii mici şi jucăuşi. Se mai împlinise şi kilogramele în plus atenuaseră sternul ieşit în afară, dar era Victor. Şi arata minunat în halatul alb.
– Magda, unde fugi? Întoarce-te!
Opt ani trecuseră de atunci şi fără să îşi dea seama când, cada se umpluse cu ea. Se revărsase peste tot ca o gelatină. Capul, cu părul maroniu spălăcit, era înfipt direct într-o mare de carne elastică. Acum totul se redusese la a sta. De aşteptat, nu mai aştepta nimic, dar se gândea des la perioada în care doar asta făcuse. Așteptase să o lovească norocul si cand norocul i-a iesit in cale, ea nu l-a recunoscut.

Imagine: Cocoa Puffs, 2009, de Lee Price (detaliu)

Alina Cobzac

…