Fericire în extrasezon

– Trebuie să mergem în concediu… Nu pot începe un nou an școlar fără un strop de vacanță…
– Draga mea, este deja septembrie… Nu vezi că plouă… e frig, se anunță o toamnă timpurie…
– Am făcut deja bagajele și mâine plecăm!
– De ce vrei să le expui pe fete la neplăcerile călătoriei cu trenul, la căutatul unui hotel? Nici măcar nu ai rezervat ceva…
– Este extrasezon, găsesc eu ceva, plus că acum nu e aglomerat… Oricum ar fi vremea, vreau să le ofer câteva zile de mare!
– Lor, sau ție?
Bărbatul zâmbea malițios și, fără să dea impresia că vrea să o constrângă, încerca să o determine să renunțe la ideea de a pleca singură chiar și într-un scurt concediu cu fiicele lor, în timp ce el, la fel de implicat ca și ea în curățenia generală de pe timpul verii, începuse lucrul și nu-și permitea nicio zi de absențe. Continuă calm, dar cu o voce ironică:
– Ca de obicei, faci doar ce vrei tu! Bine, duceți-vă, dar să nu aud că ați răcit, tu sau fetele!
Când ieșeau din bloc, unde le aștepta taxiul comandat de soț să le ducă la gară (măcar atât putea face pentru familia pe care refuza să o însoțească la mare), de la fereastră unde petrecea ore întregi le opri dna Lucreția, vecina nelipsită de la ei din casă la orice eveniment de familie, prietenă apropiată, un fel de rudă neoficială, care se părea că dispunea de timp liber infinit. Soțul ei, diplomat de carieră, era permanent plecat în fel de fel de misiuni oficiale misterioase la care doamna, tot cadru didactic, îl însoțea foarte rar, mai ales când se impunea prezența partenerei de viață la o recepție sau alte evenimente cu conotații politice ascunse la care umorul și jovialitatea soției diplomatului aveau succes.
– Ileana, unde plecați pe vremea asta cu atâtea bagaje? În câteva zile începe școala!
– Cum unde? Doar știți că toată vara nu am ieșit din casă! La mare! Toată perioada asta am fost ocupată cu zugravii, apoi cu mobilatul de după curățenie, simt că nu pot începe anul școlar fără o vacanță cât de mică!
– Și plecați cu trenul? Cu fetele? Dacă spuneai de ieri…
– Ce anume să spun?
– Azi dimineață la cinci, Gil a plecat cu o mașină de serviciu la mare, nu știu exact stațiunea, au o reuniune, ceva. Nu rețin precis… știi că nu vorbește cu mine chestii de-ale lui… Dar avea locuri libere, v-ar fi luat și pe voi, dacă mi-ai fi spus mai devreme…
– Vă mulțumesc, nu vă faceți probleme, ne descurcăm! Ne vedem curând!

Odată instalate în compartiment, fetele își scoaseră cărțile de colorat și cutia cu creioane, iar mama lor un roman. Aștepta cu nerăbdare acest miniconcediu și, deși pe fereastră nu se zărea decât un peisaj tomnatic dezolant, de parcă era deja octombrie, ba chiar picături de ploaie stropeau geamul murdar al compartimentului, avea convingerea naivă că atunci când vor intra în stațiune cerul se va însenina brusc, temperatura va crește, atmosfera va deveni estivală și turiștii vor ieși bucuroși din hotelurile și restaurantele unde se adăposteau și se vor bucura de aceasta vară târzie.
O mișcare bruscă a trenului o făcu să se clatine și să cadă peste fetele aflate pe bancheta din față și un zgomot asurzitor ca scrâșnetul unor frâne uriașe acoperi țipetele călătorilor. Împreună cu fetele și cu ceilalti călători din compartiment, se prăbușiră pe podeaua care se apleca amenințător și apoi se rostogoliră parcă într-o mișcare fără sfârșit, din ce în ce mai repede, într-o direcție necunoscută, geamul protector nemaiexistând, trenul dezmembrându-se ca o jucărie în mâinile unui copil inabil. Prin vârtejul în care o purta vagonul desprins parcă de șină și de restul altor vagoane, zărea mâinile fetelor întinse spre ea și încercă fără succes, ca într-un coșmar, să le atragă spre brațele ei larg deschise. Printre alte țipete ale călătorilor disperați, auzea strigătele lor: „Mami, mami!”
Dintr-o dată totul se opri, peisajul apocaliptic se șterse, ea se calmă, ca și cum ar fi ajuns pe o plajă însorită, pregătită ca la început de sezon să-și primească oaspeții și să-i țină acolo captivi cât mai mult timp posibil. Zgomotele asurzitoare fură înlocuite cu zgomotul liniștitor al valurilor și cu muzica în surdină ce se auzea de undeva dintr-un hotel situat în apropiere.
Întinsă pe șezlong, cu ochii închiși și bucurându-se din plin de razele blânde ale soarelui, tânăra femeie se răsuci cu mișcări lascive spre bărbatul care o privea tandru de pe șezlongul alăturat. Simțindu-i privirea, se ridică, îl cuprinse cu brațele și îl sărută lung, fără să se jeneze de presupunerea vecinilor de șezlong cum că barbatul între două vârste, cu părul grizonant și fața bine îngrijită, acoperită de niște ochelari uriași, i-ar fi putut fi tată.
– Niciodată nu mi-aș fi imaginat că există aici în România o astfel de plajă, un astfel de hotel…, îi spuse ea bărbatului care trase șezlongul și mai aproape de al ei.
– Nici eu nu mi te-aș fi imaginat aici, a mea, în văzul tuturor, afișându-ne nestingheriți sentimentele…
– Când mă gândesc că plaja asta păzită de miliție e atât de aproape de locul acela modest, neîngrijit, unde reușeam cu greu să prind câteva zile de plajă… Priveam spre grilajul care nu lăsa să se vadă nimic, încercam să zăresc un chip de femeie, de bărbat, dorind să știu cum arată cei care aveau acces la așa ceva. Pe stradă păreau la fel ca noi ceilalți, în schimb aici erau cu adevărat ei înșiși! Îmi doream atât de mult să devin o furnică, să mă strecor pe sub nasul gardienilor și să văd ce se întâmpla aici.
– Da, aici veneam în fiecare vară cu delegația… Era și Lucreția!
– Lucreția?
– Soția mea…, rosti bărbatul cu o aparentă jenă.
Apoi ca și cum ar fi vrut să obțină iertarea, o îmbrățișă tandru și îi șopti în ureche: ai reușit însă să te strecori direct in sufletul meu! Nici un gardian nu ar fi putut împiedica această invazie. Nu mai vreau să pleci de aici niciodată!
Femeia cea tânără nu-i răspunse, dar privirea ei devotată îl făcu pe bărbat să se înfioare la gândul nopții care urma și pe care o aștepta cu o nerăbdare pe care nu-și mai amintea să o fi arătat altei femei. Îi șopti în ureche:
– Pisi, nu vrei să trecem pe la hotel și să revenim când se mai potolește căldura? Vreau să te țin în brațe, departe de ochii invidioșilor ăstora!
– Ai dreptate! Nici măcar nu am despachetat. Mi-ai ghicit gândurile. Strâng imediat și plecăm.
După-amiaza în camera de hotel se prelungi până seara târziu, nu mai coborâră pe plajă și comandară la restaurant o cină costisitoare însoțită de șampanie. Însuși șeful de sală veni cu delicatesele.
– Tovarășe ministru, v-am adus cele mai fine icre și șampania păstrată special pentru dumneavoastră. Și pentru domnisoara, un desert delicios.
Aranja cu dexteritate platourile pe masa din sufrageria apartamentului ocupat de cei doi, adusese până și o lumânare și o vază cu flori proaspete. Se mișca cu grijă și nu înceta să vorbească afabil și slugarnic în același timp. Când termină de aranjat, adăugă:
– Vă rog să-mi spuneți ce mai doriți.
Lingușeala șefului de sală îl făcu pe Gil să se simtă flatat dar și ușor jenat în fața tinerei femei. Era unul din multiplele avantaje pe care i le aducea funcția de nomenclaturist.
– Mulțumesc. Nu mai avem nevoie de nimic. Poți pleca.
Șeful de sală se îndreptă spre ieșire salutând respectuos, apecându-se în fața celor doi ca un majordom din alte vremuri.
Gil nu voise să o epateze cu opulența lui, ca pe atâtea alte prezențe feminine care trecuseră prin apartamentul lui, dar intenționat sau nu, efectul fusese realizat. Copleșită de luxul hotelului, de atenția bărbatului, de meniul fin, fata torcea ca o pisică și încerca să-si ascundă măcar un pic emoția, dar vocea ei o trăda mai mult decât orice. Nu privirea, nu unduirile trupului tânăr transmiteau un erotism irezistibil, cât mai ales vocea sugrumată de emoție, joasă, plăcută, ca după o partidă de sex complet în care fuseseră atinse cele mai subtile corzi ale sensibilității ei. Nu și-ar fi imaginat pe vremuri, când se plimba cu vreunul din iubiții ei din liceu și când, întâlnind pe stradă un bărbat de vârsta lui Gil care îi privea invidios pe cei doi tineri, că ei, bărbații trecuți de prima tinerețe, ascund atâtea rezerve de tandrețe și o imaginație erotică debordantă. Dar Gil nu era un bărbat oarecare, Gil era Bărbatul. Noaptea continuă provocandu-i fetei un tumult de senzații la care niciodată nu avusese acces. Ce puerile și inocente i se păreau nopțile petrecute cu iubiții ei adolescenți! Nu era niciun ceas în dormitor si nu știa dacă Gil interzicea prezența unui ceas care să le amintească de existența timpului, așa că nu se simțea ca de atâtea ori în scurta ei existență, terorizată de obsesia timpului care trebuia drămuit și valorificat la maximum. I se părea că ajunsese într-un loc în care nu era nevoie de instrumente bizare de măsurat vidul și nonsensul existenței. Singurul ceas de care ținea cont era cel interior, care o făcea să se simtă perfect. Noaptea aceea avea să fie noaptea marilor revelații la care unii dintre noi ajung o dată în viață, în tinerețe, la maturitate sau, cei mai puțin norocoși, niciodată. Era oare norocoasă femeia care era alături de, împreună cu, sau una cu Gil? Încă nu-și pusese această întrebare. Ațipea o jumătate de oră si apoi se trezea sub mângâierile sofisticate și săruturile lui Gil până când, dincolo de draperiile grele ale camerei, începu să se zăreasca lumina zorilor. O pedeapsă nemeritată, lumina crudă a cărei sosire amândoi ar fi vrut s-o amâne cât mai mult.
Adormiră apoi epuizați, nu înainte de a-și propune să prindă un răsărit pe plajă, la capătul uneia din nopțile următoare sau la începutul uneia din zilele ce aveau să le mai petreacă aici. Oare va iubi și ea la fel de intens la 50 de ani un bărbat mult mai tânăr decât ea, cum făcea Gil? Oare va mai fi și ea dorită atât de intens, cât îl dorea ea pe el? Alungă gândul ce îi părea foarte îndepărtat. Cum poți fi la 50 de ani mai tânăr decât la 20? De unde îi venea lui Gil ardoarea și patima care o speriau, o molipseau, o complexau de teama că nu se poate ridica la intensitatea și profunzimea dorinței lui?
Fata se trezi in jurul prânzului, după cum bănuia simțind intensitatea razelor de soare și rumoarea din jurul hotelului. Bărbatul plecase sau poate doar ieșise din cameră.
Auzi o bătaie în ușă și, fără să mai aștepte să fie invitata, intră recepționera. Trase draperiile și ceru permisiunea să deschidă ferestrerele.
– Unde este bărbatul care era cu mine?
– V-a lăsat o scrisoare. A fost nevoit să plece urgent la București.
Fata luă scrisoarea propunându-și s-o deschidă după plecarea recepționerei.
– Mulțumesc, îi spuse, pe un ton glacial, ascunzându-și cu greu nedumerirea, dându-i de înțeles că vrea să rămână singură.
Femeia se îndreptă spre usa. Se opri din mers, adăugând:
– Puteți sta cât doriți, camera e achitată.
Observație care o jigni pe fată, sugerând că ar fi existat posibilitatea ca să nu poată sta cât dorea…
– Mulțumesc. O clipă, sunteți drăguță să-mi scoateți geamantanul din șifonier?
O spusese ca să poată restabili raporturile dintre ele două, fete tinere de o vârstă aproximativ egală dar situate pe paliere existențiale diferite. Cu câteva săptămâni în urmă ar fi putut fi chiar colege de serviciu, cu un job de vacanță convenabil, acum însă lucrurile se schimbaseră, recepționera era doar o angajată norocoasă la un hotel de lux al nomenclaturiștilor, în timp ce ea… Da, da, ea, depășise granița mediocrității din care se temuse mereu că face parte. O privi pe recepționeră cum deschide ușile mobilierului de lemn masiv, destinat unor clienți cu pretenții, cum se îndreaptă spre ușă mergând cu spatele și cum salută cu aceeași plecăciune umilă pe care o observase și la alți angajați când veneau în contact cu Gil sau cu cineva din preajma lui. Acum ea era altcineva.
După plecarea recepționerei, luă curioasă plicul lăsat de Gil, dar nu apucă să-l deschidă, ceva îi atrase atenția în șifonier. Nu era doar bagajul ei cu care făcuse atâtea vacanțe în corturi, în hoteluri de o stea sau maximum de două, în care înghesuia mereu o pereche de blugi și câteva tricouri și pleca în tabere sau excursii improvizate de prietenii ei de o zi sau de o lună ale căror nume le uita fără regrete. Alături de geamantanul ei din care nu-și scosese nici măcar costumul de baie, căci Gil preferase să-i aleagă chiar el din magazinele cu circuit închis la care avea acces, câteva costume de baie și câteva rochii de plajă, se afla un alt geamantan, mai mic, elegant, de care nu-și amintea. Poate că e geamantanul lui Gil, nu a plecat, e o glumă. Îl ridică și îl așeză pe parchet. Spre uimirea ei, era descuiat. Îl deschise și pe interiorul compartimentului îi atrase atenția o fotografie a ei, dar o versiunea parcă mai matură, cu un bărbat alături, ținând amândoi cu brațele protectoare două fetite de vârste apropiate, între 4-5 ani. În geamantan erau aranjate frumos lucrurile fetițelor din fotografie, probabil, costume de baie, rochițe, dar mai ales jucării, păpuși, o agendă într-un buzunar lateral al geamantanului, un set de chei al unei case pe care nu și-o amintea. Scoase agenda, o deschise curioasă și din ea se risipiră câteva fotografii ale femeii cu fetițele alături, cu un bărbat care o îmbrățișa tandru. Se ridică și cu fotografiile în mână se postă în fața oglinzii de pe hol, examinând cu atenție chipul femeii mature din fotografii și chipul fetei din oglindă. Da, era una și aceeași, deși părea să le despartă o distanță de câțiva ani.
Ziua de vară senină se întunecă brusc, începură să cadă stropi uriași de ploaie prin ferestrele deschise ale camerei și un zgomot asurzitor de scrâșnet de roți cutremură hotelul. Tot mai aproape se auzeau strigătele de „Mami, mami!” și bucăți de tren dezmembrat zburau prin aer.

Maria Postu

A debutat cu volumul de poeme Insomnii molipsitoare, la editura Pandora în anul 1994, urmat de alte volume de  versuri și colaborări cu poeme, proză scurtă și eseuri la diverse reviste. A obținut premii  naționale și un premiu internațional. A publicat volume de poezie, proză și eseu și a fost inclusă în antologii de poezie și proză: antologia Alertă de grad zero în proza scurtă românească la editura Herg Benet, realizată de Igor Ursenco și în Antologia scriitorilor români contemporani din întreaga lume realizată de Ligia Diaconescu, editura Star Press, 2011. Este prezentă în câteva dicționare și istorii literare din județul Teleorman și din țară: O istorie critică a literaturii și a publicisticii din sudul extrem, editura Semne, București 2021, autor Ștefan Marinescu Vida,  Enciclopedia scriitorilor români de pretutindeni, realizată de Acad Mihai Cimpoi și Traian Vasilcău, Chișinău, 2019, Antologia Balcanica.  Poeți români și din Republica Moldova, Brăila, 2017,  cu ocazia celei de-a 11 ediții a Festivalului Poeților din Balcani, Județul Teleorman, Dicționar bibliografic, autor Stan. V. Cristea, editura Teleormanul liber, Alexandria 1996, Dicționarul scriitorilor și publiciștilor teleormăneni, autor Stan V. Cristea, editura Rocris, Alexandria, 2005. Colaborează cu eseuri stiintifice, poezie si proza la numeroase reviste literare: Pro saeculum, Alternante, Poesis, Luceafărul de dimineață, Contemporanul, Convorbiri literare, Oglinda Literară, Vatra Veche, Meandre, Faleze de piatră, 13 Plus etc. Este membră a Uniunii Scriitorilor din România.

www.mariapostu.ro