Florica

De Bobotează, așteptasem toată noaptea în mașină și înghețasem. Porneam rar motorul pentru că uitasem să fac plinul și era ceva drum de făcut înapoi. Mi-era foame și nu aveam nimic la mine. La un moment dat am adormit buștean. Dimineața m-am trezit bocnă și mă tăia un junghi în spate de abia respiram. Era trecut de ora când obișnuia să iasă de la întâlnire și o luam acasă. Nici ea nu mă sunase, așa că am sunat-o eu și nu mi-a răspuns. Am mai sunat-o încă o dată, tot nimic. Abia a treia oară am auzit vocea senatorului. Îmi zicea că nu mai era acolo, că plecase la prima oră și își uitase telefonul la el. Îmi bubuiau urechile de nervi. Am sărit din mașină și am început să urlu în fața vilei: Florica! Florica! Unde ești, fato? Am bătut cu pumnii în ușă. Senatorul a deschis îngrozit. L-am luat de gât, ca să-mi spună ce făcuse cu ea. Se pișase pe el de frică. A grohăit scurt că nu era copilul lui. Nu înțelegeam nimic așa că l-am trântit cât colo și am alergat la ponton. Urlam ca un nebun. Lacul era înghețat și părea neîntrerupt. Îl bănuiam de multe vorbe proaste, dar nu și de crimă pe nevolnic. Era zăpadă și îi știam bine urmele cizmelor. Avea câte o floare în tocuri. Am căutat în preajmă până am dat de niște dâre. Trecuse pe lângă mașină și ieșise în drum. Răgușisem și mă durea gâtul ca dracu’ de cât o strigasem. Urmele duceau în pădure. Am alergat acolo și am început să strig din nou, căutând-o printre copaci. După un butuc i-am văzut aruncate cojocelul și pantalonii. Mai în colo zăcea ea. Era albă ca varul și încovrigată ca un câine într-o baltă de sânge. Mă ținea inima. Mirosea a oțet de mă usturau ochii și-mi dădură lacrimile. Sângele îi venea dintre picioare și se făcuse piftie. M-am împiedicat de o sticlă de oțet goală. Ținea în mâini o lingură de lemn și printre degete am zărit ceva mic ca o păpușică ruptă. Era copilul. Nu știam cum să o apuc. Nu știam dacă mai era vie. Am luat-o în cârcă și am ieșit cu ea la drum. Mi-am scos pufoaica și am învelit-o în ea. I-am apăsat pieptul. I-am suflat în gură. Ea privea departe printre gene, nemișcată. Ascultam cu urechea de pieptul ei niște bătai, care nu știam dacă sunt ale ei sau poate era bubuiala din capul meu. Abia am sunat după salvare, că nu mai eram în stare să recunosc cifrele. În pădure nu era semnal. Am luat-o din nou în cârcă și m-am grăbit cu ea spre mașină, unde am întins-o pe banchetă. Al dracu’ hârb n-a pornit de la prima cheie. Nenorocitul de senator era în halat în fața ușii și ne privea tâmp. Am sunat până la urmă salvarea, nu mai știu ce le-am spus, dar undeva pe șosea ne-am întâlnit și au luat-o. Încă îi bătea inima, ziceau ei, avusese, totuși, noroc. Au dus-o la spital de urgență.
Eu l-am sunat pe Jupân și i-am spus cum s-a petrecut totul.  Nu mi-a zis nimic și a închis. Trei zile nu am știut de ea. Doar Jupânu’ reușise să intre să o vadă. Eu eram arestat la domiciliu, în dormitorul de deasupra clubului. Trimisese un băiat nou, cât ușa, să mă aibă sub ochi și mi-era teamă să nu mă taie. Dar mai mare îmi era grija pentru ea. Jupânu’ a venit într-o seară, târziu, și mi-a zis că Florica era mai bine, că îi puseseră sânge și urma să fie operată. Își stricase socotelile cu oțetul ăla și cu lingura de lemn. El era nedormit, avea cearcăne și se plimba agitat de colo-colo. Mi-a povestit că o salvase de la înec când era mai mică. Că rămăsese orfană și i-o dăduse unui cumătru de-al lui să o crească. Trecea pe la ei, din când în când, ca să o vadă și i se lipise de suflet. Când ajunsese domnișorică ar fi vrut să o ia de nevastă, dar ținea pe una care îi făcuse, deja, un copil. Apoi se temea să nu ajungă boșorog și ea să fie încă tânără și frumoasă și să-l înșele. Așa că erau împreună pe ascuns, făceau un ban, o avea în grijă și toată lumea era fericită. Apoi s-a întors către mine și mi-a înfipt un pumn în stomac de am picat lat. Niciodată nu dăduse în mine. Mi-a zis că asta a fost pentru somnul dulce din mașină.
Ziua cu operația am petrecut-o pe holurile spitalului, unde unsesem toate gradele universitare. Dar mai teamă mi-era de Dumnezeu, pentru că Florica își făcuse un lucru rău. M-am dus la capelă și m-am spovedit popii cât am putut. Îmi cam părea cunoscut și mă gândeam să nu fi fost vreun client de-al Jupânului. O infirmieră m-a anunțat că fusese o operație grea, dar că trecuse cu bine și că era la terapie. Mai târziu, când au adus-o la salon, am văzut-o înfășată în cearceafuri ca un prunc. Rămăseseră doar ochii din ea. Se trezise și mă recunoștea. Eram fericit că-mi spusese pe nume și-mi zâmbise. A mai stat o lună în spital și până să se ridice din pat ca lumea, au m-ai operat-o încă o dată, dar nu știu din ce cauză. Apoi au dat-o acasă ca să se întremeze. Spre primăvară, abia, îi dăduse din nou roșul în obraji.
Senatorul nu s-a mai ales în acel an, cineva scăpase niște poze vechi cu el și o centuristă, era pe prima pagină în ziare. De gura lumii se retrăsese în provincie. Într-o seară, Jupânu’ m-a luat cu el ca să-i facem o vizită de prietenie. Nu știam ce să iau cu mine, ca să dau în el mai bine. I-am sărit în curte prin spate și l-am prins când dădea de mâncare la câini. Nici n-a apucat să strige, dobitocu’. Era roșu ca un rac și tremura. Jupânu’ avea flăcări în ochi. L-am tras într-o bucătărie și când să-i dăm tratamentul, începu să se bâlbâie că nu era copilul lui, că îi ceruse bani, că lui nu i se mai scula de la accidentul de mașină și că fata doar îl masa. Jupânu’  l-a lăsat să respire și l-a pus să mai zică încă o dată totul de la capăt și el a zis la fel dintr-o suflare. Atunci a ieșit val-vârtej din casă și eu m-am luat după el. În câmp a tras pe dreapta și m-a scos din mașină ca să facem câțiva pași la braț împreună. M-a pus să jur că nu era copilul meu. În coaste simțeam țeava. M-am jurat pe ochii din cap că nu m-am atins de ea și i-am spus să se uite pe înregistrări și să vadă cât și unde stăteam în apartamentul de întâlniri când o vegheam. Nu i-am spus, în schimb, că îmi tresărea inima de fiecare dată când o vedeam sau îi auzeam glasul. Am mințit sincer și m-a crezut. Conducea teleghidat și nu a zis nimic tot drumul. După centură a avut o tresărire. M-a lăsat la dormitor, fără indicații. În noaptea aia am fumat un pachet de țigări de îmi venea să borăsc. Aș fi băut ceva tare, dar nu aveam. Eram la fel de stricat și de ascuns ca și ei. Nu o făceam numai pentru bani, până și eu aveam un interes. Îi meritam cu prisosință pe fiecare dintre ei. Dar de ce să scoată copilul după o întâlnire cu senatorul? De ce să-i ceară bani? Poate că el mințea mai bine ca mine.
Dimineața, Florica m-a sunat să-i aduc ceva pentru dureri la apartament. Când am ajuns am găsit-o goală și chircită pe canapea. Tremura ca varga. Parcă era coborâtă de pe cruce. Jupânu’  o frăgezise cu bastonul în prosop, ca pe șnițel. Să fi fost copilul lui? Poate își dorea ca pe lângă senator și alți mușterii, să aibă și ea viața ei cu Jupânu’. Ce altceva putea să fie?
S-a vindecat și de suferința asta. Vremuri mari o așteptau, că Jupânu’ începuse să o vândă pe internet la străini. Care doarea să se vadă cu ea, plătea baban. Oțetul o arsese pe dinăuntru și nu mai simțea nimic, ziceau celelalte fete. După o vodcă și câteva pastile, nu mai știa pe ce lume era. Jupânu’ venea cu câte doi sau trei, îi punea la treabă și el privea de pe fotoliu dezmățul, dându-le indicații tehnice. Terminau ăștia, veneau alții la rând și lucrau până la sânge. Unde mai pui că mai și înregistra pe camere, fără să se știe. Jupânu’ nu mai era în toate mințile și asta era clar pentru toți. Devenise un sac de nebunie și mă ținea ca pe un câine după el.
Odată, din ambiție, nu m-am prezentat la post vreo două ore. Atunci, el i-a sunat pe băieți și le-a spus că am fugit cu banii Floricăi și că e musai să mă prindă și să mă căsăpească. M-au găsit la dormitor și după ce m-au burdușit bine, m-au adus fedeleș în apartament. Jupânu’ m-a primit vesel și m-a invitat să privesc cu el afacerile care se petreceau acolo, ca și cum nu se întâmplase nimic.
De atunci nu m-a mai lăsat să ies nesupravegheat. De fapt ieșeam foarte rar și cu treburi mărunte pe lângă bloc. Pusese pe altul să-l plimbe cu mașina. Mi-e îmi lăsase sarcină să mă ocup de Florica, aprovizionare, musafiri și partea video. Așa le-am văzut și auzit pe toate. Mai bine mi-ar fi tras o bomboană la tâmple și termina cu mine, decât să mă afunde în mizeria asta. O chinuiau ca pe un animal. Abia ce se trezea, că o îndopa iar cu pastile. Era palidă și gemea. Jupânu´ mă striga la mișto, să vin, să îi aduc Floricăi ceva pentru durere. Veneam din bucătărie doar ca să mă vadă și să se potolească. Mă bătea gândul să sun la poliție, la ziare sau să îi pun ceva în băutură ca să-l termin. Îl uram din toată inima, dar nu mai aveam vână. Eram laș și slab, la fel ca senatorul. Dormem în bucătărie pe o pătură sub masă. Acesta era serviciul meu.
De Crăciun venise, iar, cu liota după el. Aveau chef de petrecere. Florica nu mai știa de ea, era piele și os. O hrăneam cu supe pe care i le fierbeam eu și i le dădeam să le bea cu paiul. Jupânu´ se costumase ca Moș Crăciun și era deja beat. Ne-a pus pe toți să-i stăm în poală și să-i spunem o poezie. Când mi-a venit rândul, m-a așezat pe genunchiul lui și nu știu de unde mi-a venit și i-am zis în glumă: Moş-Gerilă, la urcuş, s-a pornit cu sacu-nspate, drumu-i rău, şi-i lunecuş, și moşneagul nu mai poate. Când a auzit una ca asta a înnebunit total. Și-a desfăcut cureaua și nasturii de la pantaloni și a început să și-o caute ca să ne arate că mai poate. Ne-a alergat prin apartament cu pantalonii în vine amenințându-ne că ne-o trage. Le-a stricat mușteriilor cheful și ei s-au cărat în grabă. Rămăsesem numai noi trei. A dat pe gât toată șampania și a râgâit zgomotos. Cu greu s-a așezat pe marginea patului, a apucat-o pe Florica de bărbie și a tras-o spre el. Ea încerca să-l împingă, dar el a scuipat-o și s-a trântit peste ea cu toată greutatea lui. Biata se zvârcolea sub el, iar eu priveam înlemnit și nu știam dacă e bine să intervin. Însă după două icnituri a înțepenit. L-am întors pe-o parte și-am eliberat-o pe Florica. Jupânu’ nu mai avea suflare, se cocoțase la ceruri, cu măciuca sculată.
Ce să ne facem? Ne-am dezmeticit noi până la urmă și Florica a pus mâna pe telefon și a chemat salvarea. Când au venit a început să plângă în hohote, că nu știe de ce a murit, că se iubea cu el și dintr-o dată a paralizat și ce se face ea dacă rămâne neîmpăcată la gândul că nu știe din ce cauză. Atunci doctorul, crezând că ea e nevastă-sa, a zis că îl trimite la morgă, ca să-l taie acolo și să se afle. Florica a semnat apăsat de frică să nu învie. Peste ceva timp a venit o mașină de-a lor. L-au pus într-un sac, l-au încărcat și l-au dus. L-au făcut feliuțe și ca să-l strângă la un loc, l-au cusut cu sfoară, de nu mai aveai la ce să te uiți. Îi plesnise inima, ziceau. La înmormântare nu a avut cine să-l plângă, că am fost doar eu și cu băiatul care se ocupa de club.
Nu mai știu cum au trecut cele patruzeci de zile, dar până la parastas, fetele și băieții se risipiseră pe la alți jupâni, iar noi trăiam din ce ne rămăsese prin cutii. Ziceai că suntem în vacanță. Florica prinsese culoare și privea totul cu speranță de copil. Ea i-a făcut Jupânului pomenile la biserică și a dat la sărăci. Găsisem niște hărtii într-un buzunar de palton și am mers cu ele la un notar. Celeilalte și fiului lor le rămăseseră datoriile clubului și bișnița, însă apartamentul de întâlniri era pe numele Floricăi. Măcar atât făcuse, afurisitul, și pentru ea. Am sărbătorit lămurirea asta cu iaurt și covrigi uscați. Stăteam în bucătărie cu fața la fereastră și priveam cum ninge, iar ea a venit ca o pisică și m-a îmbrățișat pe la spate. Era caldă și parfumată. I-am pus potasă în șampanie cât pentru un cal, mi-a șoptit la ureche, iar eu am rămas mut. Florica, ajunsă la capătul puterilor, îi venise de hac singură-singurică. Mă gândeam că mințea, Jupânului îi slăbise inima de la băutură, prafuri și tutun. Scria clar pe hârtia de la morgă că inima îl lăsase.  Nu mai conta, ea era în acel moment eroul meu. Îmi aduceam aminte clipă cu clipă ziua aceea și nu înțelegeam când ar fi avut timp sau cum ar fi făcut asemenea faptă, tulburată și neputincioasă cum era. Dar, la ce mi-ar mai fi folosit? Trăiam în alte vremuri, mi-era rușine de mine și de aceea aveam mare grijă pentru viitorul nostru.
Peste alte câteva zile, într-o seară mi-a zis că o doare burta rău, i-am dat o pastilă și s-a dus la culcare. Avea tot motivul să o doară și a tot durut-o până i s-a umflat burta cimpoi. Am dus-o iar la spital, deși nu mai suporta medicii. Ajunsese o umbră de om. Doctorul s-a uitat cu televizorul și mi-a spus sec că avem ceva serios de vorbit. Era cancer și avea burta plină cu apă. Metastazele erau peste tot și nu mai aveau ce să-i facă. Am dus-o acasă ca pe sfintele moaște. Nu mai avea putere. Mă privea cu ochii mari ca pe o minune. Mi-a luat mâinile, mi le-a sărutat și mi-a cerut să o iert. Nu știam pentru ce să o iert. Orice i-aș mai fi spus ar fi tulburat-o cumva și mă gândeam că, oricum, era prea târziu. Mă durea sufletul, mă durea purtarea mea de slugă. Mânca puțin și respira din ce în ce mai greu. Într-o dimineață m-a trimis la bucătărie să îi aduc o portocală. M-am coit până am curățat-o și i-am desfăcut-o feliuțe pe farfurie. Când m-am întors privea nemișcată, în gol, cu ochii lucioși. Avea mâinile căzute. Florica fusese cea mai frumoasă fată a Jupânului. Toți băieții se uitau după ea și era de mare laudă să spui la o țigară că ai văzut-o pe Florica prin oraș. După liceu în loc să schimb prize pe la unul sau la altul, mă angajasem la el șofer. Jupânu’ plătea foarte bine și cerea gura cusută. Cui și ce să spun? Că era un mare pervers, că-i aducea Floricăi bărbați străini și că îi plăcea ca să se uite? Iar despre mine, ce? Că mă simțeam important când o plimbam la ordinul lui cu Merțanul, seara pe la cluburi? Că-i căutam mereu ochii să-i sorb? Și dacă nu-i vedeam, aveam fotografiile?

Călin Dengel

Călin Dengel (n. 1981) este medic, locuiește și profesează în Ploiești. A debutat cu versuri în Revista Atitudini a Casei de Cultură a Municipiului Ploiești, fiind membru al cenaclului literar Atitudini(2010-2014). A fost membru fondator și secretar al cenaclului „Grupul de la Ploiești. Generația 2000 plus”  (2014-2015), dar și co-organizator al evenimentului literar „Zodia Poeziei”. Este pasionat de arta fotografică și muzică. A publicat volumele de poezie „Tellus”, Colecția „Poezia 9”, la Editura Grinta, 2012  și  „Urbis”, Coecția Qpoem, la Editura Paralela 45, 2016, „Dea. Epicus brevis”, Editura Libris/Creator, 2020. A participat la cursurile de creative writing organizate de Florin Iaru și Marius Chivu.