Visul
Le simt calde și agresive, simt cum imi înec papilele gustative cu saliva cuiva, de aceea sunt conștient că lupul din mine întotdeauna va dori oaia din ea. Să fiu eu întunericul ce-i înghite limba, iar ea umbra vie de sub cariatidele de piatră? Să fiu eu bestia personificată de sub inutilitate adunată, alungată și silită, prin intermediul ei, să îmbrătișeze gustul de imaturitate? Să fiu eu lupul deghizat în berbecul dominant, iar ea supremul tranchilizant ? Să fie ea cea care mi-a furat logica și sensul vieții, dar mi-a dat o alternativă și prospețimea dimineții? Să fie ea scopul meu de neatins atunci cand se credea singură pe lume, dar cum să fie asta adevărat când ea reprezintă singurul regat unde frumusețea si bunătatea reușesc să se adune?
Frumoasa
Atâtea întrebări și niciun răspuns, atâtea dileme și adevărul se încăpătânează să traiască ascuns. Cum schimbi ceva nativ, cum schimbi ceva ce nu poți schimba chiar dacă vrei sa o faci pentru acel cineva care imperfect nu te-ar accepta? Blană și colți însângerați, gheare și un apetit supraomenesc, în apa tulbure apare cineva, dar cine sunt eu și pentru ce păcate primodiale trebuie să platesc? Balconul de deasupra mea îi ascunde batista parfumată, îi imprăștie parfumul de piele proaspăt îmbăiată și îmi aduce aminte că lupul din mine întotdeauna va visa la oaia din ea. Sărutul ei elibera ciumă, iar sânii înveninați se înroșeau când erau eliberați, erau neprețuiți și disperați după mângâiat și privit și totodată ultima imagine înainte de teribilul sfârșit. Atinsă de adolescență de curând, se lupta printre dorințe si plânsete, dar nu știa cum sa ceară, nu știa cum să-și folosească trupul să scoată bărbatul din această fiară. Sunt odios, sunt respingător, sunt tot ce cineva nu și-ar dori, dar într-un moment următor, înainte să-mi termin gândul o lumina ma învălui…
Bestia domesticită
E frig. E atât de frig. Luna nu mai clipește, iar întunericul nu mă mai dorește, zorii acum ma cheamă, iar sentimentele iși scot veșmântul de teamă. Picaturi albe cad greu din cauza gheții prevestind începutul dimineții, iar eu nu mă mai recunosc. Am mâinile albe și catifelate, o față inocentă și un trup ce se încadrează în normalitate și decență, dar trebuie să recunosc ca nu e ceea ce imi doream. Sunt banal, sunt simplu în orice fel, deloc sofisticat ori complicat, sunt doar un simplu animal, sunt ceva… ceva uman. Uitandu-mă în spate am crezut ca nimeni nu merită un astfel de chin, dar timpul a făcut sa devin ceea ce vroia ea sa devin încat am uitat de tot ce e cu adevarat rău sau bine, am uitat de lupul din mine și obsesia care acum mă surprinde. De ce mi-aș fi dorit sâ fac parte din majoritate? De ce am visat la o viață de simplitate?
Trezirea
Natura murea, vântul mă rascolea și timpul infrunta realitatea, noaptea pălea, bruma se forma și ea vorbea. Era la cațiva pași de mine, mă privea curioasă, ca toate lucrurile pe care nu le înțelegeam, era frumoasă și mă arunca într-o alta copilaroasă transă. Cu inima-mi între dinți m-am apropiat, am privit, am adulmecat parfumul vag cel emana trupul nemișcat și slab și m-am cutremurat. Diletant in arta vieții am fost și se pare că diletant voi rămâne atât timp cât voi căuta afecțiune in orice ființă până și într-o perfectă statuie. Stranie senzație te incearcă atunci când entitatea ce-ți tulbura visele in fiecare dimineață se dovedește a fi doar o cariatidă lipsită de viață. Cum e posibil? Sa mă înșele rațiunea ori privirea? Dezamăgit și răpus de minciună m-am rătăcit în furtună, dar nu-mi pasă căci din nou întunericul mă conduce pe alt drum până la altă viață. O alta viață, un alt trup, dar nu voi uita… nu voi uita că lupul din mine întotdeauna va dori oaia din ea…
Bine ati venit pe site!
Din pacate nu publicam fara diacritice decit in Atelier.
Multumesc.
Am modificat. Complicata treaba!
Nu chiar, nu chiar.. cum am mai spus: pe site-ul http://diacritice.opa.ro/
introduci textul, si doua click-uri mai departe conversia e facuta. Trebuie totusi verificat.
Textul… nu ar trebui sa ma pronunt, cum poezia nu e specialitatea mea :) iar ce avem aici este un poem aranjat in proza (si nu publicam poezie, pentru ca veni vorba)
Pot spune ca rima e mult prea simplista in prea multe „zone” – exemplu:
„Natura murea, vântul mă rascolea și timpul infrunta realitatea, noaptea pălea, bruma se forma și ea vorbea. Era la cațiva pași de mine, mă privea curioasă, ca toate lucrurile pe care nu le înțelegeam, era frumoasă și mă arunca într-o alta copilaroasă transă.”
Bun venit!
Textul în sine este, așa cum și Cornel bine a observat, o poezie în proză. Nu una dintre cele mai bune. Naivă exprimarea pe alocuri, greșeli ca ”parfumul vag cel emana trupul nemișcat” nu pot decât să contribuie și mai mult la impresia mea negativă. Spațiul fizic și temporal insuficient conturat, pare că autorul însuși se pierde, iar dacă el se pierde, cititorului ce să-i mai ceri? Textul, consider eu, cu diacritice sau nu, este, deocamdată, de Atelier.
Vai Gabi! Scrii poezie? Hahaha, ce surpriză plăcută!
Spor la scris și știi tu…la toate celelalte!
Bine, am citit și îmi place mult: „Diletant in arta vieții am fost și se pare că diletant voi rămâne atât timp cât voi căuta afecțiune în orice ființă până și într-o perfectă statuie.” Pe lângă idee, cuvântul „diletant” e …delicios de fain! :))
Bun venit!