Incultura în masă: cazul Elodia după 10 ani

Cu exact 10 ani în urmă, în timp ce eu îmi căutam serviciu şi Kim Jong se pregătea de o primă vizită de prietenie cu omologul lui sud-coreean Roh Moo-hyun, Elodia Ghinescu dispărea pentru totdeauna.
Pentru ca un individ să atingă celebritatea peste noapte, trebuie să facă ceva cu totul şi cu totul extraordinar; nu multor oameni le iese figura. Căile sînt diverse, dar întotdeauna necesită un concurs de împrejurări favorabile.
Toto Schillachi, după ce jucase anul anterior în divizia B, este convocat (ca rezervă) în naţionala Italiei la CM din 1990 unde înscrie un gol decisiv în primul meci cu Austria. Ca urmare, e convocat să joace şi următoarele meciuri, înscriind astfel destule goluri pentru a cîştiga Balonul de Aur (surclasîndu-l pe Maradona!)
Sau Monica Lewinski ajunge de notorietate planetară îngenuchind de cîteva ori în faţa celui mai puternic preşedinte al momentului (Cum a spus un comedian american: eşti cu adevărat faimos cînd cineva poate ajunge faimos făcîndu-ţi doar asta ☺) Cazul Monica Lewinski a fost destul de asemănător cu al Elodiei, dar toată treaba s-a “răsuflat” cînd a fost găsită sperma lui Bill pe rochia Monicăi. No more mystery.
Dispariţia Elodiei nu i-a folosit Elodiei cu nimic şi nici faima adunată în jurul numelui ei nu i-a folosit la ceva, dar a îmbogăţit o seamă de indivizi specializaţi (la figurat) în scormonirea gunoaielor. Un soi de corcituri cioclu-jurnalist care ştiu să transforme bolile, divorţurile şi, eventual, moartea într-o afacere profitabilă.
Veneam în România în vacanţă şi observam că oamenii urmăreau filmul evenimentelor. Plecam. Reveneam un an mai tîrziu, să-i găsesc fixaţi pe aceeaşi poveste.
Cunoştinţe de-ale mele, rude apropiate, devorau emisiunile astea cu disperarea celui care se teme că distracţia s-ar putea opri pe neanunţate.. Doamne fereşte, în ziua următoare. Pînă la urmă cred că aproape nimeni nu dorea ca Elodia să fie găsită. Cred că oamenii care se rugau cel mai tare să nu fie rezolvat cazul erau chiar realizatorii emisiunilor de gen. Dan Diaconescu cu siguranţă ar fi dat bani grei Poliţiei Române să mai tîrîie cazul un pic ☺
Atracţia poveştii stă în faptul că soarta a ales ca personajele să-şi joace rolul exact pe dos decît în viaţă.
Avocata, care în general trebuie să investigheze, cerceteze, dispare.
Poliţistul, care în general trebuie să ocrotească oameni, reuşeşte să scape de nevastă-sa printr-o crimă (aproape) perfectă.
Agentul de Servicii Pază şi Protecţie, nu o poate ocroti nici măcar pe iubita lui, Elodia.
Alt detaliu care va face din acest caz o noutate procedurală în analele justiţiei din ţara noastră: în lipsa cadavrului, inculpatul va fi condamnat fără ca anchetatorii să prezinte corpul delict.
Sute de mii de oameni sufereau de obsesia “Elodia” iar televiziunile le-o alimentau cu perversitate. Au apărut cîntece cu Elodia, a existat un joc electronic “de-a găsitul Elodiei”, pe arenele de fotbal s-au putut auzi scandări macabre gen “Ole, ole, unde eşti Elodie?”
Mi-am propus de atunci să fac cîndva o recapitulare a fenomenului de masă. Eu nu am dispărut, Elodia nu a apărut, atracţia unor oameni de a adulmeca oase e mai pregnantă ca niciodată.
Cum poţi să te uiţi zi de zi la o emisiune de “investigaţie” care promite dezvăluiri extraordinare fără să le şi producă?
Numai în primul an, Dan Diaconescu a reuşit să facă 239 de ediţii consecutive iar ratingul a depăşit orice aşteptări.
Cum poţi veni cu ceva nou de-a lungul a mii de emisiuni?
Într-un fel, Dan Diaconescu a fost unul dintre cei mai înzestraţi (şi cel mai bine plătit) scriitori de scenarii pe care i-a dat ţara noastră.
Nu există o lege care să interzică unora să profite de naivitatea sau lipsa de discernămînt a altora şi odată cu explozia demografică din a doua jumătate a secolului trecut e firesc să fi crescut exponenţial şi numărul celor care nu pot refuza televiziune uşor de digerat, aşa cum nu se pot opri din mîncat junk food (nu neapărat aceeaşi categorie).
Aparent nimeni nu a avut nimic de pierdut. OTV a generat profituri uriaşe, spoturile publicitare au generat vînzări, telespectatorii oricum nu aveau nimic mai bun de făcut.
Şi totuşi.. Cei care ajung în poziţia de a hotărî o grilă de programe, nu au obligaţia morală de a influenţa societatea în mod pozitiv? E ok să le dai gunoi dacă ei vor gunoi doar pentru că e ieftin şi uşor de realizat?
Democraţia înseamnă să oferi oamenilor ce vor ei chiar şi atunci cînd tu, cel aflat la putere ştii că ceea ce-ţi cer este nociv şi le va face rău?

P.S. În vara lui 2013, Cristian Cioacă a fost condamnat la 15 ani închisoare. În august 2017, poliţistul a făcut o nouă declaraţie susţinînd că soţia lui trăieşte şi că probele care îl acuză au fost plantate.
E greu de crezut că o mamă pur şi simplu dispare lăsîndu-şi băieţelul de doi ani de izbelişte şi că ar fi vie şi nevătămată undeva pe planeta asta. Nu are sens. Cum la fel nu are sens faptul că un criminal care ştie să volatilizeze pentru totdeauna cadavrul victimei şi arma crimei, alege să arunce mănuşile murdare de sînge şi hainele lui într-o pădure.
Na, că m-a prins şi pe mine! ☺

Cornel Balan

Mă consider un bun povestitor şi atît.
Escroc S.R.L. este prima mea „poveste” de 500 de pagini, publicată de Humanitas în 2013 sub forma unui roman.
Am luat cu ea „Cel mai bun roman” la Concursul de Debut Literar Unicredit/Banca Ţiriac.
În martie 2015, am fost ales laureat al Le Festival du premier roman de Chambéry (juriu din Franţa).
Al doilea roman, LIFTUL, a fost publicat în 2019 la Humanitas, în colecția Scriitori români contemporani.
Apariție în numărul 5 al revistei Iocan: Pe Ana Lugojana.
Cel de-al treilea roman al meu, Ultima Armată a aparut în 2020 la Casa de Pariuri Literare.
Nominalizat pentru „cea mai bună povestire SF 2019” cu Ultima Frontieră apărută în numărul 5 al revistei CSF. O altă povestire SF poate fi citită în revista Galaxia 42 unde deasemenea colaborez: Sferoidul. Locul 2 la Concursul Național de proză scurtă SF Helion 2021 (locul 1, neacordat):
Artificial

Locul 1 la acelaşi concurs din 2021 cu Maşina de teleportat contrafăcută.

Volumul de povestiri SF cu titlul Artificial apărut în 2022 la editura Pavcon.

În prezent, scriu un mini-roman SF cu titlul (provizoriu) Abundent.