
Noapte de octombrie. E senin și cerul e acoperit de stele. A fost o zi caldă și nu ne vine să intrăm în casă. Am făcut foc în fața căsuței. Jucăm cărți și prăjim slănină. Așteptăm meciul de local-kombat de la ora unu. Bărbatu-meu i-a invitat la noi pe Mia și Doru, nașii noștri de cununie.
– Nae, ia, desfă-mi și mie o bere, zice Mia.
– Nuți, tu nu mai bei? mă întreabă bărbatu-meu.
– Mă concentrez pe mâna asta. Când termin.
– Ok, mă duc să mai pun un lemn pe foc, se oferă Mia.
– Vezi, uită-te dacă mai sunt țigări pe undeva, strigă Doru.
– Mă, io nu știu cum pot femeile să se șteargă la cur cu unghiile astea de plastic! Arată ca niște gheare. Mie mi-ar fi frică să poarte nevastă-mea așa ceva, îl aud pe Nae mormăind.
– Las-o, mă, să-și facă damblaua! Treaba ei cum se șterge la cur, o apără Doru pe Mia.
– Slănina-i gata. Imediat se prăjește și ceapa. Iooooi, da’ ce fain miroase, strigă Mia, satisfăcută.
– Ce idee super cu căsuța asta din gradină. Tre’ să ne facem și noi una. Să avem unde dormi când ne certăm, adaugă Doru.
– Bine, vara e fain, da’ iarna nu se-nghesuie nimeni să se mai certe, le explic eu. Cel mai fain e când plouă și se aude cum picură pe tablă.
– Hai să mâncăm, că începe meciul și nu vreau să-l ratez, intervine bărbatu-meu.
– Hai, noroc! Pun pariu că Moroșanu îl face knockout pe negrotei.
– Pe cât?
– Două sute!.
– OK. Batem palma.
– Te duci dimineață la biserică? mă întreabă Nae.
– Normal că mă duc.
– Da’ te mai poți trezi, dacă ne culcăm la trei?
– Las’ că mă trezesc, nu-mi duce grija!
– De când te-ai făcut așa credincioasă, Nuți?
– Suntem plini de păcate, Dorule! Diavolul stă la pândă și ne ispitește. Voi nu credeți că există, că nu-l vedeți. Părintele Neacșu o avut o predică nemaipomenită duminică. M-au trecut toate căldurile ascultându-l. Așa lucră necuratu’. Cea mai mare greșeală a omului e să creadă că nu există, în timp ce el ne stă în spinare și ne-ndeamnă la rele.
– De-aia te doare pe tine spinarea mereu!
– No, haideți în casă că-ncepe meciu’, îi zorește bărbatu-meu.
– Putem să stăm pe pat?
– Stați unde vreți. E loc și pe fotolii. Nu-mi găsesc telefonu’. Mă duc să văd. Cre’ că l-am uitat în căsuță.
Mă pornesc spre grădină; unde mi-oi fi lăsat telefonu’? Nu cred că mă pot trezi dimineață fără alarmă. Băga-s-ar! Iar au lăsat ăștia sticle aruncate prin iarbă. Ce ceață s-o lăsat, într-o juma de oră. Nu vezi la doi pași.
Intru în căsuță și încep să pipăi după telefon. Nu văd nimic. Ia, să văd cu bricheta, poate-l zăresc. M-aplec și întind mâna, când simt o mână pe cur.
– Evlavioaso, te duci mâine la biserică?
Rămân încremenită. Vocea asta nu mi-e cunoscută. Întorc capul încet și văd niște ochi care strălucesc în întuneric. Mă ia cu frig pe șira spinării; aerul din jur e mai rece, dintr-o dată. Rămân fără voce. mă ridic și ies buluc, trântind ușa. O iau la fugă spre casă, dar mă împiedic și cad pe iarbă. Când să mă ridic, simt ceva alunecos sub palma dreaptă. Doamne, nu mă lăsa! Un șarpe lung se târă în fața mea. Nu mă mișc. Aștept să văd încotro se îndreaptă. Îi simt privirea ațintită spre mine și aud vocea din nou, sâsâind:
– Evlavioasssso!
Mă ridic iute și mă îndrept spre casă în fugă. Nu sunt capabilă să articulez un sunet. Găsesc gașca râzând zgomotos. Nae observă imediat că nu sunt în regulă:
– Ce s-a-ntâmplat? L-ai găsit? Ce-ai, no? Parc-ai văzut o stafie!
– Diavolu’! L-am văzut…nu mă mai duc după telefon.
– Tu femeie, glumești?
– Tu nu vezi că nu mai poate de frică? Ție ți se pare că glumește? îl mustră Mia.
– Să dai foc la căsuță. Eu nu mai intru acolo. Să-l ia dracu de telefon!
– Tu, Nuți, stai jos și liniștete-te! Poate ți s-o părut.
– Cum să mi se pară? O vorbit cu mine și mi-o pus mâna pe cur.
– Ce ți-o zis?
– “Evlavioaso, te duci mâine la biserică?”
– Doamne, ferește, eu făceam infarct în locul tău, zice Mia. Hai, să ne rugăm împreună! Zicem Tatăl nostru și aprindem o candelă.
– Vie-mpărăția Ta, facă-se voia Ta. Hai, Moroșanule, futu-ți Paștele mă-tii!
– Pâinea noastră cea de toate zilele.
Somnul mă ia pe la patru dimineața. Visez o șopârlă, intrând în căsuța din gradină și sunt fascinată de ea. E roșie și foarte lungă; apoi își schimbă culoarea în violet. Are un zâmbet pe față. Nae mă aude mormăind în somn și mă trezește.
Mă trezesc cu greu și mă duc la biserică; îi cer părintelui să mă spovedească când termină slujba.
A doua zi, îl așteptăm să vină, să ne sfințească gospodăria. Eu stau în pat, cu luminile aprinse și mă uit la televizor. Mă chinui să mă liniștesc și să uit, dar cuvintele se repetă necontenit la mine-n cap: evlavioaso, evlavioaso, evlavioaso, pe tonuri diferite, uneori blânde, ademenitoare, alteori aspre.
Aud câinele lătrând. A venit părintele. Se duce spre grădină unde-l întâmpină Nae. Între timp vine vecina. Îl aud pe Nae încercând s-o scoată din curte.
– Bună, vecine! Nuți i-acasă?
– Se odihnește, tanti Țica! Nu se simte bine.
– I-am spus să nu mai muncească, când îi soarele la amiază. Da, părintele ce face la matale în grădină?
– Tanti Țica, îi spun lu’ Nuți că ai căutat-o; vine ea când are timp să te vadă. Acum mă duc, că mă așteaptă părintele.
Suntem în ianuarie. N-am mai plecat de-acasă din octombrie. Îmi apare când sunt pe jumate adormită. Am învățat să recunosc prezența lui. Tâmplele mi-s fierbinți și mi-e foarte sete. Mă îndeamnă să fac ceva și îmi promite că va dispărea dacă ascult de el. Mi se usucă gura și de-abia pot îngăima câte-o vorbă.
– Ce nu s-o mai văzut? Majoritatea femeilor își înșală bărbatul măcar o dată.
– Nu-i adevărat!
– Tu n-ai văzut cum se uită Doru la tine? Chiar nu ești curioasă?
– Nu!
– Pe mine nu mă poți prosti! Știu că și tu te gândești la el.
Am început să am vise erotice aproape în fiecare noapte. Uneori în vise apare Doru, dar de cele mai multe ori mă mângâie un bărbat mic și sfrijit, cu părul blond, tuns ca vocalistul de la A-ha. Mă trezesc moale și tulbure și mi-e tot mai greu să mă ocup de casă.
Mia vine să mă vadă aproape în fiecare zi. Evită să-mi povestească bârfele din sat și îmi repetă că cunoaște o ghicitoare în Miculuș.
Într-o marți, decid să o însoțesc. Mia împrumută mașina lui Doru, că are tracțiune integrală. A nins mult pe unele porțiuni. Zăpada e înghețată.
Bătrâna ne primește într-o bucătărie întunecoasă, cu tavanul foarte jos. E cald și miroase a fum și a pișat de pisică. Baba Ruța stă pe patul mic și încărcat de perne și pături țesute. Se ridică și mestecă într-o oală de pe sobă. Oala împrăștie un miros de coada șoricelului și sunătoare. Se întoarce și ne salută.
– Neața! Bine v-o adus Dumnezeu!
– Bună ziua, zic eu.
– Bună, tanti Ruța, zice Mia și pune pe pat un pachet destul de voluminos, pe care nici nu l-am observat până acum.
Baba Ruța ne întreabă dacă bem o cafea. Încep să devin agitată. Mă uit în jur și nu știu ce să răspund. Mirosul din bucătărie îmi încețoșează mintea. Mia răspunde în locul meu.
– Bem, cum să nu!
Baba pune cafeaua la foc și desface pachetul de pe pat. Scoate din pachet o bucată de slănină destul de mare, o sticlă de un litru cu lichid transparent și două tricouri care văd, cu surprindere, că sunt ale mele.
– Mulțam, maică! Nu te-ai zgârcit! Asta îmi ajunge vreo două luni.
– Să fii sănătoasă!
Mă întorc spre Mia și o întreb precipitat ce-i cu hainele mele în pachet. Îmi răspunde las’ că vezi și soarbe din cafeaua fierbinte din ceașca de porțelan, albă.
Mie gazda îmi spune că trebuie s-o beau cum e, fără zahăr sau lapte. Aștept să se răcească.
Baba Ruța întinde tricourile mele pe pat și începe să le stropească cu ceva dintr-o sticluță. Se așază la masă și se uită prelung la mine, mișcându-și buzele groase și vinete.
Așez cana goală pe masă și mă uit spre Mia. Nu am curaj să întreb dacă pot fuma. Mia nu mă observă, dar scoate un pachet de Marlboro roșu scurt și i-l întinde babei.
– N-ai uitat, zice bătrâna, și se ridică s-aducă o scrumieră.
Fumăm în tăcere. Ruța ridică ceașca mea și o mișcă să împrăștie zațul.
– L-o văzut pe necuratul, începe Mia. Nu mai are pace.
– Mă chinuie zi și noapte. Mă îndeamnă la rele.
– Ți-apare un om mare în cale, la o răscruce. Omul asta te desparte de omu’ tău. Ai drum lung și boală, da’ nu arată moarte.
– O, Doamne! Ce om mare să apară? Io nu-l înșel pe bărbatu-meu! Copii nu arată?
– Un om negru. Nu rămâi grea curând. Nu arată copii.
– Nu știu ce să fac.
– Lasă hainele la mine să le descânt de înțelegere în casă.
În martie, începem să ieșim în grădină, să împrăștiem gunoiul. Nae ară și ne socotim ce răsaduri să pregătim. Încep să mă simt mai bine. Sunt obosită și dorm fără vise.
Pe unșpe aprilie avem musafiri. E ziua lui Nae. Împlinește patrușcinci de ani și i-am invitat pe nași la noi.
Încerc să las în urmă gândurile urâte și să-mi văd de gospodărie. Am început un curs de croitorie și fac hăinuțe pentru copiii Marianei, cumnată-mea.
Mia e bucuroasă că ne întoarcem la vechile obiceiuri și îmi repetă că descântul babei Ruța și-a făcut efectul.
Ne uităm la meciul lui Moroșanu cu Daniel Sam pe Eurosport. Mia îmi desface o bere și e în mare vervă.
– Hai, să deschidem sticla aia de coniac, că mi-e poftă de ceva mai tare.
– Taci, că nu aud ce comentează, se înfurie Doru.
– Hai, futu-ți anafura mă-tii, sare Nae! Ditamai namila, are un metru noujșapte negrul!
Atmosfera e tensionată. Moroșanu primește o lovitură în ficat. Nu mai zice nimeni nimic. Mă uit la Mia și îi fac semn că mă duc la baie.
Când mă întorc, îi găsesc ca pe trei copii urmărind cu sufletul la gură finalul meciului. Moroșanu se luptă cu ultimele puteri să îl învingă pe englez.
– Inimă de leu! Moldovean de-al nostru, strigă Nae și îl surprind cu ochi scăldați în lacrimi.
– Hai, fratele meu, strigă Doru.
– Hai, Daniel, încep să strig eu. Hai, iubire, nu te lăsa!
Toate privirile sunt îndreptate spre mine pentru câteva secunde, apoi se întorc spre ecranul televizorului. Moroșanu îl lovește pe Daniel Sam cu disperare, folosindu-se de ultimele resurse. Daniel Sam e învins cu trei knock down.
Nae și cu Doru se îmbrățișează lung.
– Inimă de luptător, zice Nae și se întoarce spre mine. Muiere, tu să-ncepi să-ți faci bagajele! Gura mă-tii de javră păcătoasă!


Născută la 22.02.1973, absolventă a Universității Transilvania, din Brașov, și a Facultății de Litere, în 1997. Profesoară de Limba și literatura română. Locuiește în localitatea Șercaia, din județul Brașov. Autori preferati: David Lodge, Julian Barnes, Philip Roth, Jose Saramago, Camil Petrescu. A publicat proza scurta in revistele Iocan, Toplitera, Revista de Povestiri.

Foarte, foarte bun textul! Curat românesc, cu accente fantastice tradiționale. Dialogurile merg șnur, de context nici nu mai zic. Excelent!
Multumesc, Pavel! E important un astfel de feedback de la tine.