La dracu’ cu cărți

Beniamin așteaptă de o jumătate de oră în fața ușii pe care scrie „Biroul expediții”, fără a da vreun semn de nervozitate. Dimpotrivă, șade cuminte în picioare, cu obișnuitul lui zâmbet îngăduitor pe figură. Nimic nu pare să-l deranjeze pe bătrânelul cu figură jovială. Nici măcar cămașa încheiată până la ultimul nasture, în ciuda caniculei de început de august sau cravata al cărei nod cât pumnul i se înfige în gât. Ce-i drept, aici, în sediul firmei, aparatele de aer condiționat fac aerul respirabil.
Când este poftit în cele din urmă în încăperea de dincolo de ușă, linia buzelor se lungește și mai mult spre urechi, iar ochii își recapătă vioiciunea. Se așază pe scaunul din fața biroului plin de documente și dosare de toate culorile, fără a băga în seamă stofa lucioasă a spătarului și îi zâmbește mai mult decât cordial tânărului din fața lui.
– Cu ce vă pot ajuta, domnule…?
– Iordăchescu. Pastor Beniamin Iordăchescu. Pomeții i se ridică, antrenând buza superioară de sub care se zăresc dinții ca niște boabe late de fasole, alb-gălbui. Domnule Silvestru, continuă Beniamin după ce citește numele de pe ecusonul din pieptul bărbatului, acum o săptămână am trimis un colet către cineva din Suceava și se pare că nu a ajuns.
– Se pare sau sunteți sigur că nu a ajuns?
– Nu a ajuns. M-au și sunat cei de acolo să mă întrebe când anume ajunge pachetul. Le-am spus că eu l-am trimis, dar se pare că ceva s-a întâmplat pe drum.
– Pe ce dată ați adus coletul la noi? întreabă Silvestru în timp ce privește monitorul de pe birou.
– Pe 24.
Silvestru butonează de zor tastatura, atent la ecran. În ciuda tinereții, cuta dintre sprâncene, extrem de pronunțată și bărbița roșcată îl fac să arate cu câțiva ani mai în vârstă. Arătătorul drept tremură spasmodic pe mouse, odată cu mâna neliniștită.
– Colet nr.666, 24 iulie 2017, Nechifor Nichipercea, S&A Tana S.C., str. Eternității, nr.18, citește răspicat tânărul. Colțurile gurii i se ridică insesizabil, odată cu sprânceana dreaptă.
– Da, da. Ăsta este, punctează rapid Beniamin. Am intrat și pe site-ul firmei dumneavoastră și…
– Imediat. Numai puțin, să verific.
Urmează din nou câteva clickuri și apoi se aude la fel de clar vocea lui Silvestru:
– A plecat de la noi pe data de 25. Dumneavoastră l-ați depus la noi pe 24, la ora 16, deci a intrat abia la transportul de a doua zi, dimineață.
– Da. Exact. Și apoi, la cinci zile, m-am uitat pe site și nu ajunsese. Că mi-a trimis domnul Nechifor un mail cum că nu a primit coletul și m-a întrebat dacă l-am trimis. Evident că i-am spus că i l-am trimis, i-am făcut și o poză după chitanță și i-am trimis să se convingă. Stați că am bonul la mine.
Beniamin se caută în buzunare, păstrându-și zâmbetul imperturbabil. Îi întinde hârtia lui Silvestru, iar acesta o studiază preț de câteva secunde după care revine la mouse și ecran.
– Ce anume conținea pachetul?
– 20 de Evanghelii.
Silvestru își întrerupe căutarea pe calculator și îl privește nedumerit pe bătrân. Acesta îi zâmbește larg și îl lămurește imediat:
– Erau pentru angajații firmei. Toți sunt evangheliști. Patronul, domnul Nechifor este membru al bisericii noastre, Biserica Evanghelică, iar eu sunt pastor aici, la noi în Buzău și mă ocup și cu distribuția în țară a cărților religioase.
Silvestru scanează figura surâzătoare a bătrânului dichisit, având la rândul lui un început de zâmbet strâmb. Privirea îi revine la monitor și mâna dreaptă aleargă cu mouse-ul pe suprafața biroului.
– Valoarea coletului este de 2600 lei scrie aici.
– Da, scrie și pe chitanță. Douăzeci de cărți a câte 130 lei fiecare, 2600 lei, calculează rapid Beniamin, fără ca zâmbetul să i se șteargă vreo clipă de pe față. Își verifică apoi nodul cravatei verzi și cutele cămășii imaculate, ambele dintr-o mătase de foarte bună calitate.
Tânărul ridică receptorul telefonului de pe birou, formează un număr și apoi îi spune scurt celui de la capătul celălalt:
– Trimite-l pe George până la mine.
Așază receptorul și apoi își continuă căutarea, vorbindu-i bătrânului fără a-și lua privirea de pe monitor:
– Aici arată că a plecat într-adevăr de la noi, dar să vedem ce zice băiatul de la depozit. Cine știe? Poate au uitat să-l încarce totuși. Se mai întâmplă.
– Nu-i problemă dacă nu a plecat de aici. Nu contează dacă ajunge mai târziu. Mai bine mai târziu decât niciodată. Cu toții suntem supuși greșelii, nu trebuie să judecăm pe nimeni. „Nu judecați ca să nu fiți judecați. Căci cu judecata cu care judecați, veți fi judecați și cu măsura cu care măsurați, veți fi măsurați” după cum zice Domnul nostru Isus Cristos.
Silvestru îl privește din nou vizibil amuzat, fără a spune însă nimic. Ușa se deschide și în birou intră un tânăr într-o salopetă bleumarin închis, pe care a îmbrăcat-o direct pe piele. Brațele subțiri, numai fibră, lucesc de transpirație. Miroase a blană udă de câine. Beniamin îl recunoaște imediat și îi zâmbește și lui, binevoitor, dând ușor din cap în semn de salut. Băiatul îi răspunde și apoi se oprește lângă cei doi bărbați.
– Uite, domnul zice că acum o săptămână a adus la noi un colet cu niște biblii…
– Evanghelii, îl corectează rapid bătrânul.
– Evanghelii.
– Da, șefu’. Știu, că io am luat pachetul. Da’ i-am zis lu’ domnu’ că nu pot să i-l pun la transportul din ziua aia, că era trecut de două deja. I l-am pus a doua zi dimineața.
– Deci sigur l-ai încărcat?
– Da, șefu’. Da’ ce s-a întâmplat?
– Păi, uite că pachetul n-a ajuns nici acum. Cine a fost șofer în ziua aia?
– Matei era de servici’ în ziua aia, răspunde George după câteva secunde de gândire. Da’ a zis că nu a fost nimic în neregulă.
– Și totuși, uite că nu dăm de urma coletului. Nici pe site nu mai apare. Undeva între Buzău și Suceava a dispărut fără urmă.
Cei trei bărbați se privesc unii pe alții nedumeriți, Beniamin cu nelipsitul lui zâmbet, Silvestru bătând darabana în tăblia biroului, George ridicând din umeri în încercarea de a se disculpa.
– Lăsați-mi, vă rog, un număr de telefon la care să vă sun zilele următoare, îi spune Silvestru bătrânului. A, îl am deja pe chitanță. Voi suna la filiala din Suceava, voi vorbi cu șoferul și dăm noi de urma pachetului. Dacă nu, vă despăgubim. Apoi ia dintr-un teanc de pe birou o hârtie și i-o întinde lui Beniamin. Luați formularul acesta, mergeți, vă rog, la măsuța din hol, completați-l și apoi aduceți-mi-l înapoi: e necesar în cazul în care nu găsim coletul. Între timp, dați-mi buletinul dumneavoastră și chitanța să le fac cópii xerox.
Beniamin scoate portofelul din buzunar și îi întinde lui Silvestru cardul de identitate, ia formularul și iese pe ușă. Cei doi tineri rămân singuri, iar Silvestru îi întinde lui George chitanța și izbucnește în râs. Băiatul citește hârtia și apoi îl privește nedumerit pe șeful lui.
– Nu vezi? întreabă Silvestru.
George dă din cap nelămurit, iar Silvestru renunță la explicații.
– Păi unde e pachetu’, șefu’?
– L-a luat dracu’, și izbucnește în râs din nou, lăsându-se pe spătarul scaunului ergonomic.

Gabriel Florin Macsim

Născut în orasul Buzau, jud.Buzău, la data de 30 aprilie 1977. Absolvent al Fac. de Matematică și Informatică din cadrul Universității București în anul 1999, titlul de doctor în matematică obținut la Facultatea de Matematică și Informatică, Universitatea București.
Lucrez ca profesor de matematică la Școala Gimnazială Măgura, din anul 2007.
Printre preferințele mele literare se numără Gabriel Garcia Marquez, Jose Saramago, Mario Vargas Llosa, Julio Cortazar, J.M.Coetzee, Richard Ford, Jonathan Franzen, Jonathan Safran Foer, James Joyce, Orhan Pamuk, Mircea Cărtărescu, Ștefan Bănulescu.