Căldura sufocantă ne împinsese către umbra unei sălcii doar lansetele rămăseseră să suporte cu stoicism pârjolul. Am tras tot calabalâcul la umbră inclusiv pe Mişu ce adormise sub umbrelă. Bine, umbrela nu-i mai acoperea decât o parte din corpul masiv, jumătatea superioară se încarca cu calorii direct de la sursă şi asta părea să nu-l afecteze. Îl mai controlam din când în când la jugulară să vedem dacă „mai e cu noi” şi dacă nu cumva putem deja să-i împărţim avutul.
Acum stătea morocănos pe scăunel şi îşi ştergea faţa. Se trezise cam brusc probabil din cauza apei pe care Viorel i-o aruncase pe faţă şi ne repeta pentru a nu ştiu câtă oară că nu ne credea atât de tâmpiţi, de proşti, de cretini… faptul că folosea doar aceşti termeni uşori, de încălzire, dovedea că încă nu se trezise complet.
Vis-a-vis se întindea comuna Moara Domnească şi se auzea, în surdină, o hărmălaie de „graiuri”, un Turn Babel al dobitoacelor, hămăieli, cotcodăceli, nechezături, grohăieli… o vacă repetă obsesiv repertoriul bovin acoperind fundalul sonor… Mişule te cheamă soră-ta şi după cum muge e cam şucărită, am încercat eu să-l îmbunez… I-ai mâncat nutreţul animalule, marjă şi Viorel… M-aţi adus pe mine la rahatul asta de baltă să-mi pierd ziua, mai bine mă duceam la mine pe Străuleşti că tot prindeam 2-3 kile până acum… Lasă mă că ai tot timpul, cimitirul acolo rămâne, nu-l ia nimeni şi te aşteaptă, cu dricul la poartă şi caii mascaţi, numai că dacă te văd groparii li se-nmoaie muşchiul când or să constate cât au de săpat să te acopere tot, continuam noi dialogul.
În stânga noastră, la vreo zece metri, un localnic îşi înfigea T-urile în apa până aproape de brâu şi după ce aşezase cele două piese componenete, ieşit pe mal, se pregătea să-şi înşire arsenalul, un mănunchi de trestii. Cum încărca două intra în apă şi le aşeza pe stative şi tot aşa până ce toate cele opt undiţe au fost lansate la apă. Cu o plasă din cârpă atârnată de brâu pe post de juvelnic a început să-şi supravegheze plutele. Deşi eram pe baltă de câteva ore bune, acum la amiază, puteam să numărăm capturile pe degete. Nici cei câţiva împătimiţi cu care ne aflăm atunci pe Găneasa nu erau mulţumiţi doar unul, mai încolo, reuşise două lovituri de maestru aducând la mal doi crapi româneşti momiţi cu boabă de porumb.
Porumb aveam şi noi sau ce mai rămăsese după ce Mişu dăduse iama în el căci să-şi alunge plictiseala se apuca să manânce. Şi mânca orice, mâncarea lui, a noastră şi când îl răzbea iar foamea permanentă consuma şi din hrana peştelui. Trebuia să ascundem mămăliga, porumbul, pâinea şi lăsăm mai la vedere, deşi cu anumite reţineri, doar râmele şi viermii. La astea încă nu se nărăvise deşi noi îl invitam de fiecare dată.
Încercam să depistăm ce are ăla şi noi nu că deşi, declarativ, nu ne afecta succesul altuia, în realitate eram bolnavi. Viorel făcuse vreo două, trei incursiuni în zona pentru a culege informaţii dar nu era nimic special de subliniat. Motivul principal rămânea lungimea aruncării care depăşea semnificativ cele mai strajnice sforţări ale noastre limitate însă de dimensiunea lansetelor ce ajungeau, cele mai răsărite, la 2.70 metri.
Aveţi la voi nişte inele? se interesă Viorel privindu-şi o vargă din fibră de sticlă cu care încercase la mal şi care arăta ca recuperată dintr-un accident de avion, jupuită, zgâriată şi la vârf sau ce mai rămăsese din el, era ca pe deget. Normal că la Mişu se găsea tot ce doreai de la plumbi şi agrafe până la cleştişori, şurubelniţe, ciocane motiv pentru care suferea de atenţia noastră de fiecare dată când îi apreciam prieteneşte traista. Ia vezi Mişulică nu ai frate şi vreo femeie gonflabilă prin rucsac, că de sora-ta suntem sătui şi aşa ne vine să ne băgăm… în balta asta.
Având inelele tot Mişu a primit şi comanda să încropească o lansetă din varga respectivă. El a încercat să ne atragă atenţia că nu merge că era prea flexibilă şi o să arunce aiurea dar noi eram prea prinşi de proiect ca să ascultăm tot ce flencănea el. Până la urmă după o colaborare fructuoasă a apărut şi obiectul respectiv, o vergea de 4 metri ce avea la fiecare segment matisat cât-un inel de lansetă. Suportul de mulinetă a fost repede ataşat de cotor cu un matisaj grosolan cu fir mai gros şi lanseta, abia născută, aştepta botezul. Forfac cu cârlige mari şi porumb pe „fir de par” şi Viorel se pregătea să facă lansarea.
Prima aruncare însoţită de un vâjâit puternic şi aşteptam cu ochii hăt în depărtare să vedem unde cade. În stânga, lângă mal s-a auzit un pleoscăit şi pupilele ni s-au îndreptat automat către zona cu pricina. Vecinul nostru, amfibiu până la brâu, ne privea cu reproş şi mormăia ceva în barbă. Nu se înţelegea tot dar frânturile monologului erau cât se poate de sugestive şi sugerau că individul era dispus să întreţină relaţii intime cu toţi membrii familiilor noastre indiferent de vârstă, sex sau grad de rudenie. Viorel tocmai aruncase peste undiţele lui şi la fiecare încercare de recuperare T-urile omului cu tot cu trestii se mişcau în ritmul impus de mişcările colegului nostru.
O sticlă cu ceva tărie scoasă la momentul oportun face minuni şi astfel în foarte scurt timp incidentul care pornise aşa abrupt s-a îndreptat uşor către buna înţelegere între vecini, că se mai întâmplă şi accidente şi mai dai un gât… şi recuperându-ne „instalaţia” l-am lăsat să-şi descurce undiţele care acum arătau că după taifun. Am lăsat lanseta buclucaşă în rezervă şi am continuat cu ce aveam la dispoziţie şi mai punctam din când în când dar nesemnificativ.
Mai câştigat era vecinul care aproape că-şi umpluse traista cu o frumuseţe de caras dar am aflat la „negocieri”, locul fusese momit încă de seara. Acum a venit rândul lui să apeleze la înţelegerea noastră că voia să dea o fugă până acasă să lase prada şi ne ruga să aruncăm câte un ochi la undiţe pe care tocmai le aşezase iar pe poziţii, să nu dispară. Noi am promis că le vom păzi că şi cum ar fi ale noastre şi tare ne-am bucurat aflând că va veni însoţit şi de ceva „lichide” drept mulţumire.
Abia plecă omul că Viorel voia să încerce iar lanseta neomologată, să-i cunoască limitele. Noi am încercat să-i temperăm entuziasmul cu prevederi sumbre asupra rezultatului dar nici nu voia să audă. Şi iar s-a proptit în varga şi dă-i cu putere, parcă vedeam în reluare… lângă mal s-a auzit un pleoscăit şi pupilele ni s-au îndreptat automat către zona cu pricina, tocmai aruncase peste undiţele omului şi la fiecare încercare de recuperare T-urile cu tot cu trestii se mişcau în ritmul impus de mişcările colegului nostru…
M-am nascut fara sa ma intrebe nimeni daca vreu si din nenorocire n-o sa ma intrebe nimeni nici cand vreau sa mor.
Ma amuza mereu sa-ti citesc textele, mai ales ca si eu sint pescar.
Uite o provocare: incearca, de fun, sa scrii din unghiul pestilor, de sub apa cum ar veni. Da si pestilor ocazia sa faca misto de Misu. De exemplu, „aia” ciobanului ar fi un bun personaj principal, king of the jungle.
Stai usor, ca Mihai a pus fragmentul asta nou tot la pescuit, mai scrii si tu unul cu pescuitul, plus ale lui George… o sa trebuiasca o sectiune noua: Recenzii, Editoriale, Social si… Pescuit! :)
Dar de placut, imi plac si mie – printre putinele la care am dat share pe FB..
Este o idee sa prezinti actiunea prin prizma pestilor dar ar fi nevoie de prea multa imaginatie pentru o fictiune 100%. Povestile mele pornesc macar de la cate un sambure de adevar. Dar esti pescar, cunosti lumea pestilor ce te impiedica sa faci tu o tentativa… :)))
O altă povestire pescărească plină de umor, dar parcă ceva mai diluată decât anterioara. Ba pe la final chiar repeți fraze întregi, nu numai acțiunea. Nu e deranjată acțiunea repetitivă, doar că trebuia cu alte fraze.
„lângă mal s-a auzit un pleoscăit şi pupilele ni s-au îndreptat automat către zona cu pricina, tocmai aruncase peste undiţele omului şi la fiecare încercare de recuperare T-urile cu tot cu trestii se mişcau în ritmul impus de mişcările colegului nostru…”
„cele mai strajnice sfoartari” – sforțări
Am citit cu plăcere, însă sper în mai mult amuzament. Acesta este rolul povestirilor de pescari și vânători.
Sofy
Pai tocmai actiunea repetitiva reprezinta punctul de maxim al actiunii, chiar crezi ca a fost o scapare? Pai si-ar fi pierdut tot farmecul daca prezentam aceeasi desfasurare cu alte cuvinte.
Dar iata ca m-ai convins sa incerc sa fiu mai sugestiv pentru a elimina eventualele dubii.
Cred ca o sa incerc sa scriu si eu una intr-o zi dar trebuie sa merg intii pe balta sa ma inspir, cine stie cind oi avea timp
Ca sa nu mi-o ia politia limbii inainte, schimba „incarca cu calorii” cred ca tehnic e o cacofonie, daca nu cumva dubla
Nu cred ca are de ce sa se sesizeze. Doar daca ar fi fost cumva o scapare de genul „se incaca cu calorii”, altfel de ce ar fi o asociere de cuvinte ce redau imagini sau fapte neplacute? Te referi la „ca cu” sau „cu ca”?… nu este „ca…ca”… :)))
Cacofonia e un termen generalizat si include orice alaturare de cuvinte care nu suna melodios. Cum observase Sofia pe textul meu Bugs Bunny, „se separara”.
Dar, de ex, intr-un dialog se pot lasa intentionat cacofonii, cum poti lasa si dezacorduri, dar asta numai daca i se potrivesc personajului :)
Cacofonie nu e numai „că ca sau ca ca” sunt toate alăturările de silabe care nu dau bine auzului: la-la, pe-pe, se-se, de-de, le le le și altele.
http://www.limba-romana.net/lectie/CACOFONIA–Definitie-si-exemple/61/
Iar fraza repetată nu înțeleg nici acum de ce există?!… În literatură nu se folosește așa ceva, mai ales că nu există ceva prealabil. Apare ca o repetiție nefericită. Dacă scria măcar, „aceiași pleoscăit s-a auzit…(aliterație a a)” și cumva vreo legătură între expresii.
Dar este doar părerea mea, tu scrii cum vrei…
Sofy
Aoleo, n-am vrut sa deschid discutia asta :)
Si daca ma gindesc mai bine, mie imi suna destul de melodios, nu gasesc nimic rau in exprimarea aia, asa ca scuze.
Cred ca o sa merg la o stiuca peste citeva zile
:))) Drag prieten, fir întins!
Soțul meu a fost mare pescar… a fost pentru că e în neființă, din păcate. Aveam aproape veșnic pește proaspăt sau conservat în toate modalitățile de mine, spre deliciul meu și icre de la an la an. Numai eu știu câte chiuvete de pește am curățat, iar când mă săturam, ca să scap de el, dădeam la vecini. El nu curăța și nici nu se omora cu mâncatul, el doar prindea.
Stimata prietena pai daca este o repetitie obligatoriu exista ceva prealabil, altfel ce s-ar repeta? Aici s-a reptat un episod „jenant” si anume ca le-am facut pentru a 2-a oara muci unditele vecinului. In conceptia mea daca as fi descris aceasi desfasurare cu alte cuvinte s-ar fi pierdut 50% din efectul finalului. Episodul in sine reptat identic reprezinta, in conceptia mea, punctul culminant al povestii.
Eu sint exact invers: nu le am cu pescuitul dar maninc peste saptaminal. Pastrav sau somon. La gratar, cu saramura, cred ca e mincarea mea preferata :) Mersul la pescuit e mai mult pt atmosfera dar eu am o problema: nu suport sa ma trezesc cu noaptea in cap! Asa ca sportul asta nu-i pt mine :)
Mi-ati facut o pofta de mor. Ma duc sa cumpar niste peste si pun de-o saramura, n-am mai mincat de ani de zile. Nu-mi place nici pastravul nici somonul, trebuie sa gasesc altceva. Dupa aia o sa incerc reteta de inghetata cu menta.
Si daca ti-e lene sa te scoli dimineata ca sa mergi la pescuit, faci ca mine: bei pina la dimineata si pleci direct.
Doamna Sofia a descris perfect atmosfera din „bucataria pescarului” cu frigiderul burdusit de peste si icre si impartit pe la vecini ca sa se mai faca loc. Si-n cazul meu, asta in perioaeda de glorie caci de ceva vreme iesirile se fac mult mai rar, la anumite ocazii propice aducand mai mult cu iesiri la iarba verde decat a partide de pescuit „profesionale”.
Diferenta dintre bucataria dansei si a mea a fost ca eu centram si tot eu dadeam cu capul. Il prindeam, il curatam, il pregateam iar restul il papau. Tot eu sunt responsabil cu mamaliga, icrele, saramura, etc. Mi-a placut sa-l mananc dar sa-l si pregatesc.
Si o reteta pentru peste autohton, in special caras. Se pregateste saramura intr-un castron iar pestele se „stinge” introdus direct din tigaie in aceasta saramura unde se lasa cateva minute pana se raceste atat cat poate fi consumat. Se scoate din saramura si se serveste. Carnea se fragezeste curatandu-se foarte usor de pe oase si preaia aromele din vasul in care a fost racit fortat avand un gust „dumnezeesc”. Reteta nu functioneaza cu peste oceanic, are alt tip de carne, e mai grasa mai uleioasa si nu se preteaza acestui „tratament”.
Si inca un amanunt, carasul de la market nu se compara la gust cu cel salbatic, de balta. Acela este preluat de la crescatorii unde este furajat pirzandu-si mult din savoarea gustului „original”. Asa cum este diferenta ca de la cer la pamant intre crapul romanesc si cel chinezesc care chiar ajuns in balti nu se compara. Crapul romanesc, ciortanul si carasul mai mare sunt imbatabili pregatiti la cuptor. Iarta-ma frate Ionut dar n-am putut sa ma abtin, deja imi ploua in gura… :))))
@ Ionut Si mie.. discutia asta a luat-o pe o pista gresita.. am luat azi pastrav dezosat.. gratar, stins in saramura cum zice George. In Saramura, musai pe linga usturoi sa fie o rosie data prin razatoare, patrunjel, piper, putin marar. Mamaliga, altfel n-are sens. Stins cu o Corona de la gheata. Si inainte jucasem fotbal, deci aveam o foame de lup.
@ George Cit despre pescuit, mi-amintesc una prin 2004. Am fost pe un canal spre Sulina, unul din amici stia un loc unde „trage tot timpul”. Am pus cortul, eu m-am trezit ultimul, pt ca le-am spus de la inceput: o sa fiu cu mancatul si mai putin cu pescuitul – din moment ce nu suport sa rulez bietele rime in cirlig… cred ca e un sport care i-ar fi facut cinste lui Vlad Tepes in pruncie.. Ma trezesc.. nu prinsesera nimic.. am pus un radio Gloria atirnat pe o craca fixat pe Radio Romania Actualitati (cred ca printre putinele care se prindea bine), m-am jucat si eu cu o undita cu momeala artificiala. O bere, doua. Apoi la cumparaturi in sat, de unde am luat si niste conserve de peste, sardine – din Latvia erau parca – cit sa fim siguri ca mincam peste, si inca cite ceva de baut. Spre seara, la locul x, ramasese un singur incapatinat. Bai Boaba, hai sa dam o tura mai incolo, macar admiram peisajul. Asta nu si nu. Incapatinat si chitit sa prinda ceva. Cu greu i-am convins pe ceilalti doi.. le era ca pleaca si incepe sa traga pestele, si-o sa faca Boaba masacru in zona.. si stiti cum e invidia pescarului.. de-a dreptul proverbiala – astialalti doi ar fi facut infarct. Un kilometru mai incolo, un domn mai in virsta isi stringea sculele.. prinsese doua stiuci mari dar nu avea gheata si il astepta un drum lung pina acasa plus caldura era infernala.. „Mai baieti pacat de pestele asta.. luati-l si ziceti Bodaproste!” Am zis, l-am luat. (Am uitat sa spun ca amicii plecasera cu unditele dupa ei „just in case”.
Ar trebui sa fi vazut fata lui Boaba cind ne-a vazut cu ditamai stiucile. Pur si simplu se innegrise. Nici nu putea sa-si desclesteze dintii sa puna o intrebare. Normal, ne-am laudat juma de ora.. cum am ales locul.. cum am aruncat lanseta, cum a tras, cum le-am scos cu greu la mal.. Cu greu ne stapineam risul.. mai ales ca Boaba tropaia pe loc, desi se intunecase voia sa mergem cu el, sa-i aratam locul. „Lasa, bai, maine dimineata, ca in seara asta avem de gratar.” Pina la urma i-am spus adevarul ca sa poata sa doarma :)
Îmi place în acest site! Mă distrez pe cinste!… inclusiv la comentarii. Păi dacă acolo se află povestea… :))))) Și trebuie să vă spun că eu găsesc imediat umorul și îl savurez.
Intr-adevar, comentariul meu era singurul fara legatura cu textul, asa ca l-am sters.
RUGĂMINTE: încercați ca discuțiile care nu au legătură cu textul să le purtați pe Forum, altfel vor fi trecute ca Spam.
Admin: discuția s-a mutat pe Forum.
Imi permit sa dau un citat „Îmi place în acest site! Mă distrez pe cinste!… inclusiv la comentarii. Păi dacă acolo se află povestea… :)))))”
Prima parte a comentariilor s-a axat asupra formei, ulterior a migrat spre continut, dar toate discutiile au fost la tema, inclusiv pofta, reteta si amintirile.
Singurul SPAM, as aprecia eu, a fost ultima interventie a lui Cornel legata de site, intentie si ce-si propune, care mergea pe Forum.