Legenda lui Thomas Cronin

„I was raised with compassion and they said

I was loved for the loving that I spread”

Deus – Sister Dew

Cerul era senin deasupra păşunilor de la Trilacroghan. Doar deasupra lui Loch Ri se târau câţiva norişori albi, deşiraţi de vânt, aruncând uşoare umbre deasupra abia ghicitei Inis Cloithreann. În gălăgia generală pe care de obicei o însufleţeşte primăvara, abia se auzeau strigătele Alanei Cronin, chemându-şi băiatul:

– Thomas! Unde eşti, Thomas? Răspunde!

Niciun răspuns, de nicăieri. Trebuia să fie el pe undeva prin preajmă, cu jocurile şi prostioarele lui. Se putea ascunde la marginea pădurii, pândind, cum obişnuia să facă. Pe  păşunea întinsă nu se găsea niciun loc prielnic pentru ascunzătoare.

– Thomas!

Cu siguranţă era undeva în pădure, tupilat pe după un bolovan acoperit de muşchi, gata să îi sară mamei în cârcă pe neaşteptate. Alana se opri pentru o clipă, ascultând, poate un sunet l-ar fi dat de gol. Măcănitul raţelor negre abia se auzea de departe, din cuiburile abia refăcute în jurul lacului. Nimic care să îi fi putut distrage atenţia.

Doar şuieratul ascendent al lişiţelor îi întrerupea ascultarea. Cu toate acestea, în scurtele pauze de adevărată şi deplină linişte, putea să jure că aude sunet de pământ răscolit. Acolo trebuia să fie Thomas. Săpa probabil după cine ştie ce comori închipuite, ori după oase de balauri sau unicorni. Întracolo se duse şi Alana.

Dincolo de un dâmb de la marginea pădurii îl găsi şi pe micul Thomas, săpând de zor în pământ cu o piatră ascuţită.

– Thomas?

Ochii lui Thomas se opriră asupra mamei sale doar atât cât ea să ştie că a auzit-o, apoi continuă să scobească cu piatra în pământ, la răstimpuri smulgând ţărâna afară cu degetele.

– Thomas…o să fii plin de pământ sub unghii! îl apostrofă Alana, apropiindu-se.

Copilul nu părea să se sinchisească de observaţia mamei, văzându-şi conştiincios de scobitura pe care o adâncea şi o lărgea tot mai tare. Nu părea să facă progrese remarcabile, dar nici nu se arăta descurajat.

Abia apropiindu-se de Thomas văzu şi Alana că nu după comori pierdute sapă fiul ei, nici după oase de şopârle legendare dispărute. Alături de băiat, aşezată cu grijă pe o batistă, zăcea o veveriţă care, după toate aparenţele, era cât se poate de moartă.

– Ce e asta, Thomas? De ce îţi faci de lucru cu toate mortăciunile?

Băiatul o privi drept în ochi cu toată seriozitatea:

– Trebuie să o îngrop, mamă. Neapărat trebuie.

Alana Cronin nu era genul de femeie pe care să o poţi impresiona cu orice, dar de această dată se opri să îşi cântărească băiatul cu privirea, să ghicească ce poate sta în spatele hotărârii lui de a săpa mormânt unei veveriţe moarte.

– Thomas…ai omorât-o tu?

Fără să se oprească din săpat, băiatul îi spuse printre gâfâituri:

– A…trebuit să…fac…asta.

Alana îngenunche lângă el, intrigată.

– Cum adică a trebuit?

Băiatul înclină din cap, fără să se oprească din săpat. Nu era o explicaţie pentru mama lui. Îl apucă de braţ şi îl scutură de câteva ori.

– Thomas! Spune ce ai făcut!

Fără să se arate inoportunat, băiatul îşi retrase uşor braţul din mâna mamei sale şi îşi şterse transpiraţia de pe frunte cu mâneca.

– A căzut de sus. Cred că a lovit-o ceva, o pasăre, nu ştiu…se chinuia.

Alana studie hoitul veveriţei mai cu atenţie. Era moartă de curând, întradevăr, nici nu i se înţepeniseră încă membrele. Gâtul părea nefiresc de scurt şi de gros, iar capul şedea într-o poziţie şi mai nefirească. Oftă cu putere, clătinând din cap şi privindu-şi fiul încruntată.

– Hai să te ajut, trebuie să vii la masă.

Nu a durat mult până ce corpul rece al veveriţei, înfăşurat atent în batista lui Thomas, a fost depus cu solemnă grijă în groapa săpată de cei doi, mamă şi fiu. Peste ea au ridicat un mic morman de pământ.

Thomas ar fi vrut să facă o cruce din rămurele şi să o pună la căpătâiul defunctei rozătoare, dar Alana nu a fost de acord. Mâncarea avea să se răcească şi faptul că îl lăsase să îşi folosească batista curată drept giulgiu era deja o concesie suficientă. I-a zis că nu se cade, cu siguranţă veveriţa nu venea la slujba de la biserică şi poate nici nu era botezată. A luat un pietroi mai mare şi l-a aşezat peste moviliţa de pământ. Aşa nu o puteau dezgropa alte animale şi se putea odihni în pace.

Convins de spusele mamei, Thomas a luat-o de mână şi s-au dus înspre casa lor să ia prânzul. Ziua a trecut molcom, la fel şi cele ce au urmat. Nu se întâmpla mare lucru în împrejurimile fermei lor.

Ce se mai poate cunoaşte despre Thomas este că mama sa, Alana Cronin îi cumpăra foarte des batiste noi.

Cristian Zoicaş