Descriere: Lola Nolan nu crede în modă… crede în deghizări.
Cu cât mai scumpă costumaţia — mai strălucitoare, mai absurdă, mai neobişnuită — cu atât mai bine. Dar chiar dacă stilul Lolei este scandalos, ea e o fiică ascultătoare şi-o prietenă cu planuri mari de viitor. Totul e aproape perfect (inclusiv iubitul ei rocker sexy), până în clipa în care spaima vieţii ei devine realitate: gemenii Bell, Calliope şi Cricket, se întorc în cartier. Când Cricket — inventator talentat — păşeşte din umbra surorii lui gemene şi revine în viaţa Lolei, ea trebuie în sfârşit să facă pace cu sentimentele-i de o viaţă pentru vecinul de alături.
„O să vă îndrăgostiți de Lola și băiatul de treabă din vecini. O să vă îndrăgostiți nebunește! Fiecare pagină e scânteietoare!”— SARAH MLYNOWVSKI
Nu sunt atrasă în mod special de cărțile de dragoste, dar nu mai știam ce să iau de la bibliotecă. Am fost plăcut surprinsă de această carte. Coperta îmi dădea de înțeles că este o dulcegărie, iar volumul anterior, care avea drept subiect Parisul (și pe care nu l-am citit), mi s-a părut extrem de clișeic. Parisul și iubirea sunt, poate, mai clișeice chiar și decât tocilara și băiatul rău.
O să continui puțin cu „Anna și sărutul franțuzesc” (primul volum), deoarece într-o evaluare de-a ei de către o scriitoare, se spunea că descrie într-adevăr sentimentul de a fi îndrăgostit. Iar în Lola se petrece exact același lucru, dar cu un plus de sentiment: sentimentul de a iubi pe cineva, dar de a nu fi el persoana potrivită. Îmi dau cu părerea, dar cred că toți știu cum e să fii într-o relație cu persoana nepotrivită. Pe lângă asta, Lola mai iubea și pe altcineva. Și tot nega, pentru că ea chiar îl iubea pe Max (iubitul ei inițial), cu toate că sentimentele ei erau mai puternice pentru Cricket (băiatul din vecini și prieten din copilărie, plecat pentru doi ani și revenit apoi).
Sinceră să fiu, nu m-am îndrăgostit de Lola sau de băiatul de treabă din vecini, ci m-am îndrăgostit de Max. Pentru că Max nu era, de fapt, personajul negativ. Și el chiar o iubea. Chiar se iubeau. Asta e ideea, de asta nu este el personajul negativ sau băiatul rău. Lupta pentru ea și iubirea lor, era drăguț și… da, era drăguț. Tatuaje, trupă rock, știți voi. Când am citit descrierea am crezut că el este chiar rău și o tratează oribil sau așa ceva, dar nu, nop, nada. Băiat super de treabă.
Bine, în cartea spunea că el ar fi fost o persoană prea arogantă pentru ca Lola să fie cu el. Oh, să fim serioși, să fii arogant e un hobby atât de des întâlnit că nici nu mai este luat drept defect. Ideea asta de a-l face spre final băiatul rău mi s-a părut fără vreaun rost. Am trecut peste ea zicând „Tot Max e cel mai tare”. Adică, în final, nu este acesta un motiv suficient de bun ca el să fie băiatul rău. Mai bine se lăsa povestea așa, fără să-l jignească pe Max, pentru că ar fi ieșit mai bine. Cel puțin așa consider eu…
Cartea în sine a fost un spoiler, dar un spoiler al naibii de ucigător! Mai ales pentru mine, pentru că îmi plăcea de Max. Și-mi plăcea relația lor. Erau drăguți. Erau. Știam că, într-un final, aveau să nu mai fie împreună. Și nu-mi puteam imagina cum se va întâmpla acest lucru fără ca el să fie super-rănit sau fără ca el să o înșele, ceea ce ar fi fost super clișeic.
Și nu, nu a fost clișeic, a fost chiar normal, dar neașteptat. Normal în sensul că multe relații nepotrivite se sfârșesc după o simplă ceartă plină de jigniri pe care nu le cunoșteau ceilalți pentru că pur și simplu nu erau persoana potrivită unul pentru celălalt.
Cartea a fost suficient de diferită de altele ca să nu fie prea clișeică, dar în măsura în care personajele rămâneau suficient de posibile în viața reală. Personaje speciale, dar normale. Pline de sentimente. Încă din descriere vă dați seama că Lola este specială. Este și vegetariană. Cricket este cam greu de definit, pentru că este cumva timid, dar foarte băgăcios și plin de viață. Mai apare și… Lindsey cred că o cheamă, o fată obsedată de romanele polițiste care ia viața drept un roman polițist. Să nu mai vorbim de tații gay ai fetei și mama care a abandonat-o pentru că nu putea avea grijă de ea.
Personajele sunt într-adevăr speciale. Acțiunea și evenimentele nu le pot numi cu adevărat cine-știe-ce, dar au fost captivante, logice, normale oarecum. Nu au fost nici triste, nici fericite.
Metafore se găseau adesea. Nu erau prea speciale, dar se vedea că această carte nu a fost doar pur și simplu scrisă la nimereală, ci și gândită într-o anumită măsură. Motivul lunii mi s-a părut băgat prea în mijlocul cărții, dar a fost prezentat foarte drăguț la sfârșit, printr-un obiect pe care i-l oferă Cricket, dar construit special pentru ea. Și un obiect special, interpretând ceva special și anume simbolul iubirii celor doi.
De asemenea, cartea trece dincolo de aparențe și învață cititorii acesteia că aparențele pe care lumea pune atâta preț nu contează cu adevărat.
Nota mea: 8/10. Cartea nu a fost ceva care sa schimbe viata cuiva sau să fie vreo operă. A fost o lucrare drăguță, ușoară, car merită citită pentru talentul autoarei și pentru ideea originală și captivantă.
Acesta este un cont de administrare al LiterNautica.com
Când un personaj se numește Lola, aproape că nu mai este nevoie de alte detalii. Sunt sigur că lectura acestei cărți este una plăcută, mai ales pe un șezlong, la plajă. Atenție la cuvântul spoiler, pun pariu că nu l-ai folosit în sensul propriu (piesă aerodinamică la mașini și avioane, sau divulgarea deznodământului înainte de vreme în filme și cărți).