Complimentele apocrife îi răsunau în urechi ca țârâitul unei sonerii de pe coridorul din liceu, unde absenți, elevii se amestecau de-a valma, grămadă, să iasă în recreere. Tot așa a năvălit valul de epitete panegirice, în mintea elogiatului creându-se imaginea unui balon roz care continua să se umfle, pereții roz de gumă își măreau suprafața până când întreaga sală era acoperită de acea bulă roz ce se prelingea mai apoi, încurcându-se în șuvițele de păr păstrat natural si pus pe bigudiuri măroace, îngălbenite de timp ca și de eliberarea, poate că anume, a melaninei din firul de păr al cuconei ce stă dreaptă precum un fir întins de arcuș, în picioare și cu mâinile împreunate ca de rugăciune, ce abia își terminase discursul narativ, frumos colorat cu metafore, despre acea proză câștigătoare a locului întâi. În timpul cât proaspătul nostru autor, privea printre rândurile de cititori, dintre care, unii se doreau a fi spirite critice iar alții încercau să-și aducă, fiecare, vocea lui peste a celuilalt, în considerații onorifice, se auzea cuvântarea președintelui de juriu scăldată în tonul impresurat cu note răgușite. Începeau, fluturi rozalicei printre muguri verzi și delicați de conifere și printre pufoase păpădii, să zboare înspre lustrele grele de lumină ca spre un soare orbitor ce își descătușa călduros reveria. Autorul se afla în raiul ce picura în fața ochilor lui un bine închegat fir narativ, adevărul cuvintelor îl făcea să se simtă beat și imaginația îi rodea existența din acea seară.
Urma judecatății lui prindea conotațiile tuturor și abia își abținea cutezanța de-a da replici fiecărei voci exprimate înaintea textului câștigător. Vedea cum de pe un stativ de aramă, ședeau paginile lui păgâne sclipind scânteieri de argint iar ceilalți își țineau mototolite, pe hârtie de o calitate cu mult inferioară, în care lumina nu se lovea înapoi de nimic, cuvintele discursurilor ce acum păreau ca îngenuncheate, scăpate din mâini de emoție a acestor primi cititori, distinși membrii ai juriului.
Sosise momentul culminant al serii precedat de încheierea vorbitorilor şi asta însemna ca el să le spună câte ceva despre cum e să câștigi un premiu de o asemenea valoare în acea lume relativ timid de restrânsă a scriitorilor de proză. De fapt, pentru el, restrânsă era acea încăpere limitată de cele câteva ferestre ce se terminau la numai zece centimetri de parchetul modelat cu periuţa unde putea întoarce lejer o limuzină acoperită de flori. Imginaţia prea colorată transformă florile într-un gest funebru și, restrâns și înghesuit i se părea acel univers cifrat bizar în care el deabia străpunsese ca un ac ce loveste repetat în suprafața lui, ce deseori își simțea vârful bont pe acea pagina a literaturii. Se imagina purtând un toiag sfânt şi astfel izbuti să pătrundă atât de tare cu numele lui universul înghesuit.
Un sentiment de apartenență la ceva inedit și măreț îl îmbrățișă deodată ca într-o menghină , luându-i tot suflul din plămâni. Își premoniza propriile emoții încă încătușate sub chipul lui serios, prea serios pentru un tânăr de douăzeci și doi de ani. Maturitatea adultului îi suprima duioșia spiritului, cauză pentru care în interiorul lui se dădea permanent o luptă între a zâmbi și a înlătura rapid orice urmă de relaxare sau de plăcere. Acum, printre acești ochi stârpitori de frivolități și exigenți până la descărnarea valorilor demult abolite ale naivității, acum trebuia să își rețină ascuțită rațiunea și să nu se dedea sentimentalismului juvenil.
În fața microfonului, picioarele i se păreau că poartă un uriaș ce pe el l-a înghițit cu totul, el nu e nimeni altul decât Iona, numele „Iona” îi deranjează timpanul și îl zbiară în gând de repetate ori ca pe o rugăciune până când își dă seama că și-a uitat adevăratul nume. Totuși e degeaba să te prezinți când numele tău e bine legat pe fiecare copertă a fiecărei cărți așezate frumos, pe fiecare colț de masă ce există aici în încăpere. Cartea cu numele lui e până și pe pupitru și rând pe rând, fiecare membru din juriu a învârtit-o între degete, mânjind cu amprentele lor aspectul de nou, de inedit, de proaspătă ideație de gânduri. Însă el nu poate citi, a uitat până și literele alfabetului și doar el a scris-o, doar de asta se află aici ca să își poată prezenta numele, nu doar mulțimii de scriitori ci chiar însăși scriiturii dintre paginile acestei cărți. Numele? Care sa-i fie numele? De ce Iona când Iona e doar un personaj?
Se adună pe sine, uitându-se cu lacrimi în ochi asupra tuturor și își face curaj să lase, fie ce o fi, orice cuvânt va ieși din el, va fi acela numele lui și se trezește după ce lumea culturală amuțește că a spus acestor spectatori că el este…că numele lui este…
Știi că sunt mereu sincer și nu menajez pe nimeni, înțeleg că ai vrut să impresionezi despicând firul în patru, însă ce e prea mult e prea mult, valul de adjective sau de genitive (ai, ale) ar trebui moderat, altfel riști să compromiţi înțelesul propriilor fraze (și folosirea greșită a virgulelor te poate ”ajuta” în sensul ăsta), pe lângă pierderea atenției și răbdării cititorului.
De ce nu „Mă numesc Solenoid.”, fără virgulă, cum e și corect de altfel? În rest, va trebui să fiu de acord cu Pavel. Nu încerca să impresionezi prin „cuvinte mari” și ai mai multă grijă la fraze și virgule (mama lor de virgule!).
În fine…frazele lungi nu sunt foarte complicate. Te poți pierde ușor în ele. Și nu încerc să impresionez ci doar scriam și eu cândva cu gândul la acei tineri dintre noi, la cum visează ei să câștige un premiu mare… E adevărat că eu scriu rapid și fără atenție prea mare la ce vor citi ceilalți. Și scriu sub un imbold de atotștiutoare! :)) asta sunt, alta n-aveti! :)))))
# Mihai: Inițial în titlu am pus virgulă înainte de nume pt ca odată,cineva imi ținea prelegeri despre cât de mult se folosesc în tabloide puncte puncte și cum enervez dacă scriu cu puncte puncte. De care cică fac abuz. Asta era o părere critică care m-a marcat negativ și acum…parcă aș scrie pt omul ăla, mereu mă feresc de puncte puncte. Dar erau necesare în titlu. Așa că …
# Pavel: drăguț dar greșit, nu ai înțeles bine cu impresionatul. Pot să nu folosesc neologisme ca să… ;) dar uite cuvinte noi, lăsate să doarmă degeaba în dicționar/ fex online… De altfel eu mai aș fi despicat firul în mai multe, dar atunci nu mai înțelegea nimeni nimic.Așa, citești de două ori ca să ți pasul.