Elementele specifice care definesc marea literatură de limbă spaniolă contemporană sunt numeroase, există complexe și autoritare lucrări de critică și istoriografie literară care probează acest lucru, cu referiri la originalitatea, profunzimea sau popularitatea scriitorilor de limbă spaniolă.
Citind, pe ici, pe colo, am identificat un aspect contradictoriu referitor la această ramură a scriitorilor, despre care cred că merită să fie scos în evidență atunci când se fac referiri la acest segment al literaturii universale, respectiv ghinionul multora din scriitorii hispanici de-a nu se regăsi pe lista premianților Nobel, în ciuda faptului că valoarea lor literară a fost și continuă să fie situată la cel mai înalt nivel posibil.
În urmă cu o jumătate de an, Spania și literatura de limbă spaniolă, in extenso, au fost private de marea șansă de-a-și rotunji numărul laureaților cu Nobel pentru literatură odată cu incomensurabila pierdere care a fost Javier Marías, unul dintre cei mai de prestigiu scriitori pe care i-a avut vreodată. Fiu al unui filosof apreciat în epoca respectivă, cu un an în urmă el fusese ales în cadrul Societății Regale de Literatură din Marea Britanie, ca scriitor internațional, a scris nu mai puțin de 16 romane, a fost răsplătit cu mai multe premii și era văzut, de cei mai mulți specialiști din domeniu, ca unul din următorii laureați Nobel. Din păcate, Marías nu a mai apucat acest mare onor, spunându-ne un trist adio, la numai șaptezeci de ani. Cât de mare ar fi fost să fie onorul cu pricina, nu știu, în condițiile actuale atât de controversate de decernare a acestui premiu, când un scriitor care se respectă și vrea să fie respectat, sunt sigur că nu-și dorește asocierea numelui său cu practici de decernare oculte, bazate pe orice alt fel de criterii, în afară de valoarea reală și incontestabilă a scriitorului de top.
Ghinionul hispanic se repeta, după ce un alt colos al literaturii spaniole, Carlos Ruiz Zafón, trecea în neființă la numai cincizeci și șase de ani. Un scriitor complex, cu o operă foarte vizuală, acest lucru trăgându-i-se, probabil, de la faptul că în ultimii treizeci de ani a fost unul dintre cei mai prolifici și apreciați scenariști ai Hollywood-ului, unde l-a avut coleg de breaslă pe reputatul nostru concetățean, scriitorul Petru Popescu.
O altă pierdere considerabilă a literaturii de limbă spaniolă, a fost Roberto Bolaño, un scriitor mai mult decât modest, ca poziție socială ocupată în cele patru-cinci țări în care a trăit, până la vârsta de cincizeci de ani, când a decedat ca urmare a unei afecțiuni la ficat, fiind înscris pe o listă de așteptare, moartea găsindu-l ajuns pe poziția a treia ca prioritate la transplant. A lucrat, în paralel cu activitatea literară, ca spălător de vase, grădinar, gunoier și a fost închis și declarat, în țara sa natală, la un moment dat, „terorist”. Ca și ceilalți autori amintiți aici și Bolaño ar fi fost o mare șansă de Nobel, romanele lui constituind o adevărată revelație în literatura universală.
Dar dacă în ceea ce-i privește pe cei amintiți mai înainte nu prea se mai poate face ceva, eu cred că marele atu al hispanicilor de reabilitare imediată în acest domeniu spinos, rămâne tot la mâna unei doamne, care are tot ceea ce trebuie pentru a se impune, în viitorul apropiat la Academia Nobel:
– are un nume de familie sonor, familiar aproape oricui.
– este una din vocile de seamă ale realismului magic, făcând furori încă de la publicarea primului său roman.
– viața ei a fost o alertă și o luptă continuă, marcată pregnant de perioadele de exil, de o mai scurtă sau mai lungă durată, determinate de diverși factori de presiune socio-economică sau (mai cu seamă) politică.
– a scris peste 20 de volume, traduse în peste 40 de țări, din care multe ecranizate.
– este un model de evoluție morală și mândrie națională în toate țările prin care a trecut. S-a născut în Peru, a crescut și s-a format intelectual în Chile, Argentina și Venezuela, iar în prezent trăiește și scrie încă în USA.
– are 80 de ani și deci o maturitate literar-artistică imposibil/condamnabil de neluat în seamă.
– este o doamnă respectabilă, are o personalitate puternică și întrunește, după părerea mea, cel puțin tot atâtea merite cât oricare din laureatele de până acum.
– și dacă toate cele înșirate mai sus nu vi se par, încă, suficient de concludente, mai aflați că este și… una din scriitoarele mele favorite!!!
Numele ei?
Isabel Allende Llona.
… nu mi-am închipuit niciodată că aș putea ajunge scriitor și iată că nu m-am înșelat!…
Lasă un răspuns