So.
Fucking.
Boring.
De multă vreme încerc să-mi dau seama dacă Ian McEwan e un scriitor slab, sau unul bun pe care eu nu-l pricep. Azi m-am lămurit.
Pe coperta acestei cărți, cineva de la GQ scrie (despre McEwan): ”Cel mai important cronicar ar vremurilor noastre.” Pentru persoana care a scris asta, în raport cu ”Mașinării ca mine”, am 3 chestii de spus: 1. Ce-ai fumat? 2. Dă-mi și mie., și 3. Ești fucking concediat.
Premiza cărții e una fantastică (așa m-a fraierit s-o cumpăr): cum ar arăta lumea începutului anilor ’80 (în special Anglia), dacă Alan Turing, părintele științelor computaționale și al I.A. nu s-ar fi sinucis în 1954. So far, so good. Și apoi trecem la executare, care mi s-a părut efectiv stupidă. De la ”Ringworld”-ul lui Larry Niven încoace n-am mai văzut o carte cu un asemenea potențial măcelărită și irosită în halul acesta.
McEwan putea face un milion de chestii faine cu premiza acestei cărți, dar a ales să nu facă nimic. O mie de șanse ratate.
În primul rând, crearea unei istorii alternative e nejustificată. Dincolo de faptul că e extrem de puțin probabil că supraviețuirea lui Turing dincolo de anii ’50 ar fi propulsat dezvoltarea tehnologică a omenirii la un asemenea nivel, încât în anii ’80 lumea să posede tehnologii la care noi, în 2019, încă visăm, restul modificărilor (androizi, supraviețuirea lui Lennon, a lui JFK, înfrângerea lui Margaret Thatcher, internetul în anii ’60, ieșirea Angliei din Uniunea Europeană în anii ’80 etc) nu aduc absolut nimic pentru subiectul romanului. Provoc pe oricine să îmi demonstreze contrariul. Majoritatea modificărilor sunt doar chestii de umplutură, pe care autorul le presară în text în mod aiurea, fără niciun impact. Așa că, de ce să faci așa ceva?
Personajele mi s-au părut unidimensionale și plictisitoare (chiar și fucking androidul Adam e mai lipsit de personalitate decât toasterul pe care-l am acasă), încinse într-o horă lentă și banală. Sincer, de multe ori aveam impresia că androidul Adam e mai uman decât oamenii din jurul lui. M-a frapat gestul lui (aberant, în opinia mea) de a ignora cele trei Legi ale Roboticii (așa cum sunt descrise de Asimov, și reproduse de McEwan) și de a-și răni stăpânul cu impunitate. De fapt, toată făptura lui Adam pute a reguli prost înțelese din partea lui McEwan (bine că și-a pus disclaimer la finalul cărții…). Adam e mai haotic decât toate personajele din cartea asta la un loc. Ar fi fost mult mai incitant dacă autorul ar fi oferit un background sau ar fi făcut un efort să îmi explice comportamentul acestei mașinării extrem de avansate, în loc să-l pună să-mi recite haiku-uri care mă lasă rece. La final, după niște dovezi de logică pur mașinărească, Adam e scos din scenă ca un aspirator stricat.
În rest, cartea nu se remarcă pozitiv prin absolut nimic. E plină de narațiune și dialoguri atât de lemnoase încât am rămas cu așchii în degete.
Deci, de ce să scrii o asemenea carte? Sincer, bănuiala mea e că McEwan a scris inițial încă un roman în genul ”Durabila iubire” și pentru că și-a dat seama că e extrem de prost, și-a zis ”Hai să introduc un twist: dacă unul dintre protagoniști ar fi un android, și dacă ar trăi toți într-o Anglie alternativă? Să vedem ce iese!” Și a ieșit o fecală.
Chiar și apariția marelui Turing (un zeu binefăcător, un fel de copil al lui Tesla și Elon Musk, un personaj infinit mai fascinant atunci când nu e prezent, după cum îl creionează McEwan) e un fel de pârț deranjant. Nu se întâmplă mai nimic până spre final, nimic nu iese în evidență, totul e flasc…
Inițial oscilam între 3 și 4 stele (din 10), cu posibilitate să ridic la 5 dacă finalul era bun, dar cartea asta a lăsat un asemenea vid în mine încât m-am enervat și am zis că-l bag în mă-sa pe McEwan, cu SF-urile lui de mâna a treia cu tot.
Asta-i o carte căruia editorul trebuia categoric să-i spună NU.
Verdictul meu: O stea din 10.
M-am născut în 1986, la Arad.
Am fost educat prin școli de cartier.
Uneori mă inspir din viața reală, iar alteori turez imaginația.
Am scris primul roman (”Laptele negru al mamei”) la 23 de ani, și l-am publicat la 27.
Dintre poveștile apărute aici, pe LiterNautica, aproape toate au fost publicate de editura Casa de Pariuri Literare în volumul ”Numele altora”.
În 2018 editura Polirom mi-a publicat romanul ”Hoodoo”.
Locuiesc lângă Timișoara, împreună cu două pisici și doi șproți.
Cam atât.
Deocamdată.
Mă consider avertizat, dar eu tot o să-i dau o încercare :) Să mă conving pe propria piele. Am citit 10 cărți de McEwan până acum. Una mi s-a părut genială, șase foarte bune iar restul doar bune, dar niciuna slabă. Poate asta va fi prima.
Cum am mai spus cuiva, n-o recomand nici pe împrumutate. Ținând cont de potențialul pe care îl are subiectul, autorul ar trebui băgat la pușcărie pentru cât de ratată e cartea. Ăsta e pentru McEwan ce a fost ”Catwoman”, după ”Monster’s Ball”, pentru Halle Berry.
Haha, ce placut e sa citesti o recenzie neagra la cartea unei celebritati! Nimic nu m-ar face sa-mi incep ziua mai placut decit o asemenea lectura! :)
Pai da, confirm ca am tradus si eu ceva de nenea McEwan asta si cu toate ca am cautat un pasaj incitant, e cea mai boring chestie tradusa de mine:
https://liternautica.com/on-chesil-beach-traducere-ian-mcewan/
Cornele, îți spun sincer, vreau să mă specializez pe recenzii ”negre”, cum ai spus mai sus. Sunt atât de sătul de pupincurismul ăsta literar lipsit de suflet pe care-l practică majoritatea blogerilor care fac ”recenzii” (de fapt, sunt rezumate și la final adaugă un ”wow, e o carte care m-a lăsat fără cuvinte”, pentru că de aia nu știe să zică nimic cu adevărat personal și original despre cartea respectivă), încât vreau să scriu de acum doar despre cărți care nu mi-au plăcut. Că pe restul oricum toată lumea le laudă în draci. Și nu știu dacă a mai observat cineva, dar ori de câte ori apare câte-o carte care impresionează, toate recenziile sună identic, și niciuna nu-ți spune nimic despre cartea pe care o ai în față. E ca și cum oamenii citesc cartea aia, le place dar nu știu de ce (o fi din cauza acelei prime recenzii bune?), așa că repetă fără să gândească cuvintele din recenzia aia… I don’t know… mai revin și cu altele, doar să mai apuc să mai citesc ceva :)
Complet de acord! O sa incerc sa te secondez din cind in cind..
Ar trebui luati la intrebari unii oameni.. cum ar fi Constantin Pistea, creatorul bookhub.ro locul unde toti autorii si TOATE cartile sint laudate. Mi-a luat el un interviu si ar fi intersant sa-i iau si eu unul in care sa-l intreb ce folos are bookhub. Dar intre timp a lasat site-ul ala altora si a creat unul nou unde ma gasesc si eu asa ca…. :) :)
Il stiu pe Constantin Pistea, il urmaresc, si imi lasa impresia de om care nu s-ar sfii sa faca o recenzie negative. Pe de alta parte, stiu si BOOKHUB, si stiu ca tot ce apare acolo e de bine… raspunsul e si el la indemana: la noi, la romani, daca nu ai ceva bun de scris despre o opera, nu scrii nimic. De aia toate blogurile si site-urile de specialitate colcaie de recenzii pozitive.
Comentariul negativ aproape că mă face curioasă cu privire la cartea asta. Eu l-am descoperit pe Ian McEwan cu On Chesil Beach (pe care am adorat-o, if truth be told). Am citit și Atonement/Remușcarea, care e mult mai citită și mult mai bine văzută, ca să zic așa, dar care nu m-a impresionat la fel de mult. Ce-mi place mie la McEwan este felul în care povestește, felul în care construiește cuvintele (am și zis la un moment dat că scrie as if he owns the freaking English language). Dar cartea asta nu am citit-o, nu știu cum e și cumva plot-ul acesta pare contra-intuitiv pentru stilul lui McEwan (luând în considerare doar ce am citit eu până acum de el, un univers de referință evident extrem de restrâns). Pare că s-a sabotat singur :)
Eu cred ca explicatia e chiar societatea de consum. Daca esti fan la ceva, inclusiv al unui scriitor, daca exista cerere, scriitorul e manipulat (editor, ego, dorinta de cistig) sa produca. Chiar si atunci cind nu mai are idei demne de renumele pe care si l-a facut. Exemplele sint nenumarate dar parca cel mai teribil e (recent) Harper Lee.
RAMONA, sincer sa fiu, McEwan nu m-a impresionat niciodata. Parerea mea (mai ales dupa cartea asta) este ca are idei bune, dar le executa (foarte) prost. Tot ce am citit a fost tradus in romana, deci nu stiu cum manuieste limba engleza, dar cum traducerile sunt destul de fidele (mi se pare ca scrie destul de direct), iti cam poti da seama de tehnica… nici asta nu mi-a lasat cine stie ce impresie. Nu ca ar fi ceva negativ. Multe carti pe care le ador sunt scrise intr-un stil simplu, si daca ar fi sa aleg intre ceva simplu si ceva poetic/impopotonat, as alege stilul simplu. Anyway, cartea asta mi s-a parut a fi un tomberon in flacari.
Mersi de lectura si de semn :)
CORNEL, poate ca nevoie de a publica constant l-a impins pe McEwan sa faca chestia asta. Intriga e faina, recunosc ca si eu m-as fi aruncat pe ea. Dar imi pare foarte grabita, si cumva, pierduta pe drum. Pana la final, iti dai seama ca nimic din ce ti s-a promis nu ti-a fost dat. Ai lecturat in gol 300 de pagini.
Cosmin, nu am încercat nici o traducere de-a lui McEwan, așa că nu mă pot pronunța în privința diverselor/potențialelor diferențe esențiale sau nu. Dar e posibil să ai o aversiune simplă față de stilul lui. Nu știu ce să zic de cartea asta (bizar, e cea mai recentă a lui, deci teoretic ar trebui poate să fie mai iscusită), dar pe mine On Chesil Beach/ Pe plaja Chesil m-a cucerit nu doar cu subiectul, ci cu finețea și subtilitețea povestirii și cu povestea în sine, felul în care a ales s-o povestească. Pe de altă parte, am și eu sentimente similare față de alți autori aclamați. De exemplu Ernesto Sabato (am citit doar Tunelul de el). Mi s-a părut lipsit de orice substanță și am încercat să înțeleg stilul lui ‘anti-stil’ ca să zic așa, dar sincer nu doar că m-a lăsat rece, dar m-a făcut să mă întreb ce naiba-i asta? Nu mi-a plăcut, deci clar nu ai ce să faci atunci când nu rezonezi cu cineva. Intuiția îmi spune totuși că McEwan are două fețe ca scriitor, iar una dintre ele e cam superficială (cu asta am rămas din anumite părți din Atonement, deși pe altele le-am adorat).
Cosmin, dar știu că te-a ofticat tare citirea cărții ăsteia :)) În alte cărți citite de mine, am găsit un McEwan care scrie cu siguranță, fără exagerări și pretenții, fără a da în patetisme și altele asemenea, deși foarte mulți fac greșelile astea când vreo scenă sau vreun subiect le dă impresia că o pot face. Am citit recent „Coajă de nucă”. Original și bine scris.
Dar, până la urmă, cam toți scriitorii au și o carte mai slabă sau mai puțin reușită :)
yeah, cum ziceam: potential maxim, executare foarte slaba.
Interesantă părerea ta și, sincer, foarte amuzantă! Ai șters pe jos cu autorul și cartea și nu m-am putut abține să nu râd la fecală, pârț și alte expresii care desumflau fraza ca pe un balon.
Eu unul, când am înțeles despre ce era, mi-am zis că nu am să o citesc niciodată, chiar dacă e scrisă de McEwan, a cărui Atonement (citit în engleză de 2 ori) mi-a plăcut foarte mult. Pur și simplu nu mă atrage genul și nu m-a atras niciodată. Gusturi personale. Așa că, până nu îmi voi schimba preferințele, sunt în afara oricărui pericol.
Cosmin, știi cum e cu marketingul: 90% minciună, 10 adevăr, dar și adevărul ăla trebuie să fie plauzibil, ca să ai cum să te legi de puterea manipulatorie a minciunii. Din păcate te numeri printre cumpărătorii operelor dese și stereotipice ale unor astfel de cronicari, însă aprecierile mele sunt sincere că ne pui în temă cu ele, normal, cu tot hazul de necaz posibil. Îmi mai place și mie să măi spun din când în când: „numai unii au dreptul să fie talentați, ceilalți… ferească Marele Univers”!… și uite că din cauza asta dai constant de tot felul de pomi lăudați.