Când B. a fost invitat de către vânzătorul de semințe să cumpere, un kil două, nu mai mult, a răspuns politicos că nu pentru asta venise în piață și că nu dorea să cumpere oricum nimic. De fapt, îi spuse el vânzătorului, o luase prin piață doar pentru a-și scurta drumul către fabrică, acolo unde era așteptat să se întoarcă din pauza de masă. Vânzătorul se uită la el cu dispreț, însă îl invită în orice caz să guste măcar, chiar dacă nu ar fi cumpărat, dar poate cine știe, spuse el, gustând și-ar fi schimbat părerea, nu se cade să te uiți la meci fără să spargi niște sămânță, dacă nu de plăcere atunci măcar să-ți antrenezi dinții, care sunt și ei până la urmă tot ca niște mușchi: dacă pentru a-ți întreține mușchii te duci la sală, pentru dinți trebuie să spargi niște semințe, spuse vânzătorul. B. răspunse că, în primul rând, el nu se uita la niciun meci și adăugă că, dacă despre fotbal era vorba, lui nu îi plăcuse niciodată; în al doilea rând el toată viața crezuse că pentru a-ți întreține dinții trebuia să te speli cu periuța. Vânzătorul răspunse că acela era doar un mod de a îi ține curați, nu de a îi antrena, în același mod în care ne spălăm pe corp, dar nu ne cresc mușchii de la șampon. Aici B. îl contrazise pe vânzător, căci nu cu șamponul ne spălăm pe corp, spuse el, ci cu gelul de duș sau cu săpunul. Vânzătorul afirmă cu nepăsare că el nu se spăla nici cu șampon, nici cu gel de duș, nici cu săpun, ci cu dero, că e mai ieftin, și că oricum dacă cu gelul de duș te puteai spăla doar pe corp, cu șamponul puteai să te speli și pe corp și pe cap, că doar nu făcea rău șamponul la corp, pe când gelul de duș putea să facă rău la păr. Contrariat, B întrebă:
Dar dero nu face rău la păr?
Nu, dero e foarte bun! – răspunse vânzătorul.
La acea oră a prânzului, piața forfotea de linișite. Era atât de liniște în piață, încât oricine ar fi putut auzi foșnetul frunzelor, aparținând enormilor castani din mijlocul bulevardului, desprinderea frunzelor de pe ramurile infectate de toamnă, căci era septembrie, aterizarea lor pe trotuarele pavate cu cărămizi cărămizii, pe gustul cacofonilor, pe umerii trecătorilor (doar copiii luau frunzele în mâini, de pe umeri sau de pe jos, le analizau fiecare nervură, fiecare pată și crestătură, minunându-se de frumusețea inexplicabilă, variată și variabilă a naturii, de care și părinții se minunau, scuturându-i de haine și strigându-le: Matei, lasă porcăria aia de frunză din mână, sau celor mai mici decât Matei: caca, Marinela, caca, jos, jos!), pe capacele, instabil așezate de ultimii muncitori, ale canalelor ce acopereau instalația labirintică de scurgere a orașului, ar fi putut auzi, spuneam, această atingere a frunzei tomnatice căzătoare, precum și zgomotul desprinderii sale de pe ramura de castan, dar și multe alte zgomote precum cel al motoarelor automobilelor și motocicletelor, al autobuzelor, clinchetul specific al tramvaiului șase, înjurătura vatmanului adresată taximetristului care i-a tăiat calea în intersecție (pe care, din motive de la sine înțelese, nu o putem reda aici în întregime, putând însă face precizarea că viza anumite persoane decedate din partea mamei taximetristului și că nu îi ierta nici pe răniți, neprecizând unde anume dobândiseră acele răni, oricum și aceștia din urmă cunoștințe apropiate ale mamei taximetristului în cauză), huruitul trenului ajuns în gară (gara aflându-se la o distanță de cel puțin doi kilometri de piață), al avionului care decola din aeroport cu destinația Italia, al Pământului învârtindu-se în jurul axei sale, al lunii care se învârte în jurul Pământului, al exploziilor solare, al dilatării universului, deși ultimele fenomene se produceau în vid, acolo unde sunetul nu se propagă, totuși s-ar fi putut auzi din piața aceea, în liniștea mormântală care se lăsase la ora prânzului.
Însă B. nu putea auzi nimic din ce spunea acum vânzătorul, care bombănea bosumflat ceva printre dinți, probabil o altă înjurătură care, cu scuzele de rigoare, nu poate fi adnotată aici.
Ce ați spus?
Nimic, întrebam dacă v-a plăcut.
Sămânța? Nu. Nici chiar dacă mi-ar fi plăcut nu aș fi cumpărat. V-am spus că nu obișnuiesc, și apoi sunt în trecere doar.
Nici măcar un kil, două?
Nici măcar. Colegii mă așteaptă la fabrică.
Se petrecu în acel moment ceva neașteptat pentru B., căci vânzătorul îi aruncă dintr-o dată cea mai disprețuitoare dintre priviri și îi șopti cu răutate, aproape de ureche:
În cazul ăsta, pun potera pe tine!
Ca din pământ răsări atunci în spatele lui B. un reprezentant al legii. Avea beretă și pistol, doi epoleți pe umerii lați ai uniformei, ghete până la jumătatea gleznei și ochelari de soare. Era un bărbat impunător, ce îi strânse brațul lui B. cu hotărâre. Îl imobiliză.
Documentele, spuse el.
N-am, sări B., mai mult speriat de timbrul baritonal al vocii agentului decât de cererea în sine.
Atunci, veniți cu mine!
Agentul dădu să plece înainte, trăgându-l pe B. după sine ca pe un copil potrivnic. B. se împotrivea. Picioarele sale nu voiau să se miște. Vânzătorul rânjea. Rânjetul său era sigur. Privirea sa era sigură. Luă un pumn de semințe. Își aruncă una dintre ele în fundul gâtului. Mestecă o vreme, apoi scuipă coaja despicată pe jos, continuând să rânjească.
Scriitor. Traducător.
Critic literar.
Redactor LiterИautica.
Cărți publicate:
Încotro ne îndreptăm (Litera, 2022) – roman
Treisprezece. Proză fantastică (Litera, 2021) – povestiri
Este de găsit pe pagina sa de autor.
Nu pot să nu observ cât de diferit e stilul din textul de față de cel din primul text pe care îl publicasei pe site. O văd ca pe o evoluție. Din punctul ăsta de vedere, mi se pare frumoasă prima jumătate a textului. Despre subiect, mai puține de spus. Fragment? Sau ai vrut să testezi de exemplu o nouă abordare. În cazul ăsta, da, aș spune că e o îmbunătățire (față de textul cu proprietăreasa) – mă refer în continuare la prima jumătate, dialogul nu prea m-a prins, poate și din cauză că se termină atât de brusc și nu pare să aibă prea mult sens (și nimic nu dă impresia de absurd până la dialog). Dacă e doar un fragment, ignoră ce urmează după „mi se pare frumoasă prima jumătate a textului”.
Merci Mihai!
Nu, textul nu e un fragment ci e de sine stătător. E o proză scurtă, scrisă dintr-un foc cum se spune :)
E o evoluție, nu e o abordare nouă, am încercat să slăbesc puțin tensiunea frazelor lungi.
Sistemul e: prezentarea situației – tablou artistic – încheierea situației.
Foarte interesant, dar de ce l-a arestat pana la urma potera (cred ca asa erau nimiti politistii cu cateva secole in urma, dar ma duce mai repede cu gandul la una din cetele acelea de oameni care se puneau in urmarirea unui fugar) pe B? Pentru ca nu a cumparat seminte? Scuze, poate am citit prea repede si de aceea nu am inteles :D
M-am prăpădit de râs la prima parte iar cea de-a doua instigă cumva la enervare…pe vânzător, pe semințele lui și pe polițist.
Mi se pare interesant cum B. se ținea sus peste pătură socială devoratoare de semințe dar chiar el umbla prin lume fără acte de identificare. Și mi-am adus aminte de mine, că gândeam și făceam ca acest B. :))))) Era să iau o amendă pe motiv de lipsă de biletin, noroc că a dat prin stație polițaiul search după mine. :))) Sau poate era povestea nu a mea, ci a altcuiva, nu mai știu chiar exact.:)))
Excelent: ne arati inca o data ca nu stai rau la capitolul simtul umorului :) Si nu orice fel de umor.. mi se pare subtil si „muncit” :)
Am să răspund în ordinea comentariilor:
Damian – habar nu am nici eu de ce l-a ridicat poliția pe B. Știm ce delict a comis K. în Procesul lui Kafka? Și e vorba de un întreg roman construit în jurul unei misterioase vini!
Ioana – numai la noi cred că se dau amenzi pe motiv că nu ai buletinul asupra ta. În Occident, dar și tu știi asta, există acele baze de date computerizate la care orice polițist are acces printr-un simplu telefon. Dar a nu avea buletinul asupra ta nu constituie motiv de amendă. Și nici nu cred că ar trebui interpretat faptul că B. nu avea cu el buletinul ca o apartenență la un anumit strat social.
Cornel – Merci! Mă bucur că ai observat partea ”muncită”. Trebuie puțin umor, fie el și negru sau amar, cred de fapt că ăsta ultimul e cel mai bun.
Placut povestita intamplarea aceasta absurda :)
Thank you, Diana!
Mă bucur că ți-a plăcut!
Excelent redată atmosfera pieței și obtuzitatea devoratorilor de semințe. Un text in care predomincă tabloul plin de viață sunet și culoare al pieței Un scurt metraj aș spune, foarte reușit. Habar nu avem de ce a fost arestat B dar nu mai are importanță.
Mulțumesc, Daniela!
Așa e, nu are importanță motivul pentru care a fost arestat B.
Ce contează de fapt e mai sus.
Abia aștept să citesc partea a III-a a textului tău.
Ne vedem acolo.
Cred ca am inteles ce ai vrut sa spui cu ATITUDINEA LIRICA, este foarte bine, dar nu este pe gustul meu. Te rog sa nu interpretezi comentariul meu ca un atac, nu sunt un tip razbunator. Nu as avea de ce. Succes!
Stai liniștit, nu e niciun fel de problemă. Totul e relativ, și nici părerea mea legată de textul tău nu e absolută. Fiecare are propriul stil, propriile interese, așa că e perfect să te concentrezi pe ceea ce vrei să explorezi în scris.
Nu ți-am recomandat să adopți o atitudine lirică, mi-am pus doar întrebarea dacă vei reuși să scrii astfel (scriere cinematică aș numi-o, pentru că e plină de mișcare) mai mult decât 10-20 pagini. Dacă reușești, bravo ție. Stilul tău merge oricum foarte bine la proză scurtă. Romanul e mai greu de controlat, ți-o pot confirma Cornel și Mihai (care au cel puțin 2 romane scrise de fiecare). Ei îți pot da și alte sfaturi utile, desigur, dacă vei considera că e necesar.
Succes și multă inspirație și ție, dar nu în ultimul rând merci de citire :)
PS: aici, pe site, exprimăm mereu păreri sincere. nimeni nu se supără, pentru că a comenta e un mod de a ne cunoaște cititorii și de a ne cunoaște între noi ca autori. așa că nu-i nici o problemă, un cititor care îmi spune că nu îl atrage ceea ce scriu este pentru mine prețios, pentru că mă ajută să înțeleg cui anume mă adresez eu de fapt :)