O fi nevastă-ta bunăciune, dar şi ale noastre sînt la fel!

(titlul e traducerea unuia din sloganele companiei de matrimoniale Ashley Madison: Your wife is hot, but so are ours)

Prin 2002 făcea furori un film cu Diane Lane, Richard Gere şi Olivier Martinez care se numea Infidela (Unfaithful). Aşa cum sugerează şi titlul, soţia – jucată de Diane Lane, îşi înşeală soţul (pe Gere) cu mai tînărul Martinez (care pe lîngă că e tînăr mai e şi latin deci mai “hot”). Cei doi se ciocnesc pe trotuar chiar cînd începuse o ploaie torenţială… în urma izbiturii ea scapă nişte cărţi pe jos sau nişte portocale, Martinez o ajută să le adune, îşi întîlnesc privirile, amîndoi sînt uzi, de frig ei i-au ieşit sfîrcurile prin bluză, atracţia e totală şi la prima vedere… ce se putea întîmpla decît inevitabilul: intră amîndoi în apartamentul lui să se usuce şi să se adăpostească de furiile naturii dezlănţuite (locuia la doi paşi, ea nu are timp să se dezmeticească).

Nu mă întrebaţi prea multe detalii, filmul, ca toate filmele mele, a fost dat unor prieteni şi nu s-a întors niciodată înapoi (era dvd nu bumerang). Amănuntele, oricum nu contează… Ideea e că în realitate soarta nu-ţi rezervă această şansă. Vreau să spun ori ai umbrela la tine, ori consulţi timpul probabil pe net, vezi că plouă torenţial şi nu pleci de acasă sau presupunînd că totuşi o faci şi te prinde ploaia, te ciocneşti de-un moş sau de un tînăr gras cu coşuri pe faţă (la alegere, poate fi un frumos homosexual). Dacă nu ai umbrela la tine şi nici nu verifici prognoza meteo pe net, înseamnă că trăieşti la ţară. Probabilitatea să te întîlneşti cu unul ca Martinez fără să te afle tot satul este atunci şi mai redusă.

Acum deja ştii (cum ţi-am explicat) că şansele să apară unul ca Martinez în calea ta sînt nule, şi dacă nici soţul tău nu arată cum arăta Richard Gere în 2002, ba mai mult, e obosit, dezinteresat/incapabil să facă sex, plictisitor şi tăcut precum un urs mofluz, iar viaţa e scurtă şi îţi trece astfel, prinsă în această relaţie anostă din care nu poţi ieşi (constrîngeri economice, morale şamd), ce-ţi rămîne de făcut?

O soluţie ar fi să urmăreşti prognoza meteo, să ieşi întotdeauna singură prin ploaie şi să te izbeşti de toţi bărbaţii singuri de care te simţi atrasă (simulînd că scapi nişte cărţi pe jos) cu speranţa că la un moment dat o să se întîmple “scurtcircuitul”. Că unul dintre ei te va invita să te usuci în garsoniera lui.

Întîmplarea face că prin 2002, un avocat cu spirit întreprinzător pe nume Noel Biderman care adora să se plimbe prin ploaie, a observat că tot mai multe persoane care înfruntau capriciile naturii fără să aibe umbrelă, se izbeau aparent din neatenţie de necunoscuţi de sex opus scăpînd şi cărţi pe jos (sau alteori portocale). Biderman (după nume evreu, dar tot ce ştim despre el în privinţa naţionalităţii e că-i canadian) a realizat ce se ascundea în spatele simulacrului şi imediat are o excelentă idee de afaceri: să deschidă un site matrimonial pentru cei însuraţi, scutindu-i pe aceştia de neajunsul de a părăsi ecranul computerului în căutarea unor escapade. Pînă la momentul acela nimeni nu avusese ideea de a pune bazele unui site destinat exclusiv celor însuraţi! Dar de-acum, mulţumită site-ului, în timp ce ursul mofluz îmbracă copilul pentru a merge cu acesta la un film, din confortul canapelei dispuse (să zicem) în faţa şemineului, soţia ar putea să navigheze printre pozele altor bărbaţi însuraţi în căutarea unuia simpatic şi doritor de-un coitus extramaritalus. Şi viceversa: în timp ce soţia ar spăla vase, soţul cu laptopul în braţe… etc.

Psihologii şi sociologii trăgeau deja semnale de alarmă afirmînd că formele electronice de comunicare şi în special alegerea partenerului cu ajutorul site-urilor matrimoniale deteriorează rapid concepţia societăţii vis-à-vis de relaţii stabile şi căsnicie, deoarece încurajează oamenii să-şi perceapă potenţialii parteneri ca pe nişte produse ce pot fi uşor schimbate pentru altele mai de calitate. Printr-un click de mouse.

“O prostie”, şi-a spus Biderman şi a mers mai departe pe ideea lui deschizînd site-ul Ashley Madison al cărui slogan este “Viaţa e scurtă, intră într-o relaţie extra-conjugală” (Life is short. Have an affair). Interesant de menţionat amănuntul că Biderman era la vremea aceea deja însurat şi continuă să aibe o căsnicie fericită pînă în ziua de azi – atît el cît şi soţia spun că fidelitatea cuplului lor este o prioritate.

Cum sondajele statistice indicau faptul bărbaţii sînt mult mai înclinaţi să-şi înşele soţiile, Biderman realizează de la început că buna funcţionare a site-ului e legată de raportul dintre utilizatori/utilizatoare. Ce bărbat intră într-un club unde dansează nouăzeci de bărbaţi şi zece femei? Pentru a atrage utilizatoare, Biderman le lasă doritoarelor înscrierea liberă în timp ce pe bărbaţi îi taxează în trei grupe valorice astfel încît cel mai căutat nivel costa 249$ – preţ care asigură o relaţie garantată sau banii înapoi.

Se pare că Biderman a folosit şi alte trucuri. De exemplu, cît de greu le-ar fi administratorilor de site şi lui Biderman să permită accesul unor prostituate care să aibă un rol similar cu cel al animatoarelor de la bară din cluburi? Animatoarele cluburilor sînt remunerate deci de ce altfel de “neveste” doritoare n-ar putea fi şi ele pe salariu?

Ca să încurce lucrurile şi mai mult, administratorii site-ului pot crea profile false care să fie menţinute active de oameni plătiţi să facă asta (da, pot fi bărbaţi! ☺). Aceste conturi fantomă sînt folosite pentru a atrage noi utilizatori şi pentru a-i ţine în cîrlig pe cei deja înscrişi. În urmă cu cîţiva ani, o companie australiană de matrimoniale, Jetplace, a fost forţată să admită că aveau nu mai puţin de 1300 de profile false de utilizatoare-femei!! În ce priveşte Ashley Madison, surse sub anonimat afirmă că în realitate 70% din totalul utilizatorilor lui Ashley Madison ar fi bărbaţi…

Nu am fost niciodată pe un site de matrimoniale, dar mie mi se pare că problema cea mai mare este de natură psihologică. Accepţi să te întîlneşti cu o persoană despre care nu ştii nimic bazîndu-te pe informaţiile pe care el/ea doreşte să le divulge. Într-o abordare faţă în faţă riscul cel mai mare este de a fi refuzat în faţă. Pe internet refuzul îşi pierde semnificaţia, şi de aceea utilizatorii se simt cumva mai în control. Tatonările, preludiul, flirtul, care mi se par mie că au farmecul lor (cel puţin din perspectiva scriitorului) pe un site bănuiesc că sînt condensate la “de acord, unde, cînd?”.

Nu pot să uit mărturisirea amuzantă a unei fete care îmi spunea că, prima săptămînă după ce s-a mutat în casa unui tip cunoscut prin intermediul unui site de matrimoniale, a dormit cu lumina aprinsă pe hol, pentru că “îi era puţin frică să doarmă cu el”.

Dar ce faci cînd imaginea virtuală de pe site nu corespunde cu realitatea? Utilizatorii au tendinţa să îşi exagereze calităţile. Uneori o facem inconştient: prezentăm un alter-ego uşor modificat, este imaginea pe care o ai tu despre persoana ta, este cum ai vrea să fii. Alteori se poate minţi cu bună ştiinţă. La ceea ce urma să fie o primă întîlnire, un amic de-al meu întoarce pur şi simplu spatele unei tipe care nu semăna deloc cu poza de profil de pe site… în sensul că era cu vreo 20 kg mai grasă (din corectitudine trebuie să menţionez că nu o cunoscuse pe Ashley Madison ci pe plentyoffish). Scuze, dar arăţi mult prea schimbată faţă de poză! i-a reproşat el supărat pentru timpul irosit.

Să recunoaştem… minciuna a apărut odată cu oamenii şi vom continua să minţim atîta timp cît vom exista. Pe un site de singles vor exista bărbaţi însuraţi care pretind că nu-s la fel cum pe un site precum Ashley Madison vor fi femei care spun că sînt măritate dar de fapt nu-s. E în firea lucrurilor.

Dar să ne întoarcem la Noel Biderman. Din punct de vedere material (strict al banilor) povestea lui este una de succes: 460,000 de clienţi anul trecut care au plătit în medie 250$. În plus, Biderman cerea celor care voiau să renunţe definitiv la serviciile site-ului o taxă de ştergere definitivă a contului, în valoare de vreo 20$. Se pare că blestemaţii ăştia de 20$ – bate-i vina! –, cît şi afirmaţia că datele pot fi şterese definitiv a fost ce i-a ambiţionat pe hackerii de la Impact Team: încercînd să spargă Ashley Madison, ei voiau în acelaşi timp să demonstreze că datele nu pot fi şterse definitiv. În prezent ei deţin nu numai toate numele soţilor infideli de pe site dar şi toate numerele cărţilor lor de credit şi toate informaţiile lor bancare. Deocamdată au postat date totalizînd 40 MB, adică numai cîteva nume şi cîteva conturi, dar cer închiderea definitivă a site-ului ameninţînd că în caz contrar vor posta pe net toată informaţia “secretă” din serverele site-ului:

Ashley Madison taxează 20$ pentru ştergerea definitivă a informaţiei, încasează banii dar nu sînt în stare să se ţină de cuvînt după aceea – cum deja am demonstrat. Ceea ce pretind este o minciună sfruntată. Atunci pentru ce încasează acei bani?!

Reuşita hackerilor pică cum nu se poate mai prost pentru Biderman deoarece compania urma să devină publică cît de curînd. Săptămîna trecută i-am spus toată povestea asta unui coleg de serviciu, canadian, celibatar care nu a fost niciodată însurat şi nu are copii. De cînd i-a fost virusat laptopul anul trecut, tipul urăşte hackerii aşa că eram curios să-i aflu parerea.

“Oricît îi urăsc în general pe hackeri, de data asta sînt cu totul de partea lor. Am aproape 50 de ani, sînt neînsurat şi nici nu cred că o să mă mai însor vreodată. Am avut în schimb foarte multe prietene, foarte multe relaţii… a fost alegerea mea să nu îmi asum obligaţii, să nu intru într-o relaţie serioasă. Nu aş fi putut concepe să mă însor şi să nu fiu fidel acelei femei pe care aş fi luat-o de nevastă… să o mint. Şi acum să-i ştiu pe toţi ipocriţii ăia, fir-ar mama lor a dracului, care au şi o soţie care îi aşteaptă cu masa caldă dar şi cîte amante vor… faptul că ăştia cred că au dreptul să trăiască ambele vieţi simultan, şi pe a mea şi pe a ta, chestia asta mă umple de nervi. Mai ales că eu nu m-am încurcat niciodată cu o femeie măritată, o spun cu mîna pe inimă.”

Sincer să fiu mi-a plăcut tirada asta a lui – care în realitate a fost ceva mai lungă –, şi a fost ceea ce m-a determinat să scriu acest articol.

Cornel Balan

Mă consider un bun povestitor şi atît.
Escroc S.R.L. este prima mea „poveste” de 500 de pagini, publicată de Humanitas în 2013 sub forma unui roman.
Am luat cu ea „Cel mai bun roman” la Concursul de Debut Literar Unicredit/Banca Ţiriac.
În martie 2015, am fost ales laureat al Le Festival du premier roman de Chambéry (juriu din Franţa).
Al doilea roman, LIFTUL, a fost publicat în 2019 la Humanitas, în colecția Scriitori români contemporani.
Apariție în numărul 5 al revistei Iocan: Pe Ana Lugojana.
Cel de-al treilea roman al meu, Ultima Armată a aparut în 2020 la Casa de Pariuri Literare.
Nominalizat pentru „cea mai bună povestire SF 2019” cu Ultima Frontieră apărută în numărul 5 al revistei CSF. O altă povestire SF poate fi citită în revista Galaxia 42 unde deasemenea colaborez: Sferoidul. Locul 2 la Concursul Național de proză scurtă SF Helion 2021 (locul 1, neacordat):
Artificial

Locul 1 la acelaşi concurs din 2021 cu Maşina de teleportat contrafăcută.

Volumul de povestiri SF cu titlul Artificial apărut în 2022 la editura Pavcon.

În prezent, scriu un mini-roman SF cu titlul (provizoriu) Abundent.