Sînt cam supărat, tată. Am dat o fugă pînă la Sinaia, acolo la Vila Camelia, unde mă mai duceam, mereu, cînd se putea, cu Ioana, fata aia de pe net. Şi nea Spiridon, administratorul, că ne ştim de 15 ani, mai dau cîte o tură p-acolo, cînd şi cu cine sînt posibilităţi, mi-a făcut factură pe numele Mioarei, cu care am mai fost de cîteva ori înainte, cît a fost bărba-su la lucru, pe mare, la platformă. Reţinuse el bine că-i trebuia fetei pentru decontare, avea un PFA şi-i mai fraierea şi ea pe ăia de la Fisc; oricum merită! Şi a vrut să nu mă mai deranjeze cu vreo întrebare. „Că prea eraţi ca doi porumbei”. E adevărat, o mai fi îmbătrînit şi el, l-or mai fi lăsat şi ochelarii, dacă n-or fi chiar d-ăia luaţi din piaţă, la SH, lumină puţină în recepţie, sigur pentru economie, ce puteam să mai fac? L-am iertat, chiar dacă Lăcră ştia că am lucrat în petrol şi că n-am mai venit în ţară de cinci ani. Treburile ar fi fost până la urmă sub control dacă, în momentul de inspiraţie în care a băgat chitanţa pe sub uşă, nu ar fi pus, prinsă cu o agrafă, şi o felicitare din alea pe care de obicei le aşeza lîngă sticla de şampanie cu „Sejur plăcut doamnei Mioara şi domnului Mişu”.
Pe Lăcră n-am mai reuşit să o conving de încurcătura de la recepţie şi din borderou, rezervele ei încă mici de încredere, acumulate în nici două săptămîni de când ne cunoaştm, au avut rădăcini prea puţin adânci şi au fost insuficiente. S-a urcat în Juke-ul ei roşu şi a plecat; desigur că, doar dintr-o greşeală, şi cu lucrurile mele.
Bine c-ai oprit, Doamne-ajută!
— Şefule, nu mă iei şi pe mine pînă la Bucureşti, e cam rece în halat şi-n papuci, n-am decît sacoşa asta, nu ocupă loc, e doar un prosop mic în ea; hai, că nu-i aglomerat, e abia sîmbătă. În două ore ajungem. Mîine se umple, se-ntorc…
Pentru a asigura tuturor utilizatorilor aceeași vizibilitate în pagina principală, avem o regulă: nu mai mult de un text pe zi. Va apărea în mod automat începând cu ziua de mâine :)
Stiu, Pavel, Si am si respectat conditia. Texteleau fost inregistrate in trei zile diferite, 22, 23 si 24 februarie. Insa nicaieri nu se preciza ca sa fie peste 24 de ore intre ele… :-(
Revin pentru comentariul propriu-zis.
Construcțiile de genul „l-au lăsat ochelarii” sau „am lucrat în petrol”, probabil gândite de scriitor pentru a stârni râsul, nu prea reușesc decât să ne facă pe noi cititorii (pe mine cel puțin) să ne încruntăm a nedumerire.
Pe lângă asta, eu înțeleg că scrii puțin și concentrat dar nu poți să dai drumul personajelor în poveste doar numindu-le. Cititorul abia apucă să înțeleagă despre cine e vorba, că deja e umplut cu alte informații despre anumite circumstanțe care, evident, fiind abia schiţate, îi scapă din vedere. Nu știu dacă altcineva (nici chiar Florin, care de obicei le dă de cap la toate) în afară de tine ar întelege ce ai vrut tu să spui aici.
Concluzie generală: cititorul are nevoie de mai multe informații!
Mda, este cu siguranta o parere. Cit despre generalizare, consider ca este un pacat in capcana caruia nu ar trebui să se cadă…
Îndrăznesc să am încredere în inteligența cititorilor dvs; firește că și în cea alor mei.
In fond, există și precedente; un redactor de revistă,a spus, referindu-se la o proza, e drept că una mai consistentă, „destul de haotică, însă începe să aibă sens la a doua citire”, sfîrșind apoi prin a fi declarată proza lunii martie 2014.
Deci problema observată de dvs., este posibil să nu existe.
Și totuși, de ce mai multe informații?! Ele sint arhisuficiente pentru a pune in evidenta ceea ce își dorește să transmită autorul…
Zic și eu.