Once Upon a Time in Moldova

Trei ani în Turcia. Jurnalul unei misiuni medicale la evrei de John Mason. Acestea sunt titlul și autorul cărții apărute spre sfârșitul anului 2019, la Editura Polirom în traducerea istoricului Mihai-Răzvan Ungureanu. Știam de existența jurnalului în limba engleză din 2005, de pe vremea când mă documentam pentru un studiu despre doctorii și practica medicală din spațiul românesc, și mă bucur să semnalez astăzi, în paginile revistei Liternautica, ediția în limba română.

Am ales să prezint însemnările chirurgului John Mason, nu numai pentru că sunt un important izvor pentru o varietate de preocupări și cercetări (de istoria medicinei, de istoria evreilor, de istoria mentalităților, de istoria religiilor, de istorie economică și demografică, de istorie socială, de istoria ideilor culturale etc.), ci mai ales pentru că spun cititorului lucruri esențiale despre societatea românească de acum 160 de ani, care s-a  confruntat, la aproape fiecare 15 sau 20 de ani, cu tot felul de situații și probleme (molimă, război, cutremur, foamete), unele asemănătoare cu cele pe care le trăim zilele acestea (pandemia de coronavirus).

Chirurgul John Mason, autorul volumului, și-a făcut studiile la faimosul Royal College of Surgeons din Edinburgh, Scoția, și până să ajungă medic misionar, a fost, vreme de zece ani, între 1831 și 1841, medic chirurg în Indiile de Vest. În decembrie 1845, când era medic la Dumfries, într-un oraș scoțian liniștit, situat pe o costișă în apropierea căruia curge râul Nith, Mason a semnat contractul cu Comitetul pentru Promovarea Creștinismului în rândul evreilor. Era căsătorit și avea doi copii, un băiat și o fată. Medic, filozof și om religios, pătruns de importanța socială a profesiei sale și de legătura istorică dintre medicină și religie, Mason considera implicarea medicilor în procesul de botezare a evreilor ca pe un gest de devoțiune creștină, iar pe a lui în particular ca pe o datorie morală obligatorie față de Dumnezeu și semenii lui. Prin urmare, în martie 1846, John Mason pleacă spre Moldova cu Biblia și trusa de chirurg în geamantan. Perioada, scopul, traseul și companionii misiunii au fost stabilite de The British Society for Promoting Christianity among the Jews, asociația care organiza și patrona astfel de acțiuni. Timp de trei ani, potrivit contractului, chirurgul Mason urma să ofere servicii medicale evreilor din Iași, și, la fel ca sfinții apostoli în vremurile de început ale creștinismului, să folosească „darul de a vindeca drept mijloc de propovăduire a Evangheliei”. La Iași va rămâne doar un an, neînțelegerile avute cu membrii Comitetului medical, legate de obținerea dreptului de liberă practică, silindu-l să-și strămute misiunea la Constantinopol. Tot ce trăiește în misiunea medicală și de botezare a evreilor, de la plecarea din Dumfries până la Constantinopol, notează în jurnal, spre aducere aminte, iar rezultatul este volumul publicat la Londra, în 1860, sub titlul Three Years în Turkey. The Journal of Medical Mission to the Jews.

În cele ce urmează, nu am defel intenția să repovestesc jurnalul autorului, refăcând, chiar și rezumativ, drumul parcurs de medicul John Mason de la Gibraltar la Galați și Iași, și de aici la Constantinopol și înapoi. Emoționante sunt descrierile legate de viața cotidiană a evreilor din Iași și Constantinopol, epic sunt zugrăvite cazurile punctuale de botezare, interesante sunt discuțiile cu autoritățile Moldovei sau animozitățile cu Comitetul medical, de ținut minte sunt fragmentele referitoare la Colegiul Imperial de Medicină din Galata Serai, cu sesiuni de examene organizate cu mare pompă, la care participau sultanul și miniștrii săi, plăcute sunt incursiunile prin cartierele străvechi ale Constantinopolului, prin cimitire și alte locuri ale memoriei, însă pentru mine, ca cercetător pasionat de istoria socială a medicinii, un interes aparte îl reprezintă descrierea zilelor petrecute de autor în carantina instituțională de la Galați și a drumului până la Iași, văzut dintr-o „brașoveancă evreiască”.

După un drum lung și istovitor pe apă și pe uscat, John Mason debarcă la Galați, cu intenția de a ajunge la Iași. Era 8 mai 1846 și în această parte a Europei bântuia holera. Conform protocolului, intră în carantină și timp de trei zile urmează ascultător măsurile luate de stat pentru prevenirea unei epidemii. Regula de distanțare socială nu-l indispune pe Mason, dimpotrivă, îi găsește rostul: „Când am intrat majoritatea celor care se aflau deja acolo ne-au evitat, păstrând distanța, ca și cum am fi adus cu noi o boală contagioasă. Și, într-adevăr, nici nu aveam intenția să ne apropiem de ei pentru că erau groaznic de murdari și mai degrabă ei ne puteau transmite vreo boală”. Apoi, deși avea, ca orice om, slăbiciunile lui, urmează disciplinat procedurile de igienă: „După-amiază ne-am scos lucrurile din cufere și am început procesul de dezinsecție prin fumigație. Pe la opt seara, am fost obligați să ne dezbrăcăm în camera de fumigație și să ne îmbrăcăm cu hainele deja dezinfectate. O baie călduță ar fi fost înviorătoare, dar nu găseai așa ceva în lazaret”. Cât privește carantina propriu-zisă, Mason recunoaște cinstit că deși nu era confortabil să locuiești chiar și trei zile într-o cameră de „patru pe cinci metri”, care „servea drept bucătărie, sufragerie, dar și de dormitor, cu două canapele făcute din plăci înnădite neglijent”, a găsit mici soluții de supraviețuire. S-a binedispus cu „priveliștea de la fereastră”, unde se afla amenajată „o grădină drăguță, dar care, deși abia recent croită, începuse să fie îngrădită cu niște stâlpi albi despărțiți unul de celălalt cu stinghii din lemn”, și cu gastronomia locală, care „era acceptabilă, cu excepția ceaiului care dacă nu ni s-ar fi spus, nu aș fi crezut că era ceai”. Treptat, deși regulile dure ale carantinei îl făceau să se simtă „ca într-o închisoare”, a deprins să facă abstracție de interdicții, ca în cazul plimbărilor, care „erau restricționate”, și să savureze ieșirile scurte și supravegheate: „Nu aveam voie să mergem decât până la malul Dunării și înapoi, pe o distanță de 200 de yarzi, sub paza unui moldovean plăcut la vedere, bine clădit și cu părul aspru, care ne era și temnicer, și slujitor”. În final, oricât de greu ar părea de crezut, ajunge să noteze că, în timpul petrecut în carantina de la Galați, a avut adeseori sentimentul că era „aproape ca acasă”.

După ce iese din carantină, în așteptarea unei „brașovence” care să-l ducă la Iași, găsește timp pentru o plimbare prin Galați. Află că orașul are „în jur de 20.000 de locuitori” și că este „un port comercial în dezvoltare. În prezent, trec pe aici numeroase nave britanice. La sosirea noastră, erau doar zece ancorate în port”. Drumul spre Iași e un bun prilej să observe țara în care urma să locuiască o vreme. Zona îl impresionează, nu se aștepta să vadă „o țară atât de mănoasă ca Moldova”, și a fost „plăcut surprins de cât de fertil era solul, cu dealuri și văi, câmpii întinse, toate părând a fi bune de cultivat. În timpul călătoriei de la Galați la Iași, am văzut o abundență de porumb și grâu indian, vii din loc în loc și cirezi de tot felul, precum și herghelii de cai scunzi, dar robuști. Părea că e «un ținut unde curge laptele și mierea»”. Mă întreb, dacă ar fi posibil ca Mason să refacă în ziua de azi drumul de la Galați la Iași, oare ce ar nota în jurnal?

Jurnalul lui John Mason înregistrează multe și cu detalii, e un mozaic atractiv de fapte și întâmplări, de comentarii și comparații, de relatări și descrieri, de pilde religioase și anecdote filozofice, de alteritate și integrare culturală. Și pentru ca cititorul să aibă la îndemână toate datele de orientare în lectura volumului, cartea este întregită de un cuvânt înainte, cuprinzător și documentat, întocmit cu spirit critic de Mihai-Răzvan Ungureanu, profesor la Facultatea de Istorie, Universitatea din București, și de notele din subsolul paginii, care dau, prompt, lămuriri despre citatele din Biblie, despre instituții și locuri, despre evenimente și personalități pomenite de autor în textul cărții. Nu-mi rămâne decât să îndemn la lectură.

Lidia Trăușan-Matu

Doctor în istorie la Universitatea din București, lector la Facultatea de Medicină, UMF „Carol Davila”, București. Este interesată de istoria medicinei românești și universale, cu accent pe evoluția ideilor medicale; de istoria societății românești în secolele XIX și XX, cu accent pe istoria burgheziei și a intelectualității din spațiul românesc și occidental, pe procesul de modernizare și occidentalizare al României, pe relațiile culturale
româno-occidentale și româno-orientale. O altă dimensiune a preocupărilor privește istoria ideilor și a mentalităților și istoria artelor.
Cea mai recentă publicație: Cronica de artă. Despre pictori și tablouri în paginile gazetelor românești din veacul al XIX-lea (1860-1900), editor, 2 vol., Cluj-Napoca, Editura Mega, 2017 și 2018.