În mijlocul Atlanticului de Nord, la marginea cercului polar arctic, se află o națiune insulară, pe muchia lumii, chiar acolo unde nimeni nu se mai așteaptă să mai întâlnească o limbă de pământ: Islanda. Ai spune repede că nu ai la ce să te aștepți de la o literatură izolată, înghețată. Despre ce ar putea scrie un autor acolo în afară de imensitatea albă a deșertului înghețat, zăpadă, gheizere? Parcă nici nu îți vine să crezi că, pe țărmurile acestei insule, trăiesc oameni. Au trăit ei acolo dintotdeauna? Cumva, îți pare că ființele umane se rup de peisaj, fiind sufocate de acesta.
Dar iată că omul, vestit colonizator, se adaptează oricărui mediu și creează tocmai în inima sălbăticiei ceea ce știe să creeze el cel mai bine: o societate. Cu timpul, societatea aceasta izolată crește și se perfecționează. Modelele sale pot fi cele ale țărilor de care se simte mai apropiată cultural. Danemarca, în acest caz. Familiile înstărite își trimit fiii la studii în Danemarca, cu vaporul.
Este cazul celor două surori Thurithur și Rannveig, una brunetă, celaltă blondă, una volițională, cealaltă dulce, amândouă însă frumoase și bogate. În timp ce Thurithur, caracter fâșneț și libertin, se întoarce acasă din călătoria de formare de la Copenhaga pregătită pentru a se mărita și a duce înainte tradiția Casei, Rannveig tot își amână plecarea, îmbătrânește, se simte parcă silită. Ar prefera să rămână acasă și să se ocupe de treburi, să nu dea piept cu viața precum sora ei mai mică, să-și îngrijească părinții, alături de care se simte ocrotită, iubită.
Tradiția însă e tradiție, iar de gura și de judecata lumii nu poți scăpa. Casa în care cele două surori au crescut este cea mai respectată din oraș, iar când cineva spune Lumea, se referă, cel mai probabil, la membrii acestei familii, bogați și onorabili, demni de respectul tuturor. Ei reprezintă lumea din această carte, lumea bună, cea care își permite să călătorească, să afle prima veștile și să le transmită mai departe, filtrate după bunul plac, celorlalți membri ai comunității. Ipocrizia este, de fapt, principala trăsătură pe care Laxness pune accentul. Părinții celor două surori, alături de Thurithur, sora mai mică, între timp nevastă și mamă fac orice pentru ca onoarea familiei lor să rămână nepătată.
Când Rannveig, fata cea cuminte, se va întoarce în Islanda însărcinată cu un copil din flori, va cădea în sarcina lor voalarea evenimentului, disimularea sa ipocrită, cu orice preț, doar pentru ca nu cumva bunul renume al familiei să fie pătat în comunitate. Totul este organizat până la cele mai mici detalii, Rannveig își pierde și ultima fărâmă de independență devenind o marionetă în mâinile respectabile ale propriei familii.
Poveste tristă, ar spune cititorul. Și da, și nu. Într-adevăr, există dramă în povestea lui Rannveig, lacrimile sale sunt mai mult decât justificate, destinul ei este, cu siguranță, unul tragic și nedrept. Însă autorul nu se implică în această dramă: o descrie cu ironie fină, ba chiar, uneori, cu răutate. Ai senzația că e de partea celor care vor să salveze cu orice preț aparențele, de parcă mijloacele lor șirete ar reprezenta o lăudabilă rezolvare. Rannveig este descrisă drept cea care, prin acțiunile sale libertine, nu face decât să păteze onoarea familiei și să-și bată joc de tradițiile seculare ale islandezilor. De aceea, sunt înreptățiți membrii familiei sale să ia poziție împotriva ei, să-i decidă viața, să îi impună – știu ei ce e mai bine pentru ea.
Evident, autorul evidențiază astfel tocmai contrariul, vrea ca cititorul să se scandalizeze, să perceapă ipocrizia, cinismul, tragicul acestei povești. La adăpostul sigur al parodiei, critică nedreptatea societății pe care o cunoaște atât de bine. Nostalgică pare descrierea peisajelor, contrastantă întâlnirea dintre autohton și străin. Căci, mai presus de orice, Halldór Laxness dorește să aducă în prim plan situația reală a islandezilor, să portretizeze pentru toți cei ”din afară” o societate demnă de atenție, cu bunele și relele sale, însă apropiată sieși, singura cu care se poate identifica:
„Ce poate da faima şi succesul unui autor? O parte a bunăstării materiale, măsurabilă în bani? Desigur. Dar, dacă un autor islandez va uita originile sale ca om al poporului său, dacă va pierde chiar înţelesul de a fi alături de cei umili de pe pământ, pe care bunica mea m-a învăţat să-i onorez, şi se va îndepărta de ei, la ce vor fi bune faima sau bogăţia lui?” – Halldór Laxness, discurs rostit cu ocazia decernării Premiului Nobel, 1955.
Scriitor. Traducător.
Critic literar.
Redactor LiterИautica.
Cărți publicate:
Încotro ne îndreptăm (Litera, 2022) – roman
Treisprezece. Proză fantastică (Litera, 2021) – povestiri
Este de găsit pe pagina sa de autor.
Mai multe informatii despre carte? Unde este publicata in ce an?
Salut Anubis. Mă tem că nu pot să-ți dau informații care nu există: cartea nu a fost tradusă în România (încă). Nu știu ce titlu ar fi avut în română, am presupus că ăsta. Eu am citit cartea în italiană. Există o versiune în engleză, sunt sigur de asta: caută The honour of the house.
Recenzia ta chiar mi-a trezit curiozitatea, voi căuta cartea în engleză. Bine construită argumentaţia pornind de la întrebarea, care cu siguranţă ne stă pe buze ăstora cu clima temperată: „Despre ce ar putea scrie un autor acolo în afară de imensitatea albă a deșertului înghețat, zăpadă, gheizere? Parcă nici nu îți vine să crezi că, pe țărmurile acestei insule, trăiesc oameni. Au trăit ei acolo dintotdeauna? Cumva, îți pare că ființele umane se rup de peisaj, fiind sufocate de acesta.” Argumentaţia că nu e deloc aşa se construieşte pe măsură ce analizezi perspectiva provocatoare din care e scrisă cartea, autorul aproape că pare să fie de partea familiei ipocrite, dar aşa reuşeşte să trezească indignarea, evidenţiind contrariul de parcă l-ar aproba. Doamne, dar ce nume groaznice pline de consoane au islandezele astea!
Ha ha, groaznice nu, e o limbă germanică (vezi articolul cu Islanda) ce a păstrat multe caracteristici antice și după părerea mea e nemaipomenită. Nu știu cât de ușor îți va fi să îți procuri cartea în engleză, și eu aș vrea să o am dar și acea versiune se găsește greu.