patriot

m-am aşezat la coadă în urma lui avea o sclipire de drac în privire am remarcat imediat din plictiseală l-am întrebat de unde vii
a zâmbit sincer şi mi-a răspuns
în prima clipă am rămas fără cuvinte răspunsul lui a fost atât de simplu şi natural încât mi s-a părut perfect logic coerent corect de necomentat
am început să-l privesc mai cu atenţie cel mult douăzeci de ani statură medie oarecum mic în haina căptuşită sub rucsacul pe care-l ducea neglijent pe umăr
era cam pierdut nu ştia ce formalităţi trebuia să facă şi parcă nici nu-l interesau prea mult evident preocupat de cu totul altceva
la un moment dat aşteptând în rând a început să-mi vorbească cu surâs şugubăţ printre úmbrele şi ezitările fulgurante care-i tipăreau pe faţă din când în când măşti rigide desprinse din imediat înafara cuvintelor
„e prima dată când mă întorc acasă am stat şase luni ştii cumva au ceasuri pe-aicea? vreau să-mi cumpăr un ceas din primii bani”
am simţit nevoia să-i spun ceva amabil plin de căldură şi înţelegere reconfortant amical însă m-am trezit vorbind necontrolat cu un sentiment penibil de impietate şi inutil
„cred că nu-i deloc uşor acolo pentru voi dar să ştii că faceţi o treabă foarte bună acasă toată lumea se gândeşte la voi tot timpul sunt articole în ziare despre ce se întâmplă”
nu puteam crede ce-mi auzeau urechile băteam câmpii cu graţie am simţit că roşesc şi că încep să mă bâlbâi şi am tăcut schimbându-mi privirea dinspre ghişeu spre bagaje la rucsacul lui şi înapoi la ghişeu
„da şi ce se-ntâmplă?” s-a întors el uşor spre mine
„păi”
m-a privit rece de parcă mi-ar fi studiat ceva în ceafă trecându-mi cu ochii prin creier şi mi-a vorbit ca de pe altă lume vag defensiv
„m-am dus pentru bani eu am vrut”
„bineînţeles am încercat să însăilez cumva discuţia doar nu-şi închipuie nimeni că-ţi rişti viaţa de pomană până la urmă sunt chiar puţini banii ăştia pentru riscul pe care ţi-l asumi…”
„de când am plecat am zis că din primii bani o să-mi iau un ceas am bani destui să cheltui au ceasuri pe-aicea?”
„sigur că da găseşti în duty free tot ce vrei deşi unele sunt cam scumpe poţi să găseşti acasă mai ieftine presupun”
„vreau să-mi cumpăr un ceas de aici îmi ajung banii”
„a bineînţeles sunt sigur că-ţi ajung şi cât stai acasă?”
„nu vreau să mă mai întorc adică contractul aşa e primele şase luni şi după aia poţi să mergi acasă trei săptămâni şi te întorci până la un an sau stai şi doi ani poate o să mă întorc” a mai adaugat el cu ochii sticloşi după o scurtă pauză „e bine acolo nu mă plâng americanii-s meseriaşi de gaşcă mai ales una o milităroaică grăsană mamă! cât casa! e ca o scroafă de mare şi înjură mai rău decât bărbaţii da’ mi-aduce mereu de mâncare vine tot timpul avem de toate nu mă plâng şi birourile-s mişto…”
„dar tu ce faci de fapt?” l-am întrerupt fără să mă gândesc
„eu mă ocup de calculatoare de-asta m-am dus”
„aha”
„stau toată ziua la calculator eu faţă de alţii chiar e bine vin toţi şi-mi aduc sucuri şi mâncare vin unii şi cu ţigări da’ nu fumez eu le ţin şi le vând da’ le mai dau şi gratis de multe ori”
„bine faci dă-le naiba de ţigări că nu sunt bune de nimic”
„da”
a făcut pauză am tăcut şi eu coada înainta calmă bagajele se deplasau cu încetineală pe podeaua lucioasă a sălii toropite de plictiseală
„da’ din ceva tot tre’ să mori”
precizarea i-a sunat sec inumană ca o cană spartă pe gresie fără urmări un miros de ars care se pierdea în aer
„tu câţi ani ai?” l-am întrebat
„douăştrei”
„mulţi înainte”
„mă cheamă costi de la constantin”
„a scuză-mă nici nu te-am întrebat cum te cheamă”
„nu face nimic” a răspuns vag fără expresie încercând parcă să desluşească sensul cuvintelor pe care le rostise „americanii îmi zic charlie aşa mă striga vaca aia de grăsană la început când îmi aducea ciocolată şi de la ea au început toţi e de gaşcă batoza are grijă de toţi”
un zâmbet jenat i se lăţea în colţul gurii când vorbea de grăsană şi o secundă mi-a trecut prin minte că poate nu e totul pierdut însă dacă aş fi fost pus în situaţia de a descrie ce simţeam n-aş fi ştiut să lămuresc ce ar fi fost acel ceva despre care presimţeam că era pe punctul de a fi pierdut
„de multe ori râd de mine că stau toata ziua pe scaun şi mă uit la filme porno aşa zic ei şi zic c-o să-mi crească curu’ mare” zâmbetul i se întindea pe faţă şi îi reapăruse sclipirea de copil şugubăţ în ochi dar se întrerupse brusc toate trăsăturile i se încordară de parcă ar fi făcut o imprudenţă
nu ştiam cum să reacţionez la schimbările lui succesive şi bruşte de expresie până la urmă toată conversaţia mă neliniştea şi-mi crea o stare de agitaţie însă începusem să-mi dau seama că poate n-o să mai am altă dată ocazia să întâlnesc un asemenea om
„he-he păi ce dracu’ să faci toată ziua în faţa calculatorului am încercat să râd aprobator şi americanii ăştia”
„da’ nu mă uit la filme porno că n-am timp fac ei mişto de mine aşa le place să mă tachineze că sunt cel mai mic dintre toţi şi zic că dacă mă-ngraş nu se mai uită nicio femeie la mine şi rămân cu batoza şi o să mă însor cu ea”
„ei lasă c-o să se uite femeile la tine stai liniştit mai ales acuma că te întorci acasă bărbat în putere” am căutat să-l liniştesc pe un ton vesel deşi nu dădea semne că ar fi avut nevoie
„nu am prietenă sunt singur a precizat abrupt nu am avut nicio prietenă până acum niciodată că nu am avut când”
sinceritatea lui mă dezarmase nu ştiam cum să continui conversaţia cu el eram mereu surprins cumva buimăcit de replicile care urmau nu atât firul discuţiei cât ceea ce se derula în spatele privirii lui înstrăinate în timp ce rostea se uita cu un aer fascinat pe lângă mine de parcă şi-ar fi proiectat undeva pe un ecran imaginar din dreapta capului meu un film vechi pe care tocmai îl revedea
„las’ c-o să-ţi faci acum sigur o să-ţi faci când te-ntorci acasă – doar ce-ai de făcut te odihneşti dormi mănânci şi ieşi în oraş după fete”
„dacă am timp” a punctat robotic uitându-se liniştit spre ghişeu întorcându-şi spre mine profilul şaten translucid „ştii ce ceasuri au pe-aici?” schimbă din nou subiectul
„habar n-am nu mă pricep la ceasuri dar presupun că au de toate cele mai bune mărci oricum ai de unde alege”
„vreau să-mi iau unul bun am bani destui îmi ajung” a înşirat sacadat
„găseşti tot ce vrei ştiu de rolex de citizen” am încercat să-mi dau cu părerea total ignorant în materie de ceasuri
„după aia mănânc”
„n-ai mâncat ţi-e foame?” m-am arătat alarmat fără să-mi dau seama
„am mâncat acolo dar după aia nu am mai putut am ajuns aseară şi am dormit toţi aici pe hol că aveau fiecare avioane diferite da’ nu mi-a fost foame şi dup-aia dimineaţă mi-a fost rău şi-am vomitat şi n-am mai mâncat ca să nu mai vomit iară mănânc când ajung acasă”
înşira cuvintele mecanic de parcă toate ar fi avut aceeaşi măsură şi greutate de parcă toate ar fi fost bucăţi reci de metal sau piatră aşezate de-alungul unui drum pustiu nu se ştie de către cine şi în ce scop deci e nemâncat de cel puţin douăzecişipatru de ore mi-am zis
„poţi să mergi să-ţi iei ceva până ajungem la bilete îţi ţin eu rândul” m-am grăbit să-i dau soluţia
s-a uitat pe lângă mine de parcă nu m-ar fi auzit dealtfel este foarte posibil să nu mă fi auzit mi-am spus şi am repetat
„stau eu la rând”
„şi ce zic la televizor?” m-a întrebat senin fără legătură întorcând din nou privirea cu ochii surâzând reţinut de parcă asta ar fi fost cea mai logică întrebare pe care ar fi putut-o pune
„a păi de toate” am început din nou să mă bâlbâi penibil luat prin surprindere „ca la ştiri ştii cum e despre voi despre cum e acolo problemele”
încercam din răsputeri să evit cuvintele care-mi răscoleau mintea şi limba: război morţi bombe răniţi dezastru crime atrocităţi groază asta era la ştiri astea erau cuvintele pe care ar fi trebuit să le rostesc însă aveam sentimentul că aş fi făcut o greşeală de neiertat dacă aş fi articulat acele cuvinte pe care totuşi deodată de undeva din gât îmi venea să le strig chiar acolo în mijlocul sălii strălucitoare şi liniştite aşteptând curată şi supusă ca paşii călătorilor să măsoare în voie zilele rămase până la sărbătorile pentru care fusese împodobită cu generozitate
îmi spuneam însă că probabil era de datoria mea să-l protejez într-un fel să nu pomenesc sub nicio formă acele cuvinte să le îngrop în mine şi să tac asupra lor asta îmi uşura un pic sufletul şi mă făcea să mă simt mai puţin neajutorat până la urmă îmi spuneam cu un fel de satisfacţie laşă ce-aş fi putut să-i descriu din ştirile de trei sau cinci minute de la televizor pe care de cele mai multe ori nici nu le băgam în seamă?
m-am simţit murdar vicios monstruos întrucâtva şi oricum dezgolit în toată ariditatea mea interioară lipsită de repere pe care într-o secundă am renunţat s-o mai apăr în faţa întrebării lui
„ce probleme?” a insistat direct şi aparent nevinovat uşor glumeţ făcându-mă să-mi aduc aminte de cum îmi povesteau părinţii că-i exasperasem cu de ce-urile pe când aveam cinci ani mi-era limpede că mă făcea să mă simt nelalocul meu
„adică tot ce se-ntâmplă acolo” am evitat cu disperare un răspuns mai elaborat „ştii şi tu că lumea nu înţelege prea bine ce se-ntâmplă până la urmă aici e linişte şi nimeni nu se interesează adică ce nu e aproape nu vezi cu ochii tăi ştii cum e la televizor dar asta în realitate”
mi-am dat seama că începusem să mă scuz şi cu cât îmi înteţeam efortul cu atât frazele îmi ieşeau mai rupte mai încâlcite mai oribile
câteva secunde poate un minut m-a privit cu ochii un pic mijiţi de parcă ar fi privit o lighioană la microscop de fapt câteva momente m-am simţit eu însumi ca un vierme jegos minuscul care ar fi meritat să fie strivit pe loc şi asta m-a enervat cumplit pentru că până la urmă încercam să-l protejez de cuvintele şi imaginile de nerostit pe care presupuneam că voia să le uite şi nu vedeam de ce ar fi trebuit să mă simt vinovat de ceva deşi asta era exact tocmai ceea ce-mi transmitea privirea lui pătrunzătoare metalică ştiinţifică dar în acelaşi timp atinsă de lentoare şi parcă alunecată pe o imperceptibilă undă de delir un sentiment acut de vinovăţie care începea să mă sufoce să mă irite să mă facă să-mi doresc să nu-l fi întâlnit sau măcar să nu-i fi văzut ochii
dintr-odată aşa cum începusem să mă obişnuiesc şi-a dus mâna la spate şi-a aranjat rucsacul pe umăr s-a întors lent în loc şi şi-a fixat privirea în direcţia ghişeului am făcut şi eu câţiva paşi pe loc nerăbdător şi l-am urmărit cu coada ochiului privea ţintă afişajul de deasupra ghişeului dar nu cred că-l vedea
după câteva minute de tăcere timp în care ne apropiaserăm de ghişeu l-am auzit zicând ca prin vis „cred c-o să-mi iau două ceasuri io pân-acuma n-am avut ceas iau două şi le schimb când vreau îmi ajung banii am destui ce să fac cu ei?”
căutam să-nţeleg dacă încerca să se convingă singur de ceea ce spunea sau dacă într-adevăr chiar aşa stăteau lucrurile însă îmi devenise din ce în ce mai limpede că de fapt ceasurile de mână sau banii nu erau decât simptome ale adevăratei probleme şi anume evidenta lui tulburare deplin justificată şi de înţeles dealtfel având în vedere locul de unde venea
are toate motivele din lume să fie şi să vorbească aşa îmi spuneam nu are sens să mă plâng că mi-a stricat ziua cu ceva nu are rost să mă enervez până la urmă e un personaj de-a dreptul interesant continuam să-mi recit fără încetare argumente intelectuale simpliste fără conştiinţa lipsei de logică şi a aberaţiei care punea stăpânire pe mintea mea dejucată impudică şi vinovată
după ce şi-a luat biletul l-am văzut cum se îndepărtează fără să-mi mai arunce nicio privire am avut impulsul de a-i striga la revedere dar mi-am dat seama la timp că de-abia asta ar fi fost cea mai mare prostie pe care aş fi putut-o face sau gândi în urma acelei aşa-zise discuţii însă nu m-am putut abţine să-i spun în gând drum bun soldat ai grijă de tine cu toată penibilitatea de care tocmai mă trezeam că sunt capabil într-un fel de efuziune tâmpită de patriotism şi uşurare sufletească
ajuns în duty free l-am căutat frenetic din priviri la magazinele cu ceasuri l-am descoperit concentrat peste o vitrină studiind calm fiecare model în parte transpus în lumea limpede calculată trasată şi scânteietoare a măsurării timpului
am avut un nou impuls de-a mă apropia de-a-l ajuta să aleagă dintre ceasuri simţeam aceeaşi nevoie vinovată să fac ceva pentru el să compensez să-l ajut să îndrept cumva lucrurile orice chiar dacă nu-mi era deloc limpede ce sau cum sau de ce dar era evident că nu avea nevoie de niciun ajutor cu atât mai puţin de ajutorul meu
mi-am retezat cu precipitare elanurile m-am îndepărtat şi m-am pierdut în mulţime

___________

Proză scurtă din volumul „reverse motion” (Editura Eubeea, Timișoara, 2011)

Sorin Smărăndescu

Născut în 1971 la Timișoara. Scrie poezie şi proză scurtă. A debutat în 1995 cu un grupaj poetic în „Suplimentul de marţi”, săptămânal cultural al cotidianului „Realitatea bănăţeană” (Timişoara). În 1998 a primit premiul Editurii Institutul European la Festivalul Naţional de Poezie Junimea, Iaşi (ediţia a VI-a) și premiul revistei Minerva la Festivalul Naţional de Poezie Gheorghe Pituţ, Beiuş (ediţia a III-a).

A publicat volumele „de vorbă cu Su(s)pusul” (poezie, 2000, Editura Eubeea), „blurat” (poezie, 2011, Editura Brumar) şi „reverse motion” (proză scurtă, 2011, Editura Eubeea). Figurează în antologia de poezie contemporană românească „Meridiane lirice – 113 poeți contemporani” (2013, Editura Armonii Culturale).

Are apariții de poezie și proză în diverse publicații: Orient latin, Orizont (Timişoara), Poezia, Convorbiri literare (Iaşi), Luceafărul, Mafia Sonetelor, Revista de povestiri, OPT motive, P(RO)EZIA (București), Teiul (Oraviţa), Minerva (Bistriţa), Armonii culturale (Adjud), Brăila Chirei, Noise Poetry (Buzău), Foaia culturală (Cisnădie), Timpul (Ploiești, Chișinău), Sud (Bolintin Vale, Giurgiu), Banchetul (Petroșani), WordCity Literary Journal (Canada), Familia (Oradea), Planeta Babel.