Prima ieșire

Mă sună Dora, să-mi fac pașaport. Zice că plecăm în Polonia. Zoltan e șofer. Victor vine cu noi. Trecem prin Ungaria si Slovacia. Ne întoarcem prin Ucraina. O săptamana, cu mașina. Plecăm poimâine.
Am 36 de ani. Nu am pașaport. Nu am iesit niciodată din țară. Încep să mă agit. Cum o rezolv? Plec în Sibiu, să-l fac în regim de urgență. Mă tot gândesc. Oare ce trebuie să iau cu mine? Cum o să mă simt? Nu-mi place să plec prea departe. Nici pentru mult timp. O sun pe Dora.
-Ce bagaje să-mi fac? Câți bani îmi trebuie? Unde dormim? Ce mâncăm?
-Habar n-am! Cred că n-ar trebui să te stresezi. Suntem împreuna. O rezolvăm cumva.
Pașaportul va fi gata mâine. Rapid, dar cam scump. Mă întorc acasă și mă apuc de împachetat. E august. Nu poate fi prea frig. Am nevoie de haine comode. Nu pot să dorm. Mi-e teamă de necunoscut. Nu mă văd ieșind din țară, fără probleme. Oare cum arată o vamă? Ce-o să ne ceară? Ce senzație o să am când voi fi dincolo? Pe tărâmul celălalt!
Am rezolvat tot. Îl astept pe Zoltan, să mă ia din Sibiu. Mă tot frământ. Dora va dormi cu Zoltan, dar eu? Nu am bani să-mi iau cameră separat. Nu vreau, nici să dorm cu Victor. Mă claxonează Zoltan. Pornim. Sunt foarte bine dispuși. Nu e prima oară când ies din țară. Sunt relaxați și puși pe glume. Victor și-a desfăcut deja o bere. Dora verifică ghiduri si hărți. Se pune la punct cu detaliile călătoriei. Eu sunt pierdută, ca un copil. Sunt atentă doar la ce simt.
Am ajuns la Vama Borș. Intrăm în vamă. Vamesii vorbesc ungurește. Sunt corecți și amabili. Nu durează mult. Asta a fost tot? Intrăm în Ungaria. Prima mea ieșire din țară. În 2008, la 36 de ani! Târziu, zic eu. Poate, pentru alții ,e devreme. O benzinărie, pe marginea drumului. Ne oprim să luăm apă. E curat. Sunt politicoși. Încerc să citesc reclamele. Mă minunez că înțeleg ce scrie. Ha!Ha!
În Slovacia, intrăm fără verificări. Nu pot să cred! Căutăm un motel. Zoltan e obosit. Ar bea și el o bere. Vom dormi în Slovacia. După două ore, ajungem la un motel. Vrem să mâncam ceva și să ne cazăm. Nimeni nu vorbește limbi străine. Suntem patru profesori. Vorbim engleză, maghiară, română, germană și franceză. Nu ne înțelegem cu ei. Dora e inventivă. Face gesturi, grăitoare, cu mâinile. Duce mâna la ochi. Semn că vrem să vedem camerele. Comandăm mâncare. Singurul care o nimerește e Zoltan. Noi am comandat aiurea. Facem schimb între noi.
Mă duc la baie și mă uit pe geam. Văd o miriște proaspăt cosită. Ca acasă. Peisajul seamană cu Valea Seacă. E ciudat. Mă așteptam să fie diferit. Totul! Dar e atât de familiar!
Urc în cameră. Trebuie să dorm cu Victor, în aceeași cameră. Nu în același pat. El doarme deja. Slavă, Domnului! E beat mort.
Dimineața, plecăm devreme. Zoltan vrea sa fim în Cracovia, pâna diseară. Victor bea bere, după bere. Ne oprim des să se pișe. Zoltan e frustrat. Nu-i ușor să fii sofer. Dora e mândră de abilitățile ei. Face pe ghidul. Eu încep să mă simt bine. Curioasă si entuziasmată. Ascultăm Beatrice. Am intrat in Polonia. Număr mașinile Lada. Mă minunez câte sunt.
Am ajuns în Cracovia. Cladiri vechi, elegante. Curat. Șoferi civilizați ne dau prioritate constant. Parcăm în zona centrală. Căutăm un hostel. Găsim unul ,dar nu cădem de acord. Se doarme la comun,în paturi suprapuse. E ieftin, dar cam murdar și înghesuit. Căutăm mai departe.
Cineva ne recomandă Goodbye, Lenin! Îl găsim destul de ușor. E un hostel cu atmosferă sovietică. La recepție,se vorbeste engleza. Trei tineri se ocupă de tot. Pe pereți, scene cu muncitoare la colhoz. Agricultura comunistă. Statuia lui Lenin,ne întampină pe hol .Se manâncă la comun. Avem frigider, în bucătărie. Cereale,cafea,ceai, lapte…Îmi place! curat si prietenos. Tinerii sunt simpatici si deschiși.
E târziu. Ne ducem în camere. Victor îsi face curaj să-mi faca propuneri. Eu îi spun că sunt obosită. Renunță ușor. Are la bord vreo 7 beri. E prea moale ca să reacționeze.
Dimineața, plecăm în oraș. Zoltan si Dora au planuri mari. Traseul e deja făcut. Mie mi-e greu să țin pasul. Rumeg ce văd. Victor vrea să încerce varietăți de bere. Tot ce se găsește în Cracovia. Urcăm pe o colină. Căutăm fortificația Barbakan. În catacombe, sunt îngropați regii Ungariei. Zoltan face pe ghidul. Ajungem la restaurant. Mâncarea e grozavă. Polonezii se pricep la gătit varză. Și găluștile sunt dumnezeiești. Victor e mulțumit de bere…
Plecăm spre cartierul evreiesc, Kazimierz. Multă istorie. Clădiri impunătoare, purtând urmele timpului. Ne oprim într-un talcioc. Se vând obiecte vechi. Au aparținut familiilor de evrei deportate în lagăre. Mă uimește stilul si eleganța..
-Ce bogați au fost, zice Dora. Uită-te la peria asta de păr! Ăsta o fi sidef?
-Îmi place lampa din porțelan. Pare a fi pictată manual. Și ivărele astea de bronz…Aș vrea să duc ceva acasă. Nici nu știu pentru ce-mi ajung banii. Nu prea înțeleg cursul valutar. 30 de zloti… Cît o fi asta?
-Ne ducem la casa de schimb, când plecăm de aici. Te lămurești tu!
Victor ne atrage atenția că e ora prânzului. Ar bea o bere. Ne îndreptăm spre Piața Principală. E în orașul vechi și e foarte largă . Un tânăr cu vioară interpretează ceva din Chopin. Femeile sunt foarte elegante. O fetiță stă nemișcată în mijlocul pieței. Porumbeii se așază pe ea. E senin și adie vântul. Calești albe, cu femei-vizitii. Găsim o terasă si cerem o ciorbă. Zurek. Și bere.
-Încercați Lech, zice Victor.
Zoltan nu se lasă convins. El a mai vizitat Cracovia. Vrea să bea Tyskie. Noi bem Lech. Nu știm la ce să ne așteptăm. E tare și destul de amară. Cu gust metalic.
Ne facem planul pentru mâine. Vrem să vizităm Auschwitz-Birkenau. Dora verifică rute și distanțe. Victor ne surprinde cu o replica:
-Mi se rupe de evrei! Eu rămân în oraș. Mai am de încercat 30 de sortimente.
-Treaba ta, zice Zoltan. Succes!
Ne punem in mișcare. Zoltan propune să vizităm Fabrica lui Schindler. Suntem de acord. Mai puțin Victor. El caută un pub. Îl înțeleg. Nici misiunea lui nu-i ușoară!
Suntem în fața fabricii. Nu avem acces înăuntru. Se fac lucrări de restaurare. Dora ar vrea să vadă Muzeul Universitații Jagellonica.
Mergem pe jos. Nu ne rătăcim. Dora e profesionistă la orientare turistica. Eu casc gura. Visez la viața evreilor. Cea pe care o știu din filme.
Muzeul se află în interiorul Colegiului Majus. Doi elevi celebri îl fac vestit. Nicolaus Copernic și Karol Woityla. E plin de instrumente științifice, medievale.
-Ce-au ăștia, aici, frate,mă trezesc exclamând.
Dora nu are urechi pentru mine. Admiră niște obiecte de colecție. Zoltan fumeaza, afară.
S-a lăsat seara. Ne târâm picioarele spre hostel. Asta seară ,vreau să beau ceva. Dora si Zoltan nu vor să rămână. Sunt obosiți. Victor e deja la Goodbye, Lenin. Mă invită la o bere. Barmanii sunt doi tineri polonezi. Amuzanți, dezghețați. Engleză inteligibilă. Ne oferă un shot de vodcă, gratis. Ascultăm Vitas, Opera 2. Victor e în vervă . Rulează țigări și pentru mine. Și cere bere, după bere. Vorbim mult. Victor e foarte inventiv. Și mă înțelege atât de bine! Descoperim că suntem fani Ally McBeal. N-am întâlnit un bărbat ca el, până acum. Atât de atent la detalii feminine! Băieții ne mai oferă un shot gratis. Alla Pugacheva, Million Rose, în surdină. Kamil, barmanul zvelt, vine și se prezintă. Intrăm în vorbă. Brusc, ritmul muzicii se schimbă. Nu știu ce e. Pare a fi în poloneză. Un ritm rapid și simplu. Kamil ne părăseste brusc. Se suie pe-o masă și dansează .Mișcările lui mi-aduc aminte de Katiușa. Îmi face semn să mă alătur.Victor mă încurajează. Celalalt barman a părăsit barul. S-a suit pe-o altă masă. Mă urc și eu. Mă simt bine. Îmi place ritmul. E ușor și mă simt în elementul meu. Victor fluieră admirativ. Ceilalți aplaudă. Eu cobor cu pași nesiguri. Îl rog să mergem în cameră. Sunt obosită. Victor se conformează. Mă duc direct la baie. Arăt cam șifonată. Când ies de la baie, mă așteaptă. Se apropie și mă sărută. Respirația lui e îmbâcsită de bere. Nu mă atrage ideea, dar…nu mai contează! Sunt obosită, beată…mi-e greu să mă opun. Victor mă împinge pe pat. Începe să mă dezbrace. Se miscă tot mai încet. Nu se mai mișcă deloc. Îl aud respirând adânc .
-Frig mi-e și cu tine, măi,Vic! Mă mut în patul vecin.
Pe la nouă, bate Dora în ușă. Plecăm la Auschwitz. Bem o cafea, în grabă. Pe Victor îl lăsăm dormind. Tot drumul mă frământ. Oare ce reacție o să am? Nu-mi place să fiu patetică. Intrăm pe o poarta, din fier forjat. Ajungem pe-o alee, cu copaci înalți. E curat și primitor. Clădirile de cărămidă sunt îngrijite. Mă uit spre Dora:
-Parcă ar fi o tabără pentru elevi. Are un aer așa primitor!
-Exact la asta mă gândeam!
Zoltan e îngăndurat .Se uită, contrariat, la noi.
Decidem să mergem întăi la barăci. Sunt niste construcții mari, din lemn. Seamănă cu șurile săsești. Intrăm în prima. Arată ca un hambar, cu grinzi din lemn. Pe jos, e turnat ciment. Pe margini și în mijloc, trei rânduri de găuri. Așezate foarte aproape una de cealaltă. Să te caci, înghesuit de doi vecini! Nu reușesc să-mi imaginez cum o fi! În cealaltă, sunt paturi suprapuse, din lemn. Înghesuială mare.
Nu comentăm. Ne aprindem câte-o tigară. Privim linia de cale ferata. Și gardurile înalte, cu sârmă ghimpata. Ne decidem s-o luăm spre muzeu . Intrăm într-o clădire de cărămidă. Totul e foarte curat, civilizat. Vizităm baia, îmbracata în faianță albă. E pictată cu imagini educative. Urcăm la etaj. Obiectele sunt expuse în vitrine mari. Pe pereți, sunt poze cu cei din lagăr. Nume, povești, fotografii. O vitrină imensă expune părul acestora. O alta, obiecte de toaletă, perii În stanga, sunt mii de pantofi. Mai încolo, proteze și haine pentru copii. O crema Nivea, cu text în română. Sute de valize, cu adresele proprietarilor. Și-au scris numele citeț. În caz că le vor primi înapoi. Zoltan a dispărut. Vrem să vedem camerele de gazare. Ieșim întâi să-l căutăm pe Zoltan. E în fața ușii. Are lacrimi pe obraz. Ne spune că nu face față. Să mergem singure! Privim îndelung cuptoarele. Ne mutăm spre camerele de gazare. Nu vorbim. Mi-aduc aminte de pozele cu cadavre. Parcă le văd arzând. Mă chinui să nu-mi imaginez nimic. Simt totuși un miros ciudat. Mi-e sete. Ieșim să fumăm.
Ne întâlnim cu Zoltan, la mașină. Suntem tăcuți, o vreme. Dora deschide conversația:
-Hăinuțele, alea mici, și jucăriile. O să am coșmaruri, mult timp!
-Pe mine m-au răscolit valizele. Cu nume și adrese….Sperau că le vor primi, la plecare. E greu să-ți închipui că nu va fi nici-o plecare. E greu să nu mai speri…
Ajungem în Cracovia. Suntem lihniți. Comand o porție dublă de pirogi. Desert si bere. Apare Victor. Ne povestește ce-a mai văzut. Nu e interesat de experiența noastră. Nici noi nu simțim nevoia să vorbim. Am un carnețel, în geantă. Dora mi-aminteste de el. Mă îndeamnă să scriu ce-am văzut. Măcar sumar. Încep să scriu, dar nu-mi iese. Nu acum…

Violeta Berea

Născută la 22.02.1973, absolventă a Universității Transilvania, din Brașov, și a Facultății de Litere, în 1997. Profesoară de Limba și literatura română. Locuiește în localitatea Șercaia, din județul Brașov. Autori preferati: David Lodge, Julian Barnes, Philip Roth, Jose Saramago, Camil Petrescu. A publicat proza scurta in revistele Iocan, Toplitera, Revista de Povestiri.