“Prostia e precum mîţa lui Creangă: o dai afară pe uşă şi ea revine pe fereastră.” (citatul meu :) )
Îmi propusesem să scriu un eseu despre dragoste. Despre diverse tipuri de dragoste. Cea maternă. Despre iubirea pătimaşă. Dragostea pentru Dumnezeu. Dar nu puteam vorbi despre dragoste evitînd complet subiectul adiacent – al vacuumului care rămîne în absenţa completă a dragostei. Aş fi intrat pe un teren alunecos. Încă nu-mi imaginez sau nu vreau să-mi imaginez forme de viaţă dintr-o astfel de perspectivă. Îmi cunosc limitele şi fac rareori greşeala de a mă spraaprecia. Aş putea-o face în proză, acolo mi-ar fi mai uşor. Dar nu într-un eseu în care prin definiţie totul trebuie spus deschis, cînd, virtual, te afli pe un podium unde afirmaţiile îţi rămîn agăţate şi după ce pleci la culcare. Ca formă literară, eseul este cred foarte apropiat de poezie: în ambele trebuie să fii sincer pînă la capăt dacă vrei sa dai rezultate.
Ca şi iubirea, prostia m-a fascinat dintotdeauna, dar aici am o cu totul altă perspectivă. Pot vorbi serios despre prostie şi (culmea!) întrevăd în acelaşi timp ceva şanse de a ne amuza. Este domeniul meu de specialitate, această zonă de frontieră în care seriozitatea se întîlneşte cu umorul pentru a da naştere sarcasmului.
A fost o vreme – bineînţeles, în copilărie -, cînd am subestimat prostia, fără să ştiu că ea e capricioasă, este un animal care nu recunoaşte niciodată că s-ar înşela, sau că ar greşi. Prostia e un fel de porco-pisică. Nesimţită şi şmecheră, poate zgîria din senin.
Nu am să uit niciodată momentul în care am făcut imprudenţa de a-i spune unui prost că e prost. Eram clasa a şasea şi a fost pentru prima dată cînd mi-a curs sînge din nas. După aceea am început să-i clasific, să-i ordonez. Există prostie pe care o poţi numi în faţă prostie, aceasta fiind de fapt cea mai evoluată formă cunoscută: cea care-şi pleacă ochii a confirmare – dar forma aceasta a ei e pe cale de dispariţie. Aşa că ne vom ocupa de celelalte forme hibride. Prostia este o formă de expresie total lipsită de moderaţie şi găsim aici tot ce are mai rău spontaneitatea de oferit. Există prost fudul, prost agresiv, prostul-prost, prostul de dă în gropi sau prostul iremediabil, prost de familie bună (mai popular, prostul în figuri), prostul tăcut, prostul vorbăreţ (care deschide gura mare pentru a spulbera orice îndoială), prostul-măgar, prostănacul, prostul diplomat, prostul care face pe deşteptul, prostul retro, prostul avangardist, prostul-lider-de-segment sau alfa-prostul, prostul ascuţit la limbă, prostul sfios etc. Trebuie să admit un lucru, cu prostul care face pe deşteptul e uneori plăcut să pierzi timpul, să-l inviţi la masă şi să-l asculţi cum graseiază aberaţii pe ton pedant, eventual cu accent “ales” căpătat prin străinătăţuri – exact ca în piesa de teatru “Dineu cu proşti”. E cumva deconectant.
Cum aţi observat probabil încă din perioada copilăriei, cînd aveaţi de-a face cu un imbecil, singurul recurs împotriva prostiei agresive rămîne tot prostia – pentru că o persoană inteligentă poate juca rolul prostului dar reciproca e imposibil de înfăptuit. A doua strategie este să o ignori. Desfiinţezi televizorul, îţi pui muzică în căşti la serviciu, nu mai citeşti presa.
Dacă trăieşti în România şi eşti mulţumit de societatea în care trăieşti, există o mare posibilitate (dar totuşi nu e o certitudine) că eşti prost. Toţi intelectualii pe care îi “urmăresc” au fost şi sînt nemulţumiţi de societatea “prezentului”, de la Octavian Paler, la Liiceanu sau Andrei Pleşu. În “Omul Recent”, Horia Patapievici spune aşa “Noi trăim, azi, ceasul celui mai mare amestec, al celei mai mediocre confuzii a valorilor.” Cu toate că îmi place Patapievici, găsesc fraza inexactă. Oare nu au mai existat mari confuzii ale valorilor pînă la noi? Să ne gîndim la teribila Revoluţia culturală prin care a trecut China sub Mao sau la perioada comunismului stalinist de la noi. Frunzăriţi ziarele pariziene de la începutul secolului douăzeci precum şi romanele de succes ale acelei perioade şi vă veţi îngrozi. Confuzia este mai mare acum ca oricînd pentru că niciodată nu a existat o prăpastie mai uriaşă între cunoştinţele acumulate de elita intelectualilor şi vidul din capul privitorilor la tv. Şi nu sînt de acord cu Horia Patapievici deoarece sînt convins că pe viitor această prăpastie va deveni abisală. Cu alte cuvinte, o slăbiciune comună a gîndirii eilitiste este de a se considera taman pe vîrful tsunami-ului cînd în realitate, în spate, vor fi valuri mai înfricoşătoare dar cu a căror prăbuşire vor fi contemporani alţii. Sau altele deja s-au spart.
Mai mult ca sigur, capitalismul este forma cea mai avansată a inculturii. Decadenţa occidentului, dacă sînteţi de acord că ea există, se ascunde în progres, în lenea din spatele avansului tehnologic, în inepţia reclamelor, în orele peste program convertite în puterea de cumpărare a unor produse care nu ne trebuie, în e-mail-urile care au înlocuit cărţile, în discuţiile despre cariere şi bani care au înlocuit nevoia de cunoaştere.
De altfel, democraţia, această formă de guvernare în care, dacă e să ne luăm după DEX, “supremaţia îi aparţine poporului” (sic!) îi este prostiei foarte, foarte benefică. Am spus-o voalat şi în Escroc SRL, dindăratul replicii unui personaj, dar în realitate este destul de apropiat de ceea ce cred.
“În general, clasa bogată va deveni mai bogată, iar cea săracă mai săracă, este regula simplă de la Monopoly şi e adevărată. Nesimţiţii vor da întotdeauna din coate mai tare decât modeştii. Impertinenţii vor ajunge mereu în faţă, în ambele sisteme. Proştii vor vota întotdeauna după chipul şi asemănarea lor: un politician destul de pervers încât să se coboare la nivelul promisiunilor animalice. Foame, frică, nesomn – asta-i sperie. Şi sunt mulţi, sunt mult mai mulţi decât noi, ceilalţi. Numeroşi, dar uşor de manipulat. De-asta aş face eu testul IQ obligatoriu pentru dreptul de vot, aşa cum e testul psihologic pentru carnetul de şofer. Restul ar fi simplu. Ai corela votul cu scorul IQ al fiecărei persoane, şi astfel votul unui prostănac cu IQ mic ar ajunge să conteze mai nimic, pe când votul unui tip genial ar conta cât şase voturi normale.”
Prostiei îi prinde bine democraţia pentru că ştie să se folosească de ea exact cum s-ar folosi răspopitul de sfîntul mir. Nu există motivaţie mai mare decît cea alimentată de prostie. Prostia nu poate fi descurajată, în zadar încercăm să-i tăiem capul, precum hidrei, îi vor creşte două în loc. Îi vei închide o gură, va vorbi pe altă gură, o va ţine pe a ei, dintr-o altă direcţie sau din mai multe.
Şi nu e nimic de făcut – decît probabil să facem haz de necaz, cum a făcut compania Google în timpul celei de-a doua candidaturi a lui George Bush cînd, pentru o perioadă limitată, căutarea cu cuvîntul “moron” (cretin) ducea direct la pagina personală a preşedintelui en titre George W. Urmările unei politici externe condusă de un cretin sînt de lungă durată – a se vedea situaţia curentă din Orientul Mijlociu şi, ca fapt divers, am şi eu o dilemă: ce anume mai exact a făcut Teheranul pentru a fi promovat recent la “amici” de la “the axis of evil” unde îl notase George Bush cu roşu? Ce schimbări, ce transformări majore au avut loc de atunci pînă zi?
Acest mare tăntălău a fost ales democratic exact cum şi marii noştri tăntălăi sînt aleşi la fel de “democratic”. Sistemul de alegere a candidaţilor este corupt şi la ei cum este corupt şi la noi, dar să nu divagăm prea mult spre politică externă. Politicianul ideal al prezentului (poate dintotdeauna a fost aşa) este un fel de combinaţie între canalie şi porc şi e musai să aibă priză la proşti – pentru că aşa cum ştim, ei “sînt mai mulţi” şi sînt pregătiţi să voteze “la semnal”. În timpul campaniei prezidenţiale din 2004, George Soros a cheltuit 23.5 milioane de dolari împotriva lui George Bush. Fără succes. Pînă la urmă, Soros a cedat. Chiar şi o voinţă ieşită din comun poate fi stopată pînă la urmă. Aruncă un om inteligent şi bine intenţionat într-un sistem absurd condus de cretini şi cronometrează cît îi va lua să se dea bătut…
Totuşi, se naşte întrebarea legitimă: în general, politicianul face pe prostul pentru a fi votat de cel ce vede un om “după chipul şi asemănarea lui, sau chiar este prost? Problema sincerităţii este o problema deosebit de importantă care nu admite răspunsuri în doi peri. Ce deosebire există între politicianul care păcăleşte şi cel care se păcăleşte? Deosebirea e imensă, pentru că egalitatea în faţa greşelii se află la temelia democraţiei. Alesul tău are are acelaşi drept ca şi tine să se înşele dar nu are şi dreptul să te înşele (o poate face totuşi relaxat la adăpostul imunităţii parlamentare).
Se spune că iubirea este cea care învîrte lumea şi totuşi nu vi se pare că Prostia este motorul cu mai mulţi cai putere?
Oare exista prostie în comunism? Sistemul nu concepea etichetarea – chiar şi ultimul prost era om al muncii, iar munca era cea care înnobila, munca îi făcea membri de partid, prostia de un anumit gen îi făcea remarcaţi şi îi putea propulsa şi face “mîndria ţării”. Un om inteligent e incapabil să toarne, să facă rău, să înfigă cuţitul în spate – aceasta ţine de apanajul prostului care este în general mai înnebunit să iasă în faţă conform zicalei “prostul nu e prost destul dacă nu e şi fudul”. Omul inteligent e în general modest. Concluzia ar fi următoarea: proştii prosperau chiar mai bine în sistemul comunist unde, în plus, nici nu aveai dreptul să le spui pe nume.
De fapt, cred că este singurul avantaj cu care ne-am ales în acest nou sistem. Avem libertatea de a-i numi pe faţă.
Mă consider un bun povestitor şi atît.
Escroc S.R.L. este prima mea „poveste” de 500 de pagini, publicată de Humanitas în 2013 sub forma unui roman.
Am luat cu ea „Cel mai bun roman” la Concursul de Debut Literar Unicredit/Banca Ţiriac.
În martie 2015, am fost ales laureat al Le Festival du premier roman de Chambéry (juriu din Franţa).
Al doilea roman, LIFTUL, a fost publicat în 2019 la Humanitas, în colecția Scriitori români contemporani.
Apariție în numărul 5 al revistei Iocan: Pe Ana Lugojana.
Cel de-al treilea roman al meu, Ultima Armată a aparut în 2020 la Casa de Pariuri Literare.
Nominalizat pentru „cea mai bună povestire SF 2019” cu Ultima Frontieră apărută în numărul 5 al revistei CSF. O altă povestire SF poate fi citită în revista Galaxia 42 unde deasemenea colaborez: Sferoidul. Locul 2 la Concursul Național de proză scurtă SF Helion 2021 (locul 1, neacordat):
Artificial
Locul 1 la acelaşi concurs din 2021 cu Maşina de teleportat contrafăcută.
Volumul de povestiri SF cu titlul Artificial apărut în 2022 la editura Pavcon.
În prezent, scriu un mini-roman SF cu titlul (provizoriu) Abundent.
Imi place citatul tau cu pisica lui Creanga, cam asa vad si eu pe fereastra… :)) Stai ca iti dau si eu unul, o gluma clasica ce cred ca se potriveste cu concluzia ta. Zicea asa: Two dogs meet on the street in Moscow. The first dog says, „How are things different for you with Perestroika?” And the second dog says, „Well, the chain is still too short, and the food dish is still too far away… But now we are allowed to bark as much as we want.”
Legat de revolta capetelor mari (zic asta in sensul bun) fata de mersul societatii, de suprematia prostiei, etc., apoi de ideea ca daca iti convine fundadul social in care te desfasori inseamna ca esti prost, asa am gandit si eu mai mereu. Dar la un moment dat mi-am dat seama ca prezentul nu mai coace revolte filozofice asa incitante ca ale baietilor de mai deunazi si nici nu ar mai avea de ce, nu mai traim deunazi, traim azi si d-aia nu mai avem pe langa noi capetele de atunci. Nu ca evolutia capetelor umane ar fi fost pozitiva, ba din contra, formele recente de guvernare politica sunt catalizatori de prostie. Practic, ne confruntam cu o prostie care ne copleseste. Oare cate secole sa mai criticam asta? m-am intrebat odata. Si apoi, m-am ales cu o viziune proasta, dupa parerea unora si anume ca, prostia face parte din realitatea in care traiesc, iar eu nu pot sa schimb asta, pot sa o neg, dar ea ramane acolo, in lumea in care eu misc. Deci, prostia ma afecteaza dar aaca ma cert cu prostul, el nu dispare, se face mai mare. Il las atunci pe prost sa fie fericit, problema e ca nu e, dar trecem peste, oricum, daca ma intreaba am sa-i spun ca e prost si ca il inteleg perfect, am respirat atata prostie incat si eu devenit un aparat prost. :))
Uite, ca exemplu din lumea virtuala, romanii din generatiile tinere au facut un fenomen dupa ce au gasit, din pricina unui sharing in masa, un clip de youtube, cu un nene la tara care avea un caine agatat de picior si striga la proprietarul animalului: „Cristi, ba Cristiiii!” Nimic bizar in acest clip, usor amuzant, te uiti, zambesti si ai depasit momentul. Dar nu, user-ii romani nu au depasit nimic si acum multa lume distribuie o glumita legata de treaba asta, au facut cantece, meme-uri, lucruri, nenorociri pe tema asta. Si apoi, revenind la modelul marilor ganditori din istoria veche pana in aia recenta, pentru a face o comparatie cu situatia de astazi, cum mai putem noi critica prostia prezentului? A ajuns sa fie ceva gigantic, incat nu mai ai cum sa cuprinzi. E o prostie diforma, nu ai de unde sa o apuci ca sa crezi ca ajungi undeva.
Nicholas Taleb în ”Lebăda neagră” povestește cum din cauza războiului a stat izolat în pivnita casei parintești unde exista o bibliotecă imensă pe care neavând altceva de făcut, s-a apucat să o citească și a citit integral toate cărțile, ceea ce i-a schimbat complet destinul. Tot așa, zic eu că în comunism intelectualii nu discutau despre cumpărături și despre bani, atunci se filozofa mult în afară de glumele obișnuite despre regim. Exista în București casa cu grădină de care Ceaușescu s-a temut atât de mult. Acolo era greu să pui microfoane, acolo se adunau capetele luminate să ”comploteze” la un pahar cu vin și să cârtească împotriva prostiei. De aceea a ținut să dărâme cât mai multe case cu grădină și să pună ”omul nou” în cuști identice, ușor controlabile. Dar iată că, la fel ca în ”Lebăda neagră” regimul opresiv a catalizat felul în care se gândea și a dat calitate produsului intelectual autentic.Atunci au scris Marin Preda, Ana Blandiana, Nichita.
Acum :”Decadenţa occidentului, dacă sînteţi de acord că ea există, se ascunde în progres, în lenea din spatele avansului tehnologic, în inepţia reclamelor, în orele peste program convertite în puterea de cumpărare a unor produse care nu ne trebuie, în e-mail-urile care au înlocuit cărţile, în discuţiile despre cariere şi bani care au înlocuit nevoia de cunoaştere.”
Mai mult decât atât a dispărut și gașca, sau cum vrem să îi spunem cercul exclusivist unde se întâlneau prieteni de o anumită calitate. Copil fiind am cunoscut în mansarda de pe strada Ana Ipătescu pe atunci, unde locuia un fotograf foarte bine cotat la vremea aceea, omeni ca Leonid Dimov, Pucă, Pâcă, sculptori, pictori, graficieni, artiști care după câteva pahare de vodcă urlau unii la alții, în timp ce nevestele insistau să plece acasă , că s-a făcut târziu. Dar chiar și amețiți, chiar și când urlau, spuneau lucruri extrem de interesante, iar multe dintre ele mi-au rămas întipărite în minte. Apropos de ce spune Gina, mă gândesc la marile domuri în stil gotic și nu pot decât să spun că din nefericire trăim într-o epocă în care domurile prostiei devin covârșitoare.
Daniela, in schimb au aparut grupurile on-line, ha ha :) Pai comunismul se cam terminase de construit in anii ’80 si lumea avea mai mult timp. Capitalismul se construieste non-stop pt ca ce facem ne ramine noua si copiilor nostri (deh, proprietatea privata). Scuze nu sint in pasa de vorbit serios :) Chiar si eseul, planul era sa scriu un eseu filozofic dar se pare ca nu sint destul de filozof pt asta si nici nu am citit destul..
Gina, gluma aia cu cainii e mortala. Clipul nu-l stiu dar mi-l imaginez si cum nu prea sint curios nu o sa-l caut. Am fost la Miami o singura data si intr-o anumita zona (era un debarcader acolo si din intimplare un Hard Rock Cafe) mi-am dat seama ca majoritatea oamenilor care se plimbau pe acolo, nu numai tineri dar si cei mai de virsta a doua, aveau o expresie timpa stampilata de fata. Si atunci mi-a scapat porumbelul, dar a fost spontan: „wow, ce multi oameni cu fete de prosti la un loc, parca as fi in Romania!”. Intr-adevar, daca te plimbi prin Bucuresti prin anumite cartiere, Dristor (de unde sint si eu), Aparatorii patriei si alte cartiere marginase, esti uimit de cit de expresiva e prostia iar densitatea/intensitatea o simti cumva fara sa vrei, fara sa interactionezi deloc – e ca un cimp de forta negativa.
Mihai, eram curios ce poza vei gasi/folosi de data asta. Sint ca de obicei impresionat in mod placut. Merci mult!
Prostia aia din cartierele marginase mi se pare inofensiva, e simpla, stii cu ce se mananca, e forma consacrata de viata pentru mediile cu pricina. Mie mi se pare greu de trecut peste atunci cand descopar expresia aia tampa intr-o universitate, intr-o biblioteca, la un concert, la o expozitie, sau cand beau ceva intr-un bar cu niste oameni. Si ma zbat in prima faza fiindca simt ca oamenii astia mentionati ulterior nu au nicio scuza, dar cu toate astea lucrurile se intampla, le acceptam, continuam sa ne miscam. Mi se pare foarte trista si treaba asta mentionata de Daniela, disparatia grupurile de oameni apropiati care sa dezlege fire in sens consturctiv. Astazi, mereu e cate unul care trage discutia in ordinul lumescului fara prea multa bataie din cap. Nu-mi place deloc, dar din nou, traiesc aici… Pana la urma, mai sunt doi-trei care tin sa dezlege fire, sa le lege din nou, sa le analizeze pe urma, e vorba de niste trasaturi care inca exista, chiar daca se afla in locuri mai dosite. Multe forme de prostie ne fac sa radem intr-un hal barbar, asa ca macar sa facem rasul auzit fiindca rasul are un ecou mai zgomotos decat o replica proasta.
Corect, dar despre prostia „cealalta” am vorbit in articol si aproape ca am epuizat subiectul. Pe de alta parte nu crezi ca densitatea prostiei la baza piramidei e direct legata cu propagarea ei spre „top”? Eu, da.
In alta ordine de idei, dati si voi o comanda: despre ce sa mai scriu data viitoare? Ma gindeam despre situatia politica internationala si asta pentru ca nu am mai citit ziare de nici un fel de exact doua luni si ar fi un prilej sa mai vad si eu ce se mai intimpla pe acilea, pe Terra asta…
Ba da, miros si eu legatura intre partea de jos si cea de sus in ceea ce priveste prostia, e ceva care functioneaza ca o oglinda, fiind practic o constructie artificiala, ca la video cand bagi mirror effect. :))
Nu stiu ce sa zic cu politica asta. Si eu mai arunc o privire ocazional dar este un haos de nedescris izvorat din cele mai haioase si hidoase prostii. Nu pot sa-ti dau comanda de un subiect de abordat, dar pot sa-ti sugerez sa abordezi o tema in care nu exista negativ, nu exista prost, urat, rau, ci doar ceva marfa. :))
Prostia doare? Cred ca mai mult ii doare pe cei din jur si mai putin pe cei afectati de acest virus. Citind articolul, mi-am amintit de filmul Idiocracy. In film este vorba despre un tip redus mental care este inghetat si se trezeste peste cateva sute ani…. ca cel mai destept om de pe planeta :) V-ati prins? Adica in viitor lumea devenise mult mai proasta.
Da, invers decit „La Curtea regelui Arthur” :)
Tot mai genial ramine Mark Twain: ce scenarist ar fi fost acum peste 100 de ani :)
Imaginea care ilustreaza articolul este fix una dintre cele care a fost folosita pentru afisul la Idiocracy… V-ati prins? :))
Gina, asta voiam să-i atrag și eu atenția lui Marin: dacă ne recomandă filmul, n-a recunoscut și imaginea? Sau imaginea l-a dus cu mintea la film?
Cât despre prostie, cum trebuie procedat? Ignori prostul, te ferești de el ca de ciumă sau încerci să-l înțelegi? Fără a da un răspuns, voi aduce în discuție un individ din cartierul meu, cunoscut de majoritatea ca unul dintre cei mai mari tăntălăi. Are ceva probleme cu vorbirea iar când era mai tânăr nu-l vedeai prea des treaz (băutură, droguri). Nu l-am cunoscut personal atât de bine, dar l-am catalogat și eu, din cauza celor de mai sus și-a altor fapte (când eram mici și-l supăram ne alerga cu lopata sau alte obiecte la fel de amenințătoare), ca „unul cu probleme la cap”. Cu doar câteva săptămâni în urmă, am purtat din întâmplare o discuție mai serioasă cu el. Nu vă imaginați cât am fost de surprins când mi-a vorbit (ca unul care știe despre ce vorbește) despre filozofie, despre Eliade, Kant, Socrate, Nietzche și ceilalți. Mi-a spus chiar că lucrase la un manuscris ambițios, o scriere nihilistă, așa cum l-a numit, dar în urma unei crize de nervi l-a pus pe foc. S-a dovedit așadar că unul dintre cei mai cunoscuți proști ai cartierului este de fapt unul dintre cei mai deștepți.
Asa si daca il luam pe cel mai inteligent din lista asta:
http://listovative.com/top-12-people-highest-iq-world/
si citim despre el in wikipidia:
„He obsessively collected streetcar transfers, self-published periodicals, and taught small circles of interested friends his version of American history.”
Spre sfirsitul vietii, traia retras, colectiona bilete de tramvai folosite (dar pe o perioada scurta la ei se pot si folosi) publica de capul lui (si sub diverse pseudonime, ca sa nu ia credit el ca persoana) si TINEA un curs de istoria americii asa cum o vedea el unor prieteni apropiati…
Nu stiam de omul asta… Pai si ce zici, ca atitudinea lui de la sfarsitul vietii era cretina? Mie mi se pare intr-un mare fel… Ma distreaza ca incerci sa-i gasesti rationament cand zici ca biletele de tramvai folosite se mai pot refolosi intr-un anumit moment, dar chiar nu trebuie… :)) E okay asa, colectiona bilete de tramvai folosite… :D
Foarte misto si povestea lui Mihai V. cu „prostul” cartierului care se delecta cu filozofi mari… Descoperirile astea sunt niste lucruri foarte frumoase. Am mai trait si eu niste d-astea, cred ca cel mai recent episod a fost cu femeie dintr-un cartier marginas din Bucuresti, genul de femeie cu barbat, copil mare, nepot mic si un amant bogat care face cam orice pentru ea atat timp cat cevaul ala se poate cumpara. Ea nu are un job anume, traieste din combinatii administrative ca sa zic asa si nu ai putea sa crezi ca a citit vreo carte din pura initiativa vreodata. E prietena cu maica-mea si ma trezesc ca ma ia femeia asta odata la vorba si imi zice ca materalismul e o chestiune inutila, ca oamenii astia nu pot pricepe ca pe ea nu materialul o intereseaza, ca toate fenomenele importante se intampla in interior, ca exista karma si infinit, lucruri din astea… Mi s-a parut ceva interesant.
D-aia o sa amintesc din nou de filmul ala cu Martianul, care nu e opera operelor, dar in poveste e baiatul ala de culoare, Rich Purnell care le rezolva celor de la NASA toata treaba, iar lui nici nu-i pasa cum il cheama pe directorul de la agentia spatiala… Nimeni nu ar doi bani pe el, dar capatana lui e capabila de lucruri colosale. Mi-a placut treaba asta ca e destul de reala, de obicei oamenii care au reputatia de inteligenti tind sa dezamageasca la capitol mental, in timp ce revelatiile vin de unde nu te astepti.
Ok, mai va spun si eu una si ma opresc, inainte sa ma acuzati ca fac intentionat sa-mi fac citiri pe articol… Pentru cineva care e interesat sa scrie despre prostie, nu exista „material” mai bun decit cea intilnita in armata romana (sorry). Si apropo, daca i-as lua un interviu lui Mircea Cartarescu asta ar fi una dintre intrebari „cum de nu ati scris nimic despre experienta asta?!” Dupa cum stiti, Aldulescu a scris Amantul Colivaresei pe subiectul armata (am cumparat-o e-book si nu am avut timp sa o citesc).
Eu am facut la genisti, ca toti care au terminat Constructii. Si acolo, la geniu, erau tona de tembeli, imiimaginez ca asa cum o fi fost peste tot.. Oricum, aveam in pluton un tip Paun, inalt, slab si plin de cosuri. Armata nu l-a ajutat sa scape de ele.. cu cosuri a inceput, cu cosuri a terminat :) Dar era un baiat citit, ii placea sa filozofeze si era cam nihilist de fel. Din cauza inaltimii (ca asa ne-a aranjat) a nimerit sef de grupa – automat asta insemna promovare, deci fruntas. Cu alte cuvinte, in armata, inaltimea iti dadea din prima saptamina un mic grad. Pe cel de pluton, l-am ales insa prin vot, de ce sa nu spun si asta. Ei, dar Paun asta, a fost primul tip degradat, tot in prima saptamina si asta pentru ca se gasea sa spuna ca ordinele sint aberante. Oricum, nu se incheia corect la centura, o purta cis, nu se incheia la toti nasturii (ca oricum o sa se descheie mai incolo :)) si i-a mai spus capitanului ca isi propune sa nu-si foloseasca deloc creierul in armata.. si poate ca asa o sa termine cu bine. Ceea ce s-a si intimplat.. dupa sase luni a fost singurul care a terminat tot soldat, asa cum incepuse. Un altul, Anghelache, car era redus mintal, tot in pluton cu noi, am incercat sa facem protest pt ca plingea la examenul de ofiteri (plingea ca un copil) pt ca-l picase. Am fost pe aproape sa il facem pe Anghelache sublocotenent dar cineva s-a opus.. era prea de tot. Astea sint chestii pe care le voi povesti in vreun alt roman. Mie mi-a placut faptul ca cel mai citit a terminat ultimul, si singurul redus mintal era sa ajunga subofiter.
Acum fac copy/paste la o poveste tembela, am mai pus-o intr-un comentariu mai vechi:
Intr-o seara ploioasa intindeam un fir peste un drumeameag, era parte din instructie.. si vine un capitan care spune „refaceti totul ca sinteti boi, nu pe acolo se intinde firul, pe dincolo ca-i mai putin vizibil. Executarea. 5 min mai tirziu, dintr-un noroc trece un locotonent-colonel care ne intreaba ce dracu faceti, sinteti prosti sau chiar va place sa munciti in mocirla asta?! Ii raspundem ca l-am pus gresit prima oara, dar omitem sa-i spunem de capitan. Dupa un sfert de ora trece iar capitanul si i se umfla jugulara sa ne vada pe loc repaus la o tigare sub un copac. ” Ce am spus, soldat?! N-am spus ca numai un cretin ar intinde firul pe acolo?”
Am raspuns cu gura pina la urechi: “Ordinele domnului colonel!”
Si ce daca s-ar crede ca se fac vizualizari la articol? E okay ce se intampla aici, povestile sunt misto… Mai ales cele din armata, ce dor imi era de asa ceva! Cand eram mica il tot intrebam pe taica-miu lucruri despre armata. La un moment dat ii zic: „auzi, dar n-ati avut d-astia de incercau sa se sinucida?” La care el: „Ah! Ba da, destul de multi… ” Eu: „Pai si, ce era de facut cu ei?” Taica-miu: „Pai, odata l-am mirosit pe unul, l-am urmarit mai multa vreme si l-am prins intr-o seara cand a pus gheara pe o arma si se retrasese in coltul unui coridor cu ganduri sinucigase… M-am dus peste el si mi-a zis ca vrea sa se omoare, asa ca l-am batut rau de tot si a doua zi, eu cu altii, i-am pus cele mai grele haine si mult armament pe el si l-am trimis sa inconjoare toata padurea printr-o zapada uriasa si sa se gandeasca la suicid in timpul asta.” Legat de hainele alea grele, chiar nu mai tin minte precis despre ce era vorba, ca e o poveste auzita cand nu cred ca aveam mai mult de 12-13 ani, dar printre vesmintele alea, chiar era ceva ca un palton, facut din ceva masiv si bizar care rupea spinarea unui om daca mergea mult cu el… Am ras tare mult gandindu-ma la ce metode aveau oamenii. :)) Astazi, daca se pune problema de suicid, toata lumea tinde la consiliere si la abordari delicate fata de persoana in cauza. Dar in alte contexte, oamenii rezolvau totul cu bataia. :)) Deznodamantul a fost ca pana s-a terminat armata, omul in cauza n-a mai avut nicio tentativa de suicid, desi mintea zilelor noastre ar putea considera ca individul avea si mai multe motive sa vrea sa dea gaina popii, avand in vedere tratamentele aplicate de colegii lui.
Gina, Cornel, superbe povestile cu prosti dar mai ales cele cu armata. Mai aveti? :)
Acum mi-a dat prin cap ca despre prosti s-au scris si se vor mai scrie carti de succes.
Uite, o idee. Pe site subiectul a fost cam neglijat :)
Cine a citit „M-am hotarit sa devin prost” de Martin Page?
Salut Damian, scuze de intirziere, mai imi scapa din comentarii uneori…
“Cum m-am hotarit sa devin..” – cred ca da, dar sint multi ani de atunci, stiu ca e scrisa la persoana 1-a din perspectiva unui tip care ajunge la concluzia ca e mai usor sa reusesti in viata daca esti prost, drept pentru care incepe sa simuleze prostia si toate incep sa-i mearga din plin!
Intimplarea face ca exact asta e procedeul care trebuia aplicat in armata daca doreai sa treaca usor si fara “peripetii”.
O alta intimplare pe care mi-o aduc aminte il are ca personaj principal pe un tip din Suceava, noi ii spuneam Moldoveanul. Avea un ris de cretin, horcaia pe inspiratie, un ris ca ala l-ar fi ajutat sa scape poate de armata, comisia medicala l-ar fi crezut jumate retardat. In plus s-a ras in cap in primele saptamini ca sa i se indeseasca parul.. Doamne, omul ala nu avea nevoie de asa ceva cum nu am vazut vreodata par mai des. Apoi fruntea lui avea o latime de maximum doua degete si cind s-a ras chestia asta a devenit mai evidenta. Capul lui nu aaducea deloc a configuratie de homo sapiens si undeva inspre centrul capului, pielea ii facea trei cute mari, parul dintre ele nu putea fi ajuns de lama.. frizerul nu avea acces acolo. Dar retardat nu era deloc, puteai avea o conversatie cu el, terminase o facultate – nu mai stiu care. Era cam obsedat sexual… bine, un termen cam vag pentru zona ‘armatei” unde toti eram, dar Moldoveanul chiar numai asta avea in cap, citeodata nu ne lasa sa dormim cu povestile lui. Ii placea in special sa povesteasca cu voce tare ce avea sa-i faca prietenei lui la viitoarea permisie. Avea monolguri din astea care se intindeau pe jumatate de ora, noi il banuiam ca se si masturba in timpul alas au imediat dupa aia – daca o lua spre toaleta se facea misto la greu, va imaginati.
Pe scurt, ca-s la serviciu, ni se sublinia ce important este serviciul de garda. Venea cineva noaptea, trebuia ca la prima miscare sa strigi “Lumineaza-ti fata!” apoi ii ceri parola. Daca vedeai o umbra care nu asculta de somatie trebuia sa urli “Staaaai”. Daca umbra nu statea regulamentul cerea sa armezi sis a mai strigi odata. Dupa care puteai sa tragi. Bineinteles, nimeni nu era destul de timpit sa faca toate astea in situatie de pace cind unii colegi puteau sari gardul sa cumpere bautura. Dar intr-o noapte era Moldoveanul de garda si nataraul chiar a somat si a tras in directia unei “umbre” care sarea gardul. A doua zi am fost adunati in careu.. comandantul garnizoanei si-a dres glasul (evident jenat) si ne-a atras atentia ca desi regulamentul spune sa tragem si ca ei ne-au instruit sa tragem, in realitate poate ca nu ar trebui sa tragem. Sa mori de ris. Dar da, nu era Legiunea Straina acolo, unde visa Moldoveanul sa se duca pentru a ajunge cetatean francez in 5 ani!
:)) Cate am pierdut ca eu am fugit de armata. Cunosc pe cineva care a facut armata, vechi prieten. Inainte sa intre in aramta era baiat de treaba, ascultam impreuna Smokie, Beatles, Van Halen… Cand s-a intors din armata avea manele pe telefon si se apucase de fumat. Asa ca am fugit de armata ca de dracu.
Prostia, ca si inteligenta, nu e o categorie morala. Poti face lucruri la fel de prostesti sau la fel de amendabile moral, inteligent fiind – incluzand in inteligenta si o anume educatie si pregatire scolara, altfel am da de… istetime – la fel ca un prost neuronal.
In privinta ramanerii in Romania, ti-l las pe Iures sa raspunda. Sau pe Cartarescu, febletea ta, dar si altii…
http://stiri.tvr.ro/marcel-iures–am-masurat-distanta-din-romania-pana-in-los-angeles-si-m-a-luat-frica–eu-traiesc-in-limba-romana_70774.html#view
http://www.ziarulmetropolis.ro/mircea-cartarescu-sunt-fericit-ca-am-ramas-in-romania-ma-simt-legitim-aici/
In privinta comentariului lui Patapievici cu care nu esti de acord, paradigma lumii s-a schimbat. Acum nu mai e vorba de China lui Mao sau de Romania lui Ceausescu ori Irakul lui Saddam. Tehnic vorbind, perioada in care suntem dupa caderea comunismului, dar si dupa „primavara araba” este cea in care „democratia” are cea mai mare intindere din istorie. Cu cele mai multe teritorii aflate..pe hartie, cel putin.. in zona libertatii. Cu toate acestea, bulversarea valorilor sa le spunem clasice, traditionale… cele spre care ne uitam noi insine, candva, ca spre „steaua care a rasarit”… pare cea mai profunda, mai naucitoare. Tot din istorie.. Partial, poate si din cauza asta… de mai jos… dincolo de greu de estimatul „binom” tehnologie-control.
http://inliniedreapta.net/comunismul-american/
@Take In mare parte ma refeream la cea masurabila printr-un test IQ. Dar, cum spui, si cei mai inteligenti dintre noi pot face greseli prostesti. Mai mult de distractie, chiar voiam sa vorbesc acolo, pe final, despre prostia din dragoste, sau naivitatea indragostitului, cum vrei sa-i spui.. sint convins ca si Einstein a fost cu citeva procente mai putin inteligent cit a fost indragostit :)
In alta ordine de idei, exista mai multe categorii de inteligenta. Putem astfel vorbi mult si bine despre „inteligenta sociala” – aia care te face descurcaret si care i-a fata celorlalte tipuri de „inteligente” in ziua de azi si mai ales in Ro. Poti avea inteligenta aia analitica.. de cercetator rangul 4 la CERN si sa te asezi ca idiotul mereu la coada cea mai lunga, sa semnezi imprumuturi cu rata nefavorabila si sa te insori cu o fosta prostituata convins ca e fecioara… tu ce parere ai?
De acord, cind instrumentul de lucru e limba, strainatatea nu prea iti prieste. A se vedea interviul meu cu Sergiu Cioiu care locuieste aici, in zona.
Comunismul american si „political correctness” e putin off topic. Dar, cu certitudine sistemul nu functioneaza daca Donald Trump are sanse sa devina presedintele, hai sa nu zic celei mai puternice tari, dar celei mai puternice tari dupa China.
@Cornel. Daca te refereai la inteligenta aia data de IQ, trebuia sa precizezi din start, ca sa definesti si altora referinta conceptului ce-l folosesti, nu sa precizezi asta post factum ca un soi de argument. Oricum, IQ-ul e un criteriu absolut artificial, cumva. E ca si cum am trage concluzii despre intensitatea cu care cineva poate avea sentimente, dupa marimea cuantificabila, desigur, a organului sexual ori a performanetelor la pat. O „gaselnita” intr-o lume ce a capatat obsesia „topurilor” de tot felul. Cu inteligenta emotionala ce te faci, de exemplu? Sau aia nu e parte in procesul luarii deciziilor umane, prostesti au ba? :)
Treaba cu linkul la Patapievici nu era chiar offtopic..porneam de la ce spuneai despre confuzia valorilor… invocata de HRP. Si iti spuneam… ca una dintre cauze poate fi gasita si in corectitudinea aia politica..si iti pusesem linkul sa citesti in extenso despre problema tu. Dar offtopic nu era. Era ceva ce se referea la..ceva ce era in corpul eseului tau.
@ Take Revin.. ” China lui Mao” ai luat-o din context.. o dadusem acolo ca exemplu de „confuzie totala a valorilor” de o intensitate mai mare decit cea a prezentului.
Prostia este un concept prea general, cum fiecare a trecut doar prin situatii in viata dupa care si-a spus „wow, cit de prost am putut fi!” Oricum, prostul absolut nu realizeaza niciodata ca a fost prost. Asta ar fi o diferenta. De exemplu, sint oameni care spun si acum ca Iliescu a fost o alegere buna in 90, eu cred ca aia sint prosti-prosti. Cred ca si acum sint cintareti de muzica populara in parlament,Eba cred ca e inca in parlamentul European iar Base revine la primarie.. nu stiu cum s-ar putea masura prostia, dar da, articolul era ca o satira, mi-ar place sa exista o fiola care sa detecteze concentratia de stupizenie a alegatorilor. Poate ca am duce-o mai bine. Si mai important, un test IQ obligatoriu pentru pentru politicieni, europarlamentari, ministri. Asa, cum e declaratia de avere. Sa fie public. Eu, daca as lua scor mic, sincer iti spun ca nu m-as mai baga (presupunid ca as vrea) in politica. Nu ti-ar fi jena sa spuna lumea.. „vorbeste acum la pupitru, Take, cel cu IQ-ul celmai mic din partidul X? ” Sa stim si noi, cit are Oprea de exemplu? Iar daca pui si un barem de intrare.. pfff.. poate ca s-ar crea locuri vacante. Mai stii? Dar la modul serios, nu se poate discuta. Inteligenta emotionata, iar, e off topic. Ar merge un eseu separat.
Cred ca n-ai decriptat prea bine ce am scris eu anterior. Sau, desigur, intotdeauna e mai buna o „fenta messiana” – de-mi permiti sintagma – pe post de argument „la obiect”. Dar cum e importanta si atitudinea, la fel de important e si tonul pe care iti scrii „fentele”.:) Si-ti iese, in general. Oricum, e remarcabila candoarea cu care decretezi ce e off topic. Dar, e articolul tau, cu siguranta e dreptul tau. Inclusiv de a „ciunti” conceptul de inteligenta fix cum iti vine mai bine pentru demonstratia a ceea ce vrei mortis sa demonstrezi si sa-i dai – post scriptum – doar conotatiile dorite. Good job.:)
Eu nu pot sa cred in lucrurile astea precum sistem de vot, imagine de politician pentru ca sunt chestii predefinite. Nu stiu ce sens are sa ne imaginam utopii cu politicieni cu IQ ridicat sau cu inteligenta emotionala, ori un instict desavarsit cand in aproape toate statele, de la cele mai dezvoltate la ce cele mai amarate, singurul tel e circul, vrajeala, „tu, om din sistem trebuie sa crezi… ” Eh, uite, eu nu pot sa cred.
Take, O tira de „fenta messiana” mi-e necesara, ce sa-i fac? la baza fiind prozator, nu jurnalist. Cum naiba sa dicuti „la obiect” despre prostie?
Eu as zice sa-mi faci o lista cu 5 intrebari clare, la obiect, si-ti raspund pe rind. In general e usor sa „fentezi” cum spui tu.. important este sa iei ochii atunci, la inceput, cind vei prezenta cu buna stiinta un sistem de referinta fals, te uiti in ochii ascultatorului si-i spui foarte serios ca e adevarat. Cum arata magicianul cubul si spune „cub gol”, fara sa-ti arate oglinda din spate. Restul e floare la ureche. E ceea ce fac politicienii. Totul suna bine si adevarat dar e construit pe un schelet de minciuna. Adevarul ti-l spun la alegeri dar e un adevar virtual la care nu vor ajunge. Ca o femeie care iti promite ca va iesi la poarta in doua zile.. ce o costa sa promita daca nu va iesi? Asa si cu astia. Adevarul devine minciuna cind nici TU nu crezi in el…
Ce sa spun, ca prea mult nu am fentat-o, ia-l pe Lucian Boia si De ce e Romania altfel? Eu de ce nu as avea dreptul sa scriu cu ipotezele facute de mine despre prostie? Si i-am raspuns in acelasi timp si Ginei.
Merci de trecere.. mai trece timpul ca lunga zi mai am azi… (Cum zicea bunica: „Ca lunga ai mai facut Doamne ziua asta, parca nu se mai termina…”)