O împletire stranie între roman, jurnal și eseu, cartea laureatului Nobel J.M.G. Le Clézio, continentul invizibil (titlu original, Raga. Approche du continent invisible), este o incursiune în stil documentaristic-enciclopedic în misterioasa și îndepărtata lume a Polinesiei, mai exact în Melanesia, pe teritoriul unor insule de importanță culturală și turistică majoră; Raga este prima dintre ele, aparținând tânărului stat independent, Vanuatu.
De-a lungul întregii sale istorii, Oceania (continentul invizbil la care autorul se referă) a fost mereu cosiderată o zonă de trecere spre alte teritorii, nu un teritoriu aparte, de parcă nenumăratele sale insule ar fi contribuit la fragmentarea ideii însăși, a definiției acestui teritoriu. Băștinașii au dus un continuu război cu descoperitorii insulelor, de la Quiros la James Cook, fără să înțeleagă prea bine intențiile acestor navigatori, ale căror nave semănau deja panica, după primele incursiuni, în rândurile membrilor satelor aflate mai aproape de plajă, abia ce apăreau la orizont.
Sub pretextul unor descoperiri și aventuri extraordinare, navigatorii europeni prădau satele ce li se iveau în cale, iar la prima ripostă din partea locuitorilor, le ardeau fără scrupule. Apoi, europenii au început comerțul cu sclavi. Bărbații cei mai puternici erau atrași în curse de dinainte pregătite, femeile cele mai tinere, asemenea. O parte erau vânduți în Europa, cealaltă era maltratată în propriul lor teritoriu, în plantațiile ce, acum, în anii recenți, zac de mult abandonate.
Ca orice teritoriu ”de sălbatici” călugării cu misiunea de a răspândi creștinismul nu lipsesc, doar că efectul asupra polinezilor este minim, tradițiile lor meţinându-se, mai ales în locurile izolate (incursiunile navelor europene îi fac pe locuitori să se retragă tot mai adânc în inima insulelor, în părțile lor mai abrupte, acolo unde se simt în siguranță).
Autorul vizitează acest teritoriu după obținerea independenței, parcurge căile exploratorilor fără să fie un explorator, discută cu băștinașii fără nici o altă intenție decât aceea de a-și satisface propriul gust al cunoașterii. Personajele pe care le întâlnește luptă pentru drepturile comunității, încearcă din răsputeri să apere cultura tradițională și produsele autentice, care timp de secole au reprezentat moneda de schimb în comerțul cu vecinii sau europenii. Există o monedă națională în Vanuatu, însă puțini o folosesc, aproape că nu are valoare sau, în orice caz, nu are aceeași valoare ca o arcadă de dinți de porc (pentru ca arcada să se transforme în spirală, bijuterie foarte apreciată în Melanesia, porcii sunt crescuți într-un anumit mod, după ce, atunci când sunt încă tineri, li se face o ”intervenție chirurgicală”). În mitologie, porcii împart pământul cu oamenii, de care sunt legați cu soliditate:
Un bărbat pe nume Wahgere s-a cățărat într-un copac iar spinii de pe scoarță i-au rănit testiculele, ce prinseră a i se îngroșa. Bărbatul atunci se întinse, ca pentru a naște, iar din testiculele sale au ieșit toți porcii creației, întâi cei cu urechile blege, apoi unul roșu, unul alb, unul negru și ultimul, gri. Câțiva au fost capturați de oameni, ceilalți au fugit pe insulele din vecinătate. Până atunci, oamenii se hrăniseră doar cu crabi de pământ. Așadar, Wahgere le spuse: Ucideți toți crabii. Acum avem porcii.
Autorul culege aceste povestiri mitologice, religioase, tradiționale, fie din cărțile scrise de exploratori (Margaret Jolly, Ellie Tattevin, Charlène Gourguechon) fie din discuțiile cu băștinașii. Acestea pot părea infantile, simpliste, însă, se întreabă scriitorul, nu sunt astfel și poveștile noastre despre nașterea Evei sau arca lui Noe? Într-adevăr, dacă e să judecăm fără a fi subiectivi, fără a aplica obișnuita măsură a adevărului și a falsității, dacă ne îndepărtăm de cultura noastră creștină, europeană, și punem pe aceeași treaptă (așa cum ar fi corect, de altfel, întotdeauna) toate culturile și tradițiile și religiile din lume, vom da curs delectării, setei de a cunoaște, curiozității intelectuale pe care această carte, sau lectura ei, ne-o va satisface pe deplin. Singurul motiv al unei călătorii ar trebui să fie, poate, acela de a măsura cu exactitudine limitele propriei noastre cunoașteri, scrie autorul la un moment dat.
Oceania ni se va revela astfel în toată splendoarea sa, încetând să mai existe ca pământ al nimănui (sau al tuturor, ceea ce e totuna), ca o serie de insule aflate doar în trecerea de la un continent spre un altul și va dobândi ea însăși numele de continent, pierzându-și cortina invizibilității.
Scriitor. Traducător.
Critic literar.
Redactor LiterИautica.
Cărți publicate:
Încotro ne îndreptăm (Litera, 2022) – roman
Treisprezece. Proză fantastică (Litera, 2021) – povestiri
Este de găsit pe pagina sa de autor.
Sint curios daca si alte carti scrise de el sint tot la fel „roman, jurnal și eseu”, cum spui. Citind si povestea inserata de tine aici, (copy / paste facut probabil de J.M.G. Le Clézio din folclor) – si ce se aseamana ca stil cu cele din Povestasul de Llosa -, ma gindesc cite se pot face cu un reportefon (daca stii ce sa inregistrezi pe el :) ), cum, de fapt, a facut si Svetlana Alexievich dar ea axata pe alta „zona” – si unde totusi s-a lasat iar cu Nobel.
Ha ha! Înțeleg unde bați, nu m-am gândit la asta, dar cred că el spre deosebire de Svetlana (care nu a scris „decât” 5 volume de mărturii orale) are și multe romane, pe lângă eseuri și traduceri.
Motivația Nobel: „Autor al inovațiilor, al aventurii poetice și al extazului senzual, explorator al umanității aflate deasupra și dedesubtul civilizației dominante.”