Salonul de masaj (fragment Liftul)

Cînd am ajuns acasă, primul lucru pe care l-am făcut a fost să verific adresa clubului pe care îl văzusem pe monitorul Zelosului. Adresa îmi păruse vag cunoscută. Şi într-adevăr, era adresa salonul de masaj erotic, cel pe care fata fleşcăită de căldură din Centrul Vechi mi-l vîrîse în palmă, fără ca eu să vreau. Nu putea fi nici un club de tenis acolo, în zona Centrului Vechi. Iosifescu ştiuse şi el asta cînd preluase cu atîta naturaleţe, acel neadevăr spus de mine. Ce-mi rămînea să cred decît că de pe computerul lui şi chiar în timpul programului, Zelosul găsise o metodă de a accesa informaţii despre Iosifescu? Pe lîngă restaurant, domnul Iosifecu putea fi deasemenea patronul acelui club privat. Şi cine ştie ce alte afaceri mai învîrtea! Faptele indicau destul de clar asta.

Seara m-am postat în faţa salonului de masaj.

Dacă proprietarul era într-adevăr Iosifescu, atunci cu siguranţă aveam să văd nişte feţe cunoscute, intrînd sau ieşind de acolo, pe post de clienţi. Doar aşa se întîmplase şi la restaurant, unde se pare că Iosifescu încuraja luarea prînzului pentru a i se face lui consumaţie. Dacă legitimaţia oferea o reducere în restaurant, oare nu era firesc ca aceeaşi legitimaţie să faciliteze un masaj mai altfel în salon? M-am plimbat vreo jumătate de oră, atît pe trotuarul din faţa salonului cît şi pe cel de pe partea cealaltă a străzii, unde mă simţeam mai puţin stingherit. De pe trotuarul imediat adiacent salonului, se puteau admira nudurile fetelor care practicau meseria de maseuze dincolo de peretele intrării, pe cînd de pe trotuarul celălalt, nudurile deveneau nişte pete neinteligibile, uşor de ignorat.

Bărbaţi de toate vîrstele intrau şi ieşeau pe uşa principală, dar nici unul nu-mi părea cunoscut, mai ales că toţi ieşeau teribil de grăbiţi de acolo, exact invers decît ar fi făcut-o la servici, unde chiar şi în toiul programului, pe coridoarele subsolului, întunecate şi alunecoase (mereu spălate de femeia de servici!) nimeni nu mergea altfel decît la pas de furnică. Mi-am scos legitimaţia, dar nu am prins-o la curea, unde nu ar fi fost prea vizibilă, ci direct de buzunarul stîng al cămăşii, chiar la piept, ca pe o decoraţie.

Chiar atunci, a părăsit în grabă clădirea un bărbat cărunt, cu o chică de păr des, cîrlionţat, strălucitor în bătaia reclamelor stradale. De înălţime medie şi cam gras, strangulat de hainele pe care şi le alesese prea mici, îmi părea cunoscut, dar din spate, mi-a fost imposibil să-l recunosc. M-am grăbit să traversez, să mă apropii de el, călcînd cît mai uşor, cît să nu bage de seama. Intenţionam să îl ajung discret din urmă, numai cît să-i văd faţa, cînd, din pămînt, a apărut lîngă mine o namilă de bodyguard, cu gîtul mai gros decît capul şi ochii bulbucaţi, ca de trompetist, care m-a înhăţat de mînecă:

“Fă paşi de aici şi masturbează-te în altă parte! Aici e club privat!”

Cu totul înlemnit, am arătat cu degetul spre legitimaţie, într-un gest instinctiv de apărare.

“Ce mi-arăţi acolo? Că eşti sclav, că ai şi tu servici? Aici e club privat, bă, numai pentru patroni. Şi pînă acum n-am pomenit patron cu legitimaţie, aşa că, hai, fă paşi de aici, pînă nu-ţi ard una la scăfîrlie!”

Am fugit mîncînd pămîntul. Mi-era frică sau mi-era ruşine, nici eu nu ştiam, dar nu m-am oprit decît tocmai la Romană, aproape lîngă coloane. M-am oprit pentru că văzusem doi aurolaci şi am vrut neapărat să le dau de pomană mărunţişul meu din buzunare, ca să sparg ghinionul. Întîi i-am întrebat dacă o să-şi ia băutură sau droguri cu banii mei la care ei mi-au răspuns că le e poftă de un McPuişor. Gestul acela omenos m-a liniştit ca prin farmec, poate şi pentru că aurolacii mi-au mulţumit frumos. Ei s-au ridicat de jos, îndreptîndu-se spre fast-food, în timp ce eu mi-am tras răsuflarea. Deabia cînd m-am sprijinit de balustrada de piatră a ieşirii de metrou, urmărind absent creştetele celor aduşi din subsol de scara rulantă, mi-am dat seama de ce fugisem: chiar dacă aş fi vrut, eu nu aş fi avut bani să intru în salonul ăla de masaj. În monezile acelea pe care le greblasem de prin buzunare, consta toată averea mea. Bodyguardul mă adulmecase extraordinar de bine. Locul păzit de el nu era de nasul meu.

M-am pus din nou în mişcare, făcînd stînga, prin faţa Academiei de Studii Economice. Atunci, la primul interviu, pe lîngă salariu, Iosifescu menţionase şi despre pachetul de beneficii, în care, printre altele, intra un anumit număr de ore de masaj – chiar la sediul firmei – dar nu îmi puteam aminti defel pînă la ce oră era deschis cabinetul. Era totuşi un motiv rezonabil de a pătrunde în clădire şi de a investiga un pic situaţia. Pe lîngă asta, deşi cabinet sună incomparabil mai prost decît salon, nu voiam să plec direct acasă şi să-i dau astfel satisfacţie completă vlăjganului ce mă uşuise ca pe un biet gînsac provincial cu ciocul mic şi gîtul firav. Aşa mă simţeam: şovăielnic şi timid. Cum să fac şi eu mai repede ceafa groasă şi vocea răstită, cum au bărbaţii înfipţi care ştiu ce vor? Cred că astea or să vină de la sine în momentul cînd voi fi în stare să nu mai stau la mama, m-am gîndit.

Cu toate că eram aproape convins că urma să găsesc cabinetul închis, sau – Doamne fereşte! – ocupat de vreun maseur vînjos, transpirat şi bărbos, am luat hotărîrea de a-mi încerca norocul. Aşa că am făcut brusc stînga, regăsind traseul deja familiar: prin gangul cu tencuiala cojită şi mai departe, pe lîngă casa memorială a nu-ştiu-cărui-poet, transformată în restaurant pentru turişti străini, apoi puţin mai încolo, straduţa liniştită, pe care se află binecunoscuta clădire masivă, cu trei etaje impunătoare ce flanchează una din laturile parcării private.

Portarul era la postul lui, mereu de strajă. Oare cînd o dormi?

“Ai uitat ceva sau de ce te-ai întors? Dacă tot ai venit, stai să-ţi dau o problemă de perspicacitate, dar numai dacă îţi face plăcere. Ai timp de gîndire pînă mîine! E simplă, dar nu foarte simplă! Atenţie! Avem două grupuri de porumbei. Primul grup zice: hai să vină unul de la voi la noi şi vom fi de două ori mai mulţi decît voi. Dar celălalt grup zice: nu! să vină de la voi, unul la noi, şi vom deveni egali. Cîţi porumbei sînt în fiecare grup? Să te gîndeşti pînă mîine.”

Am suprapus mental sistemul de două ecuaţii cu două necunoscute,

l-am rezolvat instantaneu şi i-am dat imediat răspunsul.

“Şapte, respectiv cinci!”

Orice portar sau scriitor cred că ar fi rămas la fel de perplex cum a rămas el, la urma urmei, majoritatea lor nefiind în general prea înzestraţi la matematică. M-a distrat la culme chestia. Aş fi vrut să rîd, dar m-am abţinut ca să nu-l pun şi mai tare în dificultate.

“Lăsaţi asta, ştiţi cumva dacă mai e deschis cabinetul de masaj sau e prea tîrziu?”

“Cabinetul este deschis, pentru că cineva care avea o consultaţie şi-a contramandat-o în ultimul moment. Dacă vă grăbiţi, prindeţi fata acolo! Etajul unu, camera patru!”

“Primul etaj, camera patru… asta unde vine? Pe stînga?”

“Hai domnule, că te conduc chiar eu. Oricum, rar mai vine cineva pe la ora asta.”

M-a îndrumat pînă în faţa cabinetului, a bătut la uşă, apoi a băgat el primul capul înăuntru.

“Duduie, ţi-am adus pe cineva.”

“Acum?! Cine e? Cineva important?”

“Îl am cu mine, e în spatele meu. Un tînăr, nou angajat.”

“Tînăr? Să poftească!”

Am păşit în cabinet. Mirosea puternic a uleiuri aromate. Cabinetul era mic şi curat iar în centru se găsea un pat special pentru masaj de care se sprjinea o tînără cu privirea fixă, obosită. Îşi fixase privirea pe mine, dar continua să se adreseze portarului.

“Serios, a reuşit el s-o resolve? Pe care? Pe cea cu porumbeii? Păi aia este cea mai grea… Cum, pe loc? Chiar? Eu m-am dat bătută. Nu, serios! Chiar m-am dat bătută, definitiv.”

Mă privea în continuare, făcîndu-mi semn – cred că voia să îmi dau jos cămaşa.

“Nu te da bătută. Poate nu ai înţeles bine. Sînt două grupuri de porumbei…” a insistat portarul, pregătit să o ajute.

“Ba am înţeles foarte bine, dar nu găsesc nicăieri rezultatul. Mi-am pierdut un sfert de oră pe internet, fără să găsesc problema asta cu porumbeii sau alta asemănătoare. Sînt puţin dezamăgită: sinceră să fiu, credeam că găsim absolut orice pe internet.”

“Nu-nu-nu. Trebuie să te joci un pic cu numerele. Uite cum am făcut eu! Ca să-ţi dau curaj… Ia două numere la întîmplare, să zicem 2 şi 3. Ca să devină grupuri egale, se poate? Nu! Oricum ai lua-o, devine 1 şi 4 sau 3 şi 2. Deci trebuie musai ca numerele să nu fie consecutive: 2 şi 4 sau 3 şi 5 şi aşa mai departe. Să luăm 2 şi 4. Dacă trece un porumbel din grupul de 4 în cel de 2, devin două grupuri de cîte 3, adică cu alte cuvinte două grupuri egale. Deci prima condiţie s-a îndeplinit. Dar la mutarea inversă devin 1 şi 5, iar 5 nu e dublul lui 1, deci nu astea sînt numerele bune. Aşa că treci mai departe la 3 şi 5 şi aşa mai departe, pînă le găseşti. E simplu!”

“Vai de mine, cîtă muncă! Dumneavoastră cît va luat?”

“Nici douăzeci de minute.”

“Eu vreau metoda lui! Mi-ar place s-o fac instantaneu! E greu s-o faci instantaneu, ca tine?”

“Nu e greu domnişoară, e un biet sistem de două ecuaţii, cu două necunoscute: X şi Y.”

“Taci! Taci! Eu cînd aud de X şi Y, mă ia brusc durerea de cap, nu ştiu de ce, şi nu mai pot să-mi fac treaba. Poţi să crezi? Mai bine o să încerc altădată, cum mi-a spus el.”

Cornel Balan

Mă consider un bun povestitor şi atît.
Escroc S.R.L. este prima mea „poveste” de 500 de pagini, publicată de Humanitas în 2013 sub forma unui roman.
Am luat cu ea „Cel mai bun roman” la Concursul de Debut Literar Unicredit/Banca Ţiriac.
În martie 2015, am fost ales laureat al Le Festival du premier roman de Chambéry (juriu din Franţa).
Al doilea roman, LIFTUL, a fost publicat în 2019 la Humanitas, în colecția Scriitori români contemporani.
Apariție în numărul 5 al revistei Iocan: Pe Ana Lugojana.
Cel de-al treilea roman al meu, Ultima Armată a aparut în 2020 la Casa de Pariuri Literare.
Nominalizat pentru „cea mai bună povestire SF 2019” cu Ultima Frontieră apărută în numărul 5 al revistei CSF. O altă povestire SF poate fi citită în revista Galaxia 42 unde deasemenea colaborez: Sferoidul. Locul 2 la Concursul Național de proză scurtă SF Helion 2021 (locul 1, neacordat):
Artificial

Locul 1 la acelaşi concurs din 2021 cu Maşina de teleportat contrafăcută.

Volumul de povestiri SF cu titlul Artificial apărut în 2022 la editura Pavcon.

În prezent, scriu un mini-roman SF cu titlul (provizoriu) Abundent.