Săraca

Se întâmplase într-o dimineață de primăvară. Devreme… Prea friguroasă pentru începutul lunii aprilie…Înainte de Paști… Chiar în Săptămâna Mare, „săraca” Lăcrămioara plecase de-acasă. De-acasă de la unchiul meu, Vasile, plecat, de cu seară, „ca să nu întârzie la serviciu”.
„Care serviciu!” se chinuia Lăcrămioara să le explice vecinelor curioase motivul iminentei despărțiri. „Că, de două luni,  n-am mai văzut un chior de la el!”
„Să chiorăști tu că nu ți-a dat bărbatu-tu nici un ban pentru ale casei?” își arătă indignarea tanti Lica, privind-o drept în ochii de culoarea cerului bubuit de avioanele cu reacție. „Dacă eram în locul lui, ți-arătam eu ce înseamnă să ai bărbat!” o amenință vecina, dând alene din cap, arătând suratelor că știe mai multe lucruri despre viața fugarei.
„Dar ce, mătușă, ăsta-i barbat?” surâse Lăcrămioara, așteptând reacția pozitivă a grupului.
„Taci, fa, proasto, că nu te mai satură nimeni!” o admonestă, surâzând, cu mâna la gură, tanti Mărioara. „Macar ai luat ceva din casă?” se arătă ea interesată de vreun cine știe ce chilipir.
„Ce să iau?” se frăsui femeia, simțind asprimea ochilor vecinelor. „Doar ce-i pe mine și cele două fete!” le strigă ea, fugind, cât o țineau călcâiele, ca să-și hrănească fetițele.
„Proasto!” mai auzi dinspre grupul femeilor, dar nu desluși, clar, a cui a fost vocea.
În sâmbăta Paștelui, Vasile se întorcea de la serviciu, cam pe trei cărări, chinuindu-se să nu cadă de pe puntea îngustă de lemn. Rucsacul era burdușit cu de-ale gurii, hăinuțe noi pentru cele două fetițe, un batic frumos colorat pentru soție și un bax de bere, „poate vin niscaiva neamuri-de n-ar veni!”
Lăcrămioara îl aștepta radioasă în fața porții, îmbrăcată într-un capot soios, ca să arate câtă treabă a făcut de când s-a trezit. De fapt, toată casa și gospodăria era întoarsă pe dos, dar bărbatul, după câteva păhărele, nu mai puse la inimă soileala și puturoșenia crasă a nevestei, șușotită pe la băncile dinaintea porților consătenilor.
Trecu Paștele. Plecă, iar, Vasile, singur, cu noapte-n cap, la „boala de serviciu”.
Lăcrămioara îl așteptase până miercuri. În Joia Mare, plecă și Lăcrămioara… Cu fetele deasupra unor bocceluțe, încărcate în căruța vecinului Mitruță.Vecinele, curioase, se ițeau, în dosul gardurilor părăginite de vreme, ca să vadă zestrea „mătușii Ileana, soacră-sa, Dumnezeu s-o ierte, căci împuțita asta n-a fost în stare să coasă nimica!”
Sâmbăta, Vasile nu se întoarse de la serviciu: „pesemne, era mort de beat, într-un șanț din apropierea vreunei halte!” s-a gândit Lăcrămioara, în timp ce trăgea vaca și vițica din șură, cu gând să le vândă la iarmarocul săptămânal. Mai încărcă, în căruța vecinului Mitruță, tot ceea ce uitase de prima dată:oale, lighene, cratițe,„boarfe” de-ale „bețivului”, „că doar lui ce-i mai trebuie, c-are bani să-și cumpere,lua-l-ar dracu!” se gândi ea, izbucnind în plâns.
„Săraca, o căinau vecinele îndurerate, n-a avut parte de barbat!”
Peste o săptămână, Vasile se întorcea de la serviciu, cu rucsacul plin cu de-ale gurii, trăgând, anevoie, o vacă posacă, cumpărată de la cumătrul Haplea. „Dacă mi-au cherit văcușoarele, ce să fac, se lamenta el, oricui îl întreba ce hram poartă, să rămân fără vacă?”
Lăcrămioara îl aștepta în dosul portiței, cu capotul ponosit, murdar de prăjelile săptămânale, clipind, fericită, la vederea animalului.
Duminică noapte, Vasile nu mai plecă la „boala de serviciu”. Își luase concediu… Pe termen nelimitat…Toată săptămâna, Lăcrămioara trântise și suduise, bruftuluind fetele și certându-se cu toate vecinele.
Sâmbătă noapte, o mașină opri la poarta casei: Vasile trebuia să plece, fiindcă se rupsese podul peste Siretul învolburat, iar maistrul era nevoit să-și cheme toți oamenii, „chiar și cei din concediu, uăi?!”
Duminică dimineață, Lăcrămioara îl chemă pe vecinul Mitruță, umplu căruța, trânti fetele pe maldărul de boarfe, legă vaca cea nouă de draghină, trânti vreo două înjurături,care-l făcu pe bărbat să se închine înspre răsărit, apoi, smucind hățurile, îndemnă caii spre casa părintească, privind cu dispreț la țolul de cordele lăsat în locul ușii.  Spre seară, vecinele, adunate în fața porții mătușii Mărioara, relatau ultimele noutăți: „Știți ce-a făcut Lăcrămioara?” „I-a lăsat casa goală!” …„Plecă!”… „Definitiv!”…„Saraca!”

Dumitru Hriscu