
O tragedie electorală cu accente literare a zguduit duminica, 24 noiembrie, scena politică din România, când s-a descoperit că mii de scriitori l-au votat pe Călin Georgescu în turul întâi, convinși că pun ștampila pe marele critic literar, George Călinescu. Totodată, altă tabără vehementă de condeieri a declarat sus și tare că au votat cu Elena Lasconi, crezând că USR însemna Uniunea Scriitorilor din România, o confuzie pe care doar geniul colectiv al literaturii autohtone putea s-o producă.
Un tur electoral inspirat din realism magic
„Am votat cu inima”, a declarat poetul Vasile Rimeforte, membru fondator al cenaclului Îngerii Ștampilei. „Când am văzut numele Călin Georgescu pe buletin, m-am gândit imediat la Călinescu și la monumentala sa Istorie a literaturii române. Am zis: ‘Uite, dom’le, omul ăsta ne va scoate din mocirla culturală’. Cum să nu votezi cu el”?!
La cealaltă extremă, romanciera Mihaela Proza-Cașmir a susținut că a fost atrasă de „programul vizionar” al USR. „Am crezut sincer că e vorba despre revitalizarea Uniunii Scriitorilor! Când am citit că Lasconi e candidată, am presupus că e vorba despre Elena Lasconi, o scriitoare contemporană despre care nu auzisem, dar care, evident, merita o șansă. Că doar toți începem de undeva”!
Literatura română, victima propriilor iluzii
Imediat după anunțarea rezultatelor, scandalul a luat amploare. Scriitorii pro-Georgescu au început să-și critice adversarii, acuzându-i că trădează valorile literare: „Cum să votezi Lasconi? Este evident că această Elena Lasconi a folosit sigla Uniunii Scriitorilor în scopuri politice! Noi, cei care îl susținem pe Călinescu, pardon, pe Georgescu, ne-am bazat pe meritocrație – omul are un nume care inspiră istorie literară”, a declarat vehement criticul Călin Sever-George, agitând un volum din Scrinul negru.
De partea cealaltă, tabăra pro-Lasconi a contraatacat: „Noi măcar am încercat să modernizăm literatura română. Ce să caute un karateka cu centură neagră pe scena politică? Călinescu nu s-a bătut niciodată la propriu, el lovea doar cu metafore!”, a spus poeta Delia Haiku.
Controverse post-electorale
Unii scriitori au început deja să recunoască greșelile făcute. „M-am dus să-l caut pe George Călinescu pe TikTok, să-i mulțumesc pentru viziunea lui politică. Am găsit doar un videoclip cu Călin Georgescu recitând din Eminescu pe un cal alb. Atunci mi-am dat seama că ceva e în neregulă. Călinescu nu avea TikTok!”, a declarat scriitorul experimentalist Ion Oniricu.
Rezultatul final: o victorie a absurdului
Cu toată această păcăleală, marea întrebare rămâne: Cine va câștiga turul doi?
„Noi, scriitorii, vom merge din nou la vot”, a mai declarat solemnă poeta Delia Haiku. „De data aceasta, vom sta cu DEX-ul în mână, ca să nu ne mai păcălească nimeni”!
Cert e că indiferent cine va câștiga, literatura română a demonstrat, din nou, că realitatea nu doar bate ficțiunea, ci o lasă lată. În fond, după cum spunea și George Călinescu: „Istoria literaturii e plină de confuzii”. Dar să votăm mai întâi și să ne lămurim mai târziu!

Scriitor. Traducător.
Critic literar.
Redactor LiterИautica.
Cărți publicate:
Încotro ne îndreptăm (Litera, 2022) – roman
Treisprezece. Proză fantastică (Litera, 2021) – povestiri
Este de găsit pe pagina sa de autor.

E geniala ideea confuziei de nume si tot articolul, de la cap la coada, m-a amuzat la culme! Bravo, Pavel!
As vrea sa vad macar un votant de-al lui Georgescu care se apropie macar un pic de stilul si sarcasmul nostru. Dar, ce sa faci, sunt prosti, dar multi!
Daca vezi vreun editorial fain pro Georgescu chiar as vrea sa mi-l trimiteti neaparat.
Minunat ați adus-o din condei, domnule Nedelcu! Minunată ideea și transpunerea ei în cuvinte, cu sarcasmul elegant și cu umorul în tușe rafinate. Până la urmă, ce ne mai rămâne, de fiecare dată, nouă, românilor, dacă nu acest râsu’-plânsu’ atât de pitoresc pe care n-ar strica să încercăm să-l transformăm în brand de țară? Dar o s-o scoatem noi la capăt cumva, chiar de-ar fi să punem mâna pe DEX, după cum bine ziceați mai sus.
ATENȚIE!!!
Ne aflăm în fața unei situații fără precedent. Se pare că boții pernicioși, care colcăie pe nici nu te aștepți unde, nu au fost priponiți încă și acționează dezlănțuiți și prin ventrele acestei reviste, promovându-l cu forța unei adevărate unde de șoc pe unul dintre protagoniști, deghizat ba-n scriitor, ba-n critic literar, ba-n umorist…
Ca urmare, numărul de vizualizări ale ultimei sale isprăvi liternautice, sfidând orice normă logică de apreciere, a luat-o razna, cifrându-se, după numai patru zile de la publicare (04.12.24 ora 9.55 – 08.12.24 ora 9.55), la 1023 de afișări, dintr-un total de 1400 înregistrate în acest interval de timp. Revoltător!
Rugăm CCR (Conducerea Colectivă a Revistei) să se autosesizeze și să ia de urgență măsurile care se impun. :))