Undeva în Escroc SRL, scriam Şeherezada este singurul personaj feminin de care m-am îndrăgostit. La primele corecturi am decis să elimin propoziţia respectivă (care nu se găseşte deci în versiunea finală), dar zilele trecute, negăsind nici un subiect de scris, mi-am amintit iar de Şeherezada şi mi-am dat seama că în toţi aceşti ani personajul mi-a rămas la fel de drag. Cu toate că nu am mai răsfoit 1001 de nopţi din copilărie sau adolescenţă, este un subiect care mă pasionează. Iarna trecută am luat un volum din 1001 de nopţi pe care cineva îl aruncase la reciclabile în faţa casei, l-am scuturat de praf şi l-am pus în biblioteca mea minusculă – unde nu am loc să ţin chiar orice carte.
Am de asemenea volumul în format electronic, mai întîi l-am găsit în engleză apoi şi în română.
După ce am mai făcut puţină cercetare în literatura de specialitate, după ce am săpat puţin mai adînc în memorie, am încercat să-mi explic de ce am scris propoziţia în italice de mai sus. Ce o face pe Şeherezada atît de specială?
Aşa cum se întîmplă uneori cînd scrii la persoana întîia, declaraţia de dragoste pentru personajul imaginar Şeherezada a fost spontană, îmi aparţine mie, scriitorului, şi nu personajului Marcel.
Fata vizirului mi se pare pe cît de sexy pe atît de curajoasă. Orice organizaţie feministă ar trebui să o dea exemplu pe Şeherezada ca prima apărătoare a drepturilor femeilor din literatura universală, cea mai pacifistă şi cea mai sensibilă din toate timpurile.
Cum spune povestea, sultanul Şahriar este misogin, dispreţuieşte/urăşte femeile dar pe de altă parte nu se poate lipsi de plăcerile carnale astfel că după fiecare noapte de sex companioana este la final ucisă.
Versiunea completă, pe care ediţia tradusă dinainte de ’89 nu cred că o avea, începe cu motivul acestei aversiuni a lui Şahriar faţă de femei.
Şahriar îşi invitase fratele dintr-un regat învecinat să-i facă o vizită. Şah Zaman, fratele, acceptă invitaţia, pleacă la drum, dar se întoarce după un obiect uitat, surprinzîndu-şi astfel soţia în pat cu grădinarul. Îi omoară, bineînţeles, pe amîndoi, apoi cu inima frîntă de supărare, reia călătoria către regatul lui Şahriar. Şahriar ia notă de mîhnirea fratelui dar acesta păstrează secretul supărării sale. Aceasta pînă într-o zi cînd Şahriar pleacă la vînătoare şi fratele, rămas la castel, e martorul unei orgii: soţia lui Şahriar făcea dragoste cu un sclav şi mai mult decît atît, în acelaşi loc se aflau şi alte cupluri în plin act sexual. Văzînd că pînă şi fratele lui, un sultan mai înţelept şi mai preţuit decît el, a fost înşelat, Şah Zaman se simte dintr-odată mai împăcat. Şahriar observă însă schimbarea de temperament a fratelui şi de data aceasta insistă să afle motivul. Îşi ucide mai întîi soţia apoi începe să “consume” metodic femei, cum ştim, devorînd la propriu si la figurat cîte una pe noapte.
Din acest moment (sau cîteva sute de fete ucise mai tîrziu) de bună voie intră în scenă Şeherezada, fata vizirului, şi la prima vedere o face cu inconştienţa unui sinucigaş. Dar Şeherezada are un plan “de supravieţuire” iar planul este legat de faptul că este o povestitoare talentată, pe deplin conştientă de talentul ei. Mai ştie de asemenea că poveştile vor fi spuse numai noaptea, în pat, sultanului. Pe lîngă că este isteaţă foc, pentru că aşa cum ştim îşi va planifica poveştile astfel încît ele vor rămîne întotdeauna în suspans în zori de zi, Şeherezada trebuie să fi fost şi o femeie extraordinar de atrăgătoare, stăpînă pe arta seducţiei, pentru că la capătul celor 1001 de nopţi îi făcuse deja trei copii lui Şahriar.
Povestea se termină aproape perfect, Şahriar se însoară cu Şeherezada, iar fratele lui Şahriar o cere de soţie pe sora Şeherezadei. Spun “aproape” pentru că 1001 de nopţi mai tîrziu, toate pline cu poveşti, nimeni nu-şi mai poate aminti de acele fete nevinovate pe care le-a căsăpit Şahriar la început, vieţile lor nu au nici o importanţă. Dar să nu încercăm să căutăm nod în papură… în definitiv, tot subiectul din 1001 de nopţi trebuie probabil privit metaforic. Poveştile nu sînt spuse întîmplător în pat. Există o legătură clară între iubirea pasională şi arta de a povesti. (La urmă urmei cine se îndrăgosteşte de un taciturn? Dintre toţi prietenii mei, am observat că cei care erau distractivi şi buni povestitori aveau mai mult succes la femei.)
Obiceiul lui Şahriar de a dezvirgina o fecioară în fiecare noapte şi de a o ucide a doua zi, face o paralelă cu practica de satisfacere sexuală “de o noapte”. Pentru că prima soţie fusese desfrînată, Şahriar trăia acum la rîndul lui în culmea desfrîului şi a abuzului.
În timp, cu răbdare, Şeherezada mută dorinţele/nevoile sultanului din acea zonă legată strict de sex, cu practica sadică ce-şi avea rădăcinile în traumele lui de dinainte, într-o zonă nouă, către o nouă formă de plăcere: una care să se continue după fiecare noapte, una care este legată nu numai de trup ci şi de suflet.
Povestind, avînd libertatea de a-şi alege subiectul poveştilor după bunul ei plac, Şeherezada îl poate excita pe sultan pentru că, aşa cum ştim, poveştile ei sînt de multe ori “deocheate”, un pic perverse, şi putem considera că este metoda ei principală de seducţie. Aşa cum am spus deja, poveştile nu ajung niciodată la “deznodămînt” după o noapte. În termeni sexuali asta s-ar traduce printr-un ţel (utopic) feminin de a exercita o atracţie continuă, de a dărui plăcere aceluiaşi bărbat, redescoperindu-se cumva într-o altă amantă (o nouă poveste, un alt decor) în fiecare noapte. Are pînă la urmă loc o iniţiere într-o altfel de relaţie sexuală, mai complexă, bazată pe cunoaşterea pe termen lung.
De fiecare dată Şeherezada va fi cea care decide/alege cînd se ajunge la punctul culminant (orgasm) – pe tot parcursul celor 1001 de nopţi ea va conduce jocul. În felul ei este o profesionistă a plăcerii pe care ştie să o ofere cu porţia sultanului astfel încît acesta să se întoarcă pentru mai mult, niciodată satisfăcut definitiv.
Povestea ne mai învaţă că o relaţie pe termen lung funcţionează atîta timp cît există plăcerea comunicării între parteneri.
1001 de nopţi va rămîne una dintre cele mai cunoscute opere universale anonime, o sursă de inspiraţie importantă a multor scriitori din diverse perioade, o capodoperă ce poate influenţa scriitori chiar şi în zilele noastre. Mie mi s-a părut de exemplu că Hoţii de frumuseţe de Pascal Bruckner are influenţe 1001 de nopţi.
Chiar Borges a spus despre 1001 de nopţi că este cartea lui favorită şi aş fi curios să ştiu de ce.
1001 de nopţi este una dintre cărţile pe care le preţuiesc cel mai mult şi ştiu să explic motivul acestei fascinaţii.
Şeherezada povesteşte “live”, oral, fără să aibă notiţe, fără wikipidia, fără nici un ajutor. Este ea singură, cu imaginaţia ei, şi de cealaltă parte a uşii se află un călău cu un satîr în mîini pregătit să-i taie capul la un semn al sultanului.
Şeherezada nu are voie să se bîlbîie, nu se poate opri, iar tot ceea ce spune trebuie să fie nemaiauzit şi captivant.
Aceia dintre voi care aveţi copii şi aţi încercat să inventaţi o poveste “live” cunoaşteţi un pic senzaţia. Să povesteşti fără să ştii ce urmează, fără vreun plan pregătit pentru a doua zi. Să născoceşti povestea în timp ce o spui… categoric… te încarcă un pic cu adrenalină, pentru că aşa cum spun e jenant să te opreşti, să faci pauze. Şi undeva în capul tău ai un gînd continuu, sîcîitor: ţi-e teamă că direcţia în care o iei “acum” nu va fi cea mai bună, ţi-e groază că va dezamăgi. Prin urmare eşti în contact mereu cu reacţiile copilului, uneori îi pui întrebări. De atenţie (mai ştii ce a făcut mai devreme personajul asta?) de tatonare (ce crezi că o să se întîmple?) etc. Inventarea unei poveşti live este o boală, în acelaşi fel în care scrisul e o boală.
Şi dacă aş putea aş întreba-o pe Şeherezada, dacă după ce a ajuns soţia sultanului nu cumva tot i-a fost teamă să se oprească.
Mie mi-ar fi fost.
Mă consider un bun povestitor şi atît.
Escroc S.R.L. este prima mea „poveste” de 500 de pagini, publicată de Humanitas în 2013 sub forma unui roman.
Am luat cu ea „Cel mai bun roman” la Concursul de Debut Literar Unicredit/Banca Ţiriac.
În martie 2015, am fost ales laureat al Le Festival du premier roman de Chambéry (juriu din Franţa).
Al doilea roman, LIFTUL, a fost publicat în 2019 la Humanitas, în colecția Scriitori români contemporani.
Apariție în numărul 5 al revistei Iocan: Pe Ana Lugojana.
Cel de-al treilea roman al meu, Ultima Armată a aparut în 2020 la Casa de Pariuri Literare.
Nominalizat pentru „cea mai bună povestire SF 2019” cu Ultima Frontieră apărută în numărul 5 al revistei CSF. O altă povestire SF poate fi citită în revista Galaxia 42 unde deasemenea colaborez: Sferoidul. Locul 2 la Concursul Național de proză scurtă SF Helion 2021 (locul 1, neacordat):
Artificial
Locul 1 la acelaşi concurs din 2021 cu Maşina de teleportat contrafăcută.
Volumul de povestiri SF cu titlul Artificial apărut în 2022 la editura Pavcon.
În prezent, scriu un mini-roman SF cu titlul (provizoriu) Abundent.
Povestea Șeherezadei este totuși una foarte bine scrisă, nu rostită. Referitor la asta și la penultimul pasaj din articol, mi-amintesc de copilărie, când împărțeam cu frate-meu aceeași cameră și după ce ne băgam fiecare în patul lui și stingeam lumina, nu dormeam fără a spune o poveste inventată pe loc (făceam cu rândul). Alea au fost cele mai trăsnite/inventive povești pe care le-am auzit. Cât aș vrea să mă întorc în timp și să am un reportofon la îndemână.
Am citit 1001 de nopţi în adolescenţă- colecţia „biblioteca pentru toţi” şi atunci am privit simplist faptul că nu este omorâtă, crezând că se datorează doar curiozităţii lui Sahriar pentru urmarea poveştii, neglijând latura senzuală şi arta seducţiei, cu care de fapt dădea un farmec în plus poveştii. Acum mi-o imaginez şi ca pe o foarte bună actriţă, capabilă să întruchipeze toate acele minunate personaje feminine despre care povesteşte. Aici faci o analiză subtilă şi completă despre calităţile şi destinul Sherezadei, dar şi ale povestitorului în lume. O simbolică sabie a călăului (cea a publicului cititor) îl aşteaptă de fapt şi pe povestitorul neînzestrat. Tradiţia basmelor spuse prin viu grai prin sukuri (pieţe) de către dervişii bătrâni era bine cunoscută în epoca Şeherezadei.
Buna promovarea ;) 1001 de nopti este cea mai buna opera literara, dupa Biblie. PUNCT.
@Cornel. Eu sper – pentru binele ei – sa nu fi devenit postmodernista. ;) Cine stie ce pedeapsa putea fi cuprinsa in posibilul contract prenuptial cu sultanul.
Curiozități legate de 1001 de nopți:
În Europa, prima editare a poveștilor a apărut abia după 1700 și a fost cenzurată de orice pasaj pornografic. A aparținut unui francez. El a adăugat aici poveștile lui Aladin și a lui Alibaba, care nu există în colecția originală, spunând că le-a auzit de la altcineva, o persoană rămasă neidentificată.
Să fie oare cele mai cunoscute dintre poveștile Șeherezadei, creații culte ale unui franțuz? Judecând strict, da, căci nu contează dacă el le-a auzit sau nu de la altcineva, câtă vreme el le-a dat formă literară, el este autorul.
Dar nu numai acestea sunt inventate. Ediția engleză din sec. IXX conține pe lângă cele 10 volume „canonice”, încă 6, „suplimentarele”.
Edgar Allan Poe a scris o a mie și doua poveste, care însă nu i-a plăcut deloc califului, drept urmare acesta a doua zi a omorât-o pe Șeherezada.
Multumesc pentru comentarii.
Daniela, asa e, ai reformulat bine: „O simbolică sabie a călăului (cea a publicului cititor) îl aşteaptă de fapt şi pe povestitorul neînzestrat.”
Mihai, au fost adunate aici mai multe povesti care circulau liber, si nu numai din zona orientului mijlociu de azi, ci unele „surse” sint tocmai prin India.
Florin, o alta curiozitate este ca la numar nu da 1001 de nopti :) De unde se vede treaba ca spre final povestea mai putin si faceau sex mai mult :)
Take, daca era postmodernista ii infigea un ac lung in ceafa sultanului din prima noapte cum face eroina lui Murakami in 1Q84 (desi Murakami nu e postmodernist :) ) Apoi pleca de mina cu calaul :)
Marin Codrutz, nu am facut promovare, daca te referi la reclama FB. Am ales un titlu mai catchy poate merge asta ca promovare :)
@Cornel. Ba, s-avem pardon, cred ca sultanul ar fi descoperit ca Sehe era un travestit, dar cum se simtea atras de ea/el incepea sa isi puna probleme asupra propriei sexualitati, dar o/il condamna la moarte, insa in ultima clipa calaul isi dadea seama ca e vorba de fratele lui mai mic, disparut cu ani in urma, dar cu un semn distinctiv in zona inghinala, il implora pe sultan sa o/il ierte, iar sultanul le acorda iertarea cu conditia sa ii spuna amandoi, pe rand, cate o poveste, dupa care se insura cu amandoi, dandu-si seama finalmente de orientarea lui sexuala, pe care si-o reprimase atata timp. Si tocmai de aceea ii si placuse sa omoare…femei. Cam asa ceva.
:)) Nu de promovarea editorialului vorbeam. Imi poti sterge comentariul, nu este problema, ca am iesit din subiect.
Take, mor de ris.. ar trebui sa dezvolti povestea ca are potential :)
Fii atent:
Seherezada face doi gemeni si unul e negru la culoare, cum e si calaul, drept pentru care sultanul vrea sa-i taie capul, asa ca posteaza opening pozitie calau.. dar nimeni nu mai cunoastea aceasta meserie „blue collar” de secol trecut, pina la urma simtindu-se vinovat, calaul se ofera sa-si taie capul singur inventind cu aceasta ocazie un dispozitiv ingenios pe care il si patenteaza.
Sa mai adaug ca s-a imbogatit post-mortem?? :) :)
Marin Codrut, nu stergem nimic, decit injuraturi cind e cazul, pina acum nu a fost.. site fin, ce mai incoace si incolo :)
@Cornel. Da, dar, de fapt, calaul si Sehe erau descendentii unui copil din flori facut de regele persan Bahram Gur cu una dintre tigancile venita din Kanauj odata cu cohortele de „luri” si adusa – ce nimereala – sa il distreze pe rege.
Iar copiii iviti – cum iviti, mai, daca si „ea” era travestit? dar sa zicem ca putea concura pentru milionul de dolari – au fost, de fapt si de drept, inaintasii in linie directa ai sultanului musulman Mahmud de Ghazni, fix ala care ii va alunga pe tigani din India natala, spre Iran, Egipt… and so on.
Prin urmare, calaul si Sehe vor fi fost „pionieri” ai viitorului val de migranti. Apropo, pe calau cum naiba il chema?
Eu am citit unele din povestile Seherezadei individual. Erau niste volume, nu mai stiu cum se numeau, Biblioteca scolarului sau Biblioteca tineretului. Dar nu cred ca ar strica sa pun mana pe povestea originala. Inainte chiar imi inchipuiam ca sunt 10001 de povesti :D Explicatia ta cu sexul mi se pare veridica :)
Da, acum singura chestie e sa nu generalizam fara rost.. nu oricine se pricepe sa spuna povesti e bun la pat si viceversa. Ca daca ar fi, toata lumea s-ar inscrie la cursuri de Creative Writing :) Era un citat care circula pe FB legat de scriitori si de treaba asta.. in mod sigur tot niste scriitori si-l paseaza de la unul la altul si mai departe. Ceva ca o femeie nu se poate plictisi linga unul sau ceva de genul asta. Pai eu cred ca linga unul pus pe treaba te cam plictisesti, cum spune Marquez ca a stat inchis in camera nu stiu cite luni a scris la „O suta de ani…” si nici sotia nu-l deranja, iar asta e exact cum apare descris procesul scrisului si din filmul asta – penultima recenzie pe site: Trumbo.
Asa e, se lupta cu somnul e ceva care mi-a scapat. De ce nu povesteste Seherezada in timpul zilei? Si oare ce faceau ziua? (Se subintelege ca dormeau in mare parte). Povestile au mai mult farmec spuse noaptea, povestitorul prinde inspiratii nebanuite nici lui si imi amintesc cind eram copil povestile se spuneau seara. Daca il rugam pe bunica-meu sa-mi povesteasca in timpul zilei, imi zicea scurt ca nu are timp. Seara in schimb avea. Ii invidiez pe cei care pot scrie ziua, cum citesc in interviuri, scriitorii care isi pun ceasul la 5 am sa scrie. Eu nici la 8 am nu pot sa scriu, dar de ascultat povesti bune as putea si la 8 :)
Poate ca povestitorii adevarati sint cei care stiu sa minta. Seherezada, cum spui si tu, minte (frumos) de la inceput prezentindu-se slaba, ca si cum e la cheremul regelui, i se adreseaza cu teama, etc, in realitate slabiciunea este arma ei cea mai buna (si a femeilor atragatoare in general).
Marii povestitori trebuie sa stie sa minta macar un pic, sa faca glume, farse. Nu mai stiu cine spunea „nu exista nimic mai plictisitor decit sa ascult un grup de oameni spunind adevarul”. M-a distrat asta, cum de curind a venit pe la mine un amic, si tot povestea, povestea.. dupa ce a baut vreo doua pahare a declarat rizind „eu de felul meu sint un mare mincinos” .
In gindul meu ” se explica atunci de ce nu m-am plictisit.”
Cred ca urmatorul editorial o sa fie ceva despre „minciuna si arta povestitului”
„siropul savuros din fructe amare – dragostea” fain, nu stiam..
Merci de trecere!
Iubesc acest articol, poate pentru ca trateaza doua subiecte care imi plac : povestile si sexul. Da, din copilarie m-a fascinat Seherezada si mi-o imaginam ca pe o femeie voluptoasa, care stie sa cucereasca barbatul, dar si mai incitanta este capacitatea de-a spune povesti, care au tenta sexuala, prin asta in special, tinea treaz, interesul sultanului. Eu scriu un articol pe blogul meu despre Seherezada si o propun ca o sfatuitoare pentru femeile sec.XXI, care nu stiu sa pastreze un barbat. Seherezada ne ofera reteta, nu Dana Budeanu. Este o diferenta. Am savurat articolul tau Cornel si l-am citat in articolul meu. Am pus si link-ul. Te citesc cu mare placere si stima .