Radu Țuculescu, unul dintre cei mai importanți scriitori români contemporani, s-a născut la Târgu Mureș, pe 1 ianuarie 1949. Printre activitățile sale, se numără și acelea de traducător, ziarist, regizor de teatru sau realizator TV. De-a lungul carierei, a fost distins cu numeroase premii naționale și internaționale, iar publicarea în Austria, Franța, Italia, Serbia, Cehia a romanelor „Cuptorul cu microunde” , „Povestirile mamei bătrâne” și ”Stalin, cu sapa-nainte!”, i-a asigurat succesul dincolo de spațiul mioritic.
INTERVIEVATOARE
Ești ceea ce se numește un om cu multe talente. În ce postură te simți cel mai comod? Ești mai apropiat, ca exemplu, de rolul de scriitor decât altul?
RADU ȚUCULESCU
Din clasa întîi am urmat școala germană la Reghin, iar în paralel studiam vioara. Normal, din moment ce trăiam în orașul viorilor, nu? Apoi am plecat la Cluj și am ajuns în internatul fostei mănăstiri franciscane. Perioada respectivă și-a lăsat asupra mea o amprentă puternică. Din toate punctele de vedere. Da, cel mai apropiat îmi este „rolul” de scriitor. Acest cuvînt – rolul – l-ai plasat foarte bine. Deseori îmi spuneam că eu și atunci cînd cînt la vioară, de fapt scriu proză ori teatru.
INTERVIEVATOARE
Când ți-ai spus că ți-ai dori să devii scriitor? Povestește-mi puțin despre perioada asta de început. Debutul a fost așa cum te-ai așteptat?
RADU ȚUCULESCU
În clasa a IV-a am scris, cu creionul, primul meu…roman! Aventurile vasului Elba, o aiureala cu pirați, bandiți, corăbii, comori. Am și acum caietul. Prin clasa a noua, cînd am ajuns în Cluj (în Marele Oraș…), am cochetat o perioadă cu poezia. La 16 ani am publicat, o pagină!, în celebra revistă Steaua. Fusese o adevărată bombă, nu? Dar eu, în momentul în care mi-am citit poeziile tipărite… am jurat să nu mai scriu altele. Ciudată reacție. Altul, încîntat de o astfel de performanță la vîrsta respectivă, ar fi continuat cu febrilitate să versifice… Eu am revenit la proza mea și la piesele de teatru. Dar debutul în volum s-a produs mult mai tîrziu, la vîrsta de aproape 30 de ani. Nu făceam (și nici nu am făcut) parte din nici un cenaclu, din nici o grupare, din nici o „ gașcă” mai mult ori mai puțin literară. Faptul acesta a avut (și mai are! ) anumite consecințe… Asta chiar dacă mai tîrziu am fost cooptat de generația 80. Deci, am depus la editură un volum de povestiri și am așteptat… șase ani pînă să apară. Dar în acești șase ani eu am continuat să scriu, la îndemnul (sfatul) unor oameni cărora le datorez mult. E de ajuns aici să-l amintesc pe regretatul (și excelentul) critic literar Petru Poantă. Așa că, în momentul cînd am debutat cu Portocale şi cascadori, eu deja aveam, în manuscris, primul meu roman Vînzătorul de aripi.
INTERVIEVATOARE
Am citit undeva că scrii în general pe ritmuri de blues. Dacă nu este secret, îmi poți spune care este ritmul tău de scriere? Urmezi un plan sau nu ții cont de reguli?
RADU ȚUCULESCU
Da, scriu pe muzică, mai ales pe jazz clasic dar şi soul. În studenţie, mai cîntam la chitară prin birturi, mai făceam un ban… Ador bluesul. Structura romanelor mele este una muzicală. Subiectul este cel care impune forma, așa cum se întîmplă și în muzică. Reguli? Păi, nu există reguli. Eu am urmat Academia de muzică (pe vremea aceea se numea Conservator) și nu m-a învățat nimeni ce este aceea o schiță, povestire ori roman. Cu atît mai bine, îmi spunea același Petru Poantă. Ceea ce mă interesează, dincolo de subiect, sînt alternanțele de ritmuri, de registre, împletirea tonalităților majore cu relativele lor minore. Dar toate acestea, mă repet, nu se petrec ”forțat”, după un anumit „sistem” ori teorie, ci în mod firesc.
INTERVIEVATOARE
Care dintre cărțile tale a fost cel mai ușor de scris? Dar cel mai dificil?
RADU ȚUCULESCU
Eu scriu absolut tot întîi cu mîna! Cu pixul, unul negru! Am teancuri de caiete. Scriu doar pe pagina dreaptă, stînga rămîne pentru corecturi. Scriu greu, dar am în sînge, ca să zic așa, studiul la… vioară. Studiul acela trebuia să-l fac zilnic, cel puțin trei ore. Așa că mi-a rămas această „meteahnă” a instrumentistului. Și-apoi, sînt și capricorn. Nu pot spune care a fost cartea pe care am scris-o cel mai ușor. Dar, cea mai dificilă muncă a fost la romanul Umbra penei de gîscă. Am hotărît, pentru a nu avea probleme cu cenzura, să plasez acțiunea într-o Transilvanie a anilor 1760! Și m-am scufundat în bibliotecă pentru a studia respectiva perioadă. Cum se îmbrăca lumea, ce mîncau, cum se organizau vînătorile, ce mobilier aveau prin case, ce obiceiuri, ce publicații etc. Mai pe scurt, cum era viața de zi cu zi în perioada respectivă. A durat documentația peste doi ani apoi, brusc, mi-am zis, ho! Doar nu scrii un roman istoric! Însă, cu toate aceste „precauții”, romanul nu a trecut de cenzură și a fost publicat abia după 1990.
INTERVIEVATOARE
Ți s-a întâmplat sau, mai bine zis, ți se întâmplă ca în timp ce scrii la un roman să îți vină o idee pentru altul, care să atragă poate mai mult? Ce faci în acest caz?
RADU ȚUCULESCU
Nu. Sînt aproape „posedat” cînd scriu, intru în transă, chiar dacă nu se vede. Mă gîndesc mereu la ceea ce scriu, și dacă mă aflu într-o societate veselă… Am mereu carnețele de diferite mărimi prin geantă și, dacă mă opresc la o cafea ori un pahar de vin, notez în ele replici ori idei legate tot de romanul la care lucrez. Se întîmplă, adesea, în perioada respectivă să mă întîlnesc cu prieteni pe stradă și… să nu-i observ. Cei care mă cunosc, nu se supără…
INTERVIEVATOARE
În ce proporție este Radu Anghel, personajul din recentul roman „Mierla neagră”, un produs al imaginației și cât a contribuit la construirea lui experiența proprie, ca muzician?
RADU ȚUCULESCU
Romanul Mierla neagră este cea mai mare halcă tăiată din viața mea. Era timpul să o fac, prea mă apăsa. Scrisul la acest roman a început încă din perioada sumbră a internatului franciscan. Scrisesem o povestire despre ce se petrecea acolo, ba chiar și o piesă de teatru. Evident, totul pe ascuns. Apoi, de-a lungul anilor, au urmat celelalte experiențe… A trebuit să treacă o vreme, pentru a le putea „povesti” cu oarecare distanțare. Și a le da conotații multiple. E un roman psihologic, structurat muzical, fără menajamente iar personajele au biografii puternice, tocmai pentru că sînt reale, le-am cunoscut, le-am „pipăit” și le-am suportat mizeriile ori duioșiile. Dar numai după ce lucrurile s-au liniștit, poți purcede la a… face literatură din propriile tale experiențe. Doar Mario Bucătarul este un personaj inventat, în tot romanul. La unele personaje le-am păstra și numele real cum este Prada ori Candelato ori Irene… Radu Anghel trăiește în două lumi doar aparent foarte diferite. Într-un sfîrșit de dictatură (întîmplător cea comunistă) și în proaspăta societate de consum. Ambele îl dezamăgesc. Răzbunarea sa pe o anumită persoană, în special, și pe lume, în general e… plină de arome și de gusturi tentante. Treptat, îi face pe locuitorii Marelui Oraș dependenți de produsele sale gastronomice. Sună cunoscut, nu?
INTERVIEVATOARE
Citești mult? Ce te atrage mai mult atunci când citești un roman, stilul autorului ori subiectul cărții? Dar când vine vorba de propriile scrieri, ce te preocupă mai mult, felul în care spui povestea ori subiectul?
RADU ȚUCULESCU
Citesc. Nu pot spune dacă mult ori puțin, nu am… cîntărit. Dar pot să-ți spun că dacă trec cîteva zile fără să citesc, devin neliniștit, irascibil și nesuferit. Și atunci mă „tratez” cu o carte. Mă droghez cu puțintică literatură… La o carte mă poate atrage și stilul, și subiectul și amîndouă la un loc. Iar cînd vine vorba despre mine, trebuie să mărturisesc că îmi place mult să povestesc. Dar să povestești fără subiect, e cam fad și, pînă la urmă, fără rost. Poate fi, cel mult, doar un exercițiu de virtuozitate.
INTERVIEVATOARE
Cum vezi literatura românească în prezent, raportată la ceea ce se publică în afară?
RADU ȚUCULESCU
Eu o văd bine, ea nu se prea vede pe afară, și nu din cauza ei. La noi scriitorul nu are un agent literar care să se ocupe de treaba asta. Deseori, cînd eram dincolo, mi se spunea să le dau adresa agentului meu literar… E o problemă veche și cine știe cît timp o să tot fie. Dar literatura română poate sta, fără nici o jenă, pe raft alături de literaturile de afară. Iar poezia română e una de vîrf. Întîmplător, am tradus vreo 9 volume de poezie de expresie germană și, zău, am ajuns la concluzia că… noi avem poeți minunați. Păcat că nu prea se știe și dincolo, decît prin mici cercuri nesemnificative.
INTERVIEVATOARE
Cum e cu teatrul? Ai condus și trupe studențești, după câte știu…
RADU ȚUCULESCU
Am condus în studenție, am format trupe de teatru și pantomimă și mi-am montat piesele dar și altele din repertoriul internațional. Apoi, după celebrele teze din iulie, cînd Ceaușescu s-a pus pe făcut revoluții culturale, teatrul meu a fost interzis. Primul volum de teatru l-am publicat abia după anul 2000. Am mai montat și cu trupe profesioniste dar… încet, am lăsat-o mai „moale” cu scena, preferînd să mă dedic scrisului. E foarte greu să „convingi” un teatru să îți monteze o piesă. Eu am debutat… la Praga! Teatrul Orfeus de acolo nu s-a speriat că aveam prea multe personaje și mi-a montat o piesă (Grădina de vară sau Hai să-i batem) care s-a jucat trei stagiuni! Apoi, în fine, la Teatrul Național clujean mi s-a montat comedia Bravul nostru Micșa care s-a jucat două stagiuni. E mai complicat cu dramaturgia, sînt prea mulți „factori” de care depinde montarea unei piese, mai ales autohtone…
INTERVIEVATOARE
Crezi că cineva poate urma o rețetă, în ordine pentru a deveni un scriitor de succes?
RADU ȚUCULESCU
Știi, asta e ca în bucătărie. Rețete există, dar nu orice bucătar e capabil să o prepare la fel de gustoasă, chiar dacă-i urmează, cu strictețe, toate gramajele și ingredientele…
INTERVIEVATOARE
Crezi într-o Românie unde se va putea trăi din scris? Este posibil acest lucru?
RADU ȚUCULESCU
Nu cred. Asta se va putea petrece doar într-un film SF! Iar mie filmele SF îmi plac, recunosc, dacă sînt bine făcute și… nu bat cîmpii!
Născută în 1987, Galați. Din 2006, locuiesc în Marea Britanie, dar îmi place să gândesc, să scriu și să citesc românește. Uneori compun povestiri și poezii, alteori desenez. Citesc literatură tot timpul.
”Literatura este istoria sufletului.” – Barry Hannah
Mulțumim, Diana! Mulțumiri și d-lui Țuculescu pentru acordarea interviului. Am citit cu plăcere.
Aud sau citesc tot mai des că literatura română n-are un viitor prea strălucit. Raportat la ceea ce se publică în afară, cel puțin. Observ, în schimb, că tot mai multă lume publică. Se „plângea” un editor că nu poate face cererilor de publicare, a manuscriselor primite – și nu vorbesc de o editură dintre „cele mari”. Și la concursul LiterNautica, recenta ediție, deoarece am primit în scurt timp foarte multe texte, am oprit promovarea concursului în spațiul online, altfel am fi ajuns să avem în concurs vreo 200 de texte. Doar mă întreb… Dar uite că împing discuția într-o direcție greșită, așa că pun „.”
Radu Tuculescu este un om deosebit, care a raspuns cu o nesperata amabilitate si prietenie acestei cereri de interviu. avem literatura de calitate in tara aceasta, asa cum spune si dumnealui. va invit sa o descoperim impreuna. nu pot spune ca nu ai dreptate, Mihai, probabil ca ai :) dar eu nu prea sunt la curent cu ce se publica in tara. abia acum, cu Liternautica, am intrat si eu mai bine in contact cu lumea literara.
O multime de chestii interesante:
„A durat documentația peste doi ani apoi, brusc, mi-am zis, ho! Doar nu scrii un roman istoric! Însă, cu toate aceste „precauții”, romanul nu a trecut de cenzură și a fost publicat abia după 1990.”
Nici nu stiu ce sa mai spun.. in ce conjunctura ar fi scrisul mai frustrant: acum, cind scrii fara frica de cenzura dar editurile nu te publica din cauza conditiilor economice SAU atunci, cind puteai fi tiparit imediat cu conditia sa faci compromisul de a scrie ce se cerea. Totusi, e mai bine acum :)
Cit despre teatru, replica „Eu am debutat… la Praga!” ne cam lasa fara replica…
Am cumparat/citit mai demult un roman al d-lui Tuculescu ca e-book, „Femeile insomniacului” dar cu „Mierla neagra” chiar m-a facut curios. O sa ma interesez daca nu o are verisoara lui din Montreal, pe care o cunosc, pentru ca mi-ar place sa citesc de data asta „pe hirtie”.
Bun interviul – merci, Diana!
radule, felicitari pentru interviu. sper ca dna/dra diana matei, pe care o banui din „generatia urmatoare”, daca nu mai tanara, sa aiba simtul humorului. comentariul meu: esti sigur ca interviul asta n-a fost taiat de… cenzura din romanul „mierla neagra”? daca n-ar fi notificat numele „intervievatoarea”, unii ar putea crede ca e personajul tau, care-i ia un interviu patronului bistrorantului la ponco :-) deh, ce-seamna forta literaturii… :-)
@ Radu-Ilarion Munteanu
Diana cred ca intra mai degraba la „daca nu mai tinara” :) Da, pozele sint recente acolo la Echipaj :)
De acord, replici bune, raspunsuri care si-ar gasi usor locul intr-un roman bun. chiar si de fictiune…
A uitat Diana sa-l intrebe pe d-l Radu Țuculescu cit de bine l-a cunoscut pe pictorul Țuculescu care, daca nu ma insel, i-a fost var. Altcineva din familia Țuculescu, un domn mai in virsta, imi povestea ca in vremea tineretii, aducindu-i laude unei pinze la care acesta tocmai lucra, si pictorul fiind darnic, ii spune „pai alege si tu 2-3 din astea mai vechi” (pe care le avea depozitate in atelier).
„De ce nu le-oi fi luat!?” incheia el, inciudat..
Pe internet vad ca aveti porecla „rim” si ca ati publicat doua carti de calatorii. Poate doriti sa postati un fragment. Pasajele din cartile publicate le trecem direct la Recomandate cu link spre editura/pagina cartii.
Toate cele bune!
Cornel Balan: n-are cum sa fie var. pictorul e generatia bunicului patern a lui radu. relatia exacta e treaba lui s-o precizeze, eu, ca strain de familie, pot cel mult sa indreot o eroare cronologica. in alta ordine, salut perspicacitatea dv. e o nota buna sa te interesezi de cei care braconeaza e terenul tau. multumesc pentru propunere. adresa blogului meu este oldrimsix.info. acolo sunt si cartile mele. cele epuizate in versiune integrala, cele inca in vanzare in fragmente. totul in .pdf. serviti-va ad libitum. cu rugamintea sa-mi senalati ce si unde publicati. adresa mea de e-mail e rimunteanu@liternet.ro
Asa-i, aveti dreptate cu gradele de rudenie. 1910-1962 e cam departe..
World wide web – nu putem vorbi de braconaj, din contra: aveti permis la vinatoare si e sezon deschis eight days a week/52 de saptamini :)
Multumesc pentru oferta, ii voi da curs. CV impresionant, deja stiu ca voi gasi ce vreau..
We’ll keep in touch,
Cu prietenie,
C
”Dar literatura română poate sta, fără nici o jenă, pe raft alături de literaturile de afară.” Adevarat! Eu am citit si aici, pe site, proza mai buna sau cel putin la fel de buna ca la autorii straini. Nu dau exemple, sa nu oftic pe nimeni :D Buna intrebarea: crezi intr-o Romanie unde se va putea trai din scris? De acord cu Radu Tuculescu.
va multumesc pentru citirea interviului :) citesc mereu cu placere comentariile voastre, chiar daca nu intervin.