Însuși titlul romanului, de cum mi-a fost dat să-l citesc, m-a făcut să vibrez. Puțin mai târziu, când am parcurs primele pagini, mi-am dat seama că, fără să vreau, am descoperit ceva cu adevărat măreț. În fața ochilor aveam o carte aparent obișnuită, însă aceasta m-a emoționat, m-a făcut să văd dincolo de cuvinte, să citesc în diagonală, pe sărite, printre rânduri. Pe Marc Levy l-am descoperit acum câteva luni, însă mărturisesc că originalitatea textelor lui, m-a impresionat.
Pornind pe cărări necunoscute, l-am cunoscut pe Arthur, un tânăr architect, iar mai apoi pe Lauren, medic intern la un spital din San Francisco și pe Paul, colegul și asociatul lui Arthur. Romanul începe lin, având-o în prim plan pe cea care, la scurt timp, suferă un accident de mașină în timp ce se îndrepta spre Carmel.
“O pocnitură bruscă! Timpul încremenește. Nu mai există niciun dialog între direcție și roți, comunicarea este definitiv întreruptă. Mașina o ia într-o parte și derapează pe asfaltul încă umed. Chipul lui Lauren se crispează.”
„Trupul lui Lauren este proiectat în aer, înainte de a cădea izbindu-se de fațada unui mare magazin. Imensa vitrină explodează și se răspândește într-un covor de cioburi.”
În urma accidentului, Lauren intră în comă depășită și în toată această perioadă, trupul îi zace în patul de spital, iar sufletul se întoarce în apartamentul ei, închiriat acum de Arthur. Prima întâlnire cu aceasta este un adevărat șoc pentru amândoi. Paul îl consideră nebun de legat, când îi povestește că în apartamentul lui este o fantomă, pe care acesta o vede și cu care chiar poate vorbi. Fără să realizeze, Arthur ajunge să se îndrăgostească de ea.
“ -Vorbește-mi despre ea! Cine e? Când o întâlnesc și eu?
-Asta o să fie foarte complicat, e un spectru. Apartamentul meu este bântuit de un spectru, am descoperit asta ieri-seară, din întâmplare. Este o femeie fantomă care locuia în dulapul din baie. Am petrecut noaptea cu ea, dar cu gânduri cinstite, e foarte frumoasă în genul fantomă, nu…
-Bine, te trimit la un doctor.
-Termină, Paul, mi-e foarte bine.
Și adresându-se lui Lauren:
-N-o să fie ușor.
-Ce n-o să fie ușor? Întrebă Paul.
-Nu cu tine vorbeam.
-Vorbeai cu fantoma? E aici, în birou?”
După ceva timp, când nimeni nu mai avea încredere că Lauren își va reveni din comă, nici măcar mama ei, doctorii hotărăsc să o deconecteze de la aparate. Înnebunit de gândul că ar putea s-o piardă, Arthur acționează fără să se mai gândească la consecințe și îi fură trupul din spital, cu ajutorul lui Paul.
Continuarea poveștii este o adevărată aventură, care te ține cu sufletul la gură. În momentul când Lauren dispare, Arthur crede că totul s-a terminat și că a pierdut-o pentru totdeauna.
“- Mi-a lipsit atât de mult sunetul vocii tale, îi spuse el.
Ea deschise ochii, îl apucă de mână, îl fixă cu o privire nesigură și-l întrebă:
-Dar cine ești dumneata? De ce vii aici în fiecare zi?”
O carte plină de suspans și de întâmplări neașteptate, ușor de citit, dar cu un stil aparte. Simplitatea cuvintelor îi conferă un aer de originalitate, iar personajele întregesc un portret al unui roman de succes. Povestea celor doi, Lauren și Arthur, nu se încheie aici. Ea continuă și în cartea „Te voi revedea…”, pe care o recomand tuturor celor care le-am strânit curiozitatea.
Acesta este un cont de administrare al LiterNautica.com
Lasă un răspuns