Toţi ne plângem de politicienii pe care-i avem: că nu se gândesc decât la ei şi rudele lor, că nu concep proiecte viabile pe termen lung, că nu fac nimic pentru binele public, că nu există nicio ieşire şi ne învârtim în cerc de aproape treizeci de ani încoace.
Dar v-aţi întrebat vreodată de ce? Există vreun resort psihologic comun tuturor politicienilor din România, care-i împinge spre un astfel de comportament? Şi dacă da, nu se extinde acest resort asupra întregii populaţii? Oare degeaba se spune că politicienii pe care-i alegem sunt de fapt creaţia noastră, în sensul că sunt reprezentativi pentru populaţia cu drept de vot? Nu cumva sunt croiţi după chipul şi asemănarea noastră?
Tind să cred că foarte mulţi dintre ei se încadrează în profilul psihopatului. Contrar opiniei publice, psihopaţii nu devin cu necesitate violenţi, dar configuraţia lor le permite să nu simtă regrete, remuşcare sau culpabilitate pentru faptele comise. Înşelătoria, manipularea, impulsivitatea şi iresponsabilitatea sunt caracteristicile centrale ale acestui tip de personalitate. Psihopaţii nu pot forma ataşamente în plan emoţional, nu pot simţi empatie în mod real fată de ceilalţi, cu toate că pot fi şarmanţi şi carismatici. Aceştia pot fi foarte buni manipulatori şi astfel pot câştiga încrederea altora cu uşurinţă. Deşi nu pot avea sentimente, ei pot imita trăirile emoţionale, lucru care le va permite să pară normali în ochii celorlalţi.
Acum, aşezaţi în această ramă de tablou orice politician mai răsărit de-al nostru şi o să vedeţi cât de mult se încadrează în acest portret. Întrebaţi-vă apoi cunoscuţii, dacă ar fi într-o poziţie de putere şi decizie politică, câţi dintre ei ar proceda, de exemplu, precum Dragnea, având totodată garanţia, că nicio faptă nu le va fi imputată penal. Adică, altfel zis, câţi ar fura fără regrete, dacă ar avea siguranţa că nu vor fi niciodată pedepsiţi pentru asta? S-ar putea să vă şocheze procentajul. Şi asta pentru că românii îi urăsc pe hoţii din politică, nu pentru că fură, ci doar pentru că n-au şi ei aceeaşi oportunitate, de a se afla în locul lor. În concluzie, aş îndrăzni să spun că, într-o mare măsură, suntem un popor de psihopaţi.
Bine, însă cum am ajuns aici? Care ar fi cauzele? În primul rând, cred că e ceva transmis genetic. În fond, unul din proverbele preferate ale românilor, transmis din vremuri imemoriale, e cel cu „să moară capra vecinului”, care nu ştiu dacă mai are echivalent în vreo altă limbă.
Apoi, ar fi urmele adânci ale comunismului: represiunea de atunci, frica permanentă, starea materială precară, care a marcat populaţia, aproape în totalitatea ei. O traumă colectivă, şi încă una destul de recentă, la scară istorică.
În plus faţă de toate acestea, a mai intervenit un factor nou, după 1989 – creşterea numărului familiilor dezorganizate – plecările masive din ţară, care au lăsat sute de mii de copii, fără unul sau poate chiar ambii părinţi. Un copil crescut în astfel de condiţii nu va putea să-şi însuşească întreaga gamă de sentimente şi probabil că, rar va putea să dezvolte empatie pentru cei din jur.
În final, aş menţiona şi dezvoltarea tehnologică din ultimele decenii, care a setat noi limite ale confortului personal, acest factor nefiind specific doar României, bineînţeles. Un individ, pentru care confortul personal devine primordial, va deveni mult mai puţin sensibil la nevoile altora, sentimentele i se alterează până la dispariţie, odată cu empatia.
În atare condiţii, ar trebui să ne mai mire faptul că pentru noi, românii, conceptul de solidaritate socială ne este aproape străin? Că proiectele solide pe termen lung au devenit utopii? Sau că dorinţa reală a politicienilor de a îmbunătăţi viaţa compatrioţilor în mod necondiţionat, în rarele cazuri când ea există, este împiedicată de „sistem”?
Gândiţi-vă, fiecare dintre voi, câtă empatie aveţi pentru semenii din jur şi câte rezerve de iubire necondiţionată. Poate, cândva, urmaşii voştri (că pentru noi e deja prea târziu) vor trăi într-o tară mai bună, tocmai datorită acestui moment de introspecţie. E un gest mărunt, dar în teoria haosului, Efectul Fluturelui este tocmai sensibilitatea dependenţei faţă de condiţiile iniţiale, în care o mică schimbare într-un loc dintr-un sistem neliniar poate duce la diferenţe mari într-o stare târzie. Nu e science fiction, e matematică.
„A story is not something of this world. A real story requires a kind of magical baptism to link the world on this side with the world on the other side.” (H.M.)
E un aspect și ăsta, cât se poate de adevărat. Politicienii, ne place sau nu, vin din rândul nostru. Dintr-o populație condusă de oportunism. Empatie, spui? E o abilitate tot mai rar întâlnită.
Cred că românul de rând nu e atât de deranjat de faptul că politicienii fură – sunt mai deranjați când aceștia fură mai „la vedere”, ca și cum le-ar râde în față. Așa că aia cu capra vecinului e mai valabilă ca oricând, în contextul de față.
Interesant cum pui problema, Dane. Oare de ce atunci in 90 am ales de buna voie sa fim condusi de psihopati? Toate tarile din jur i-au eliminat pe fostii comunisti de la putere, la noi a fost invers. Explicatia e alta: in ciuda a tot ce credem (ca sintem un popor curajos) 50 de ani de comunism ne-a pus cu botul pe labe. Un procent mult mai mare de 50% se temea de schimbare. Iliescu semana la comportament cu Ceausescu si lumea il iubea, poate asa ca untr-un fel de Stockholm syndrom. In general romanii sint lasi, am vazut asta si cind am ajuns in Canada. Mai bine ne-am intreba de ce nu are nici un roman curaj sa-i dea o palma rasunatoare lui Dragnea in direct, chit ca face sase luni de puscarie? Pai mai degraba te arunci in direct de la balcon, intr-un act de sinucidere stupida, cum a facut cameramanul ala la Parlament, acum citiva ani. Psihopati nu sint doar aia care te chinuie, psihopat esti si daca accepti si te complaci ca victima.
Pleci de la o premisa eronata, Cornel. Nu am ales nimic de bunavoie in ’90. Atunci cand consimtamantul iti este viciat prin dol sau violenta orice contract devine anulabil, cel putin asa e in dreptul civil. Puterea au preluat-o comunistii din esaloanele 2 si 3 ale PCR si au reusit sa o mentina prin violenta (vezi mineriadele) si mai ales prin manipulare, culmea (!) prin aceleasi tactici ca si cele folosite acum, dupa aproape 30 de ani, sloganuri precum „nu ne vindem tara”, si inventarea unui dusman monstruos, cu trei fete: Ratiu, Campeanu si Coposu – strainii care venisera „sa ne fure tarisoara”. Precursorii lui Soros si ai „multinationalelor lacome”. Chiar am vazut recent un fragment de filmare cu multimile furioase venite sa-l ia pe sus pe Coposu, le-am ascultat retorica, fix aceeasi cu cea de azi, doar dusmanul inchipuit s-a schimbat. Faptul ca Iliescu (prin mana sa dreapta, Gelu Voican Voiculescu, arestat pentru ezoterism in timpul regimului Ceausescu), este probabil raspunzator si de moartea lui Ioan Petre Culianu, ar trebui sa fie inca un indiciu asupra modului in care s-au mentinut fostii comunisti la putere. E cunoscut faptul ca profesorul de istoria religiilor, ucis la Chicago, era specialist in tehnicile de manipulare si mai si prezisese revolutia de carton din Romania, cu cativa ani buni inainte de 1989. In plus, s-a dovedit ca exista o apropiere a acestuia fata de Regele Mihai, sperietoarea regimului Iliescu de atunci. In rest, sunt perfect de acord cu ce ai spus. De studiat si experimentul Stanford, precum si experimentele lui Milgram, care ar putea avea relevanta in discutie si care sugereaza ca in fiecare om normal sta ascuns un psihopat, care in anumite conditii se poate desfasura ca atare.
Ai dreptate, Dane, a fost manipulare din start…
Mai cred ca nu poate fi o intimplare ca tocmai la noi se construieste cea mai mare catedrala din Europa. Citeam azi o postare FB legata de posibila numire a lui Kovesi. Si o treime comentau cu „Doamne ajuta!” D-apai in tabara cealalta! Oare citi spun „Doamne ajuta-l pe Dragnea” ?
Ne mai miram ca Romania nu poate fi ajutata de nimeni si ca nu putem iesi din cercul vicios? Cind oamenii zeci de mii sau sute de mii de oameni il invoca in sec 21 pe Dumnezeu sa ajute un hot?!