Având în vedere că m-am confruntat pentru prima dată cu niște sentimente nemaiîntâlnite cu prilejul parcurgerii unei cărți, nu întârzii să îi dedic și o binemeritată sinteză. Este vorba de lucrarea „Frăția camerei de chibzuință”, care aparține scriitorului Radu Călin Hîrza.
Criteriile de a-ți alege cărțile sunt diferite. Cel puțin în ceea ce mă privește procedez în felul următor: în primul rând trebuie să îmi spună ceva scriitorul, să mi-l recomande cineva, important îmi este titlul cărții, aspectul acesteia, o succintă sinteză pe verso dacă se poate, apoi o răsfoire fugitivă. Am simțit o puternică energie atunci când am despachetat cartea, mai ales când am luat-o în mână, semn că cel care a scris-o are și o puternică aură.
Senzații de bulversare încă de la răsfoirea primelor pagini. Aveam impresia că m-am pomenit brusc cu 200 de ani în viitor și nu înțelegeam utilitatea lucrurilor înconjurătoare. Chiar dacă lucrarea are numai 123 de pagini, parcurgerea ei a fost lentă, deoarece a trebuit să fac apel la toate culegerile și dicționarele mitologice, filosofice, ezoterice, spirituale, teologice, taoiste etc., pe care le am în casă sau pe care le-am găsit în spațiul virtual, căci numai așa am putut să sparg un cifru retoric. Și nici nu aveam cum să elucidez combinația acestui cifru din moment ce nu știam mare lucru despre Logos, Monadă, Metanoia, Entelechia, Pneuma, Arta Spagyrica, Tartaros, Tetragramaton, Maieutică, etc., fără cunoașterea cărora nu poți accede la metamorfozarea de la un om al realității umbrite spre tendința creșterii în propriul interior, către piatra ocultă. Pe parcursul lecturării mi-a făcut o mare plăcere să descopăr un amalgam sublim al Philo Sophiei, încântat fiind că mi s-a rectificat însemnătatea chintesenței, mai ales că în ctitorie ni se relevă prerogativele unei lumi care încheie un ciclu al celor 7000 de ani, 6020 până în prezent, ducându-ne până la Marea Operă, „Quinta Essenția” fiindu-i întregul. Pelerinul este de altfel și atenționat, că apucarea căii spre nemurire, către culmile virtuții, se face cu mari sacrificii, abstinențe, pericole și drumuri dificile, călătoria lui trecând dincolo de minte, în Metanoia, desprinzându-se de materialitate.
Practic toată lucrarea este predominată de simbolism, de Telesma, formula inițierii în marile mistere. Peșterile prin care rătăcesc inițiații se fac pe căi personale, fiecare descurcându-se în conformitate cu propria putere a focului, mai bine spus a voinței, în combinație cu gândul, sentimentul și trupul, acaparându-se totul unitar al celui de-al cincilea element, Quinta Essentia, care purcede către lumină, cunoaștere, și dezamorțire din umbrire.
Autodidactându-se constant, făcând apel în măsura priorităților la un Maestru, debarasându-se în primul și-n primul rând de falsul adevăr inoculat încă din treptele școlii și menținut cu obstinație de sistemul educativ ca ustensilă de carantinare a gândirii creative, omul se înalță la înțelepciune, trezit și rectificat ca arhetip al lumii necreate, ținând cont că adevărul desăvârșit nu există pe Terra, cu predilecție în lumea materială, pentru că este văzut și interpretat din mai multe unghiuri.
În lucrare întâlnim pilde demne de luat în seamă: „Omul are în interiorul său acel Maestru divin în așteptare, cu potențialitatea de a se naște”.
Autorul face apel și la o mare virtute, pe care mulți dintre noi nu o au, la răbdare. Treptele cunoașterii trebuie abordate ierarhic. Cu temeinică înțelepciune spune că uneori nu îți ajunge o viață întreagă ca să ajungi la cele mai proeminente culmi ale acesteia. Mulți doritori s-au rătăcit ireversibil în nerăbdarea lor de a atinge aceste culmi scurtând pașii ierarhici ai cunoașterii, suferind chiar și de traume neuromotorii severe. Concluzia domniei sale este că un adevăr lumesc nu există, și în niciun caz nu putem revendica proprietatea unei Arhitecturi necunoscute – ca să îl citez. Sublim reiese totuși că ar trebui să îl venerăm constant pe Uroborus – cercul filosofic al căutării permanente. Adeseori de-a lungul lucrării se pune și întrebarea: Ce facem pe parcursul școlii inițiatice? Și se dă răspuns prin chintesența lămuririi, sau prin nedumerire: „Citim, dezbatem, căutăm, învățăm ceva despre noi, despre misterele universului sau despre sacralitate, ori ne învârtim haotic într-un ritual, de cele mai multe ori neînțeles”? Se vorbește cu precădere și despre simbolismul cercului, despre cuadratura acestuia, despre pornirea dintr-un punct și revenirea la acel punct, prin naștere – moarte – naștere, de căutarea instinctivă a omului de a armoniza naturile materială și spirituală. La ce ne ajută ulterior studiul acestui amalgam al Artei Regale? La posedarea echilibrului, făcând ca oscilația haotică pe apa existenței lumești să dispară, ducând omul spre perfecționare în tendința constantă a căutării adevărului, a căutării a ceea ce nu se vede, pentru că ceea ce se vede este clar și explicat – ne dă răspuns tot autorul.
În lucrare se mai face apel și la respectarea libertății de gândire și simțire a semenilor, pentru că cei care nu sunt capabili să le respecte devin sclavii propriilor gratii, maeștri încarcerați în propriile crezuri. „Cum ar putea omul să aibă o viziune globală?” – citez din Frăția Camerei de Chibzuință a lui Radu Călin Hîrza. „Fără să vrem suntem limitați la familie, copii, sat, oraș, corp social, etc. Toate aceste limite pot fi învinse prin călătorii inițiatice”.
Concluzionez că prin aceste inițieri se urmărește relația omului cu semenii săi, nicidecum relația acestuia cu Dumnezeu, cum ar putea crede unii. Însă și aceasta, nu cu tentative ostentative de bravadă, ci cu retragere în propriile camere de chibzuință și cu temeinică cumpătare.
La finalul apoteotic al lucrării, autorul ne invită să ne descoperim calea propriei ființe, ca instrument de rectificare a propriei vieți, și să ne mai reîntoarcem din când în când și la contemplarea uceniciei. Ne cere asumarea spirituală dincolo de percepția plafonării materiale, până și dincolo de percepția propriului suflet, la descoperirea Maestrului Interior.
M-a bucurat mult provocarea, mai ales că mi-a furnizat noi căi și materiale spre prioritara cunoaștere. Recomand cu sinceritate cartea tuturor celor care nu știu cum să își descopere și să își depășească propriile limite! Am să revin totuși la studierea acesteia după ce am să parcurg în prealabil cât mai multe astfel de materiale comasate în lucrare, în decursul anilor. Cu siguranță că voi descoperi la recitire noi și noi secrete și subtilități pe care le cuprinde, mai ales că scriitorul le studiază de mai bine de douăzeci de ani, detalii pe care le-am aflat în urma unei socializări succinte prin telefon cu dumnealui. Chapeau!
Balerin la Opera din Brașov; redactor RadioProDiaspora. Mențiune la Concursul Național de Literatură 2012 ținut sub egida USR. Mențiune specială din partea USR- Spania la Concursul de Literatură din 2019, ținut sub egida USR, ASARS, și a Rețelei Literare. Mențiune la Concursul Național de Literatură 2020 ținut sub egida mai multor ONG-uri de literatură, 7 filologi jurizându-mi romanul Jovan Bilici. Colaborator la diverse cotidiane, membru a mai multor rețele lirerare, etc. Compoziția a trei romane: „Cartierul Proletarilor” în trei volume, romanul „Răpănoșii”, romanul de război „Jovan Bilici”, urmând și altele. Peste 40 de povestiri de lung metraj, printre care și nuvela „Răzbunarea ciudată”. Mulțumiri pentru atenție…
Ceea ce citesc și înțeleg eu că s-ar afla în cartea distinsului domn Hîrza, pare a fi un fel de tentativă de convertire la o nouă credință, mai bună, mai dreaptă și mai apetisantă decât cea pe care ne-a dat-o în inventar cel de sus, nouă, carpato-danubiano-ponticii lui supuși.
Privind lucrurile din pdv al moralei proprii, eu zic că dacă nu ai nimic să-ți reproșezi, dacă nici alții nu au nimic să-ți reproșeze,
în materie de comportament, caracter sau mers din când în când la Catedrala Mântuirii Neamului, nu văd de ce ai da curs unor tentații de acest gen, de ce ți-ai schimba casa, mașina, toaletele, tabieturile… în care ai investit o căruță de bani, timp, stres, sentimente, cu unele pe care nu ești sigur că ai cum să le cunoști sau înțelegi din prima, deci îți vor lua altă căruță de btss ca să ajungi acolo unde, de bine, de rău, te situezi în prezent.
Pe scurt și simplist, cam așa le văd și cred eu că stau lucrurile, dar nu-i exclus să mă înșel și să nici nu știu ce am pierdut/aș pierde/n-aș câștiga. :)
În primul rând vă mulțumesc pentru popas și provocarea la dezbateri. Avem libera alegere a cernirii detaliilor ce ne înconjoară, mai ales dacă suntem cetățeni liberi și de bune moravuri. Bine spunea și unul dintre cei mai mari maeștri spirituali ai țării, Octavian Țigănuș: „Accesul la cunoaștere îți poate fi dezvăluit și fără să aderi la vreo dogmă”! – de preferință tot cu apelarea la ajutorul unui maestru. Dar eu nu m-am referit nicidecum la vreo renunțare, la vreo dogmă, la vreo convertire, din contră, la iscusirea tuturor sentimentelor întâlnite în cale, fie ele și de agonisire a mai multor trepte ale cunoașterii. Studiez alchimia, spiritualitatea, fizica cuantică de mai mulți ani. Îmi funcționează anumite învățăminte, nu toate, pe unele le cern deîndată dacă le consider a-mi fie inutile, sau chiar periculoase felului unic de a fi. Dacă mi se deschid noi trepte ale cunoașterii le recunosc ca atare. Cartea cu pricina are un tiraj minuscul, anevoios fiindu-i și accesul. E predominată de multe pilde din Bilie, chiar cu explicarea empirică a înțelesului „cum e în cer așa e și pe pământ; cu e sus e și jos”! Pentru mine a fost o adevărată provocare, descifrându-i oarecum labirintul în vreo două luni, cu ajutorul altor materiale adiționale, și toate acestea ca arhetip al augmentării accesului la cunoaștere, fără ca să mă las convins să renunț la ceva dăruit de Divinitate, din contră… Cu temeinică considerație!
Așa cum menționam în finalul comentariului meu, accept ideea că nu am înțeles, în întregime, mesajul transmis de tine și implicit de autorul cărții sintetizate. Mea culpa.
Dar, ceea ce eu nu am putut accepta, intern, niciodată (defecțiune congenitală!), a fost ideea existenței în viața mea a unui Maestru, Guru, Pontif, care să-mi traseze regulile de conduită, să-mi manipuleze gândurile, sentimentele, crezurile, altfel decât mă duce pe mine mansarda.
Asta nu înseamnă că nu aș fi receptiv la (auto)cunoaștere, înțelegere, spiritualitate, provocări etc. doar că…
Dacă nu m-ar fi îngrozit, până la lacrimi, ideea manipulării acelor (prea) multe „adiționale”, pe care le-ai menționat cu multe virgule între ele, poate-poate m-aș fi încumetat să încerc și eu cele 123 de pagini…
Ia, te rog aceasta renunțare, ab initio, a mea, ca pe o sinceră considerație pentru efortul și performanța pe care ai realizat-o tu, prin citirea și însușirea ideilor cărții respective.
Să ne conversăm cu bine!
Apelând la îndrumarea unor Maeștri, devenim Maeștri. Aprecieri însă triple pentru fermitatea cu care rămâneți pe poziție! :) Ps. de departe de a spune că nu aveți acces la cunoaștere, sau că știți mai puține decât alții!
Intr-o lume apartinind informaticii, in care Google si FB sint cele mai bogate companii si-si trag banii numai din virtual, nu mai spun de AI si ca cea mai valoroasa moneda la ora asta nu e inchisa intr-un cont secret din Elvetia ci e aia crypto, tot virtuala… masonii astia traiesc intr-o lume din capul lor, cu citeva secole in urma.
Misterele Universului nu pot fi dezlegate decit de astrofizicieni.
Uite, de ex nici un mason nu poate explica asta:
https://www.youtube.com/watch?v=gypAjPp6eps
:)
Cornel, masoneria autohtonă, pură, se ocupă de descoperirea ființei interioare, de călătoriile sufletului, de perpetua reîncarnare, de apogeul călătoriei care te duce la inevitabila moarte, ca exponent al realizării finale, asta înseamnă alchimie, metafizică, ezoterism. E vorba de bagajul de valori pe care l-ai adunat în viața pământeană și cu ce bagaj vei porni din nou la drum în noua reîntrupare. E știința care te ajută să te autocunoști, să știi de unde vii, cine ești și unde ai să pleci, nedumeriri de multe ori destul de dureroase. E o înaintată filosofie. Nu am întâlnit să se pomenească de alte ființe extrapământene în lucrările lor (încă), sau de alte planete, ceea ce mi se pare și mie dezamăgitor, să te reîncarnezi în perpetuu doar pe acest pământ, drept urmare că și Carl Sagan spunea că nimic nu scapă din forța gravitațională a Terrei, respirând până în prezent același aer pe care l-a respirat și Mozart cândva, și practic mă înfioară să știu că după moarte revin tot pe acest pământ, în loc să am o altă misiune, oriunde în spațiu, poate mai nobilă! Mulțumesc pentru popas!
Ar fi bine sa fie asa (zic de reincarnare) dar daca te gindesti rational descoperi imediat ca e imposibil. Se poate demonsta in doua feluri. 1. la inceput de tot omul nu a fost om, ci animal. Printr-o lunga „imbunatatire” evulotionista la un moment dat isi simte constiinta… moment in care am putea teoretic spune ca exista un „material” demn de a fi refolosit la reincarnarile viitoare. Pai cine stabileste punctul in care au devenit oameni si deci s-a luat startul la reincarnare? :)
Al doilea rationament: cind ai o explozie demografica uriasa, cum tocmai s-a intimplat, haha, ne intreptam spre 8 miliarde. SInt sigur ca daca facem socoteala in relativ scurta istorie planetara pe care a cunoscut-o umanitatea… nu ai de unde sa scoti 8 miliarde se suflete care sa fie reincarnate cind acum 100 de ani eram un 1.5 miliarde si la anul 1400 erau 370 de milioane. Garantat exista un punct in care numarul de noi-nascuti e mai mare decit numarul de „suflete” disponibile pt reincarnare! :) :) Supply and demand….
Aici ai extremă dreptate. Doar dacă ne reîncarnăm altundeva, ca misiune a expansiunii universului, conform teoriei lui Abraham-Hicks, în cartea Legea Atractiei; o carte extraordinară, pe care o recomand tuturor. Am să o mai citesc odată!
Sper sa ajung vreodata iar in Brasov si sa ne intilnim la o bere. Cred ca ne-am distra pe cinste!
Intr-adevar, expansiunea Universului e o chestie clara.
Totusi nu poate explica tot procesul astrofizic si Big Bang-ul lasa niste mari semne de intrebare. Mai demult am avut un vis si in vis destul de clar am avut „solutia” care ar rezolva misterul punctului de „unicitate” al Big Bang-ului. Pe scurt eu cred ca Universul e de fapt Multi-Univers. Universurile nu sint deloc in paralel. Fiecare e cu propriul lui timp, iar ele sint interconectate prin super Black Holes. In „spatele” fiecarei Super Black Holes „porneste” un alt Univers. E exact faza cu balonul mic pe care cind eram copii il stringeam tare in pumn: aparea o excrescenta: un alt mic balon care isi forta iesirea pe undeva printre degetele noastre. Universul nu poate aparea din nimic… asa ca asta ar fi un rationament destul de logic… din implozia unei super nove, se creeaza o gaura neagra ceea ce mai departe da nastere unui alt univers.
Păi, de aia se și spune că Universul e infinit. Că s-ar fi născut dintr-o megaexplozie a unui atom minuscul… mi se pare ridicol, dar ce să-i faci, n-ai cum să contrazici savanții, că ți-i pui pe cap, sau, în cel mai fericit caz, nu te bagă în seamă. Aici ajungem la Univers și prin masonerie. Dumnezeu la ei este numit „Marele Arhitect al Universului”! Ca în antichitate, planetele la ei au diverse denumiri și însemnătăți și forțe diferite…
Am avut cateva experiente personale cu oameni cu proprietati senzoriale, de perceptie a realitatii inconjuratoare situate in afara acceptiunii de ,,normalitate,,. Si numarul acestor experiente a fost suficient de mare incat sa nu poata fi ignorate. Nu ma numar printre acesti oameni dar le respect in totalitate ,,harul,,. Este o insusire transcendentala si ma intreb in ce masura poate fi dobandita pe parcursul vietii, chiar si sub indrumarea unui maestru. Cunosc cativa membri ai unei scoli, cvasioficiale care se ocupa de respiratie, in special in mediul artistic. In unele centre de invatamant vocational din Germania (poate si alte parti) s-au oficializat asemenea cursuri. Exercitiile de respiratie sunt conduse, fara exceptie de oameni cu insusiri extrasenzoriale evidente (probate) si duc la rezulatate spectaculoase. Ca artist poate intelegeti ce vreau sa spun. Aceasta scoala ar putea fi o prima etapa practica de a ne depasi limitele conditiei de oameni ,,normali,,.
Stimate E. Rădulescu; în nestatornicia noastră de a ne cunoaște mai bine, de a afla de unde venim, cine suntem și încotro o apucăm dăm inevitabil peste tot felul de oameni. Suntem unii și aceiași, și totuși atât de diferiți unii cu alții, și în toate acestea stă tot farmecul. Unii dintre noi dăruiesc cunoașterea, alții o țin secretă – numai într-o tagmă a lor anume, convinși fiind că muritorii de rând nu o merită – dar indiferent dacă dăruiești informația sau o ții secretă, tind să cred că tot la același numitor comun se ajunge: numai cei care simt chemarea către cunoaștere o pot acapara, cu voia sau fără voia cuiva anume. E simplu! Mulțumesc pentru popas!… :)
Nu m-a prins subiectul și nu cred că voi citi cartea. Dar asta nu înseamnă că recenzia nu a fost scrisă foarte bine! Atât de bine, încât se putea crede că e o glumă.
Dar nu e, ceea ce ne poate pune serios pe gânduri!
Mulțumesc pentru popas, Pavel. Unii din domeniu au râs de ea, alții din domeniu au distribuit-o la greu, drept urmare că fiecare înțelege ce vrea, sau cum vrea, și cei care tind către un altfel de cunoaștere o fac obligatoriu într-o manieră individuală, pe căi nelimitate, șlefuindu-se singuri, susținuți, sau nu, de grupul din care fac parte. Poate că aici stă și farmecul. Eu fiind un simpatizant al domeniului, dar nefăcând parte din el, am zugrăvit chintesența cărții așa cum am înțeles-o mai bine, ocolind cu grijă divulgarea anumitor secrete ale dogmei pe care le-am surprins în lucrare, sau polemicile sensibile ale respectabilei familii. Am zis… :)
Am reușit și eu să-mi procur (cu titlu de împrumut) cartea adusă în atenția noastră de Adrian. Înainte de-a adăuga altceva, îl rog pe dl. recenzor să primească scuzele mele, pentru faptul că am lăsat să se strecoare anumite rezerve referitoare la carte, mesajele pe care le transmite aceasta, importanța ei în inițierea, formarea sau modelarea oricărui individ care, la urma urmelor, este liber să decidă singur asupra căilor pe care le consideră demne de urmat pe parcursul existenței sale fizice, morale, intelectuale…
Totodată, vreau să îmi exprim admirația și respectul pentru erudiția, capacitatea de sinteză și forța „retorică” a autorului, chiar dacă, recunosc cu modestie, nu am reușit să pătrund prea adânc spiritul temelor abordate, dar asta numai datorită sumarelor mele cunoștințe și afinități, atât de necesare într-o astfel de lectură și, poate, unor regretabile idei preconcepute referitoare la acest multilateral domeniu al cunoașterii.
Sincere aprecieri pentru stilul competent și elaborat al acestei recenzii.
Stimate I.Riti vă mulțumesc din nou și pentru revenire. Petru mine studierea acestei cărți a fost o imensă provocare, mai ales că mi-a trebuit un timp destul de îndelungat să îi sparg cifrul, deoarece adeseori m-a trimis către materiale adiacente, fără de care nu i-aș fi putut eluda tăinuirea!