Sirtaki în surdină

Are Asimov un eseu satiric excelent, Tragedia Lunii*. Dintre toate inconveniențele pe care le pune în cîrca unicului nostru satelit natural, mi-o amintesc numai pe aceasta: privind cerul şi observînd astrul care ne survolează cu o atenţie constantă de cînd există umanitatea (şi mult înainte), noi, oamenii, am tras concluzia că sîntem centrul Universului, că totul se învîrte în jurul nostru. Teoria asta centristă ne-a întîrziat evoluţia spirituală. Luna ne-a “păcălit” cu atenţia ei. În lipsa ei oamenii ar fi fost mai umili, mai dispuşi să realizeze că locuiesc pe o planetă ca oricare alta, că nu Soarele se învîrte în jurul nostru, ci noi în jurul lui, etc.

Grecii îi au şi ei pe grecii antici, o civilizaţie faţă de care nu-i mai leagă nimic decît nişte ruine bine păstrate ce le aduc milioane de vizitatori (mai bine primiţi dacă au în portofel monede, ca în antichitate, şi nu carduri, ca în ţările “fără tradiţie” J). Ca urmaşi ai lui Herodot, Arhimede, Euclid, Pitagora, Homer, Socrates, grecii din zilele noastre au toate motivele să fie mîndri, dar probabil nu realizează că în lipsa unei bune poziţionări geografice, Grecia ar fi… nimic mai mult decît un alt Egipt sau un alt Peru. (Cîţi vizitatori are în prezent Egiptul sau Peru şi cîte ştiri de primă pagină generează?)
Grecii ar trebui să realizeze că apartenenţa de Europa e mai importantă decît cultul străbunilor, la fel cum şi noi, românii, ar trebui să ne dăm seama că nu o să apară niciodată autostrăzi moderne prin România doar pentru că sîntem urmaşii dacilor. Faptul că Deceneu a ars viile pe timpul lui Burebista, nu reduce în niciun fel consumul de alcool al românilor secolului 21, faptul că Decebal a reuşit să ţină piept romanilor în primul război daco-roman nu ne-ar ajuta să-l încurcăm acum pe Putin mai mult de cinci minute – dacă şi-ar pune mintea cu noi.

De cîţiva ani urmărim tragedia greacă în care joacă nişte actori care se tot schimbă imediat ce le învăţăm numele (Papandreou, Papdemos, Pikrammenos, Samaras, Tsiparis) cu înţelegerea unui popor de asemenea mic, cu istorie de asemenea bogată, dar cu o economie de asemenea slabă, guvernată la fel de prost, dacă nu şi mai prost. E firesc să îi considerăm aproape fraţi. Nişte fraţi ceva mai descurcăreţi, pentru că nu muncesc mai mult ca noi, au un nivel de trăi mult mai ridicat iar pensionarii lor primesc pensii de aproape zece ori mai mari decît ai noştri.
Deci se poate!
Bineînţeles că se poate, dar din nou revin, se poate tocmai pentru că sînt poziţionaţi ceva mai bine decît noi. Chestie de noroc. Dacă Grecia ar fi fost în Africa, nu ar fi aruncat nimeni 320 miliarde de euro în economia lor. Dacă Egiptul ar fi între Portugalia şi Grecia, va garantez că egiptenii ar duce-o excelent.

La fel ca în paralela cu Luna, exagerarea importanţei “asumate”, prin prisma unui patriotism exagerat şi inoportun, poate crea imagini deluzorii. Căci, în final, care a fost rezultatul votului fără echivoc al referendumului, a aşa-zisei victorii obţinute de Tsiparis? Două săptămîni mai tîrziu, acelaşi Tsiparis, trezit parcă din beţie, semnează un acord ale cărui clauze sînt mai dure decît ale celui dinainte!
Mulţi s-au grăbit să-l numească erou cînd acţiunile lui (sau rezultatul lor) nu pot indica decît un individ rătăcit, lipsit de un plan clar. Tsiparis este un “jucător” care la momentul critic încearcă o cacealma nereuşită. Situaţia la faţa locului demonstrează clar: acordul e teribil dar lipsa lui este groaznică. Nu mai exista insulină în farmacii, automatele bancare eliberează maximum 60 de euro, companiile străine refuză să mai exporte marfă în Grecia altfel decît pe bani lichizi. Ţara se îndreapta spre un colaps complet, în mai puţin de o lună ar fi urmat calarea completă a “motorului”.
Cacealmaua a fost înţeleasă de unii ca şi o încercare de a-i ţine piept neamţului, deci un act de curaj. Există aici mai multe voci “de susţinere” printre români, am auzit şi citit diverse variante şi scenarii născocite probabil de televiziuni dornice de rating: banii daţi de “europeni” se întorc tot la ei (dar să ne reamintim că grecii nu au industrie – firesc că o parte din bani se întorc de unde au venit, dar nu ca o spălare de bani, ci prin cumpărare de produse: medicamente, maşini, petrol!) avioanele militare pe care au fost forţaţi să le cumpere pe milioane de euro de la germani (de ce să nu spunem adevărul care e exact pe dos: li s-a cerut să renunţe la armată, o cheltuială uriaşă de care Elveţia se lipseşte, dar grecii au istorie: au refuzat).

În 2001, grecii au vrut să intre în Uniunea Europeană cu drepturi depline, cum şi noi am vrut şi vrem (oare mai vrem?). Dar ca să fie acceptată, Grecia trebuia să îndeplinească nişte condiţii. Economia lor nu le îndeplinea, aşa că grecii au fost ajutaţi de Goldman Sachs şi JP Morgan care au folosit niscaiva “mînării” legale (dar nedeclarate) pentru a păcăli cifrele**. Grecia a împrumutat, în 2001, un miliard de euro, folosind un produs financiar care i-a permis să nu înregistreze operaţiunea. Artificiul a permis astfel autorităţilor elene să răspundă exigenţelor Pactului de Stabilitate pentru zona euro şi să prelungească termenele de rambursare a datoriilor.
Prin intermediul acestei operaţiuni, banca americană de investiţii Goldman Sachs a reuşit să le minimizeze datoria suficient de mult încât grecii să se încadreze în limitele criteriilor cerute pentru aderarea lor la zona euro.
În urma operaţiunii, datoria grecilor s-a micşorat cu 2,8 miliarde de euro, aproape insignifiantă raportată la nivelul împrumuturilor la care au ajuns astăzi: 480 de miliarde de euro (sincer să fiu nici nu mai ştiu cifra exactă). Problema nu reprezintă însă cele 2,8 miliarde de euro, ci faptul că autorităţile europene nu au ştiut nimic până prin 2010. Goldman Sachs a luat un comision de 300 de milioane pentru că au inventat „aceste „inginerii financiare” (grecii să-şi vîndă profiturile la loteria naţională pe mulţi ani înainte şi, la fel, să-şi vîndă profiturile din taxele pe aeroporturi, etc) apoi, cînd gluma s-a îngroşat americanii au fost lăsaţi să „iasă” complet din joc şi datoria a fost preluată de banca europeană. Deci în situaţie de criză şi de creştere a riscului, investiţia privată a fost preluată cu bani publici, la fel cum şi în 2009 Lehman Brothers, care au creat haosul subprime mortgage, în loc să fie lăsaţi să falimenteze, au fost ajutaţi să acopere “gaura” cu bani publici. (Se pune întrebarea dacă acesta se mai numeşte capitalism, dar nu este topica articolului.)

Ce învăţăminte se pot trage din lecţia asta?

1) Avem nevoie de politicieni care ştiu să spună nu “europenilor” dar numai atunci cînd cererile şi justificările sînt logice şi bine argumentate. De exemplu, nu înţeleg cum de ne-am dat acordul să concesionăm extragerea gazelor şi a petrolului din Marea Neagră pe o nimica toată?
2) Aderarea la euro nu ne-ar aduce nici un avantaj. Cînd economia intră în recesiune, nu există pîrghii monetare pentru redresarea economiei.
3) Nici un stat nu poate guverna la nesfîrşit în dezechilibru bugetar, şi fără a încerca în permanenţă o balansare a deficitului import/export.
4) Cînd primeşti bani împrumut, nu te uita urît în ochii celui care ţi-i dă.
5) Cerşitul nu a fost şi nu va fi o virtute.

___________________________

* Asimov a mai scris şi un alt eseu la fel de reuşit, “în oglindă” cu “Tragedia Lunii”, care se numeşte “Triumful Lunii”.

**http://www.nytimes.com/2010/02/14/business/global/14debt.html?pagewanted=all&_r=1

Cornel Balan

Mă consider un bun povestitor şi atît.
Escroc S.R.L. este prima mea „poveste” de 500 de pagini, publicată de Humanitas în 2013 sub forma unui roman.
Am luat cu ea „Cel mai bun roman” la Concursul de Debut Literar Unicredit/Banca Ţiriac.
În martie 2015, am fost ales laureat al Le Festival du premier roman de Chambéry (juriu din Franţa).
Al doilea roman, LIFTUL, a fost publicat în 2019 la Humanitas, în colecția Scriitori români contemporani.
Apariție în numărul 5 al revistei Iocan: Pe Ana Lugojana.
Cel de-al treilea roman al meu, Ultima Armată a aparut în 2020 la Casa de Pariuri Literare.
Nominalizat pentru „cea mai bună povestire SF 2019” cu Ultima Frontieră apărută în numărul 5 al revistei CSF. O altă povestire SF poate fi citită în revista Galaxia 42 unde deasemenea colaborez: Sferoidul. Locul 2 la Concursul Național de proză scurtă SF Helion 2021 (locul 1, neacordat):
Artificial

Locul 1 la acelaşi concurs din 2021 cu Maşina de teleportat contrafăcută.

Volumul de povestiri SF cu titlul Artificial apărut în 2022 la editura Pavcon.

În prezent, scriu un mini-roman SF cu titlul (provizoriu) Abundent.