Mi-aduc aminte, era o vecină la țară care cînd se supăra pe un copil că făcuse ceva ce ei nu-i convenise folosea expresia “dracul ăla de copil!”. La fel se folosea și pentru vreo fată frumoasă dar care avea ceva obraznic în frumusețe, ceva care provoca, poate că fără să vrea sau să știe ea. “Dracul ăla de fată!” Pe vremea aia era urît să drăcui, lumea drăcuia rar. Dar expresia : “drac de copil” avea ceva frumos, cum copiii, de fapt, sînt îngeri… e ca și cum ai spune celei mai frumoase fete din sat “vai, dar cu căciula aia pe cap ești urîțenia pămîntului!”. Nu e loc de dubiu: doar căciula poate fi urîtă.
Țin minte că era o fată vag înrudită cu noi, și mai mare cu vreo patru ani ca mine care era foarte frumoasă și într-o zi, cînd eu eram printr-a șaptea, mi-a spus bunica despre fata asta că făcuse ceva foarte urît. Bunicii mele îi era teamă că fapta făcută avea să o împiedice să fie cerută mai tîrziu de nevastă. Eram speriat și curios în același timp, să aflu ce Dumnezeului făcuse așa grav. Un milițian făcuse un fel de verificare într-un cinematograf aproape gol la ora matineului și dăduse în sală peste fata asta care chiulise la film cu un băiat. Milițianul le ceruse carnetele de elev, înștiințase directorul și pînă la urmă fapta ajunsese menționată într-o pagină din ziarul Milcov. Cum de aflase treaba asta tot satul chiar nu știu dar e uimitor care era moralitatea pe vremea aia și cît de mult știa lumea de rușine.
Generația mea a fost ultima generație de copii care a crescut într-o lume complet diferită de cea de acum. Societatea s-a schimbat o dată cu capitalismul: totul a devenit bun de consum, și moralitatea nu a făcut excepție. Bunul simț a fost vîndut sau mai bine spus lipsa lui rentează, în societatea de acum rentează să nu-l ai. Este așa cum se spune în Biblie: desfrîul duce la moartea sufletului dar dacă te naști fără suflet (fără sensibilitate, sistem de referință bine-rău, simț etic, remușcări) obsesia, adicția poate umple acel gol și poate deveni țelul trăirii unei vieți.
Binele acționează încet pentru că trece neobservat, binele fiind starea naturală de funcționare, el nu iese în evidență, binele e perceput în general la modul pasiv. Asta se poate vedea în viață. Normalitatea nu bate toba așa cum paradele prin centrul capitalei nu sînt organizate de oamenii obișnuiți: familiștii nu fac parade. Ce poate fi mai plictisitor decît să vezi niște familiști? Dacă unii nu s-ar uita către alții nicicum, paradele nu ar avea rost. Într-o societate în care s-ar recompensa toate faptele bune, nimeni nu ar mai face rău. Un conducător care nu ar simți nevoia să introducă noi legi, pentru că toată lumea ar fi deja mulțumită de starea lucrurilor, ar fi un conducător ideal.
Cum funcționează acest principiu pe care eu l-aș numi accelerarea răului, printr-un exemplu? Pentru că răul acționează activ, răul întotdeauna îl simți.
Să spunem că un bărbat minte o femeie, joacă rolul îndrăgostitului pentru a o seduce. La ceva timp după ce și-a atins scopul, o lasă și caută o alta. În funcție de personalitate sau mediu (sprijin familial, credință în Dumnezeu, etc) cea sedusă va cădea în depresie sau, în timp, va trece peste experiența cea rea și va găsi un alt băiat. Dar dacă răul a intrat pe teren fertil poate că din frustrare se va răzbuna și ea pe altul. Cînd cineva face altuia un rău gratuit, victima poate simți o ușurare atunci cînd provoacă altuia același gen de rău, simte un transfer al răului, l-a preluat, simțit și aruncat mai departe. Cumva asemănător ca atunci cînd are loc un incendiu: unii simt o alinare văzînd că toate casele din zonă au ars, nu numai a lor. Asta nu este un exemplu imaginat. Am avut oameni care au venit să se mărturisească de păcate și care mi-au spus exact așa: “părinte, ce ușurare am simțit cînd am aflat că a bătut piatra nu numai pe via mea, ci pe a tuturor din sat, ba chiar și peste satele din jur!” Schimbarea pe care o poate face o experiență negativă e uluitoare. Cînd eram tînăr, mi s-a întîmplat și mie să mă simt cuprins de o energie negativă uriașă. Ura e un combustibil cu cifră octanică mare, ca și frustratea, ca și dorința de răzbunare, dar Dumnezeu ne învață cum să le evităm: prin căință și rugăciune. Între doi oameni care au furat, cel care se căiește deja a luat-o cu un picior pe calea cea bună.
Ferească Dumnezeu, la extrem, pe unii, o experiență oribilă îi poate împinge să-și ia viața. Altora, experiența rea le ucide numai sufletul. Țineți minte cînd erați mici și vă trezeați cu piciorul amorțit pentru că dormiserăți pe o saltea tare? Te dădeai jos din pat și primul gînd cînd vedeai cum e să nu poți calca într-un picior inert era groaza să nu rămîi așa pentru totdeauna. După un minut începeai să simți furnicături, multe, din ce în ce mai multe, ca mii de ace, apoi parcă tot piciorul începea să te mănînce și să-ți ia foc, și, în sfîrșit, totul revenea la normal: aveai din nou două picioare și erai fericit. Cum e să te trezești cu sufletul amorțit? Ce rămîne din tine cînd îți pierzi sufletul, în special în ziua de azi cînd nimeni nu are timp să și-l regăsească? Ia timp să te vindeci dar societatea îți dictează să te miști în viteză: adevărul e că mulți clachează deoarece la un moment de răscruce nu li se oferă o mică pauză pentru a se regăsi. De-asta le cer enoriașilor mei: oameni buni, aveți grijă să nu răniți gratuit pe nimeni, și cu atît mai mult pe apropiații voștri. Furia care pune stăpînire pe voi atunci cînd vă certați vă transformă complet: din doi oameni buni deveniți doi oameni răi. Doi oameni care s-au iubit exemplar pot deveni doi desfrînați notorii. Știm exact ce nu-i place celuilalt să audă și totuși o spunem. M-ai făcut să mă simt rău, o să te usture. Țineți minte jocul ăla pe care îl jucau copiii în pauze pe vremea noastră, bîza? Unul își acoperea ochii să nu vadă, ceilalți îl pălmuiau, copilul nu ghicea cine a dat și tot primea palme. Devenea din ce în ce mai frustrat și tot primea palme, cînd deschidea ochii îi vedea pe ceilalți rîzînd mulțumiți și pînă la urmă începea să se întrebe dacă nu cumva e o conspirație, dacă nu cumva toți ceilalți sînt vorbiți în așa fel încît lui să-i fie imposibil să ghicească și cînd în cele din urmă totuși ghicea și-i venea rîndul să dea, atunci izbea cu toată furia acumulată, prin palma aia voia să le dea înapoi pe toate cele primite. Și bineînțeles că se știa imediat cine a dat, dar nici nu-i mai pasă că își relua locul la primit palme, de-acum îi plăcea senzația: să sufere ca să se răzbune.
A venit la mine un soț și l-am întrebat de ce vrea să divorțeze. “Are ceva sălbatic în ea, ceva ce mă atragea, dar acum, după atîția ani, îmi spun că lupoaica și cîinele nu pot sta mult timp împreună.”
Nu o mai trata ca pe o lupoaică, pentru că de-aia te mușcă. Femeia este ce vrei tu să fie.
Dar uite că am pornit de la ceva și am ajuns la cu totul altceva.
Mergeți cu Domnul!
Mă consider un bun povestitor şi atît.
Escroc S.R.L. este prima mea „poveste” de 500 de pagini, publicată de Humanitas în 2013 sub forma unui roman.
Am luat cu ea „Cel mai bun roman” la Concursul de Debut Literar Unicredit/Banca Ţiriac.
În martie 2015, am fost ales laureat al Le Festival du premier roman de Chambéry (juriu din Franţa).
Al doilea roman, LIFTUL, a fost publicat în 2019 la Humanitas, în colecția Scriitori români contemporani.
Apariție în numărul 5 al revistei Iocan: Pe Ana Lugojana.
Cel de-al treilea roman al meu, Ultima Armată a aparut în 2020 la Casa de Pariuri Literare.
Nominalizat pentru „cea mai bună povestire SF 2019” cu Ultima Frontieră apărută în numărul 5 al revistei CSF. O altă povestire SF poate fi citită în revista Galaxia 42 unde deasemenea colaborez: Sferoidul. Locul 2 la Concursul Național de proză scurtă SF Helion 2021 (locul 1, neacordat):
Artificial
Locul 1 la acelaşi concurs din 2021 cu Maşina de teleportat contrafăcută.
Volumul de povestiri SF cu titlul Artificial apărut în 2022 la editura Pavcon.
În prezent, scriu un mini-roman SF cu titlul (provizoriu) Abundent.
Pe sufletul meu.Te felicit!Nimic fortat in trecerea de la un subiect la altul.
Ma simt oarecum vizata, ca oricare alt om cred… bun text
Multumesc frumos!
Acum, la recitire, mi se pare si mie destul de bun.. sa vedem daca trece testul si la Florin.. ca m-am bagat pe teren minat :)
De ce a trebuit să te deghizezi în preot? Discursul unui preot este foarte previzibil. El urmează inevitabil câteva scheme, chiar și atunci când face memorialistică. Totul este ambalat într-un fel de predică: la sfârșit se recomandă nădejdea, credința și iubirea, iar comportamentului negativ trebuie să fie explicat prin înșelarea diavolului, prin corupere. Răul vine întotdeauna din aer, din societate, din exterior. Din Occident. Vindecarea se realizează printr-o întoarcere în matca cea veche. La familie, la Biserică, etc.
De exemplu, ai spus așa:
„Furia care pune stăpînire pe voi atunci cînd vă certați vă transformă complet: din doi oameni buni deveniți doi oameni răi. Doi oameni care s-au iubit exemplar pot deveni doi desfrînați notorii.”
Un preot nu va găsi sursa răului în ființa, în interiorul omului, căci mecanismul sufletesc este bun prin proiectarea lui de către Creator. Sufletul va secreta furie și desfrânare nu de la o zi la alta, țac-pac, ci prin uitarea poruncilor de iubire, credință, etc, uitare cauzată de factori externi invazivi: publicitate, pornografie, supermarcheturi, ambalaje strălucitoare, televiziune, etc.
Cam așa ceva.
O combinație de memorialistică, eseu și pildă bisericească și care se îmbină de fapt într-o interesantă piesă de ficțiune. Am ignorat restul.
Florin, „deghizat” nu e cuvintul potrivit. De ce am ales sa pun discursul in gura unui preot? Pentru ca adevaratele slujbe la care ma duceam erau de multe ori plictisitoare si mi-am amintit ca bunica isi dorea sa ma fac preot.. apoi am schimbat din „naiba” in „Dumnezeului” la fraza: „Eram speriat și curios în același timp, să aflu ce Dumnezeului făcuse așa grav.” Si in rest m-am amuzat sa tai si sa adaug la ce aveam ca sa iasa ce vezi aici :)
Florin, ma gindeam zilele astea ca in Biblie spune sa muncim 6 zile si sa ne odihnim a 7-a, ca asa s-a creat si lumea. Deja ne odihnim 2 si muncim 5. Parca in Suedia vor sa faca 4 de munca si 3 de odihna.. Ce schimbari.. Oare o sa se ajunga sa muncim una si sa ne odihnim 6? Poate ca atunci va fi sfirsitul lumii? :)
Merci de citire, Mihai!
Până la fraza ”Am avut oameni care au venit să se mărturisească” pare să vorbească doar memorialistul ..care iată că intră din ce în ce mai mult în pielea personajului și de abia de aici încolo se ”întrupează” în preot, cu toate că titlul ar putea oferi indiciul chiar de la început ochiului mai atent. Un text surprinzător, plin de prospețime tocmai prin discursul hâtru al preotului ”mai puțin ortodox” dar acesta este un părinte simpatic care iese un pic din canon. Eu am avut prilejul să îl aud pe unul cum urla la enoriași că vor fi pedepsiți pentru păcatele lor, așa că cel de aici chiar mi-a plăcut.
Cornel, eu citesc altfel porunca zilei de odihnă. Oamenii aveau tendința să muncească 7 zile din 7, și atunci Dumnezeu le-a zis: opriți-vă măcar o zi și odihniți-vă, și în ziua aia gândiți-vă la Dumnezeu. Dumnezeu ne-a cerut doar o zi, restul nu-L interesează ce facem cu ele, pentru că nu a dat poruncă specială pentru celelalte 6.
Excelent raspunsul, Florin.. ca de obicei, nu numai bun dar nesteptat :)
Multumesc, Daniela!
Nu voi comenta textul care este autentic si credibil ci conținutul: daca un om simte nevoia sa meargă la preot sa se spovedească, inseamna ca deja e pe drumul cel bun, își conștientizează un posibil păcat, o abatere de la legile morale.Deja suntem sufocați de mărturisiri pe canapeaua psihiatrului, de filme si carti cu psihologi si psihiatri dar deși nu le pot nega rolul, ma întreb cu ce înlocuiesc ei penintenta ( sa postești, sa te rogi ca sa obții iertarea, spune un preot ). Psihiatrul e un substitut al lui Dumnezeu? Sau ne ducem la fiecare pentru alte probleme delicate? Cu cat “avansam”, cu atât cred eu, creste si nevoia unei forte care sa ne echilibreze excesele. Răutatea nu are granițe si proverbul cu capra vecinului este etern.
Multumesc de trecere..
Din intimplare am dat ieri peste un post de radio la care in limba romana comentau doi pocaiti (am tras concluzia dupa felul cum „predicau”). Sa prind aici un post pe caer se vorbeste romana e o raritate, probabil ca aveau o ora maximum, eu am ascultat doar 20 de min.. uimit de aberatiile pe care le puteau debita.. totusi ma distrau atit de tare ca as fi ascultat in continuare daca nu ajungeam acasa. Vorbeau despre umilinta in fata lui Dumnezeu dar pe de alta parte despre self improvement si „dezvoltarea egoului” (cuvintele lor). Pt mine cele doua se cam exclud: ori il cauti pe Dumnezeu, ori vrei sa te afirmi :) Pierdusem inceputul dar vorbisera despre Lennon si un vers dintr-o melodie a lui, vers care la limita ii cam deranjase dar tot la limita, avind in vedere mesajul cintecului, il treceau cu vederea.. Mi-am dat seama ca era vorba de Imagine „No God around us, above us only skies…” Ha ha :) Tare vers! Pe urma au continuat sa mearga prin papusoi cu Yoko Ono care i-ar fi zis lui Lennon „refuz sa-ti fac un copil cind stiu dinainte ca nu o sa ai timp de el!” Drept pt care lennon se schimba si lasa Beatles + concertele: timp de 5 ani va sta cu copilul. Vai, ce-l respecta asta de la radio pe Lennon pt asta. In gindul meu, pentru ce!? Ca a facut aia pres din el si pe urma (ghinion) tocmai pt ca s-a dezmembrat formatia a gasit nebunul ala motiv sa-l impuste? A urmat un cintec gen folk cu versuri „penticostale”. Am retinut versurile „Si daca toti cad in jurul meu, Dumnezeu ma tine pe picioare..” In gindul meu (eram pe autostrada), „,mama, sa vad masinile astea din jurul meu cum incep sa se dea peste cap una dupa alta.. si eu sa zic cu Dumnezeu inainte, si sa continui singurul cu 120 la ora, eventual ocolindu-i calm..” No way, e imposibil! Si doi, e un gind stupid.. de ce mi-ar trece prin cap asta.. un gind pur negativ…
Ce am scris mai sus nu e un raspuns la comment.. ci pur si simplu un monolog.