După ce Andrei Povârniș, vânzătorul de ziare devenit erou național în luptele pentru emanciparea șmecherilor intelectuali, a înscris celebra noastră calitate națională în cursa pentru patrimoniul UNESCO, dosarul a intrat într-un labirint birocratic cum doar șmecheria însăși putea susține.
„Am făcut un dosar beton, frate, șmecher-șmecher”, a declarat Povârniș într-o conferință de presă improvizată la o cafenea de pe Lipscani. „L-am umflat cu tot ce trebuia: poze cu mici, acte false, martori inventați. Dacă nici UNESCO nu recunoaște cât e de șmecher, atunci cine”?
Între timp, totuși, se pare că dosarul a fost întors de trei ori din cauza „lipsei de autenticitate”. Un oficial UNESCO a declarat: „Când am primit documentele, ne-am dat seama că fiecare pagină era xeroxată pe spatele unor bilete de pariuri sportive. Plus că mărturiile din dosar, deși fascinante, păreau de-a dreptul inventate. Cine mai crede astăzi că a vândut cineva prima Dacie a lui Ion Țiriac doar cu buletinul, fără să aibă nevoie de alte acte adiționale”?
În încercarea de a impresiona UNESCO, Povârniș și prozatorul Mihnea Jecmănescu, cunoscut pentru cartea sa, Tratat asupra negocierilor jmechere, au propus construirea unui monument al șmecheriei. Conform proiectului, acesta ar fi trebuit să fie amplasat în Piața Universității și să se compună dintr-o statuie a unui individ generic cu mâna dreaptă în buzunar și stânga ridicată cu un deget în aer, simbolizând expresia eternă: „Stai liniștit, că se rezolvă”!
Din păcate, monumentul a fost contestat. „Cum să faci statuie fără licitație publică?”, a întrebat un consilier local. „Păi tocmai asta e frumusețea”, a replicat Povârniș. „Ce sens are să faci un monument al șmecheriei dacă te ții de reguli”?
Între timp, dezbaterea publică a împărțit România în două tabere. „Șmecheria este ADN-ul nostru cultural”, spun susținătorii. „De la ciubucurile la Fanar și până la păcăleala cu Revoluția, am dovedit că știm să scoatem apă din piatră seacă și să ne păcălim până și pe noi înșine”!
Adversarii, în schimb, au protestat vehement. „Șmecheria e tocmai rușinea noastră, nu mândria”, a declarat conferențiarul de Istorie a filosofiei de la Universitatea Apostol Bologa din București. „Să ne mândrim cu șmecheria e ca și cum ai pune pe pașaport că înjuratul e sport național”.
După ce UNESCO a respins candidatura pe motiv de „exagerări culturale irelevante pentru patrimoniul universal”, Povârniș și echipa sa nu s-au lăsat. „Refuzul lor e un compliment!”, a strigat el triumfător. „Și ei și-au dat seama că șmecheria nu poate fi pusă sub reguli internaționale”.
În prezent, Povârniș și Jecmănescu au anunțat un nou plan ambițios: să creeze un șmecherodrom în București: primul parc tematic dedicat șmecheriei. Aici, vizitatorii vor putea participa la jocuri intelectuale precum:
„Recită fără să citești” – Un concurs de poezie unde câștigătorul e cel care recită cel mai convingător dintr-un volum pe care nu l-a deschis niciodată. Bonus pentru utilizarea cuvântului „șmecher” în exces.
„Critic literar cu ochii închiși” – Un exercițiu de stil unde participanții trebuie să redacteze o recenzie devastatoare la o carte pe care nu au citit-o niciodată, dar despre care au auzit că e slabă.
„Împrumută cărți fără să le returnezi” – Un joc de strategie socială în care vizitatorii învață arta subtilă a promisiunilor vagi și a eschivelor.
„Scrie ca să nu te citească nimeni” – Atelier pentru autori care doresc să producă lucrări atât de obscure, încât nici măcar ei înșiși să nu le înțeleagă.
„UNESCO sau nu, șmecheria e nemuritoare!”, a încheiat Povârniș, luându-și rămas-bun cu fraza care a rămas deja în istoria șmecheriei: „Hai că vă sun eu”!
Scriitor. Traducător.
Critic literar.
Redactor LiterИautica.
Cărți publicate:
Încotro ne îndreptăm (Litera, 2022) – roman
Treisprezece. Proză fantastică (Litera, 2021) – povestiri
Este de găsit pe pagina sa de autor.
Șmecher de tot, textul dumneavoastră, domnule Pavel Nedelcu! În sensul originar al cuvântului, adică bun de tot la gust, savuros și, dincolo de unda de amărăciune pe care eu personal o intuiesc, condimentat atât cât trebuie ca să ne satisfacă papilele spiritului și să ne facă să râdem fără măsură.