Din cînd în cînd mai apar la cinema și filme pe gustul meu. După ce am luat, din punctul meu de vedere, o serie de țepe cu filme din cele mai diverse, de la “The Favorite” la “Instant Family”, după ce cîteva săptămîni m-am uitat la filme rusești mai vechi (“A driver for Vera” 2004 sau “Cucul” 2002), zilele trecute am fost plăcut impresionat de “Stan & Ollie”.
Mai demult încercam să explic unui canadian ce filme ne dădeau comuniștii în România la emisiunile pentru copii și oricît de mult mă chinuiam eu să pronunț mai americănește pe “Stan and Bran” aici, numănui nu-i va spune ceva numele acesta pentru că numai în România au fost traduși așa. În restul lumii, ei se numesc Stan and Oliver (sau prescurtat Ollie). Cineva mi-a spus că lui Ceaușescu îi plăceau foarte mult Stan și Bran și acesta e motivul pentru care erau așa de populari la televizor în România anilor ’80. Încă îmi amintesc cu ce nerăbdare lăsam orice joc ca să fug la televizor cînd auzeam muzica aceea familiară a show-ului lor. O fluieram de atîtea ori și la bloc, copiii făcuseră și un mic cîntecel care suna cam așa: Și Stan și Bran, și Bran și Stan / Au apărut pe micul ecran / Să nu-i filmați, să nu-i pozați / Că Stan e slăbit și Bran e gravid”.
Comedia lui Stan și Bran se diferenția de cea a lui Chaplin prin faptul că pentru copiii de vîrste mai mici era mai antrenant și mai amuzant să vadă simultan doi adulți încurcîndu-se în replici și nefiind în stare să se sincronizeze / pună de acord, decît unul. Umorul lui Chaplin era ceva mai evoluat, cel al lui Stan și Bran era mai infantil.
Filmul de față urmărește perioada de apus a cuplului, și e vorba mai exact despre un turneu în Anglia care are loc în 1953-1954, mult după perioada lor de glorie din anii ‘30. Un critic de film din New York Times se întreba oare de ce s-o fi concentrat regizorul numai pe acestă perioadă? Răspunsul e simplu; pentru că filmul e făcut de BBC și era la mintea cocoșului: din moment ce în realitate ei au fost în Anglia în 1953, celor de la BBC le-a fost ușor să facă filmările acolo, cu actori și figuranți englezi. Adică să se ocupe exact de acea perioadă. În rolul lui Ollie va fi distribuit un actor American, John C. Reilly (cel mai recent l-am văzut în Sister’s Brothers, un Western atipic) și Steve Coogan (cunoscut mie din Philomena, film nominalizat la Oscar în 2014).
Intriga filmului este cît se poate de simplă. Stan and Oliver vin în Anglia pentru a încearca să-și relanseze cariera dar și pentru a supraviețui ca oameni și artiști. În cursul mai multor divorțuri, Oliver pierduse toți banii făcuți în perioada de glorie iar Stan nu o ducea nici el mult mai bine (avea la activ un divorț în plus).
În plus exista o vagă promisiune pentru un nou film, de la un producător londonez care era așteptat sa vizioneze ultimul lor show din cadrul turneului. Impresarul, un anume Bernard Delfont, joacă perfect partea businessman-ului alunecos și interesat doar de partea materială. Înțelegem rapid că Delfont nu investise bani în publicitate, așa că la primele spectacole sălile vor fi aproape goale, iar pentru noi, senzația de a-i vedea pe acești doi mari maeștri ai comediei în postura jenantă de a juca “cu sala goală” este de nedumerire și revoltă. Pe tot parcursul filmului sîntem în permamență surprinși să constatăm ce slabi negociatori erau cei doi, ca și cum carisma și inteligența lor putea funcționa doar pe scenă – nu și în afara ei. Treptat, sălile încep să se umple datorită unor reclame în care cei doi acceptă să joace pe gratis, devin din ce în ce mai cunoscuți și mai apreciați în Anglia. Cu toate acestea situația materială nu se îmbunătățește spectaculos. Asemeni unui don Quixote din lumea artelor, Stan continuă să lucreze neîncetat la un scenariu de film, să viseze că vor da lovitura și să spere la întrevederea norocoasă cu inpresarul. La șaizeci și ceva de ani, Stan este locomotiva care-l tot tractează după el pe Oliver, cu problemele sale de sănătate.
Apariția soțiilor lor aduce un plus de culoare și de comic. Și aici cei care s-au ocupat de distribuție, au ales niște actrițe care să semene cu soțiile lor din realitate. A treia soție a lui Oliver este amuzant de minionă și are o voce pițigăiată, ca și cum ar fi un Stan feminin. A patra soție a lui Stan este rusoaică, are un accent puternic slav și e mereu arțăgoasă și gata să se contrazică cu oricine – cu toate că în timp se dovedește a fi sufletistă. Șicanele dintre cele două urmează îndeaproape (ca în muzică) înțepăturile și nemulțumirea crescînda dintre soții lor, nemulțumire ce are ca punct de plecare un moment din trecut în care Oliver acceptase să facă un film în care fusese folosit un alt actor în locul lui Stan.
Practic, această scenă inversată se va petrece încă o dată spre finalul filmului, de data aceasta Oliver fiind cel înlocuit. Scena aceasta și ceea ce urmează va fi partea cea mai emoționantă a poveștii, iar pentru noi, spectatorii, va fi un prilej de a realiza unicitatea cuplului. Pe scenă, cei doi jucau într-o simbioză perfectă; Stan nu putea fi Stan fără Oliver, și viceversa.
După cum se vede, intriga este destul de simplă dar filmul devine extraordinar datorită jocului celor doi actori, John C. Reilly și Steve Coogan. Pe tot parcursul filmului am avut senzația bizară că cei doi au reînviat cu unicul scop de a juca în acest film. Sper ca producătorilor să le dea prin cap să mai facă încă unul, cu aceiași actori, de data asta despre perioada lor de glorie.
Nu de alta dar aș fi curios să văd cum arătau și celelalte cinci neveste ale lor
Mă consider un bun povestitor şi atît.
Escroc S.R.L. este prima mea „poveste” de 500 de pagini, publicată de Humanitas în 2013 sub forma unui roman.
Am luat cu ea „Cel mai bun roman” la Concursul de Debut Literar Unicredit/Banca Ţiriac.
În martie 2015, am fost ales laureat al Le Festival du premier roman de Chambéry (juriu din Franţa).
Al doilea roman, LIFTUL, a fost publicat în 2019 la Humanitas, în colecția Scriitori români contemporani.
Apariție în numărul 5 al revistei Iocan: Pe Ana Lugojana.
Cel de-al treilea roman al meu, Ultima Armată a aparut în 2020 la Casa de Pariuri Literare.
Nominalizat pentru „cea mai bună povestire SF 2019” cu Ultima Frontieră apărută în numărul 5 al revistei CSF. O altă povestire SF poate fi citită în revista Galaxia 42 unde deasemenea colaborez: Sferoidul. Locul 2 la Concursul Național de proză scurtă SF Helion 2021 (locul 1, neacordat):
Artificial
Locul 1 la acelaşi concurs din 2021 cu Maşina de teleportat contrafăcută.
Volumul de povestiri SF cu titlul Artificial apărut în 2022 la editura Pavcon.
În prezent, scriu un mini-roman SF cu titlul (provizoriu) Abundent.
Foarte captivanta recenzia, m-ai facut curioasa sa vad filmul! Serialele cu Stan si Bran au fost preferatele mele cand eram mica (dar cui nu i-au placut?!). Ce pacat ca filmul este numai despre ultima parte a carierei lor! As fi preferat sa fie despre perioada de glorie (sau cel putin s-o includa). Esti foarte comic cand spui „aș fi curios să văd cum arătau și celelalte cinci neveste ale lor”…
Apropo de neveste, ai vazut „Sotia noastra” (Our Wife)? Tot cu ei doi, Stan si Ollie. Olliver se casatoreste cu o tipa plinuta, ca si el, si binenteles ca Stan e in permanenta cu ei, ca si cum ar fi si sotia lui, nu numai a lui Olliver. Sunt niste situatii hilare, ca in toate filmele cu ei…
Merci de semn.. normal ca am vazut, dar asa cum se dadea pe vremea aia: doar faza cind incearca sa o rapeasca pe viitoarea mireasa pe care n-o lasa tatal ei sa se marite. Deci probabil cam un sfert din film. Stiu ca era hilar Stan.. care trebuia sa vina cu masina sa-i ajute si in rolul tembelului suna la usa si-i spune servitorului: „Am venit sa-l ajut pe prietenul meu sa o rapeasca pe X.. el a ajuns?” :)
L-am văzut aseară. Mă mir că n-a luat nicio nominalizare la Oscar. Avea tot ce-i trebuie pentru asta. Jocul actoricesc foarte bun al celor doi, subiectul, cinematografia… Mi-a trezit mai multă emoție decât The Green Book, chiar dacă mi-a plăcut și ăsta.
Exact, si mie la fel! Dar cred ca a fost lansat prea tirziu pt Oscarurile de anul asta.