În numărul din luna aprilie 2022 al LiterNauticii povestisem despre autorul necunoscut arestat în curtea unei firme din București pentru că sărise la bătaie la un angajat, pe numele său Iulian Andrei.
Funcționarul fusese urmărit prin tot Bucureștiul după ce agresorul îl surprinsese zgâindu-se într-o librărie la cartea sa, pe care ulterior însă nu o achiziționase.
Bătăușul fusese arestat la sesizarea colegilor lui Iulian Andrei, pe când acesta din urmă, deși pălmuit, nu vruse să depună plângere.
Echipa redacției a contactat scriitorul, care a fost de acord să ne acorde un interviu în schimbul anonimatului.
Bună ziua, ne bucurăm că ați acceptat să vorbiți cu noi astăzi.
Mda… bună ziua, vă mulțumesc și eu pentru invitație astăzi.
Sunteți scriitor de ceva vreme. Deși ne-am înțeles să nu vă dezvăluim identitatea, veți fi de acord, probabil, că putem spune despre dvs. că ați ajuns deja la vârsta maturității…
Prostii! Sunt tânăr, asta e (ridică sprânceana dreaptă), știu că nu pare, vă e cumva jenă să o afirmați pentru că am părul alb și riduri – de la stres – dar în realitate am 38 de ani.
Scriu de când mă știu, deși nu știu exact decât mă știu… în fine, asta e o altă discuție.
38 de ani. Câte cărți ați scris până acum?
Patru. Și am apărut în două antologii, într-o revistă de proză, am scris nenumărate articole… în fine, am activitate, da, pot spune că m-am spetit oarecum ca să ajung unde am ajuns.
Mi-ați ușurat trecerea spre următoarea întrebare. Sunteți nemulțumit, pare, de parcursul dvs. de până acum. Ce anume vă tulbură, dacă vă pot întreba?
Puteți să mă întrebați ce vreți, îmi era clar de la început că veți bate șaua în direcția asta ca să nu vă moară calul, dar e și motivul pentru care am acceptat interviul. Prea s-a vehiculat prin presă că aș fi sărit de pe fix… Lumea nu știe cu ce se mănâncă literatura asta, câte sacrificii facem, cum suntem tratați. Scos din context, orice comportament pare extrem, în special atunci când implică violență (se relaxează așezându-se mai comod în fotoliu).
Cum să vă spun, eu scriu bine – n-o spun eu, o spun criticii. Scriu extrem de bine, de fapt, ce să mă codesc? Nu o spun ca să mă laud – o spun criticii. Un prieten de-al meu, de la revista Grupul nostru, a scris într-o cronică la cartea mea de debut că sunt cel mai talentat scriitor din România. Deși inițial am respins ideea, peste ani mi-am dat seama că avea dreptate.
Revenind însă, care era întrebarea?
Ce vă tulbură în legătură cu…
Așa, deci e vorba de cum sunt tratat. Nimeni nu mă ia în serios, asta e problema. Cărțile mele nu sunt cumpărate, cu toate că am rugat zeci de prieteni să mă ajute cu recenzii și laude. Unul dintre ei fusese și membru în juriu la premiul pentru cel mai apreciat scriitor al anului. Știți că îl dau UNII, văd că dați afirmativ din cap…
Da, urmărim îndeaproape premiul, până anul ăsta îl dădeau doar UNII acum am înțeles că-l vor da și ALȚII…
Așa, și prietenul ăsta al meu, băgat în juriu, a reușit să-i convingă pe toți să-mi dea mie premiul. Vă dați seama ce m-am bucurat! Chiar de două ori l-am luat! E un premiu curat, toți au auzit de el, are blazon, e transparent, n-a fost niciodată vreun caz să fie dat la neamuri, prieteni și așa mai departe – deci are un anumit prestigiu.
Am crezut că câștigarea premiului îmi va schimba radical cariera, dar nu a fost așa – nimeni nu a auzit de mine, cărțile continuă să mi se îngălbenească în librării.
Înduri, înduri, însă la un moment dat te enervezi, e normal! Îți mai sare țandăra când vezi că toate strategiile pentru a lua premiul Nobel dau greș.
Acesta este visul dumneavoastră, să înțeleg? Să luați Premiul Nobel?
Nu, nu vreau să se creadă despre mine cum că nu mi-aș vedea de lungul nasului, că aș fi nemodest sau altele, care s-au mai spus. Nu, nu este un vis, ci doar o etapă a carierei mele viitoare, dacă voi continua să scriu la fel de bine cum am făcut-o până acum. E pur și simplu continuarea cea mai naturală a lucrurilor.
Bine, recunosc că și lucrez mult în direcția asta pe Facebook, pe Goodreads și Instagram – am prieteni din cercul de prieteni ai prietenilor membrilor Academiei Suedeze. Le dau likeuri de trei ori pe săptămână și comentez aproape orice postare, în speranța că mă vor observa până la urmă.
Cum vor evolua lucrurile dacă acest lucru nu se va întâmpla?
E o opțiune care nu există. Voi face tot posibilul să se întâmple!
Sigmund Freud spunea într-un pasaj memorabil că frustrarea vine din crearea unor așteptări imposibile. Atunci când așteptările nu ni se confirmă, apare frustrarea, care ne macină interior și ne schimbă viziunea asupra lumii. Ce credeți dvs. despre asta?
Nu știu ce să vă răspund, sincer. Când ești scriitorul cel mai bun din România nu prea ai motive de frustrare. Eu nu sunt frustrat, sunt mai degrabă disperat. E cu totul alt sentiment. Sunt disperat pentru că nimeni nu apreciază munca mea, sunt disperat pentru că nu mă citește nimeni – sau, în orice caz, prea puțini!
Este acesta motivul pentru care vă luați la bătaie cititorii?
Cu tot respectul, puneți întrebările ca un însetat de ultima știre bombă. Nu s-a întâmplat nimic excepțional, deși presa a scris tot felul de prostii. Cum că aș fi agresiv, cum că literatura de azi ar fi ajuns pe mâna unor golani, că ne vindem cărțile ca la piață și multe altele.
În primul rând, nu-și are rost pluralul în întrebarea dvs., și nici verbul la prezent, ca și cum mi-aș bate cititorii zilnic. Nu, nici pomeneală! A fost vorba despre un episod izolat, cititorul în cauză aruncase o privire interesată ultimului meu roman, apoi ieșise fără să cumpere. M-am simțit cumva obligat să-i explic despre ce era vorba, l-am convins să cumpere, el mi-a promis că va renunța la țigări o zi și că va cumpăra cartea la sfârșitul programului: se grăbea la muncă, era dimineață și el în întârziere.
Mi-a pus mâna pe umăr prietenește, mi-a zis că-i era milă de mine, îmi înțelegea problema. M-a invitat apoi la cină la Verona, părea chiar un om de treabă. Mai apoi l-am văzut însă în pauza de masă cu țigara-n bot și mi-am ieșit din țâțâni. Adică îmi promisese cu câteva ore înainte că ar fi lăsat viciul în acea zi ca să-mi cumpere cartea cu banii pe care în mod normal îi dădea pe țigări, eu îl așteptasem pe-o bancă într-un parc din apropiere ca să mă asigur că spune adevărul – nu prea am încredere în corporatiști. Mă și gândeam în sinea mea „dacă îl prind că fumează azi, nu știu ce fac”!
Mi-am pierdut controlul, da, a fost vina mea, dar eram îndreptățit, nu cred că trebuia să se facă atâta tărăboi, ce să mai vorbim de arestare cu cătușe, ca ultimul penal?!
Cum v-au tratat la poliție?
Foarte bine! I-am vândut o carte polițistului care mi-a dat amendă. Corporatistul nu a depus plângere, așa că mi-au dat drumul în maxim două ore. La ieșire, am reușit să mai vând un exemplar unui tip căruia i se anulase o amendă pentru parcare în stația de autobuz. Era fericit, am simțit momentul: am mereu câteva copii în geantă și tot încerc să le vând persoanelor cu care apuc să schimb două vorbe.
V-ați mai întâlnit cu Iulian Andrei după ce l-ați agresat?
Trebuia să mai puneți încă o dată accentul pe faptul că l-am agresat (bate cu palma pe brațul fotoliului), nu vă ajungea ce ați spus deja!
Da, m-am dus la birou la el să-mi cer scuze, dacă vreți să știți! Și am ieșit cu el la terasă la Verona, unde mi-a plătit cina și i-am semnat exemplarul, pe care l-a cumpărat în orice caz, deși m-am oferit să i-l dau gratis, ca recompensă pentru purtarea mea. O discuție amicală, ne-am cerut prietenia pe Facebook, acum ne lăicuim și acolo, și pe Goodreads, unde mi-a lăsat o recenzie pozitivă.
Eu am văzut că v-a dat 3 stele din 5 pe Goodreads. Nu v-a deranjat asta?
Fiecare e liber să dea câte stele dorește (își controlează telefonul)…
Aveți dreptate, eu văzusem patru stele, inițial. Probabil și-a actualizat recenzia între timp, tâmpitul! Ce prostan! Că-mi spusese că o să-mi pună cinci stele, cretinul ăsta (se ridică în picioare) care n-a citit o carte-n viața lui…
Iertați-mă, m-am enervat puțin… nu-mi plac genul ăsta de oameni!
Haideți să încheiem totuși interviul într-o notă pozitivă. Spuneți-le ceva cititorilor dvs.!
Ce să le spun decât să se convingă cu ochii lor că sunt cel mai bun scriitor din România (bombăne mergând prin cameră și fixând ecranul telefonului)! Toți scriitorașii ăștia de duzină de colegi de-ai mei au dat niște romane slabe, superficiale, care nu fac decât să le pună în lumină pe ale mele. Nu o spun eu – o spun criticii!
Citiți-mă, n-o să vă pară rău! Un prieten de-al meu, critic literar, a scris într-un comentariu pe Goodreads că sunt noul Marin Preda al României. Inițial nu l-am crezut, însă, mai apoi, recitindu-mă de mai multe ori, i-am dat dreptate.
Cititorilor mei potențiali le spun să-mi cumpere cărțile și să scrie despre ele. Nu-mi pasă ce scriu, câte stele dau, important e să se vorbească despre arta mea ca să devin cât mai cunoscut.
Fii atent ce-a scris ăsta, că dialogurile ar fi banale și trase de păr (cască ochii și gura). Ăsta cred că a citit altă carte.
Deci gata, am terminat aici?
Sigur, interviul a luat sfârșit. Vă mulțumim pentru timpul acordat. A fost o plăcere să vă avem ca invitat și…
Bine, mulțumesc și eu! Vezi să nu pleci până nu-ți semnez cartea, ai auzit? Că când o să iau Nobelul o să valoreze o droaie de bani. Îți fac cadoul ăsta, astăzi mă simt generos!
Scriitor. Traducător.
Critic literar.
Redactor LiterИautica.
Cărți publicate:
Încotro ne îndreptăm (Litera, 2022) – roman
Treisprezece. Proză fantastică (Litera, 2021) – povestiri
Este de găsit pe pagina sa de autor.
Pavel, vezi ca reangajeaza la Divertis :)
„Un prieten de-al meu, critic literar, a scris într-un comentariu pe Goodreads că sunt noul Marin Preda al României. Inițial nu l-am crezut, însă, mai apoi, recitindu-mă de mai multe ori, i-am dat dreptate.” Haha!